Imaginea Raiului în cântările din perioada Triodului

Pe tot parcursul celor zece săptămâni Triodul ne amintește (în cântările stranei, printre altele) de căderea protopărinților Adam și Eva. Duminica de dinaintea începutului postului Păresimilor îi arată credinciosului o umanitate alungată, izgonită din Rai, consecință a păcatului neascultării. Raiul, darul lui Dumnezeu făcut primilor oameni, este portretizat ca o amintire înaintea Postului Mare tocmai pentru a evidenția coordonatele umanității: alungarea din Rai aduce pentru orice creștin conștient de sine nu doar o nostalgie a paradisului pierdut, ci, prin Întruparea, Jerfa și Învierea Mântuitorului Hristos, posibilitatea concretă de a deveni, de această dată, moștenitor al Împărăției Cerurilor. Viața omului este văzută, așadar, ca un traseu de la izgonirea din Rai la Împărăția lui Dumnezeu, ca un drum marcat de pildele viețuirii concrete în Hristos. Triodul poate fi văzut nu numai ca o rememorare a dramaticei izgoniri a lui Adam și a Evei, dar şi, în final, ca o întoarcere la comuniunea cu Dumnezeu și cu sfinții Săi, în Împărăția Sa. 

Părintele pustiei și imnele lui

În Egiptul secolului al IV-lea străluceau în pustie, asemeni mărgăritarelor neprețuite, călugări care se întreceau în nevoințe, ducând o viață bine plăcută lui Dumnezeu. Aceștia au devenit părinții monahismului din toată lumea. Unul dintre cei mai cunoscuți eremiți este Antonie. Însuși apelativul care i s-a atribuit, cel Mare, vădește înălțimea la care a ajuns. Trup având, trăia ca și cum nu ar fi avut, ochi având, nu vedea nimic din slava cea deșartă și zdrobea puterea demonilor cu puterea lui Iisus Hristos1. Cum știm însă că nicio înviere nu este fără Golgotă și Cruce, aidoma şi Marele Antonie, în războiul lui nevăzut cu puterile întunericului, și-a ridicat mintea la Cel ce este „nădejdea și ajutorul” tuturor celor din nevoi, răstignindu-şi toate patimile și poftele care se puneau ca o stavilă între inima lui și Ziditorul. Şi într-o inimă goală, altfel golită de tot molozul lumii, a încăput Cuvântul lui Dumnezeu: S-a născut, a crescut și a cuprins-o! Ajuns pe culmile desăvârșirii, Antonie a devenit mai apoi model de viețuire pentru toți cei ce vor să urmeze lui Hristos. Iar aceștia nu sunt doar monahii, căci Evanghelia este una și aceeași până în veci pentru toți. Viața acestui cuvios, care s-a mutat la Domnul la 105 ani, a scris-o alt mare sfânt, Atanasie, episcopul Alexandriei – și e vrednică de crezare.

Nașterea Domnului și nașterea psaltichiei

Odată cu Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, apare o schimbare majoră în tot Universul: timpul va fi împărțit în două și așa va rămâne până la sfârșitul veacului – timpul de dinainte de Hristos și timpul de după Hristos sau, într‑o exprimare mai largă, timpul de dinaintea erei noastre şi timpul erei noastre, timpul Vechiului Testament şi timpul Noului Testament. Şi spaţiul, locul geografic, s‑a împărţit în Țara Sfântă (Israelul, cu toate cetățile în care Domnul a umblat, făcând minuni) și celelalte țări din cuprinsul globului pământesc. Cât privește lumea, aceasta a devenit una, Cerul s‑a unit cu pământul, Dumnezeu S‑a făcut om, Ziditorul a coborât până la zidire.

Cântul dreptului Simeon

Sfântul Roman Melodul, Imn la Nașterea Domnului

Viţa care a rodit strugurele cel nelucrat pe braţe, ca pe nişte ramuri, ÎI purta şi Îi zicea: Tu, rodul meu! Tu, viaţa mea! Tu, Cel prin care-am cunoscut că sunt precum eram, Tu, Dumnezeul meu! Pecetea fecioriei mele văzând-o nestricată, pe Tine Te vestesc, Cuvântul fără de schimbare Ce prins-a trup; eu nu ştiu de sămânţă, dar ştiu că Tu eşti întristarea stricăciunii, căci sunt curată şi după ce-ai ieşit din mine; precum aflat-ai pântecele meu, aşa l-ai şi lăsat, întreg păzindu-l. Pentru aceasta împreună se bucură toată zidirea şi-mi strigă: cea plină de har!

Despre folosul cântării duhovniceÅŸti

  În ceea ce privește folosul cântării în cadrul comunității euharistice, Sfântul Niceta de Remesiana († 420) a dat la vremea sa o replică serioasă creștinilor care considerau de prisos sau chiar nepotrivită sfintei credințe cântarea psalmilor și a imnelor, zicând că ar fi suficientă rugăciunea cu inima. Cuvântarea sa nu doar că pune la bază o serie de argumente scripturistice, ci dă și anumite sfaturi practice despre cum trebuie să se desfășoare cântarea în locașul de cult, pentru a fi în conformitate firescului credinței creștine1. La el găsim și mărturii importante  despre apariția imnelor care preaslăveau Nașterea, Răstignirea, Învierea și Înălțarea Domului, și de la el însuși ne-a rămas până astăzi imnul Pe Tine, Dumnezeu(le), Te lăudăm.  

Sfânta Adormire, moartea de bunăvoie a Maicii Domnului

IMNOGRAFIE Taina morţii de bunăvoie a Maicii Domnului este cântată în imnografia dogmatică a Bisericii Ortodoxe în slujbele sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. Mai multe rugăciuni exprimă mirareadinaintea unei morţi care nu pare de neocolit: „cum ar fi fost preacuratul şi de viaţă începătorul tău trup, împărtăşit cu ispita morţii” (Cântarea a 6-a, glas 4, tropa­rul al 2-lea); „mirare şi spaimă au cuprins pe tăinuitorii Cuvântului, văzându-te moartă şi fără de glas pe tine, Curată, ceea ce eşti Maica Vieţii”, iar Apostolul Petru a lăcrimat (Cântarea a 4-a, a Înainteprăznuirii, troparul1). Moartea Maicii lui Dumnezeu, odată cunoscută, este socotită ca paradoxală, aproape un scandal; după Apostoli şi îngeri, ea nu ar fi trebuit să moară, pentru că este purtătoarea vieţii (cf. Apostihurile Înainteprăznuirii, prima strofă, Cântarea 1, al 3-lea tropar).Această moarte este prezentată fie ca îndurată („cum a luat moarte Fecioara, cea de viaţă purtătoare (stihoavna)”, apostihurile Înainteprăznuirii, pri­ma strofă), însă mai adesea ca voită: „cum ai răbdat moarte” (Înainteprăznuirea, Cântarea 1, al 3-lea tropar); „şi-a dat preasfântul său suflet” (de trei ori în strofele de la litiaSărbătorii) exprimă caracterul activ al acestei morţi; pe Fecioara „mormântul şi moartea nu au ţinut-o” (condaculPraznicului), ceea ce arată victoria personală asupra morţii a Fecioarei unite cu Hristos Cel Înviat. Moartea uimitoare a celei care ar fi putut, sau ar fi trebuit, să nu moară, este cu adevărat o moarte voită: „mai presus de fire te-ai supus legilor firi” (Cântarea 1, gla­sul 1, al Praznicului, troparul al 2-lea). Se aduc dovezi îndoite pentru a lămuri acest lucru: pe de o parte, solidaritatea Fecioarei cu condiţia omenească („ceea ce te-ai tăinuit de legi­le firii întru dumnezeiască naşterea ta, după legea omenească mori”, al Înainteprăznuirii, cântarea a 7-a, troparul 1); pe de altă parte, solidaritatea cu Hristos, Care a trecut El Însuşi prin moarte: „Dacă în nemărginirea sa, Rodul Care a făcut din ea cer a binevoit să coboa­re în mormânt ca un muritor, cum n-ar putea primi mormântul pe cea care a zămislit fără să cunoască bărbat ?”  

Cuvînt de învățătura al Sf. Ioan Gură de Aur

Cuvânt de învăţătură al celui între sfinţi părintelui nostru Ioan Gură de Aur în fânta şi luminata zi a slăvitei şi mântuitoarei Învieri a lui Hristos, Dumnezeul nostru

O scurta analiza a Imnului Acatist la Rugul Aprins al Maicii Domnului scris de Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor

Cvând de Paști

CUVÂNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ al celui între sfinţi părintelui nostru Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului,  în sfânta şi luminata zi a slăvitei şi mântuitoarei Învieri a lui Hristos, Dumnezeul nostru  

Călătorie duhovnicească cu sfântul Ioanichie cel Mare

Meditație imnografică și filocalică despre călătoria credinței către cetatea cea cerească, pornind de la imnografia sfântului Ioanichie cel Mare.

Râvna lui Ilie ÅŸi dreptele cărări ale Botezătorului Ioan

Tâlcuirea filocalică și imnografică a troparului cuviosului Antonie cel Mare, în legătură cu sfântul Ioan Botezătorul și cu sfântul prooroc Ilie.

Cu osârdie s-a mântuit cel după chip

Tâlcuire filocalică și imnografică a troparului general al sfintelor cuvioase femei (glasul 8).

Åži pustia a devenit cetate...

Tâlcuire imnografică și filocalică a troparului cuvioșilor Părinți părtători de Dumnezeu.

Lacrimile pentru care înfloreÅŸte pustia

Tâlcuire filocalică și imnografică a Troparulul de obşte al cuvioşilor, glas 8: “Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, (N), părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.”