Iisus și Beelzebul [Satana]
Păcatul împotriva Duhului Sfânt (Mt 12, 22‑32; Mc 3, 22‑30; Lc 11, 14‑23) Cu prilejul unui exorcism, Domnul a dat o învățătură de căpătâi È™i foarte greu de înÈ›eles cu privire la Duhul Sfânt È™i la iconomia Lui în ceea ce ne priveÈ™te. Episodul exorcismului este relatat pe scurt de Sf. Matei (12, 22‑23) È™i de Sf. Luca (11,14), dar înfruntarea care urmează (cu Fariseii) È™i învățătura lui Hristos sunt relatate pe larg de cei trei Sinoptici. Hristos Se referă apoi (Sf. Luca1 11, 24‑26) la purtarea demonilor È™i la lupta duhovnicească pe care trebuie să o ducem împotriva lor, lucruri pe care nu le vom aborda aici, pentru că este vorba despre o altă problemă duhovnicească, vrednică de o exegeză aparte.
Scena se petrece imediat după vindecarea omului cu mâna uscată2, la Sf. Matei, È™i după cuvântul de trimitere a celor 70 de ucenici, la Sf. Luca. Lucrul acesta ne îngăduie să situăm evenimentele la începutul vieÈ›ii publice a lui Hristos. După Sf. Marcu, ne aflăm la Capernaum, în casa în care sălășluieÈ™te Hristos împreună cu ucenicii... Citeste articolul
Vindecarea unui lepros
Hristos doctor È™i taumaturg (Mt. 8, 1‑4 ; Mc. 1, 40‑44 ; Lc. 5, 12‑14) De‑a lungul celor trei ani ai misiunii Sale, Hristos a săvârÈ™it nenumărate vindecări, care nu sunt toate pomenite în Evanghelie. Acestea priveau mai ales bolile grave È™i incurabile, pentru că medicina din vremea respectivă (evreiască È™i greco‑romană) avea mijloace limitate. Putea fi vorba de boli È™i de infirmități din naÈ™tere sau dobândite în timpul vieÈ›ii, de accidente etc. Toate erau legate de trup, dar È™i de suflet: în afară de bolile sau de infirmitățile fizice, mai erau È™i cele sufleteÈ™ti, îndeosebi cazurile de îndrăciÈ›i È™i cele asemănătoare (epilepsia sau nebunia). Hristos a vindecat bolnavi din toate păturile societății È™i de toate vârstele, fără a exclude pe nimeni, dar a avut o predilecÈ›ie pentru cei săraci, modeÈ™ti, părăsiÈ›i È™i pentru copii. CircumstanÅ£ele au fost extrem de diverse È™i se poate spune că a săvârÈ™it vindecări în orice fel de împrejurare.
Felul său de a „opera” nu a fost întotdeauna acelaÈ™i: probabil că depindea de indivizi È™i de împrejurări. În general a vindecat bolnavii care se găseau în faÈ›a Lui, dar È™i pe cei aflaÅ£i la distanță [ca de pildă pe sluga SutaÈ™ului1]. Cel mai adesea vindecările au fost imediate È™i complete, uneori însă le‑a cerut... Citeste articolul
„Neam viclean È™i adulterâ€
Hristos îi ceartă pe fățarnicii care cer semne (Mt 16, 1-4; Mc 8, 11-13; Lc 11, 16, 29 È™i 12, 54-56) Acest cuvânt al lui Hristos, relatat in extenso de doi dintre sinoptici, Matei È™i Marcu, È™i coroborat de Sf. Luca în două pasaje, cuvânt rostit cu prilejul unei dispute între Hristos ÅŸi „fruntaÈ™ii religioÈ™i” bine-cugetători, se petrece către sfârÈ™itul È™ederii Domnului în Galileea, după cea de-a doua ÎnmulÈ›ire a pâinilor È™i înainte de Schimbarea la Față. Sf. Marcu, mai bine zis Sf. Petru1, care este martor ocular, e cel mai precis: întâmplarea are loc imediat după ce Hristos a trecut înapoi marea Galileei È™i, împreună cu ucenicii Lui, coboară în È›inutul Dalmanutei2.
Probabil că în niciun rit nu se citeÅŸte, duminica, această pericopă, fiindcă este imposibil să se citească toată Evanghelia în 53 de duminici, însă expresia folosită de Hristos [cea din titlu] este atotcunoscută È™i adesea menÈ›ionată de PărinÈ›ii Bisericii, de teologi È™i de părinÈ›ii duhovniceÈ™ti. Textul e scurt, însă dens: fiecare... Citeste articolul
Tatăl, Fiul și Duhul sunt blânzi și smeriți
„ÎnvățaÈ›i‑vă de la Mine că sunt blând È™i smerit cu inima” (Mt 11, 29) Această frază a lui Hristos pare să nu aibă nimic neobiÈ™nuit la o primă lectură. Cu toate acestea, ea exprimă un logion1 dumnezeiesc de primă importanță, adică o revelaÈ›ie teologică referitoare la Hristos È™i la Sfânta Treime, un precept duhovnicesc de căpătâi. Fraza însăși se găseÈ™te la sfârÈ™itul unui cuvânt al Domnului care nu este relatat în întregime decât de Sf. Matei (11, 25‑30) (prima parte (25‑27) este relatată È™i de Sf. Luca (10, 21‑22), dar într‑un context diferit). După câte È™tim, numai Sf. Ioan Gură de Aur a comentat‑o, într‑o foarte frumoasă omilie2.
În ce context evanghelic a rostit Domnul fraza aceasta È™i cui i Se adresa? Aflăm de acest cuvânt la începutul Misiunii pământeÈ™ti a lui Hristos, după discursul Său de început – chemarea celor Doisprezece È™i cuvântul de misiune pe care îl va adresa lor. Urmează apoi dialogul la distanță, prin intermediul ucenicilor, dintre Ioan... Citeste articolul
„La cine ne vom duce?â€
Un cuvânt de nădejde al Sfântului Petru în deznădejdea duhovnicească (In 6, 66-71) Această pericopă ni se poate părea banală È™i chiar nesemnificativă, dar are de fapt o mare importanță duhovnicească, pentru toÈ›i oamenii È™i pentru toate timpurile. Ea nu poate fi înÈ›eleasă dacă nu este pusă în contextul său evanghelic. Tot acest ansamblu coerent, care ocupă capitolul 6 al Evangheliei după Sf. Ioan, nu este raportat decât de el (în afară de început, versetele 1–21). Or, cronologia ioanică este greu de pătruns, pentru că Apostolul cel mult iubit È™i-a scris Evanghelia cu destul de mult timp după ceilalÈ›i trei, fără a mai spune, în general, ceea ce ei spuseseră deja, È™i „completându-i”, istorisind mai ales marile discursuri teologice ale lui Hristos. Cu toate acestea, după cum Sf. Ioan istoriseÈ™te prima înmulÈ›ire a pâinilor, umblarea lui Iisus pe apă È™i imediat după aceea Sărbătoarea Corturilor, putem să estimăm că aceste evenimente se situează la sfârÈ™itul celui de-al doilea an de misiune a Domnului, înainte de urcarea Sa la Ierusalim. După câte È™tim, numai Sf. Ioan Gură de Aur a comentat pe larg aceste texte1, într-o manieră remarcabilă.
Este important să observăm că imediat înaintea acestei pericope se găseÈ™te marele È™i cuprinzătorul cuvânt al lui Iisus despre Pâinea vieÈ›ii (In 6, 22-65), care este capital È™i de o dificultate ce depășeÈ™te înÈ›elegerea omenească. De fapt, este urmarea logică a primei înmulÈ›iri a pâinilor (In 6, 5-13), pentru că mulÈ›imea,... Citeste articolul
„LăsaÈ›i copiii să vină la Mineâ€. Hristos È™i copiii
Pentru fiica mea Maria, pe care am È›inut-o la piept nopÈ›i întregi, ca într-o adevărată experiență mistică... Acest aspect minunat, puÈ›in cunoscut, al învățăturii È™i al purtării lui Hristos nu este uÈ™or de prezentat, căci e discret încele patru Evanghelii(mai ales la cei trei Sinoptici) È™i presupune reunirea a numeroase pericope, care trebuie legate unele de altele înainte de a face o sinteză coerentă. Vom încerca acest lucru în cele ce urmează.
Să spunem mai întâi un cuvânt de ordin general despre copii în civilizaÈ›iile omeneÈ™ti. Lumea antică în general, iar civilizaÈ›ia romană în special, nu acordau o mare importanță copilului È™i nu cunoÈ™teau ceea ce se va numi la sfârÈ™itul celui de-al doilea mileniu „copilul-rege”. Dacă faptul de a avea copii era considerat ca o... Citeste articolul
„Eu sunt Păstorul cel Bunâ€. Hristos călăuzeÈ™te Oile cele înÈ›elegătoare în Staulul ceresc (In 10, 1-20)
Acest discurs teologic celebru È™i de căpătâi nu este relatat decât de Sf. Ioan, iar contextul său nu este uÈ™or de înÈ›eles, pentru că Sf. Ioan a completat celelalte trei Evanghelii, dar fără să arate legătura cu evenimentele raportate de ceilalÈ›i; cronologia sa este deci dificilă È™i uneori pierdem firul călăuzitor. Din fericire, el menÈ›ionează două evenimente precise: acest cuvânt este rostit după vindecarea orbului din naÈ™tere È™i înaintea sărbătorii Hanuka1. Ne aflăm în cel de‑al treilea an al misiunii lui Iisus È™i imediat înainte de ultima Lui sărbătoare de Hanuka pe acest pământ, deci în luna octombrie‑noiembrie.
Legătura dintre sfârÈ™itul istorisirii orbului din naÈ™tere È™i acest cuvânt este greu de înÈ›eles È™i suntem nevoiÈ›i să ne referim la izvoare non‑evanghelice: tradiÈ›ia spune că Domnul, însoÈ›it de ucenicii Săi, a mers să predice Evanghelia la nord de Ierusalim, apoi că S‑a întors în oraÈ™ È™i s‑a dus la Templu,... Citeste articolul
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, 24 Iunie (Lc 1, 57-66)
Sărbătoarea NaÈ™terii Sfântului Ioan Botezătorul este universală È™i este una dintre cele mai cunoscute, datorită faptului că are loc la solstiÈ›iul de vară, lucru despre care vom mai vorbi. Am abordat deja de mai multe ori tema Sfântului Ioan Botezătorul, deoarece acest personaj biblic este uriaÈ™, lucru pe care îl auzim chiar din gura lui Hristos („Adevărat zic vouă: nu s‑a ridicat între cei născuÅ£i din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul.” – Mt 11, 11), căci are o mare importanță în Evanghelie: el este cel despre care Evanghelia vorbeÅŸte cel mai mult, după Maria, Maica Domnului. Am vorbit deja despre zămislirea sa, care se sărbă-toreÈ™te în Răsărit pe 23 septembrie1, despre Întâlnirea Mariei cu Elisabeta, chiar după Bunavestire, sărbătorită în Apus pe 2 iulie2, despre Cântarea Zahariei (numită Benedictus, în Apus), care este o prorocie făcută de tatăl său, Zaharia, la naÈ™terea sa3, È™i despre mucenicia lui, sărbătorită la 29 august de toată Biserica4, aÅŸa că anumite lucruri se vor repeta. Dar se cuvenea să încheiem acest ciclu ioanic vorbind despre naÈ™terea lui.
Să amintim pe scurt cine sunt părinÈ›ii lui È™i în ce împrejurări acest copil provi-denÈ›ial a fost zămislit. Zaharia È™i Elisabeta sunt un cuplu de „drepÈ›i”, în vârstă È™i sterpi5, după cum erau Avraam È™i Sara sau Ioachim È™i Ana. Zaharia este „sacrificator”, adică preot; avem de a face prin urmare cu un cuplu preoÈ›esc,... Citeste articolul
Spălarea picioarelor la Cina cea de Taină
Iisus ne curățeÈ™te lucrarea înainte de a ne hrăni cu Dumnezeu (In 13, 1-17) Am comentat deja pe larg Cina cea de Taină cu alt prilej1 È™i am vorbit pe scurt despre Spălarea picioarelor, pentru că nu era posibil să comentăm detaliat fiecare element al acestui eveniment sacramental „de veÈ™nică pomenire”, după cum spune Sf. Vasile2. Ni se pare de folos să revenim asupra acestui act care ne umple de mirare È™i ne descumpăneÈ™te, datorită bogăției sale duhovniceÈ™ti È™i a importanÈ›ei sale bisericeÈ™ti. Spălarea picioarelor nu este evocată decât de Sf. Ioan, care a scris Evanghelia la mult timp după ceilalÈ›i È™i care s‑a străduit să îi completeze, istorisind ceea ce la ei nu aflăm. Să aÈ™ezăm acest episod în cadrul marelui eveniment al Cinei celei de Taină.
Hristos e proslăvit ca Mesia, cu patru zile mai înainte, de poporul din Ierusalim È™i mai ales de copii. Însă această veselie populară nu a micÈ™orat cu nimic voinÈ›a capilor religiei evreieÈ™ti (Sinedriul) de a‑L omorî, hotărâre pe care o luaseră deja de multă vreme. Cele patru Evanghelii sunt foarte clare, iar la Sf. Ioan găsim menÅ£ionată de... Citeste articolul
„FiÈ›i înÈ›elepÈ›i ca È™erpii È™i curaÈ›i ca porumbeiiâ€
O apoftegmă dumnezeiască pentru lupta duhovnicească (Mt 10, 16‑23) Hristos rosteÈ™te adesea, în Evanghelie, cuvinte izbitoare, logia dumnezeieÈ™ti care se aseamănă cu apoftegmele PărinÈ›ilor Bisericii sau cu proverbele, de altfel prezente în toate culturile. Este vorba despre fraze care sintetizează adevăruri fundamentale în cuvinte puÈ›ine, bogate în semnificaÈ›ii, într‑o formă literară apropiată de poezie ÅŸi uÈ™or de È›inut minte. De pildă, în literatură, avem „morala” fabulei, fraza de final, adevărat cuvânt de înÈ›elepciune. La fel se întâmplă ÅŸi în cazul de faţă. Toată lumea poate reÈ›ine cu uÅŸurinţă această frază, care face acum parte din cultura universală. ConÈ›inutul său – antinomic – este de o mare bogăție duhovnicească, dar nu este uÈ™or de înÈ›eles. Asta vom încerca să facem aici.
Să situăm mai întâi această frază în contextul său evanghelic. Ea face parte din „Cuvântul misionar” pe care Hristos îl È›ine celor Doisprezece, È™i care nu este raportat în întregime decât de Sf. Matei (10, 5‑40). Găsim o parte din el ÅŸi la Sf. Marcu (6, 7‑13) È™i la Sf. Luca (9, 1‑6), însă apoftegma... Citeste articolul
Vindecarea omului cu mâna uscată
Hristos osândeÈ™te cu tărie formalismul È™i fățărnicia (Mt 12, 9-14 ; Mc 3, 1-6 ; Lc 6, 6-11) Hristos, Cuvântul Tatălui, Și-a petrecut cea mai mare parte a celor trei ani de misiune străbătând Israelul È™i vorbind, arătând cugetele lui Dumnezeu, Tatăl Său ceresc, căci aceasta a fost misiunea pe care I-a încredinÈ›at-o El. În acelaÈ™i timp, a săvârÈ™it multe minuni pentru a da mărturie de faptul că era Fiul lui Dumnezeu, È™i deci că era Dumnezeu. O mare parte dintre aceste minuni sunt vindecări, pentru a arăta bunătatea lui Dumnezeu È™i rostul misiunii Sale, care era aceea de a vindeca pe Om de boala sa dintâi – păcatul – È™i de a-l mântui de moartea cea veÈ™nică, dar acestea vor folosi È™i spre a da o învățătură duhovnicească. AÈ™a se petrece È™i în cazul de faţă, unde vom vedea că Hristos avea acest plan È™i că S-a îngrijit, dimpreună cu Tatăl È™i cu Duhul, de a săvârÈ™i aceste vindecări în chip pedagogic. Această minune seamănă mult cu cea a vindecării bolnavului de idropică1, È™i ar fi folositor să le comparăm.
Minunea a fost istorisită de cei trei Sinoptici È™i comentată, printre alÈ›ii, de Sf. Ilarie de Poitiers, de Sf. Ambrozie de Milano È™i de Sf. Ioan Gură de Aur. Nu pare a fi citită duminica în diferitele rituri. Învățătura pe care vrea să o dea Hristos priveÈ™te înÈ›elesul adevărat È™i duhovnicesc al Sabatului, care va fi o piatră de poticnire... Citeste articolul
Mustrarea frățească și iertarea
Nu există iertare fără pocăință (Mt. 18, 15-18 ; 21-22. Lc. 17, 3-4) Problema iertării este una de căpătâi, pentru că suntem o omenire căzută È™i avem toÈ›i nevoie de iertarea dumnezeiască. În Vechiul Testament, iertarea era abordată exclusiv în relaÈ›ia dintre Om È™i Dumnezeu. Hristos va aduce o altă învățătură (pentru evrei cu totul nouă), È™i anume iertarea între oameni, care înlocuieÈ™te faimosul precept vetero-testamentar „ochi pentru ochi È™i dinte pentru dinte” (Lev. 24, 20), dar È™iideea că iertarea trebuie să fie reciprocă, pe care o va dezvălui în rugăciunea definitivă Tatăl Nostru (cererea a cincea: „Și ne lasă nouă datoriile noastre, precum È™i noi le lăsăm datornicilor noÈ™tri”). Marele biblist Jean Carmignac, care a scris un tratat magistral despre Tatăl Nostru1, spune că acest caracter reciproc al iertării este una dintre cele două mari noutăți ale rugăciunii Tatăl Nostru față de Vechiul Testament (cealaltă fiind lupta împotriva ispitei, care se găseÈ™te în cea de a È™asea cerere).
Apostolii, ca niÈ™te buni evrei evlavioÈ™i, sunt È™ocaÈ›i (nu numai pentru lucrul acesta, ci pentru toate noutățile vrednice de mirare din cuvintele Domnului). Și vedem în Evanghelie că tot ei vor profita de anumite împrejurări pentru a-L descoase mai îndeaproape pe Domnul asupra anumitor puncte, spre a fi siguri că au înÈ›eles (din fericire pentru noi!). AÈ™a... Citeste articolul
Cea mai mare poruncă
Să iubeÈ™ti pe Dumnezeu mai presus decât tot È™i pe aproapele tău ca pe tine însuÈ›i (Mt 22, 34‑40 È™i Mc 12, 28‑31) Acest precept evanghelic este miezul religiei creÈ™tine È™i chiar, să îndrăznim să o spunem, al oricărei religii. Căci, dacă nu ar exista „Cer” È™i pământ, nu am mai avea motiv să vrem să le „legăm”; aÅŸadar, nu ar exista nici religie1. Iar dragostea este centrul vieÈ›ii. După câte È™tim, această pericopă nu se citeÈ™te decât în Apus, în duminica a È™aptesprezecea după Rusalii (în ritul galilor restaurat È™i în vechiul rit roman). Considerăm că „lecÈ›ionarul”2 este important, căci numai pericopele citite duminica È™i de sărbători sunt într‑adevăr cunoscute de credincioÈ™i: ceea ce nu se citeÈ™te decât în timpul săptămânii rămâne confidenÈ›ial, căci credincioÈ™ii ortodocÈ™i citesc mai puÈ›in Biblia, ca È™i fraÈ›ii lor romano‑catolici (numai fraÈ›ii lor protestanÈ›i o citesc intensiv).
Această Evanghelie de căpătâi se găseÈ™te la Sf. Matei È™i la Sf. Marcu (mai exact Sf. Petru)3, în aceleaÈ™i împrejurări, dar cu o adăugire, la Sf. Marcu, în ceea ce priveÅŸte răspunsul lui Hristos. Matei È™i Petru sunt martori oculari. Un eveniment asemănător este raportat È™i de Sf. Luca (Lc 10, 25‑28), dar la un moment diferit al apostolatului... Citeste articolul
Cea de a doua înmulțire a pâinilor și a peștilor
Preînchipuirea mântuirii de obÈ™te (Mc 8, 1‑9 È™i Mt 15, 32‑39) În prealabil, înainte de a aborda subiectul care ne priveÈ™te, am vrea să facem o remarcă de ordin general asupra Evangheliei. Faptul însuÈ™i că o foarte mare minune, ca înmulÈ›irea pâinilor È™i a peÈ™tilor1, a avut loc de două ori, cu variante (de loc, de timp È™i de formă), trebuie apropiat de faptul că Hristos a istorisit de mai multe ori aceleaÈ™i pilde, însă cu variante (ca de pildă cea a talanÈ›ilor È™i a minelor), ceea ce s‑a petrecut probabil cu numeroase alte minuni È™i pilde. Aceste fapte ne amintesc că Hristos a avut o activitate misionară intensă È™i permanentă timp de trei ani, din care – cele patru Evanghelii canonice – nu ne transmit decât o mică parte (din cuvintele È™i lucrările Sale), È™i anume ceea ce este esenÈ›ial, chintesenÈ›a; ne amintesc de asemenea că, după cum spune Sf. Ioan la sfârÈ™itul Evangheliei sale, „sunt ÅŸi alte multe lucruri pe care le‑a făcut Iisus ÅŸi care, dacă s‑ar fi scris cu de‑amănuntul, cred că lumea aceasta n‑ar cuprinde cărÅ£ile ce s‑ar fi scris.” (In 21, 25). Acest lucru trebuie să ne îndemne să nu dispreÈ›uim izvoarele secundare ale RevelaÈ›iei – care È›in de tradiÈ›ie – È™i anume mărturisirile sfinÈ›ilor, ale PărinÈ›ilor Bisericii, È™i chiar izvoarele literare antice, ale arheologiei È™i iconografiei, care ne aduc mai multă lumină asupra locurilor în care Evanghelia ne pare obscură, eliptică sau dificilă2.
Această minune a lui Hristos este mult mai puÈ›in cunoscută decât cea a primei ÎnmulÈ›iri a pâinilor3. Această pericopă nu este citită duminica decât în Occident – la Sf. Marcu – în cea de‑a È™asea duminică după Rusalii (ritul Galilor restaurat È™i vechiul rit roman). Ea nu este raportată decât de două dintre Evangheliile... Citeste articolul
Vindecarea unui bolnav de idropică și o învățătură despre locurile la masă
Hristos osândeÈ™te fățărnicia È™i ne învață smerenia (Lc 14, 1-11) Pentru fratele meu François-Marie, medic È™i creÈ™tin ortodox Avem aici un bun exemplu al pedagogiei lui Hristos. El pleacă mereu de la o situaÈ›ie concretă, care îi priveÈ™te pe oameni în viaÈ›a lor de zi cu zi, pentru a-i învăța un adevăr duhovnicesc dumnezeiesc. Astfel, nu numai că atinge pe toată lumea, însă mai mult, nimeni nu poate invoca scuza: nu am înÈ›eles. E un lucru desăvârÈ™it. Însă nu se pune niciodată împotriva voii libere a oamenilor, căci Dumnezeu nu se impune: se propune. Astfel se împlineÈ™te proorocia Regelui David: „M-au urât pe nedrept” (In 15, 25, care citează Ps 34 [He 35], 19 È™i Ps 68 [He 69], 5). Această pericopă, care nu se găseÈ™te decât la Sf. Luca, se citeÈ™te în cea de-a 16-a duminică după Rusalii în Apus (vechiul rit al galilor restaurat, È™i vechiul rit roman), dar niciodată într-o duminică în Răsărit.
Să o situăm mai întâi în contextul ei evanghelic. Avem motive să credem că acest eveniment se petrece înaintea urcării lui Hristos la Ierusalim (care, după Sf. Luca, începe în capitolul al 9-lea (v. 51-56), sau cu puÈ›in înainte, È™i deci către sfârÈ™itul celui de-al doilea an sau începutul celui de-al treilea an de misiune a Sa. Domnul... Citeste articolul
Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana
O nouă etapă în renovarea și amenajarea „Mănăstirii Sfântului...
Congresul Tinerilor NEPSIS Spania
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team