Mucenicia Sfântului Ioan Botezătorul, 29 august (Mt 14, 112; Mc 6, 14-29; Lc 3, 19-20 și 1-9)
Când Apostolii Iacov È™i Ioan au făcut Domnului o cerere de necrezut, aceea de a sta de‑a dreapta È™i de‑a stânga Sa când va fi în slava Sa1, răspunsul lui Hristos a dat dovadă de o mare ascultare față de Tatăl Său ceresc (È™i de o mare smerenie): „Nu este al Meu a da, ci se va da celor pentru care s‑a pregătit de către Tatăl Meu”, ceea ce însemna, de fapt: aceste locuri sunt deja puse deoparte, fără a spune pentru cine. Însă tradiÈ›ia Bisericii are o opinie limpede È™i constantă asupra acestui subiect: persoana care va sta de‑a dreapta Sa, pentru vecie, este o femeie, Maica Sa Maria – noua Evă – fără de care Întruparea nu s‑ar fi putut petrece; iar cel care va sta de‑a stânga Sa este fără nicio îndoială un bărbat, Sfântul Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul, pe care l‑a lăudat Hristos ÎnsuÈ™i, citând în legătură cu el prorocia lui Maleahi: „Iată trimit înaintea feÅ£ei Tale pe îngerul Meu care va găti calea Ta, înaintea Ta”2, È™i adăugând: „Adevărat zic vouă: nu s‑a ridicat între cei născuÈ›i din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul” (Mt 11, 10‑11 È™i Lc 7, 27‑28)3. Această tradiÈ›ie este vizibilă în iconostasele bisericilor creÈ™tine, în care se pictează dintotdeauna o deisis4 care reprezintă pe Hristos în slavă pe tronul Său, cu Fecioara Maria de‑a dreapta È™i Ioan Botezătorul de‑a stânga.
Am vorbit deja de mai multe ori de Sfântul Ioan Botezătorul, în legătură cu zămislirea sa (Lc 1, 5‑25)5, cu întâlnirea sa cu Mesia, în sânul maicilor lor (Lc 1, 39‑45)6, cu Botezul lui Hristos la Teofanie (Mt 3, 13‑17, Mc 1, 9‑11, In 1, 32‑34)7. Aici vom vorbi despre arestarea È™i uciderea sa. Mai înainte, trebuie să spunem... Citeste articolul
Paiul și bârna. Bunul-simț și umorul lui Hristos (Mt 7, 3-5 și Lc 6, 39-42)
Pildele sunt scurte povestiri uÈ™or de memorat, menite să dea o învățătură duhovnicească profundă celor mai mulÈ›i ÅŸi să rămână întipărite în minte prin caracterul lor ludic. Este un gen literar foarte cunoscut în Orient în perioada Antichității È™i care se apropie de fabule, cunoscute mai ales la greci (Esop) È™i romani (Fedru), apoi în secolul al XVII‑lea în FranÈ›a (La Fontaine). Găsim în ele È™i înÈ›elepciunea populară a proverbelor, ce ilustrează „bunul‑simÈ› țărănesc”. Hristos va folosi în mod constant această pedagogie, fiind un maestru în domeniu. Pildele Sale sunt cunoscute în lumea întreagă, chiar È™i de către cei care nu sunt creÈ™tini.
Pilda paiului È™i a bârnei este una dintre cele mai scurte, dar È™i dintre cele mai savuroase. Ea urmează imediat după un logion (Cuvânt dumnezeiesc) despre „Nu judecaÈ›i...”, pe care l‑am comentat în numărul precedent al revistei Apostolia. Această pildă este atât de interesantă încât am preferat să‑i consacrăm un articol... Citeste articolul
Smochinul neroditor sădit în mijlocul viei. Sinagoga și Biserica (Luca 13, 6-9)
Această foarte scurtă pildă nu ne este raportată decât de Sfântul Luca. E greu să o situăm în cei trei ani de viață publică a lui Hristos. Sfântul Efrem Sirul, în comentariul la Evanghelia concordantă1 o situează după Schimbarea la Față È™i înainte de întâlnirea cu Zaheu. Se poate deci estima că Domnul a istorisit‑o înainte de suirea Sa la Ierusalim, către sfârÈ™itul celui de‑al doilea an al Său de misiune (sau începutul celui de‑al treilea an). Este foarte puÈ›in cunoscută de credincioÈ™i, probabil pentru că, se pare, nu este niciodată citită duminica, în niciun rit (È™i poate că nici în timpul săptămânii). Dar a fost comentată cel puÈ›in de doi PărinÈ›i ai Bisericii: Sfântul Efrem1 pe care l‑am pomenit mai sus, È™i Sfântul Ambrozie al Milanului, care i‑a făcut un comentariu lung È™i remarcabil2.
Am vorbit de mai multe ori de semnificaÈ›ia discursurilor în pilde È™i despre pedagogia lui Hristos3. Să adăugăm numai un lucru: uneori Domnul arată care sunt cheile înÈ›elegerii sau, È™i mai bine, explică înÈ›elesul Apostolilor Săi, dar uneori nu o face, cum este cazul aici, iar pilda, dată în stare brută, seamănă cu un mic rebus. Domnul ne spune:... Citeste articolul
„După roadă se cunoaÅŸte pomulâ€: o iniÈ›iere în discernământul duhovnicesc (Mt 7, 15-21 È™i 12, 33-35; Lc 6, 43-45)
Această Evanghelie face parte din Cuvântul de început pe care Domnul l‑a rostit la începutul misiunii Sale publice, îndată după ce i‑a chemat pe cei doisprezece Apostoli, È™i care constituie Legea cea Nouă1, Legea adevărului È™i a sfinÈ›eniei, care are drept È›el să aducă pe oameni la a fi „desăvârÈ™iÈ›i precum Dumnezeu desăvârÈ™it este” (Mt 5, 48), adică la asemănarea cu Dumnezeu. Hristos a vorbit foarte mult timp (probabil o zi întreagă) pe un munte din Galileea2, în apropiere de Capernaum. Textul complet se găseÈ™te numai la Sfântul Matei, dar Sfântul Luca dă È™i el câteva extrase. Pasajul care ne interesează se găseÈ™te la sfârÈ™itul cuvântului3, ceea ce explică faptul că are un caracter practic, pedagogic. Să mai adăugăm că Domnul va reveni asupra acestui subiect mai târziu, când va izbăvi pe un demonizat orb È™i mut È™i va fi acuzat de farisei că face aceasta „cu Beelzebul, căpetenia demonilor”, adică cu Satana (Mt 12, 22‑37): după ce a vorbit despre păcatul împotriva Duhului Sfânt, încheie amintind că un pom bun nu poate da decât roadă bună.
Această Evanghelie se citeÈ™te în Apus în cea de‑a 7‑a duminică după Rusalii (vechiul rit roman4 È™i ritul galilor restaurat5) ÅŸi, de asemenea, în Răsărit, dar niciodată într‑o duminică. Introducerea este semnificativă: „FeriÈ›i‑vă de prorocii mincinoÈ™i6, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru... Citeste articolul
Sămânța bună și neghina
ÎnÈ›elepciunea dumnezeiască ne învață răbdarea È™i discernământul (Mt.13, 24-30 È™i 36-43) Această pildă este atât de faimoasă încât face parte din „cultura universală”, ca È™i cea a Bunului Samarinean. Este citită duminica în Apus (duminica a cincea după Epifanie în vechiul rit roman È™i a patra după Teofanie în ritul galilor restaurat) dar niciodată în Răsărit. Să o situăm mai întâi în Evanghelia după Sf. Matei, singura care o raportează, pentru a vedea în ce context a istorisit-o Domnul. Hristos se află spre mijlocul misiunii Sale în Galileea, înaintea muceniciei Sfântului Ioan Botezătorul1 È™i în această perioadă propovăduieÈ™te adesea în pilde2. Ne aflăm în miezul apostolatului Său: El străbate toată Galileea – pe jos – cu ucenicii Săi È™i propovăduieÈ™te fără încetare, cel mai adesea în pilde, pentru că aceasta este pedagogia pe care a ales-o pentru a vorbi „mulÈ›imilor”, poporului (cu excepÈ›ia cuvântului de început, care avea un caracter fundamental È™i care constituie „Legea cea nouă”). Nu vom reveni aici asupra semnificaÈ›iei acestui mod de propovăduire, deoarece am vorbit adesea despre aceasta, È™i trimitem pe cititori la exegeza Oii pierdute3.
Trebuie să remarcăm că multe din aceste pilde au un caracter agricol (ceea ce era în acelaÈ™i timp potrivit cu auditoriul È™i bogat în simboluri), dintre care mai cu seamă pilda fundamentală a „Semănătorului”, care va sluji de model È™i pe care Domnul va avea grijă să o explice apostolilor Săi4. Cea a seminÈ›ei bune È™i a neghinei urmează imediat... Citeste articolul
Dumnezeu și Cezarul
Carta bunelor relaÈ›ii dintre Biserică È™i stat (Mt 22, 15-22; Mc 12, 13-17; Lc 20, 20-26) Hristos abordează arareori problemele legate de cetatea pământească – pentru că singura Sa preocupare este să aducă pe oameni la cetatea cerească, Împărăția Tatălui Său – în afară de cazul în care i se pun întrebări cu privire la aceasta. Atunci nu se dă la o parte È™i răspunde. Însă răspunsurile Lui închid gura interlocutorilor Săi È™i sunt fără apel. La fel se întâmplă È™i aici, însă trebuie să reamintim că I se întinde o capcană. Carta bunelor relaÈ›ii dintre Biserică È™i stat (Mt 22, 15-22; Mc 12, 13-17; Lc 20, 20-26) Hristos abordează arareori problemele legate de cetatea pământească – pentru că singura Sa preocupare este să aducă pe oameni la cetatea cerească, Împărăția Tatălui Său – în afară de cazul în care i se pun întrebări cu privire la aceasta. Atunci nu se dă la o parte È™i răspunde. Însă răspunsurile Lui închid gura interlocutorilor Săi È™i sunt fără apel. La fel se întâmplă È™i aici, însă trebuie să reamintim că I se întinde o capcană.
Această Evanghelie, foarte importantă pentru istoria pământească a oamenilor È™i a Bisericii, este citită în Apus, după Sfântul Matei, în duminica a 22-a după Rusalii (vechiul rit roman È™i ritul galilor restaurat), însă niciodată duminica în Răsărit. Relatarea acestui episod apare la cei trei Sinoptici È™i a fost adesea comentată de... Citeste articolul
Effatta: deschide-te. Hristos ne deschide iarăşi urechile si ne dezleagă limbile (Mc 7, 31-37)
Această vindecare este una dintre cele mai originale din toată Evanghelia iar bogăţia ei duhovnicească merită să o scrutăm cu atenÅ£ie. Această minune nu este raportată decât de Sf Marcu1 [adică de Sf Petru1, care a fost martor ocular], lucru destul de rar. Această Evanghelie este citită în Occident în duminica a 11-a de după Rusalii (vechiul rit roman si ritul Galilor restaurat).
Hristos se află la sfârÅŸitul misiunii Sale în Galileea si Se întoarce din Fenicia [„Å£inutul Tirului ÅŸi al Sidonului”], unde a izbăvit-o pe fiica femeii Cananeence (Mc 7, 24-30) iar Sf Marcu ne spune, curios, că „a venit (...) la Marea Galileii, prin mijlocul hotarelor Decapolei2”, ceea ce pare să însemne că ar fi ocolit marea Galileei pe la nord... Citeste articolul
Drahma pierdută si iarăşi găsită. Chipul lui Dumnezeu în om este de neşters (Lc 15, 8-10)
Pilda drahmei pierdute face parte dintr-un triptic de pilde despre căderea Omului ÅŸi reîntâlnirea sa cu Dumnezeu ÅŸi prin Dumnezeu, triptic relatat în întregime numai de Sfântul Luca, în următoarea ordine: pilda Oii pierdute ÅŸi regăsite1, cea a Drahmei pierdute ÅŸi regăsite ÅŸi cea a Fiului pierdut ÅŸi regăsit. Este o capodoperă pedagogică ÅŸi spirituală, care nu putea ieÅŸi decât din gura însăşi a lui Dumnezeu, prin Fiul Său, Iisus Hristos. Am făcut deja exegeza pildei Oii pierdute2 ÅŸi a Fiului pierdut3: o vom face acum pe cea a Drahmei pierdute. Aceasta nu este citită niciodată duminica în Orient, dar se citeÅŸte în Occident în cea de-a treia duminică după Rusalii, dimpreună cu pilda Oii pierdute (în ritul galilor restaurat ÅŸi în vechiul rit roman).
Să situăm mai întâi acest triptic în viaÅ£a publică a lui Hristos. Sfântul Matei, care istoriseÅŸte numai parabola Oii pierdute, ne permite să o situăm istoric mai precis decât la Sfântul Luca: Hristos Se află la sfârÅŸitul misiunii Sale publice în Galileea (în capitolul următor, ÎÅŸi începe urcarea către Ierusalim).... Citeste articolul
Oaia cea pierdută și regăsită (La 15, 1-7; Mt 18, 11-14)
Această pildă este unul dintre textele cele mai cunoscute în întreaga lume, într-atât este de impresionantă: în toate culturile se pomeneÈ™te pilda Oii celei pierdute. Este o arătare a puterii universale a învățăturii lui Hristos, Care este Dascălul1 omenirii.
Să amintim mai întâi ce este o pildă È™i care este interesul acestui mod de propovăduire: o pildă este o poveste, o fabulă cu caracter simbolic È™i cu înÈ›eles duhovnicesc. O poveste reÈ›ine interesul unui auditoriu, pentru că oamenii vor să-i cunoască sfârÈ™itul. Iar faptul de a împrumuta exemple din viaÈ›a de zi cu zi, de a pune în scenă... Citeste articolul
Sluga netrebnică (Lc 17, 7-10)
Evanghelia este un adevărat florilegiu al cugetelor dumnezeieÅŸti, în care Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, ne descoperă cugetele Tatălui ceresc, pe care inima noastră nu le poate primi decât în Duhul Sfânt. Această vistierie duhovnicească este atât de bogată ÅŸi preaplină încât reuÅŸim să reÅ£inem din ea numai câteva nestemate, cum ar fi marile cuvinte teologice ale lui Hristos sau pildele Sale cele mai importante, dar multe astfel de comori trec neobservate, mai ales când sunt mai greu de înÅ£eles. AÅŸa se întâmplă ÅŸi cu cuvântul despre slugile netrebnice.
Hristos le vorbea foarte des oamenilor, pentru că este Cuvântul Tatălui, „gura tăcerii” ÅŸi a venit în lume, „la ai Săi” (In 1, 11), pentru a-L descoperi ÅŸi arăta pe Dumnezeu. PropovăduieÅŸte fără încetare: este un „Rabbi”1 dumnezeiesc, dascălul2 tuturor popoarelor de pe pământ ÅŸi al fiecărei... Citeste articolul
Arătările lui Hristos înviat (II)
Arătarea celor doi ucenici de la Emaus (Lc 24, 13-35) Înainte de a aborda conÈ›inutul acestei Evanghelii, trebuie să facem mai întâi o precizare cu privire la titlul care i se dă în literatură È™i în artă, È™i anume „Pelerinii de la Emaus”1: nu este vorba despre „pelerini”, ci despre ucenici ai lui Hristos, după cum spune Evanghelia, a căror singură legătură cu oraÅŸul Emaus este că se îndreptau într-acolo. Iar adevăratul centru de interes nu sunt cei descriÅŸi în mod greÅŸit drept „pelerini”, ci Hristos cel Înviat, Care li Se va arăta. Cu această istorisire facem experienÈ›a directă a uneia dintre marile dificultăți ale perioadei pascale din viaÈ›a pământească a lui Hristos: având acum pentru totdeauna trupul Său de slavă (asupra căruia vom reveni mai jos), El devine „cu neputință de desluÅŸit” pentru ochii È™i înÈ›elegerea oamenilor, ceea ce face cronologia evenimentelor foarte greu de stabilit.
Această arătare nu este relatată decât de Sfântul Luca, ceea ce ne poate surprinde, din moment ce nici el, nici Sfântul Pavel, al cărui tovarăș era, nu au fost martori oculari ai Învierii (spre deosebire de sfinÅ£ii Matei, Petru [Marcu] È™i Ioan). Cu toate acestea, două versete din Evanghelia Sfântului Marcu se referă la această întâmplare (Mc 16,... Citeste articolul
„Să nu ucizi†sau Jertfa bineplăcută lui Dumnezeu (Mt 5, 21-26)
Acest pasaj foarte scurt se găseste în Cuvântul de început al lui Hristos, pe care l-a rostit „pe munte”1 (Mt 5, 1) în Galileea, la începutul apostolatului Său. Profunzimea si forÅ£a învăţăturii lui Hristos nu se măsoară în lungimea versetelor din Noul Testament. Fiecare cuvânt al lui Hristos – logion2 dumnezeiesc – are o valoare vesnică, pentru că Dumnezeu Însusi este cel care ne învaţă direct, fără văl, faţă către faţă.
Imediat după ce a fost revelat ca „Mesia” de către Tatăl Său ceresc È™i Duhul Sfânt la botezul Său în Iudeea3, după ce a învins pe Satan, ca om4, în desertul Iudeei, când a fost ispitit de acesta, Domnul a început să predice peste tot în Galileea să-i vindece pe cei bolnavi, chemând totodată pe ucenicii Săi5, dar nu Åži-a... Citeste articolul
Pilda judecătorului nedrept si a văduvei stăruitoare
„SÄ‚ STRIGÄ‚M ZI SI NOAPTE CÄ‚TRE DUMNEZEU” (Lc 18,1-8) Ca mulÅ£umire către Sfântul Ioan de Shanghai Această scurtă pildă, care apare la Sfântul Luca fără a putea fi explicată prin context, este probabil una dintre cele mai dificile pe care le istoriseÅŸte Hristos, datorită comparaÅ£iei îndrăzneÅ£e între Tatăl ceresc ÅŸi judecătorul nedrept, care ar putea ÅŸoca pe cei neiniÅ£iaÅ£i, străini de TradiÅ£ia creÅŸtină.
Să situăm mai întâi această pildă în cadrul Evangheliei Sfântului Luca, singurul care o istoriseÅŸte. Cronologia acestei Evanghelii este greu de înÅ£eles ÅŸi nu întotdeauna în acord cu ceilalÅ£i doi Sinoptici, conÅ£inând adesea o succesiune de pilde pe care nu le putem situa cu precizie în desfăşurarea Misiunii lui Hristos,... Citeste articolul
Iisus este alungat din Nazaret
Hristos îÅŸi începe misiunea în neînÅ£elegere si suferinţă (Lc 4, 14-30; Mt 13, 53-58; Mc 6, 1-6) Această teofanie1, la începutul vieÅ£ii publice a lui Hristos si al lucrării Sale misionare, este tragică, pentru că Iisus, care este nazarinean, nu este primit în propria Sa „patrie” (Mc 6, 1), iar concetăţenii Săi vor să-L omoare. Istorisirea cea mai completă se găseste la Sfântul Luca, singurul care menÅ£ionează intenÅ£ia ucigașă, dar Sfântul Matei si Sfântul Marcu pomenesc si ei în parte evenimentul. Se pare că această pericopă nu este citită duminica în niciun rit, motiv pentru care întâmplarea este puÅ£in cunoscută de credincioÅŸi.
Iisus S-a născut în Iudeea, la Betleem, pentru că aceasta era voia Tatălui Său ceresc, revelată de Sfântul Duh prorocului Miheia2 cu opt veacuri înainte de Nasterea lui Hristos. Era plinirea dinaintea lumii a două criterii ale venirii lui Mesia: a fi fiul lui David3 si a Se naste la Betleem (David era de obârsie din Betleem, unde a primit ungerea ca rege... Citeste articolul
Chemarea lui Matei spre a deveni Apostol
Pedagogia È™i milostivirea lui Hristos (Mt 9, 9-13; Mc 2, 13-17; Lc 5, 27-32) De nouă ani de când avem cinstea È™i bucuria de a È›ine rubrica „Tâlcul Evangheliei” în Apostolia, am încercat să comentăm mai ales Evangheliile din duminici ÅŸi sărbători, în scop pastoral. Acum, când acest ciclu este practic încheiat, vom aborda pericope care nu sunt citite duminica sau chiar niciodată citite la Liturghie. Pentru aceasta, ne vom strădui să comentăm simultan istorisirile celor trei Sinoptici (Mt, Mc È™i Lc) sau chiar, uneori, ale tuturor celor patru Evanghelii.
Chemarea lui Levi-Matei spre a deveni Apostol este cu deosebire ziditoare în ceea ce priveÈ™te felul în care acÈ›ionează Domnul în lucrarea Sa misionară È™i ne ajută să cunoaÈ™tem mai bine temelia Bisericii pe care suntem zidiÈ›i sau, altfel spus, obÈ™tea celor Doisprezece Apostoli. Scena se petrece la Capernaum, după ce Hristos Și-a aÈ™ezat acolo... Citeste articolul
Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana
O nouă etapă în renovarea și amenajarea „Mănăstirii Sfântului...
Congresul Tinerilor NEPSIS Spania
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team