Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa? (Ps. 26, 2)
„Dat fiind că Dumnezeu este tot timpul prezent, de ce să ne îngrijorăm? Noi trăim și ne mișcăm în El (FA 17, 28). Suntem purtați în brațele Sale, Îl respirăm pe Dumnezeu, suntem înconjurați de Dumnezeu; Îl atingem pe Dumnezeu; Îl mâncăm pe Dumnezeu în momentul Sfintei Taine a Împărtășaniei. Oriunde ne îndreptăm, oriunde privim, pretutindeni Se află Dumnezeu; în ceruri, pe pământ, în străfunduri, în copaci, în pietre, în cugetul tău, în inima ta.” Iosif Isihastul, „Scrisori duhovnicești”
Omul modern își îmbunătățește fără încetare condițiile de viață, confortul, situația materială, îngrijirile medicale etc., și cu toate acestea este mereu măcinat de îngrijorare și spaimă. Omul din ziua de azi se teme de orice: de aerul pe care‑l respiră, care ar putea fi poluat; de alimentele pe care le consumă, care conțin poate prea mult zahăr, prea multă grăsime... Citeste articolul
Dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom și trăi împreună cu El
„Numai în lumina Învierii lui Hristos, Dumnezeul‑Om Iisus Își arată cu o minunată claritate și chipul și lucrarea Sa. (...) Până la Învierea Sa, Domnul nostru a dat o învățătură despre viața veșnică, dar prin Învierea Sa, El a arătat că El‑Însuși este viața veșnică. (...) Până la Învierea Sa, El ne‑a învățat că credința în El ne face să trecem de la moarte la viață, dar prin Învierea Sa, El a arătat că El‑Însuși a biruit moartea și a garantat astfel celor morți trecerea de la moarte la înviere. (...) Dar pentru ca omul să învie cu Hristos, trebuie mai întâi ca el să moară cu Hristos și să trăiască viața lui Hristos ca pe propria lui viață” Sf. Iustin Popovici, Omul și Dumnezeul‑Om
Atunci când Hristos spune: „Eu sunt învierea și viața” (Ioan 11, 25), El pune în lumină aspectul personal și trăirea vie a învățăturii Sale, pe care fiecare trebuie să o transpună în mod concret în propria lui viață, astfel încât să devină Cuvântul întrupat într‑o făptură omenească, așa cum a fost Hristos. Pentru ca omul să... Citeste articolul
Orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc
„Copacul temeinic înrădăcinat în pământ se dezvoltă și aduce roade. Sufletul temeinic înrădăcinat în Dumnezeu prin credință și dragoste, ca prin niște rădăcini duhovnicești, se dezvoltă și el duhovnicește și aduce roade plăcute lui Dumnezeu, datorită cărora trăiește acum și va trăi și în lumea viitoare. Copacul dezrădăcinat încetează să trăiască; el nu mai primește hrana pe care o trăgea din pământ prin rădăcini. Tot așa, sufletul celui ce și‑a pierdut credința și dragostea și nu se mai află în Dumnezeu, singurul întru care poate avea viață, moare pe plan duhovnicesc. Ceea ce pământul este pentru plante, Dumnezeu este pentru suflet.” Sf. Ioan de Cronstadt, „Viața mea întru Hristos”
Dacă privim natura într‑o perspectivă duhovnicească și cu ochii credinței, ea poate deveni o carte de înțelepciune scrisă nu de mâna omului, ci de Însuşi Dumnezeu: „Prin mijlocirea lucrurilor naturale putem primi învățături foarte clare asupra tuturor lucrurilor duhovnicești” (Sf. Ioan Scărarul, Scara). Legătura cu natura și cu pământul... Citeste articolul
Cuvântul S-a făcut trup si S-a sălașluit între noi (Ioan 1, 14)
„Niciunul din evenimentele care s-au petrecut de-a lungul veacurilor sub privirea lui Dumnezeu nu este mai folositor fiecăruia dintre noi, nici mai divin, decât ceea ce este legat de Naşterea lui Hristos, pe care o sărbătorim astăzi. (...) Dumnezeu Cuvântul zămislit de Dumnezeu, s-a limitat pe Sine în mod indicibil, s-a scoborât din înălţimi până la capătul naturii omeneşti, şi-a luat asupra Lui acceaşi slăbiciune ca şi noi; astfel încât realităţile inferioare, El le-a făcut superioare, sau mai curând le-a adunat pe amândouă în una singură, îmbinând cele omeneşti cu cele dumnezeieşti, şi arătând astfel tuturor că smerenia este calea care duce la realităţile superioare, făcându-se El însuşi un exemplu pentru oameni şi pentru îngeri, în ziua de astăzi” Sf. Grigorie Palama, „Predică la Naşterea Domnului”
Cuvântul lui Dumnezeu prin care „toate s-au făcut” (Ioan 1, 3) nu se exprimă prin vorbe, nici prin idei, ci prin viaţa însăşi – „întru El era viaţă” (Ioan 1, 4) – al cărei izvor unic şi nepieritor se află în acest Cuvânt dumnezeiesc. Naşterea lui Hristos pe pământ este Cuvântul lui Dumnezeu făcut om, Viaţa veşnică venită de la... Citeste articolul
Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime (In 17, 23)
„Scopul Proniei dumnezeiești este de a unifica prin dreapta credință și prin dragostea duhovnicească pe cei pe care, în multe feluri, răul i-a sfâșiat. Pentru aceasta a pătimit Mântuitorul: pentru a restabili unitatea copiilor lui Dumnezeu care erau împrăștiați. Prin urmare, cel care nu îndură ceea ce-l supără, care nu suportă ceea ce-l mâhnește, care nu-și însușește ceea ce-l îndurerează nu merge pe calea dragostei dumnezeiești și nu atinge scopul Proniei cerești. [...] Nu nesocoti porunca dragostei. Căci prin ea vei fi fiul lui Dumnezeu. Dar dacă o încalci, te vei afla fiu al gheenei.” Sf. Maxim Mărturisitorul, Centuria IV despre dragoste
Actul prin care Dumnezeu a făurit omul şi i-a dat viaţă unifică Duhul Tatălui ceresc cu elementul cel mai de jos al naturii, ţărâna: „Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie” (Fac. 2, 7). Făptura vie reprezintă, prin urmare, unificarea materiei... Citeste articolul
Lupta cu gândurile rele
„Pe cât este mai uşor să păcătuim cu gândul decât cu fapta, pe atât lupta pe care o ducem în mijlocul gândurilor este mai crâncenă decât lupta în mijlocul lucrurilor. Lucrurile sunt în afara cugetului, dar gândurile la ele sunt înlăuntru. Prin urmare în cuget ne este dată buna sau reaua folosinţă a celor două. Căci reaua folosinţă a lucrurilor este urmarea unei folosinţe greşite a gândurilor. (...) Nu folosi rău gândurile ca să nu fii obligat să foloseşti rău lucrurile. Căci dacă n-am păcătui mai întâi cu gândul, n-am păcătui nicicând cu fapta” Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste (a doua sută)
Gândurile constituie trupul nostru nevăzut, omul lăuntric care reprezintă adevărata noastră fiinţă, al cărui trup vizibil nu este decât un înveliş. De aceea, atunci când suntem adânciţi în gânduri, ni se întâmplă său uităm trupul de carne şi lumea din jur. Gândirea este cea care hotărăşte şi comandă toate faptele, activităţile,... Citeste articolul
Pacea lui Dumnezeu care covârşeşte orice minte (Fil. 4, 7)
„Dumnezeu este în centrul oricărei existenţe. El Se află în inima noastră, fie că Îl slăvim sau nu. [...]Dar noi L-am îngropat sub noianul de griji si supărări ale acestei lumi, care distrug pacea noastră lăuntrică, si de aceea nu avem nici pace, nici odihnă. Pe acest pământ, nimeni nu ne poate da această pace lăuntrică, căci nici bogăţiile, nici slava lumii, nici rangurile înalte, nicirudele noastre apropiate sau îndepărtate nu vor putea să ne dea această pace neclintită. Singurul Izvor de viaţă, singurul Dătător de pace si de bucurie este Dumnezeu. El aduce pacea, liniştea si bucuria îngerilor si sfinţilor şi nouă, celor de pe acest pământ, şi tuturor vieţuitoarelor." Stareţul Tadei, Pace si bucurie întru Duhul Sfânt
Duhul acestei lumi, si cu deosebire al lumii de astăzi, este în permanenţă agitat, tulburat, năpădit de griji, neliniştit, mistuit de patimi si niciodată sătul. Duhul lumesc care ne îndepărtează de Dumnezeu şi de propria noastră fiinţă se întinde în ziua de astăzi în lumea întreagă, precum o molimă sufletească: „Duhul lumesc este boală”.... Citeste articolul
Dumnezeul pe care îl slujeşti este propria ta poftă
„FAUST: O, demon care m-ai vrăjit, tu m-ai ispitit, Tu m-ai lipsit de fericirea veşnică. MEFISTOFEL: Da, Faust, o mărturisesc deschis şi mă bucur de ce-am făcut. Eu te-am oprit din calea pe care o luaseşi către cer. Când ai vrut să citeşti Sfânta Scriptură, eu eram cel care întorcea paginile Si care îţi îndruma privirea. Acum plângi? E prea târziu, fii deznădăjduit, adio! Proştii care râd pe pământ vor plânge în iad! (...) ÎNGERUL BUN: Ah! Faust, dacă ai fi vrut să mă asculţi, Ai fi putut cunoaşte bucurii fără număr, Dar ai preferat această lume." Christopher Marlowe, Doctorul Faust
Legenda lui Faust întruchipează destinul tuturor oamenilor care s-au rupt de Dumnezeu si a căror existenţă se situează exclusiv în spaţiul si timpul lumii pământesti, în care totul este vremelnic si supus morţii: „M-am uitat cu luare aminte la toate lucrările care se fac sub soare si iată: totul este desertăciune si vânare de vânt!” (Ed. 1, 14).... Citeste articolul
Ne-am făcut din minciună un adăpost şi din viclenie un liman (Isaia 28, 15)
„«Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale» (In 8, 44): acest cuvânt al Mântuitorului conţine o întreagă filozofie a răului. Orice minciună, prin însăşi natura ei, îşi trage obârşia dintr-un lucru fals, cu alte cuvinte inexistent. Firea proprie, esenţa profundă care alimentează minciunile celui viclean este deci neantul, fapt pentru care Sfântul Grigorie de Nyssa defineşte răul ca având o substanţă fantomatică. [...] Secretul cel mai de temut al Satanei este lipsa de fundament ontologic, iar această nefiinţă îl obligă să împrumute, să acapareze fiinţa fundamentată şi înrădăcinată în actul creator al lui Dumnezeu. Răul se lipeşte de fiinţă ca un parazit, o vampirizează şi o sfârtecă.” Paul Evdokimov, Vârstele vieţii duhovniceşti
Existenţa omului fără Dumnezeu este o minciună de la un capăt la altul. Naşterea lui este minciună, căci mai devreme sau mai târziu ea îl va duce la moarte: „Omul începe să moară când începe să trăiască” (Sf. Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simţuri). Dorinţele lui sunt minciuni, căci promisiunile lor rămân neîmplinite şi dau naştere... Citeste articolul
Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia (Matei 1, 4 )
„Pentru omul credincios, necazul şi-a pierdut boldul cel înveninat. Nădejdea împăcată a luat locul amarei deznădejdi a suferinţei, iar suferinţa nu mai este de neîndurat, căci dulce rod dă la iveală. Bucuraţi-vă şi văveseliţi, căci necazurile sunt cuptorul de foc în care aurul se lămureşte. Suferinţa e ciocanul din mâna sculptorului ce face ca statuia să fie şi mai minunată. Suferinţele sunt cărările spinoase şi înfricoşătoare ce duc către culmi însorite şi privelişti de Rai. Bucurati-vă şi vă veseliţi! Iisus Hristos Însuşi a sfinţit calea suferinţei cu picioarele Lui!" Arhim. Serafim Alekseiev, Înţelesul suferinţei
Hristos, „Care este măsura tuturor lucrurilor, omeneşti şi dumnezeieşti” (Arhim. Sofronie), ne-a arătat prin propriul Său exemplu sensul şi valoarea suferinţei: „Cel ce nu-şi poartă crucea sa şi nu vine după Mine nu poate să fie ucenicul Meu” (Lc 14, 27). Fără Hristos omul este slab şi neputincios în faţa tuturor necazurilor, suferinţelor şi... Citeste articolul
Precum în Adam toți mor, așa și în Hristos toți vor învia (1 Cor. 15, 22)
„Dumnezeu nu ne spune doar cu cuvântul Său că morţii vor învia, ci săvârşeşte pentru noi chiar minunea învierii; (...) mai întâi înviază o copilă moartă de puţină vreme (Mt. 9, 23-25); pe urmă îl scoate din moarte pe un tânăr, dându-l iarăşi maicii sale (Luca 7,11-15); apoi îl scoate pe Lazăr din mormânt, care deja începuse a putrezi, fiind îngropat de patru zile (Ioan 11,17-44). În cele din urmă înviază din morţi trupul Său omenesc, care fusese străpuns de cuie şi de suliţă, şi care purta drept mărturie rănile făcute de cuie şi de suliţă." Sf. Grigore de Nyssa, Despre suflet şi înviere
Cei care nu cred în învierea lui Hristos nu cred în viaţă. Căci existenţa noastră pământească nu este decât o reeditare a căderii din ceruri a lui Adam, care ne duce în mod inevitabil la moarte. Un om care cade din înaltul unui zgârie-nori este încă viu înainte de a atinge pământul, dar putem oare numi viaţă cele câteva secunde... Citeste articolul
Învătătorule bun, ce să fac ca să mostenesc viata vesnică? (Luca 10, 25)
„Ce-ţi mai foloseşte lumea întreagă, dacă sufletul tău moare? Mântuirea sufletului tău trebuie să-ţi fie mai scumpă decât toate comorile lumii acesteia, mai scumpă decât pâinea şi pământul şi decât toată slava lumii întregi, adunată la un loc. Sufletul va pleca fără toate acestea în lumea cealaltă (...). Cine, dacă nu un nebun, va voi să domnească o singură zi peste întreaga lume, dacă a doua zi urmează să-şi piardă viaţa? Fiecare alege mai bine să trăiască, decât să primească toate bogăţiile lumii şi să moară imediat. (...)Deci dacă viaţa vremelnică o preţuim mai mult decât lumea întreagă, cu cât mai mult va trebui să preţuim viaţa veşnică, pe care, odată câştigată, niciodată nu o pierdem (...).O, viaţă veşnică, cât eşti de scumpă şi cât de puţini te caută!" Sf. Tihon din Zadonsk, Scrisori din chilie
Credinţa noastră în Dumnezeu vine din inimă sau numai din gură? Credem oare cu adevărat că cel ce păzeşte cuvântul lui Hristos nu va vedea niciodată moartea (cf. In 8, 51)? Fiecare dintre noi răspunde la aceste întrebări prin modul lui de viaţă şi prin faptele lui, „căci numele de creştin fără viaţă creştinească este numai făţărnicie, şi nu este de... Citeste articolul
Trebuie să ne rugăm neîncetat si fără delăsare (Luca 18,1)
„În orice împrejurare, roagă-te fără încetare. Căci nu vei putea săvârşi nimic fără ajutorul lui Dumnezeu." Marcu Ascetul - Două sute douăzeci şi şase de capitole „Nu te vei putea ruga cu neprihănire dacă eşti împovărat de lucrurile materiale şi frământat de griji neîncetate; căci rugăciunea înseamnă alungarea gândurilor." Evagrie Ponticul - Capitole despre rugăciune „Este absolut necesar să stăm în rugăciune cât mai mult timp posibil, pentru ca puterea neînvinsă a lui Hristos să pătrundă în noi şi să ne ajute să biruim influenţele distrugătoare. (...) Rugăciunea readuce cu siguranţă în noi suflarea de viaţă pe care Dumnezeu a suflat-o în nările lui Adam, astfel încât omul s-a făcut fiinţă vie (Fac. 2, 7)." Arhimandritul Sofronie - Rugăciunea, experienţă a veşniciei
Rugăciunea rostită cu voce tare sau în gând nu e de niciun folos duhovnicesc dacă nu pătrunde în inima noastră, care este cămara ascunsă a minţii şi cel dintâi organ trupesc al puterii gânditoare. După Sfântul Apostol Pavel, ştim că Dumnezeu „a trimis în inimile noastre Duhul Fiului Său, care strigă: Avva, Părinte! (Gal. 3, 6)” (Arhim.... Citeste articolul
Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi, (Ioan 1,14)
„Faptul că Dumnezeu-Omul S-a întrupat în lumea realităţilor omeneşti nu constituie un lucru neaşteptat pentru natura omenească. (...)Dimpotrivă, apariţia Sa răspunde năzuinţelor fundamentale şi trebuinţelor esenţiale ale fiinţei omeneşti: setea si nevoia de a dobândi perfecţiunea divină şi viaţa veşnică. (...) «Cuvântul S-a făcut trup», aceasta înseamnă că toate valorile transcendente dumnezeieşti au pătruns şi s-au unit lăuntric (au devenit imanente) în natura omenească, dat fiind că ele au aceeaşi origine cu esenţa sufletului omenesc, ««după chipul lui Dumnezeu». Toate aceste valori dumnezeieşti, întrupate în om, s-au contopit într-o valoare nemărginită şi inegalabilă: Dumnezeu-Omul, Hristos." Sf. Iustin Popovici, Omul şi Dumnezeu-Omul
Naşterea lui Hristos în această lume este în egală măsură un fapt istoric, limitat în spaţiu şi timp, şi o realitate veşnică, ca întrupare a Cuvântului lui Dumnezeu, Care a creat omul după chipul şi asemănarea Lui. Acest chip al lui Dumnezeu, prezent în fiecare om, cu sau fără ştiinţa lui, fie că e credincios sau nu, nu este un eveniment istoric,... Citeste articolul
Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăţia Cerurilor (Mt. 5,3)
„Toate cunoştinţele noastre au ca obiect ceea ce este; dar Dumnezeu este deasupra a tot ce există. Pentru a ne apropia de El trebuie să negăm tot ce îi este inferior, altfel spus, tot ce este. Dacă văzând pe Dumnezeu, cunoaştem ceea ce am văzut, nu L-am văzut pe Dumnezeu El însuşi, ci un lucru ce se poate înţelege, deci ceva care îi este inferior. Numai prin neştiinţă îl putem cunoaşte pe Cel care este deasupra oricăror lucruri ce se pot cunoaşte. (...) Căci aşa cum lumina – şi mai cu seamă o lumină puternică – împiedică vederea întunericului, tot aşa, cunoaşterea omenească – şi mai ales excesul de cunoaştere –, suprimă neştiinţa care este singura cale pentru a ajunge la Dumnezeu în Sine însuşi" Vladimir Lossky, „Eseu asupra teologiei mistice a Bisericii din Răsărit", Ed. Cerf, Paris, 2005
Avem obiceiul de a pronunţa prea des şi cu prea mare uşurinţă numele lui Dumnezeu. Vorbim despre Dumnezeu ca despre cineva bine cunoscut şi înţeles de toţi, fie că Îl preamărim, fie că Îl denigrăm, fie că afirmăm existenţa sau inexitenţa Lui. Acest cuvânt – cel mai tainic şi nepătruns din limbajul omenesc – s-a banalizat într-atât... Citeste articolul
Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana
Prima biserică în proprietatea românilor din Olanda, la Megen
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team