Sfântul Roman Melodul, Imn la Nașterea Domnului
Viţa care a rodit
strugurele cel nelucrat
pe braţe, ca pe nişte ramuri,
ÎI purta ÅŸi Îi zicea:
Tu, rodul meu!
Tu, viaţa mea!
Tu, Cel prin care-am cunoscut
că sunt precum eram,
Tu, Dumnezeul meu!
Pecetea fecioriei mele
văzând-o nestricată,
pe Tine Te vestesc,
Cuvântul fără de schimbare
Ce prins-a trup;
eu nu ÅŸtiu de sămânÅ£ă,
dar ÅŸtiu că Tu eÅŸti întristarea stricăciunii,
căci sunt curată
ÅŸi după ce-ai ieÅŸit din mine;
precum aflat-ai
pântecele meu,
aÅŸa l-ai ÅŸi lăsat, întreg păzindu-l.
Pentru aceasta împreună se bucură
toată zidirea
ÅŸi-mi strigă:
cea plină de har!
Pe aceeasi tema
Eu nu tăgăduiesc harul Tău
pe care l-am primit, Stăpâne,
ÅŸi nu întunec vrednicia
ce am primit-o născându-Te pe Tine,
căci sunt împărăteasă lumii;
ÅŸi, fiindcă am purtat în pântece
a Ta putere,
a tuturor stăpână sunt.
Schimbat-ai sărăcia mea
cu pogorârea Ta,
smeritu-Te-ai1
ÅŸi neamul meu l-ai înălÅ£at.
Acum, pământule ÅŸi cerule,
cu mine împreună bucuraÅ£i-vă,
căci pe al vostru Făcător
Îl port în braÅ£e.
Voi, pământenilor,
cele de întristare alungaÅ£i-le,
văzând pe Bucuria
pe Care-am odrăslit-o din pântecele
fără de prihană ÅŸi-am auzit:
cea plină de har!
Maria, lăudând atunci
pe Cel pe care L-a născut
ÅŸi alintând mângâietoare Pruncul
ce singură-L născuse,
a auzit cea care în dureri
născuse prunci,2
ÅŸi, bucuroasă, lui Adam
Eva-i strigă:
Cine mi-a răsunat acum întru urechi
ceea ce eu nădăjduiam?
O fecioară care naÅŸte
pe Izbăvirea din blestem,
al cărei glas, numai acesta,
mi-a dezlegat durerile
ÅŸi a ei naÅŸtere
rănit-a pe cel ce m-a rănit.
Aceasta era cea de care-a scris mai înainte
fiul lui Amos,
Toiagul lui Iesei
care mi-a odrăslit mlădiÅ£ă,3
din care eu, mâncând, nu voi muri,
cea plină de har.
De-auzi tu glasul rândunicii4
ce-mi ciripeÅŸte-n zori de zi,
somnul tău cel de moarte
lasă-l, Adame, te ridică,
ÅŸi-ascultă-mă pe mine, soaÅ£a ta!
Eu, care de demult
pricină am fost căderii celor muritori,
acuma mă ridic;
pricepe, dar, minunile,
vezi-o pe cea neispitită de bărbat,
care prin rodul pântecelui ei
vindecă rana.
Pe mine-odinioară
prinsu-m-a ÅŸarpele ÅŸi dănÅ£uia,
însă, văzând pe cei născuÅ£i din noi,
pe dată fuge, târându-se.
El capul înălÅ£atu-ÅŸi-a
’mpotriva mea,
însă acum, smerit fiind,
mă linguÅŸeÅŸte, nu mă mai ia în râs,
temându-se de Cel pe care L-a născut
cea plină de har.
Când auzi Adam cuvintele
pe care soaţa lui i le ţesea,
de greutatea genelor
îndată scuturându-se,
ca dintr-un somn se ridică;
ÅŸi, deschizând urechea
pe care-o astupase neascultarea,
aÅŸa strigă:
Aud un dulce cânt,
un ciripit veselitor,
dar glasul celui care cântă
nu mă-ncântă,
căci e femeie
ÅŸi de-al ei glas mă tem.
Sunt încercat,
de-aceea mă tem de femeie;
glasul îmi place,
ca unul ce este mlădios,
dar instrumentul mă neliniÅŸteÅŸte.
Să nu mă-nÅŸele, precum odinioară,
ocară aducându-mi,
cea plină de har.
ÎncredinÅ£ează-te deplin, bărbate,
prin ale soaţei tale spuse,
căci n-o să mă mai afli iarăÅŸi
o dătătoare de poveÅ£e-amare.
Trecut-au cele vechi
ÅŸi toate le arată noi5
Hristos, fiul Mariei.
Respiră-a Lui răcoare
ÅŸi înfloreÅŸte îndată;
ca spicul te-ndreptează,
căci primăvara a ajuns la tine.
Iisus Hristos
suflă precum o dulce adiere,
scăpându-te de arÅŸiÅ£a
în care tu erai.
Vino ÅŸi îmi urmează
către Maria,
iar ea, la ale ei picioare
văzându-ne-aruncaÅ£i,
îndată milostivă se va arăta,
cea plină de har.
Încep să recunosc, femeie, primăvara
ÅŸi simt mirosul desfătării
din care am căzut odinioară;
căci văd un rai
nou, altul, pe Fecioara
purtând în pântece
pe ÎnsuÅŸi lemnul vieÅ£ii,
pe care-atunci
heruvimii îl păzeau ca pe cel sfânt,
să nu m-ating de el.6
Pe-acesta neatins acum
văzându-L eu crescând,
suflarea dătătoare de viaÅ£ă
simţit-am, o, femeie,
care pe mine,
cel ce eram cenuÅŸă ÅŸi lut ne-nsufleÅ£it,
făcutu-m-a însufleÅ£it7.
Acum cu-a ei
bună mireasmă întărindu-mă,
alerg la cea care a înflorit
rodul vierii noastre,
cea plină de har.
Iată, îÅ£i sunt jos la picioare,
Fecioară, Maică fără prihană,
ÅŸi neamul meu întreg, prin mine,
urmează-ndeaproape urmelor tale.
Nu trece cu vederea
pe cei ce te-au născut,
pentru că a ta naÅŸtere acum
pe cei din stricăciune
i-a născut din nou.
De mine, cel îmbătrânit în iad,
de-Adam, întâi-ziditul,
milostiveÅŸte-te, fiică,
de tatăl tău care suspină.
Văzându-mi lacrimile,
îndură-te de mine!
Åži plânsetelor mele
pleacă urechea ta cu bunăvoie,
şi vezi-mi zdrenţele ce port,
pe care şarpele mi le-a ţesut;
tu sărăcia mea o schimbă
’naintea Celui pe care L-ai născut,
cea plină de har.
AÅŸa, nădejdea sufletului meu,
ascultă-mă dar ÅŸi pe mine, Eva,
ÅŸi celei ce-a născut întru dureri
ruÅŸinea i-o alungă,
ca una care vezi
că ÅŸi mai mult
eu, ticăloasa,
sufletul îmi topesc
la tânguirea lui Adam.
Căci amintindu-ÅŸi desfătarea raiului,
el se întoarce împotriva mea
strigând: De n-ai fi odrăslit
din coasta mea,
bine era de nu te-aÅŸ fi luat
spre ajutor8,
căci n-aÅŸ mai fi căzut
acum întru acest adânc.
Iar eu, nemaiputând să port
învinuirile
ÅŸi nici mustrarea,
îmi plec grumazul
până când iarăÅŸi mă vei îndrepta,
cea plină de har.
Ochii Mariei,
văzând pe Eva
ÅŸi pe Adam ÅŸezând,
îndată au grăbit a lăcrima.
Ea, însă, plânsul îÅŸi ascunde
ÅŸi se sileÅŸte
să îÅŸi învingă firea,
ea, care mai presus de fire pe Hristos
fiu L-a avut.
Dar cele dinlăuntru ale ei s-au tulburat
cu moÅŸii împreună pătimind,
căci Celui milostiv
se cuvenea o Maică milostivă.
De-aceea către ei a zis:
CurmaÅ£i jelirea voastră
ÅŸi rugătoare pentru voi
eu mă voi face spre Cel născut din mine.
Daţi, dar, tristeţea
la o parte,
căci eu născut-am bucuria.
Pentru aceasta vin acum,
ca să ridic pe cele de-ntristare,
cea plină de har.
Note:
Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team