Iisus S-a născut în Iudeea, la Betleem, pentru că aceasta era voia Tatălui Său ceresc, reve­lată de Sfântul Duh prorocului Miheia² cu opt veacuri înainte de Nasterea lui Hristos. Era pli­nirea dinaintea lumii a două criterii ale venirii lui Mesia: a fi fiul lui David³ si a Se naste la Betleem (David era de obârsie din Betleem, unde a primit ungerea ca rege de la prorocul Samuel). Pentru aceasta, Dumnezeu a inspirat împăratului August să facă primul recensământ din întregul Imperiu Roman, ceea ce îngăduia să se ateste public că Iosif si Maria erau cu adevărat din neamul regesc al lui David⁴. Însă, dacă prorocul Miheia spusese că din Betleem avea să „iasă un conducător care va paste pe Israel”, el nu precizase si că Mesia avea să locuiască la Betleem, după cum arată cu dreptate Sfântul Ioan Gură de Aur⁵, de unde înselarea constantă a evreilor cu privire la Iisus, pentru că locuia Nazaret si deci părea a fi „galileean”.

Trebuie să reamintim că „părinții” lui Iisus (Iosif si Maria erau căsătoriți după lege, iar Iisus va trece drept fiul lor, după cum vom vedea mai departe la Lc 4, 22) locuiau la Nazaret. De ce, din moment ce erau iudei, din neamul si din familia lui David? Evanghelia nu ne spune aproa­pe nimic despre ei, pentru că se concentrează asupra persoanei lui Hristos si asupra învățăturii Sale. Trebuie să ne referim deci la alte izvoare: scrierile apocrife (mai ales Proto-Evanghelia Sfântului Iacov si Pseudo-Matei, texte consacrate în întregime vieții Mariei), Părinții Bisericii cei mai vechi (apropiați de Apostoli) etc. Aceste izvoare ne aduc la cunostință că Iosif era de fel din Betleem, dar nu ne arată de ce sau când s-a asezat în Galileea, la Nazaret⁶. Cât despre Maria, mai multe izvoare atestă că părinții săi, Ioachim si Ana, erau de fel din Iudeea (unde mai trăia încă vara Mariei, Elisabeta, probabil la Hebron), dar fuseseră alungați de acolo de o prigoană politică, din pricina căreia îsi pierduseră si averea, si găsiseră refugiu în Galileea, pro­babil la Nazaret.

Când Iosif a fost tras la sorți pentru a o proteja pe Fecioara Maria, pe atunci în vârstă de 14 ani⁷, care nu putea să mai rămână în Templu pentru că devenise femeie (deci gata de căsătorie si de maternitate)⁸, după cum ne spune Proto-Evanghelia Sfântului Iacov, a luat-o la el acasă, la Nazaret, unde locuia. Maria, Iosif si Iisus nu au trăit la Betleem decât aproximativ un an: după închinarea Magilor (care, după unele surse, a avut loc când Domnul avea în jur de un an, ceea ce corespunde cu datele din Evanghelie) si fuga în Egipt, unde au locuit destul de mult timp (în jur de patru ani), s-au întors la Nazaret⁸, pentru că acolo era locuința lor. Însă toate aceste întâmplări omenești, care pot uneori să pară ne­semnificative, slujesc planul lui Dumnezeu. Într-adevăr, Hristos a ales dinadins să Se așeze în Galileea⁹, la Capernaum, pentru a-Åži plini misiunea, pentru că acest pământ, răsturnat de istorie și cu neamuri amestecate, reprezen­ta lumea întreagă, lumea decăzută, care este de fapt adevăratul câmp al misiunii lui Dumnezeu, Care vrea să mântuiască pe toți oamenii. Galileea, cu marea sa, a fost un fel de laborator de evanghelizare și de mântuire a lu­mii. Åži nu e de mirare că Hristos a ales 9 gali- leeni printre cei 12 Apostoli ai Săi.

Domnul a trăit în jur de 25 de ani la Nazaret în discreție și tăcere, învățând să scrie și să ci­tească de la mama Sa, Maria, apoi învățând lu­crul lemnului cu tatăl Său după lege, Iosif, pregătindu-se ascetic pentru misiunea Sa de a mântui omul... Apoi, când Tatăl Său ceresc a hotărât, s-a dus în Iudeea la Sfântul Ioan Botezătorul pentru a fi „botezat”, adică, de fapt, revelat de Tatăl și de Duhul ca Mesia, Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Apoi Duhul Sfânt L-a că­lăuzit în pustie, unde a fost ispitit de Satana și l-a învins pe acesta, în firea Sa omenească sfințită de Sfântul Duh. După această ultimă și indispensabilă pregătire duhovnicească, Se întoarce „acasă”, în Galileea. Însă Evanghelia ne precizează că este „în puterea Duhului” (Lc 4, 14): ca Dumnezeu, este mereu într-o unire desăvârșită și în comuniune cu Tatăl Său și cu Duhul Sfânt; însă ca om trebuia să fie uns cu Duhul Sfânt, arătat de „Degetul lui Dumnezeu” ca fiind Fiul cel mai dinainte de veci al Tatălui ceresc, Mesia. Îndată după aceasta, Domnul Se pune pe lucru și merge să propovăduiască acolo unde evreii se adună în jurul lui Dumnezeu, adică în sinagogile din Galileea.

Ajuns la Nazaret, S -a dus „după obiceiul Său” la sinagogă în ziua de sabat, zi sfântă pentru evrei. Åži „S-a sculat să citească” și „I s-a dat cartea prorocului Isaia”. De fapt, fie­care sinagogă este condusă de un „mai-ma- re”, un evreu evlavios mirean (jertfele și cle­rul slujitor se găseau la Ierusalim) care desemna pe cei care citeau din Proroci (pen­tru Lege totul era riguros prevăzut și codifi­cat de ritual). După citirea din Lege, mai-marele I-a cerut lui Iisus să vină să citească din Proroci, pentru că era un bărbat cunoscut pentru evlavia și înțelepciunea Sa, un rabbi¹⁰. Iar slujitorul, inspirat de Duhul Sfânt, Îi întinde cartea lui Isaia. Spre deosebire de citi­rea din Lege, cititorul din Proroci putea alege pericopa pe care o voia: rabbi Iesho- uah deschide cartea la pasajul în care Isaia, inspirat de Duhul Sfânt, prorocește despre El: „Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M-a uns să binevestesc săraci­lor,... să propovăduiesc robilor dezrobirea și celor orbi vederea...” (Is 61, 1-2 și 58, 6). Apoi propovăduiește, după obicei, și le spu­ne: „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre”, ceea ce este adevărul adevărat. Åži toți mărturisesc despre „cuvin­tele harului care ieșeau din gura Lui”, dar adaugă: „Nu este oare acesta fiul lui Iosif?” (la Sfântul Matei și Sfântul Marcu: „Nu este Acesta teslarul, fiul Mariei...?”). Cum oare un fiu din popor, și care nu a făcut studii, poa­te să atingă acest nivel duhovnicesc? (la Sfin­ții Matei și Marcu: „și cum se fac minuni ca acestea prin mâinile Lui?”). Åži cei doi evangheliști adaugă: „și se sminteau întru El”. În loc să salte de bucurie pentru că se găseau în sfârșit dinaintea lui Mesia Cel făgăduit de proroci de 1000 de ani (și chiar de aproape 2000 de ani, de la Avraam), se îndoiesc și cri­tică¹¹. Omul căzut are o latură care stârnește deznădejdea... Ce tristețe a Domnului, Care „Se mira de necredința lor” (Mc 6, 6)!

Hristos aude aceste critici „omenești”, jos­nice, mediocre, și Își dă seama de ce zice gura lumii, lucruri pe care le exprimă astfel: „Cu adevărat, Îmi veți spune: Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă și aici în patria Ta”, ceea ce înseamnă: fă aceleasi minuni la noi ca si acolo si Te vom crede12...). Domnul înțelege această tulburare si reaminteste ceea ce ține de înțelepciunea omenească: „Adevărat zic vouă că niciun proroc nu este bine primit în patria sa”. Apropierea omenească, psiho­logică si socială, falsifică judecata duhovni­cească: prorocii spun mereu lucruri care tul­bură mersul obiceiurilor si al vieții de zi cu zi si nu sunt apreciați de apropiații lor. Åži, pen­tru a o dovedi, va cita două exemple din isto­ria Israelului: fuga prorocului Ilie¹³, cu prile­jul marii foamete, la o văduvă din Fenicia (si nu o văduvă din Israel, desi fenicienii erau groaznici idolatri); faptul că un lepros sirian, si nu un evreu, a fost vindecat de prorocul Elisei (Naaman Sirianul, care era un idolatru); în cele două cazuri, citează un har al lui Dumnezeu răspândit asupra unor păgâni mai degrabă decât a unor evrei. Concetățenii Săi prezenți, „auzind acestea, s-au umplut de mâ­nie”. Când esti confruntat cu adevărul, nu sunt decât două căi: a o recunoaste si a te pocăi sau a te revolta împotriva lui si a te mânia foarte.

Åži astfel se si întâmplă: Evreii din Nazaret se mânie cumplit, Îl scot pe Iisus din sina­gogă si din cetate manu militari si Îl duc la un loc abrupt¹⁴ pentru „ca să-L arunce în prăpastie”, adică să-L omoare. I Se întâmplă acelasi lucru dureros ca si la prima Sa teofanie – Crăciunul: Irod a vrut să-L piardă, iar acum frații Săi evrei din Nazaret vor din nou să-L omoare. Dar lucrul acesta nu se întâm­plă, pentru că încă nu venise ceasul Său (el va veni când o va hotărî Tatăl). Duhul Sfânt Îi îngăduie să Se apere: măreția Sa si puterea privirii Sale dumnezeiesti impresionează si paralizează pe cei violenți. Evreii Îl vor omo­rî cu trei ani mai târziu la Ierusalim, cu ajuto­rul romanilor păgâni.

De îndată, Domnul „S-a coborât la Capernaum”. Iar acolo planul lui Dumnezeu se plineste, în ciuda obstacolelor si a răutății omenesti. Era într-adevăr mult mai bine si mai eficient ca Hristos să-Åži instaleze „carti­erul general” într-un oras destul de impor­tant, pe malul Mării Galileii, nu departe de noua capitală, Tiberiada. Pescarul dumneze­iesc S-a asezat pe malul Mării Galileii, care simbolizează lumea căzută, pentru a putea să-i scoată pe pestii-oameni, osândiți la moar­tea vesnică. Planul dumnezeiesc se plineste, orice s-ar întâmpla.

Note: