Cuvântul stareţului citat mai sus a fost adeverit pe deplin de Istoria secolului XX, secolul ideologiilor totalitare. Gândirea de­mentă a lui Hitler, care a molipsit ca o ciu­mă mintală duhul contemporanilor săi, a provocat dezastrul poporului german şi ca­tastrofele celui de-al Doilea Război Mondial. Ideologia nazistă a fost cauza exterminării a milioane de evrei, camerele de gazare nefiind decât un instrument al acestui sistem ideologic diavolesc, care a pus în aplicare ideile megalomane ale lui Nietzsche. Acesta, care şi-a dat el însuşi numele de Antihrist, nu a ucis cu mâna lui, dar gândirea lui sata­nică, conform căreia „morala este o mani­festare împotriva naturii” iar virtutea o „paraplegie” mintală (Cf. „Voinţa de putere”), a fost recuperată de ideologia nazistă şi a fă­cut milioane de victime omeneşti, ca şi gân­direa lui Marx, în diversele ei versiuni, stalinistă, maoistă, cambogiană etc.

Gândirea omenească are puterea de a crea sau de a distruge, de a aduce bucuria sau suferinţa, de a da viaţa sau moartea. „Trebuie deci să facem mari eforturi, căci noi suntem de fapt nişte aparate de produs gân­duri, radiaţii de gân­duri prin care exerci­tăm o influenţă asupra tuturor fiinţelor gân­ditoare, asupra lumii animale şi chiar asupra celei vegetale (plante­le fiind şi ele înzestra­te cu un fel de sistem nervos), şi cu toţii aşteaptă de la noi să le aducem pace, mân­gâiere şi dragoste” (Stareţul Tadei, op. cit.).

De cele mai multe ori gândurile noastre sunt schimbătoare, nestatornice şi contra­dictorii, cugetul omenesc fiind un teren de luptă permanentă între gânduri care par a asculta de mai multe voinţe diferite sau opu­se una alteia, care locuiesc într-unul şi acelaşi duh omenesc. Sf. Ioan Casian ne explică această luptă lăuntrică prin faptul că „ exis­tă trei principii ale gândurilor noastre: Dumnezeu, diavolul şi noi înşine. Trebuie să fim în permanenţă atenţi la această triplă cauză a gândurilor noastre, şi să le cercetăm pe cele ce izvorăsc din inima noastră cu un neobosit discernământ” (Sf. Ioan Casian, Convorbiri în jurul mesei).

Din aceste trei categorii de gânduri, nu­mai cele care vin de la Dumnezeu şi ne în­dreaptă mintea şi inima către El, sunt bine­făcătoare şi folositoare, şi trebuie cultivate şi întărite. Căci gândurile care vin numai de la om ne leagă de persoana noastră muritoa­re si de existenţa noastră lumească, în care „totul este desertăciune si goană după vânt” (Ecl. 1, 14): „Domnul conoaste gândurile omului: stie că sunt desarte” (Ps. 94, 11).

Cât despre gândurile care vin de la cel rău, ele sunt usor de recunoscut căci, de la ispitirea Evei până în zilele noastre, ele ne îndeamnă întodeauna să încălcăm voinţa lui Dumnezeu si deci să facem contrariul a ceea ce este bine pentru noi, prezentându-ne răul ca fiind bine si binele ca fiind rău, căci Satana stie să se prefacă în înger de lumină (Cf. 2 Cor. 11, 14): „Vai de cei ce numesc răul bine si binele rău, care spun că întunericul este lumină si lumina întuneric” (Isaia 5, 20).

Gândurile fiind imateriale, ele ni se par ireale si neprimejdioase, de aceea „ se spu­ne că gândurile nu au nicio valoare. Dar de fapt este vorba de o forţă si de o putere enor­me” (Stareţul Tadei, op. cit.), căci ele deter­mină întreaga noastră existenţă si ne pot dis­truge sufletul dacă sunt rău utilizate: „De fapt, momelile si atacurile patimilor încep de la închipuirile cele mai mărunte, furisându-se pe nebăgate de seamă ca o fur­nică, dar la sfârsit se umflă asa de tare că al­cătuiesc pentru cel pe care l-au prins în cur­să o primejdie nu mai mică decât năpustirea leului” (Sf. Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simţuri).

Pentru a ne încredinţa de realitatea pri­mejdiei pe care o reprezintă duhurile necu­rate care îsi manifestă prezenţa prin gându­rile rele, Sfinţii Părinţi se folosesc deseori de metafore si alegorii referitoare la lumea na­turală si la făpturile de carne în mijlocul că­rora trăim si care ne sunt mai cunoscute de­cât lumea nevăzută a duhurilor. Astfel, Evagrie Ponticul asemuieste gândurile rele cu bolile trupesti sau cu jivinile ucigătoare, care în loc să ne distrugă trupul ne distrug sufletul: „Gândurile celui mânios sunt pui de năpârcă / si ei mănâncă inima care le-a dat nastere”. „Vulpi locuiesc într-un suflet ranchiunos”. „ Mândria este o umflătură a sufletului plină de puroi”. „Întristarea e o gură de leu care-l înghite pe cel întristat”. „Vierme al inimii e întristarea / si el îsi mă­nâncă mama (sufletul) care îi dă nastere”. (Evagrie Ponticul, Lupta cu gândurile).

Puterea gândurilor rele este atât de mare încât voinţa noastră omenească este adeseori prea slabă pentru a le învinge, ceea ce dovedeste existenţa unei voinţe necurate mai puternică decât cea a omului si pe care nu o putem bi­rui decât cu ajutorul lui Dumnezeu: „Căci noi nu avem de luptat împotriva cărnii si sânge­lui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva dom­niilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile ceresti”. „Îmbrăcaţi-vă cu toa­tă armătura lui Dumnezeu ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. (...) Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevă­rul, îmbrăcaţi cu platosa neprihănirii, având picioarele îmbrăcate cu râvna Evangheliei pă­cii. Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. Luaţi si coiful mântu­irii si sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu” (Efeseni 6, 11-17).