Apare cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Mitropolit Iosif

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale

Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu

Te afli aici:
Apostolia - Publicatie de informare crestin ortodoxa
Tâlcul Evangheliei

Stire

Adaugat la: 2 Aprilie 2017 Ora: 15:14

„Să nu ucizi” sau Jertfa bineplăcută lui Dumnezeu (Mt 5, 21-26)

de Pr. NoÃ«l Tanazacq

Acest pasaj foarte scurt se găseste în Cuvântul de început al lui Hristos, pe care l-a rostit „pe munte”¹ (Mt 5, 1) în Galileea, la începutul apostolatului Său. Profunzimea si forÅ£a învăÅ£ăturii lui Hristos nu se măsoară în lungimea versetelor din Noul Testament. Fiecare cuvânt al lui Hristos – logion² dumnezeiesc – are o valoare vesnică, pentru că Dumnezeu Însusi este cel care ne învaÅ£ă direct, fără văl, faÅ£ă către faÅ£ă.

Pe aceeasi tema

Convorbirea lui Hristos cu Nicodim Fariseul

Hristos mănâncă cu păcătoșii și cu vameșii. O revelație a milostivirii dumnezeiești (Mt 9, 10â€‘13; Mc 2, 15â€‘17; Lc 5, 29â€‘32)

Poarta cea strâmtă către ÃŽmpărăția lui Dumnezeu

Imediat după ce a fost revelat ca „Mesia” de către Tatăl Său ceresc și Duhul Sfânt la botezul Său în Iudeea³, după ce a învins pe Satan, ca om⁴, în desertul Iudeei, când a fost ispitit de acesta, Domnul a început să predice peste tot în Galileea să-i vindece pe cei bolnavi, chemând totodată pe ucenicii Săi⁵, dar nu Åži-a rostit marea sa cuvântare-program, inaugurală, decât când a putut să adune un auditoriu semnificativ, capabil să transmită aceste adevăruri dumnezeieÅŸti în întregul Israel ÅŸi, în fine, în lumea întreagă. Sfântul Matei spune clar că era o mulÅ£ime venită din tot Israelul⁶ (Mt 4, 25) ÅŸi de asemenea „ucenicii Săi” care „au venit la El”, s-au strâns în jurul ÎnvăÅ£ătorului. O constatare remarcabilă este că i-a învăÅ£at în acelaÅŸi timp ÅŸi pe ucenicii Săi, viitorii dascăli ai lumii, ÅŸi poporul: Hristos nu era clerical... Locul ales pentru a face această revelaÅ£ie, unică de la căderea Omului, este ÅŸi el remarcabil: Hristos a călăuzit pe tot acest popor pe un munte înalt¹, pentru că El este Cel care, prin cuvintele Sale dumnezeieÅŸti, va înălÅ£a toată omenirea până la acest munte ceresc ÅŸi duhovnicesc care este ÎmpărăÅ£ia lui Dumnezeu.

Acest lung cuvânt, care probabil a durat o zi întreagă, dacă nu ÅŸi mai multe zile, nu ne este raportat în întregime decât de Sfântul Matei ÅŸi, în parte, de Sfântul Luca (deci de Sfântul Pavel⁷). El reprezintă Natanael (In 1, 45-51) după cum spune tradiÅ£ia. De altfel, lista Apostolilor, la cei trei Sinoptici, îi situează într-adevăr între primii ÅŸase (Mt 10, 2-4 ; Mc 3, 16-19 ; Lc 6, 14-16). Dar dacă ne luăm după Sfântul Luca, cei doisprezece fuseseră deja chemaÅ£i ÅŸi se găseau cu Iisus pe Munte, ceea ce este mai logic.

„Legea cea Nouă”, care nu o înlocuieÅŸte pe cea veche, Legea lui Moise, ci o plineÅŸte, după cum spune răspicat Domnul la începutul cuvântului Său. Această Lege nouă este extrem de grea, ÅŸi de înÅ£eles ÅŸi de aplicat, pentru că, spre deosebire de cea veche, care avea drept scop să-i facă pe oameni mai puÅ£in răi⁸, aceasta are drept scop să-i aducă la sfinÅ£enie, la asemănarea desăvârÅŸită cu Dumnezeu, la îndumnezeire.

Domnul începe cu Fericirile, care sunt sinteza acestei noi Legi, cele 8 trepte de urcare către sfinÅ£enie⁹. Apoi compară pe cei care Îl ascultă ÅŸi-L urmează cu sarea ÅŸi cu lumina („Voi sunteÅ£i sarea pământului. voi sunteÅ£i lumina lumii”) ÅŸi spune limpede că nu a venit să strice „Legea sau proorocii”, ci pentru a le plini ÅŸi sfârÅŸeÅŸte cu un avertisment împotriva „dreptăÅ£ii cărturarilor ÅŸi a fariseilor”, care nu îngăduie „a intra în ÎmpărăÅ£ia cerurilor”. Apoi, abordează numeroase puncte din Decalog ÅŸi din Lege: „AÅ£i auzit că s-a zis celor de demult [in Legea lui Moise].... Eu insă spun vouă....”. Noile criterii pe care ÎnvăÅ£ătorul le invaÅ£ă pot să ni se pară imposibile, dar trebuie să inÅ£elegem duhul in care El abordează aceste subiecte: Legea veche, intr-adevăr, nu avea in vedere decât aspectul exterior, fizic, moral, social, al faptelor ÅŸi al purtărilor, pe când Hristos va avea in vedere aspectul lăuntric ÅŸi duhovnicesc, adică inima oamenilor, intenÅ£iile lor adânci.

Primul punct priveÅŸte cea de-a ÅŸasea poruncă din Decalog. Hristos aminteÅŸte că Legea lui Moise zicea: „Să nu ucizi (leÅŸ 20, 13); iar cine va ucide vrednic va fi de osândă” (osânda era moartea – IeÅŸ 21, 12). Apoi adaugă: „Eu insă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă”. Lucrul poate părea disproporÅ£ionat. Sfântul Ioan Gură de Aur comentează¹⁰: mânia este adesea premergătoare uciderii... A nu se mânia este, în comparaÅ£ie cu a nu ucide, desăvârÅŸirea, încoronarea. Păcatul este mai întâi în inima noastră (cf. ceea ce Hristos va spune despre adulter, în pericopa următoare, v. 28). Să nu uităm că Hristos are în vedere desăvârÅŸirea noastră, după cum Dumnezeu desăvârÅŸit este. Åži adaugă: „.ÅŸi cel care va zice fratelui său «Raca»¹¹ [prost, netrebnic] vrednic va fi de judecata sinedriului”. De fapt osânda va fi cu siguranÅ£ă aceeaÅŸi (moartea), dar există o gradare: ăn cazul precedent, osânda era rostită de un tribunal local, aici e vorba de tribunalul suprem al Israelului, Sinedriul, care judecă fără apel: este vorba despre o alungare religioasă. Åži sfârÅŸeÅŸte cu ceva încă ÅŸi mai greu de înÅ£eles: ... iar cel ce va zice «nebunule» vrednic va fi de gheena focului”. Trebuie să discernem înÅ£elesul duhovnicesc al acestui lucru: „nebun” este mult mai grav, pentru că înseamnă a nega celuilalt faptul de a fi om, ceea ce implică negarea intenÅ£iei Creatorului dumnezeiesc, după cum subliniază Sfântul Ioan Gură de Aur¹⁰ („înlături fratelui tău ceea ce deosebeÅŸte pe oameni de animale, vrednicia sa [de om]”). Este o „judecată” de valoare asupra lui Dumnezeu, care împiedică intrarea în ÎmpărăÅ£ia Sa ÅŸi are deci drept consecinÅ£ă aruncarea in cealaltă, adică „gheena focului”, iadul¹².

Tot ceea ce Domnul spune despre ucidere ne dă măsura sfinÅ£eniei cerute de Dumnezeu, adică asemănarea desăvârÅŸită cu Dumnezeu ÎnsuÅŸi.

Åži în acest cadru Hristos va vorbi despre Jertfa bineplăcută lui Dumnezeu. Începe prin „Deci, dacă.”, ceea ce inseamnă că există o legătură cu ceea ce precedă. „Deci, dacă îÅ£i vei aduce darul tău la altar...”: este vorba despre altarul jertfelor (sacrificiilor) de la Ierusalim, care se găseÅŸte dinaintea sanctuarului (pe stânga), care se poate vedea din curtea israeliÅ£ilor și pe care se sacrificau¹² animale oferite de către o persoană, o familie sau o comunitate, și din care o parte era arsă, după Legea lui Moise. Acestea nu mai evocă nimic pentru noi astăzi, dar aceste lucruri erau în miezul religiei evreiești, amintind că Avraam primise să sacrifice¹³ pe fiul său Isaac lui Dumnezeu, chiar pe locul în care se găsea altarul; și aceasta era o prefigurare a sacrificiului lui Hristos¹³, care va fi ultima dintre jertfele de sânge (cărora le va pune capăt dându-Åži viaÅ£a și înviind). PreoÅ£ii săvârseau jertfele, însă credinciosii ofereau animalele (care îi costau scump!). Å¢elul acestei jertfe era de a fi plăcut lui Dumnezeu, și simboliza darul de sine, dăruirea inimii sale, pentru a intra în comuniune cu El.

„... si acolo îÅ£i vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta...”. Fratele tău este „aproapele”. Dacă are ceva împotriva ta, aceasta înseamnă că a fost rănit, fizic sau moral, sau dispreÅ£uit sau insultat sau furat. Expresia folosită pare să arate că persoana care face jertfa este vinovată și nu altcineva care ar fi rău, gelos sau mincinos fără motiv (în acest caz persoana care face jertfa ar fi victimă, și în principiu nu ar trebui să facă un demers către persecutorul său). Cu toate acestea, Sfântul Ioan Gură de Aur îsi pune pe larg întrebarea și discuÅ£ia nu e încheiată, căci Domnul nu precizează. Vom reveni mai jos, cu adăugarea făcută de Hristos.

„... Lasă darul tău acolo, înaintea altarului, și mergi întâi și împacă-te cu fratele tău și apoi, venind, adu darul tău”. Aceasta înseamnă: mergi mai întâi să ceri iertare fratelui tău, pocăieste-te. Nu poÅ£i să aduci un dar lui Dumnezeu dacă inima ta nu este curată, dacă nu esti un om al păcii. Dumnezeu nu va putea primi jertfa ta, căci jertfa cea mai importantă este a aduce lui Dumnezeu o inimă curată, jertfa de sine. Iar acest lucru nu este cu putinÅ£ă decât dacă te porÅ£i bine cu aproapele, căci nu se poate să spui că-l iubesti pe Dumnezeu dacă nu iubești pe aproapele. De fapt, este o învăÅ£ătură cu totul nouă și puternică, deoarece relativizează ritualul religios, care era foarte important la Evrei. Hristos spune: cel mai important nu este ritualul în sine, ci starea inimii voastre. La aceasta priveÅŸte Dumnezeu, mai mult decât la jertfa exterioară. Hristos nu va înceta, de-a lungul întregului Său apostolat, să predice în acest sens: a lucra faptele Legii în duh, adică cu conÅŸtiinÅ£a finalităÅ£ii ei duhovniceÅŸti, ÅŸi nu formal, exterior. Este o învăÅ£ătură care cu siguranÅ£ă a scandalizat pe preoÅ£i ÅŸi pe marii preoÅ£i, care erau ritualiÅŸti ÅŸi formaliÅŸti, uitând conÅ£inutul duhovnicesc ÅŸi finalitatea riturilor. Însă Domnul Se adresează aici tuturor: această învăÅ£ătură este valabilă ÅŸi pentru noi, preoÅ£ii noului Legământ. Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază smerenia dumnezeiască, Domnul preferând să suspende ofranda, care Îi este destinată, pentru ca oamenii să se străduiască să facă pace între ei.

Hristos insistă adăugând: „Împacă-te cu pârâÅŸul tău degrabă, până eÅŸti cu el pe cale.”. Åži aici se poate presupune că persoana este vinovată, căci dacă ar fi fost celălalt, ar fi greu să se împace cu el. Cu toate acestea, El nu precizează. Termenii importanÅ£i sunt: „până eÅŸti cu el pe cale”, adică până când mergeÅ£i amândoi în aceeaÅŸi direcÅ£ie, sau până când lucraÅ£i împreună: trebuie să profităm de această apropiere ÅŸi conlucrare pentru a regăsi pacea; „pe cale” arată că situaÅ£ia evoluează, că se poate schimba ÅŸi că totul nu s-a terminat. Dar nu trebuie pierdut timpul, căci ranchiuna poate strica inima. Dacă nu, adversarul riscă „să te dea judecătorului”, care te va arunca în temniÅ£ă, ÅŸi va trebui să „plăteÅŸti” (situaÅ£ia nu mai evoluează: s-a ajuns la pedeapsă). Această frază poate avea ÅŸi un înÅ£eles parabolic: folosiÅ£i-vă de drumul vostru pământesc pentru a vă schimba, ÅŸi a face pace cu celălalt, cât mai este cu putinÅ£ă, căci după moarte veÅ£i cunoaÅŸte o judecată definitivă, ÅŸi va trebui să „plătiÅ£i”. Se poate considera că imprecizia discursului – intenÅ£ionată – priveÅŸte ÅŸi cazul în care cel care aduce jertfa ar fi nevinovat, ÅŸi deci victimă. În acest caz, nu există altă cale pentru a face pace decât iubirea vrăjmaÅŸului. Însă la aceasta se poate răspunde că există o parte care nu Å£ine de noi: faptul de a iubi pe vrăjmaÅŸ ÅŸi de a-i oferi iertarea nu-l sileÅŸte să se schimbe, ÅŸi deci nici să accepte pacea.

Ne dăm seama, după studiul acestei pericope, că acest foarte lung cuvânt al Domnului care, la prima vedere pare „liber” ÅŸi cu caracter întâmplător, este de fapt foarte structurat. Pericopa despre care tocmai am vorbit privea uciderea, însă într-un înÅ£eles duhovnicesc, ÅŸi care este cea de-a ÅŸasea poruncă din Decalog. Pericopa următoare va privi adulterul, tot într-un înÅ£eles duhovnicesc (versetele 27 până la 32), ÅŸi este cea de-a ÅŸaptea poruncă din Decalog.

După cum spune Domnul la mijlocul cuvântării Sale program, această nouă Lege are drept scop să ne facă desăvârÅŸiÅ£i, după cum Tatăl nostru cel ceresc desăvârÅŸit este (Mt 5, 48). Binecuvântat fie în veci!

Note:

1. De unde numirea sa obisnuită de „Predica de pe munte”. „Muntele” era cel situat în apropiere de cetatea în care locuia Domnul, Capernaum. TradiÅ£ia îl situează pe muntele Korun Hattin si îl numeste „Muntele Fericirilor”, care se găseste la câÅ£iva kilometri la nord-vest de Capernaum, dominând câmpia cu 50m (o înălÅ£ime considerabilă faÅ£ă de Marea Galileei care se află în imediata apropiere). In vârf se găseste un platou care poate primi o mulÅ£ime.

2. Logion.Hristos este Logosul,Cuvântul lui Dumnezeu-Tatăl, „gura Tăcerii”: cei mai vechi PărinÅ£i ai Bisericii au numit cuvintele sale logia (pluralul lui logion), cuvinte ale lui Dumnezeu, adevăruri eterne, expresie a cugetelor Tatălui. Papias din Ierapolis, ucenic al Sfântului Ioan si prieten al Sfântului Policarp din Smirna, a scris în jurul anului 130 Explicări la cuvintele (logia) Domnului.

3. Era absolut necesar ca Iisus din Nazaret să fie revelat lumii ca Mesia-Hristos – altfel nu ar fi putut să predice si să convertească. Åži numai Dumnezeu (Tatăl si Duhul) putea mărturisi că El este Dumnezeu (Fiul). Åži trebuia ca aceasta să se plinească dinaintea Înaintemergătorului, Ioan Botezătorul, care Îl vestise, si dinaintea celor care aveau să devină „nucleul” Apostolilor Săi.

4. Era necesar ca Dumnezeu-Omul să învingă pe Satan, mai întâi, ca om, pentru că Satan biruise pe Adam si Eva si pricinuise căderea lor la început. Hristos a restabilit echilibrul. Însă Satan nu s-a pocăit.

5. Dacă ne luăm după Sfântul Matei, erau cel puÅ£in șase, toÅ£i Galileeni si ucenici ai lui Ioan Botezătorul, și de fel din Betsaida. Patru erau artizani (pescari): Andrei și Simon-Petru, Iacov și Ioan; doi erau mai avuÅ£i, mai în vârstă și mai intelectuali: Filip (chemat la In1, 43-44) si Vartolomeu, care este de fapt Natanael (In 1, 45-51) după cum spune tradiția. De altfel, lista Apostolilor, la cei trei Sinoptici, îi situează într-adevăr între primii șase (Mt 10, 2-4 ; Mc 3, 16-19 ; Lc 6, 14-16). Dar dacă ne luăm după Sfântul Luca, cei doisprezece fuseseră deja chemați și se găseau cu Iisus pe Munte, ceea ce este mai logic.

6. Sfântul Matei precizează cu puÅ£in înainte (la 4, 24) că „s-a dus vestea despre El în toată Siria” (provincia romană a Siriei, care cuprindea Palestina): Hristos a devenit faimos foarte repede, din auzite, mai ales datorită nenumăratelor Sale vindecări.

7. Spre deosebire de bibliÅŸtii ÅŸtiinÅ£ifici, urmăm părerea Sfântului Irineu care spune: „Luca, tovarăÅŸul lui Pavel, a adunat într-o carte Evanghelia pe care o predica acesta” (Adv. Haer. III, 1, 1).

8. Sfântul Pavel face paralele admirabile între vechea ÅŸi noua Lege, mai ales în epistolele sale către Romani ÅŸi Galateni, unde afirmă că Legea [lui Moise] nu mântuieÅŸte (ea nu a fost decât o „pedagogie” pentru a ne călăuzi către Hristos – Gal 3, 24), în timp ce credinÅ£a în Hristos e singura care mântuieÅŸte Omul („sfârÅŸitul Legii este Hristos” – Rom 10, 4).

9. Bossuet, celebru predicator francez din secolul al XVII-lea ÅŸi Episcop de Meaux (1627-1704), are o formulă frumoasă: „Dacă Predica de pe munte cuprinde toată doctrina creÅŸtină, cele opt Fericiri cuprind toată Predica de pe Munte”.

10. Omilii la Evanghelia după Matei, omilia 16 (Ed. Institutului Biblic ÅŸi de Misiune Ortodoxă, PSB 23).

11. Raca este un termen aramaic, o insultă, al cărui sens exact nu se cunoaște: prost, netrebnic…De fapt Domnul asimilează aceasta cu un omor duhovnicesc.

12. Sfântul Ilarie de Poitiers face un frumos comentariu cu privire la aceasta (Despre Matei I, SC 254, p. 135-139).

13. A sacrifica înseamnă a „face sacru”, a sfinÅ£i: jertfa devenea sacrificiu, sacru, pentru că era dăruită lui Dumnezeu de către om si era plăcută lui Dumnezeu. Aceasta preînchipuia jertfa lui Hristos, „Mielul lui Dumnezeu”, al cărui „memorial” va fi Euharistia, care este o jertfă, dar fără de sânge.

Printeaza articolul