Hramul Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi” din La Courneuve, la un an de la sfinţirea noii biserici
18 Ianuarie 2023

Hramul Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi” din La Courneuve, la un an de la sfinţirea noii biserici

Cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Părinte Mitropolit Iosif, în zilele de dumincă 29 ianuarie şi luni 30 Ianuarie 2023, au avut loc în parohia „Sfinţii Trei Ierarhi”, din La Courneuve, în nordul Parisului, mai multe manifestări liturgice, educative şi comunitare, cu prilejul hramului parohiei, manifestări încununate cu sfânta liturghie arhierească oficiată de Preasfințitul Marc Nemţeanul împreună cu un sobor de preoţi.

Sărbătoarea a început duminică, 29 ianuarie, o dată cu Sfânta Liturghie la care au participat, înveşmântaţi în straie luminoase de sărbătoare de la mic la mare, credincioşii parohiei, majoritatea familiilor împărtăşindu-se, după ce în cursul săptămânii s-au pregătit prin spovedanie. După Sfânta Litughie, sub razele unui soare prietenos de iarnă,... Citeste articolul

9 Iulie 2021

Comunitate spre împlinirea împreună în Duhul Sfânt

La Vedrin‑Namur, localitate aflată la 54 de kilometri de Bruxelles, ființează din anul 2011 prima și singura mănăstire românească din spațiul Benelux. Pronia lui Dumnezeu, de nepătruns nouă, a ales acest loc minunat, unde, în urmă cu 10 ani, ceea ce odinioară părea un vis a devenit realitate. Răspunzând la chemarea de viaţă a lui Dumnezeu, ca tot ce există pe pământ, şi această mănăstire are o istorie materială, o localizare în timpul şi în spaţiul istoric. Originile ei sunt consemnate în anul 1972, proiectul începând din inițiativă monahală, când cinci surori catolice se hotărăsc să găsească un loc de viețuire, de împreună‑lucrare spre slava lui Dumnezeu. Dintre ele, sora Monique este singura care mai trăiește viața pământească.

Din vrerea lui Dumnezeu, cu sprijinul și jertfa oamenilor Săi, în mai 2011 mănăstirea catolică de rit bizantin a devenit proprietate a comunității românești, prin cumpărare. În luna decembrie, primele viețuitoare ortodoxe au început misiunea de rugăciune și ascultare la Vedrin. Încă de la început, sub grija şi smerita dragoste a lui Dumnezeu, oamenii – monahi şi... Citeste articolul

20 Iunie 2021

Mănăstirea Tuturor Sfinților Celți din Insula Mull

Cu harul Bunului Dumnezeu, mănăstirea noastră a fost „înviată” de cel puțin trei ori de‑a lungul secolelor. Prima naștere a avut loc la sfârșitul anilor 300, când Sfântul Ninian al Scoției a adus Lumina lui Hristos în insulele celților. În călătoriile sale misionare, Sfântul Ninian a ajuns și pe Insula Mull, unde amintirea lui este încă păstrată. În spatele bisericii avem Izvorul Sfântului Ninian, un izvor cu apă binecuvântată, închinat minunilor pe care sfântul le‑a făcut aici.

A doua naștere a avut loc două secole mai târziu, către sfârșitul anilor 500. Sfântul Columba ajunsese deja în insulele Scoției și ctitorise marea mănăstire de pe Iona. În anii imediat următori, sfântul a început să trimită monahii mai înduhovniciți să facă misiune în insulele din apropiere, iar una dintre primele misiuni a fost în insula Mull.... Citeste articolul

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni