Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
Răul nu ne apare niciodată în goliciunea lui, în adevărata lui fire. Viciul nu ar avea nicio eficacitate dacă nu ar lua o anume colorație atrăgătoare, menită să stârnească dorința omului pe care vrea să‑l înșele. În realitate, există un amestec în natura răului: în adâncurile sale se află pierzania, ca o viclenie ascunsă, dar suprafața este înșelătoare, căci oferă întrucâtva aparența binelui. (…) Care om s‑ar împotmoli în mocirla spurcată a desfrânării dacă nu ar vedea în plăcere o frumusețe aleasă, care‑l atrage către patimă? Tot astfel şi celelalte vicii țin ascunsă puterea lor dău-nătoare, deși par la început atrăgătoare, căci datorită aspectului lor înșelător sunt râvnite, în locul binelui, de toți cei care nu judecă îndeajuns lucrurile. Sfântul Grigore de Nyssa, Facerea omului
Trăim într‑o epocă de inversare a valorilor, care situează sus ceea ce este jos și pune jos ceea ce este sus. Inversarea valorilor la scară mondială reprezintă cauza fundamentală a tuturor nenorocirilor care s‑au abătut asupra omenirii moderne, războaie mondiale, genocid, dictaturi totalitare etc., dezastre planetare care adeveresc cuvintele proorocului Isaia (5, 20): „Vai de cei ce... Citeste articolul
O, tu, dincolo de toate, / cum te‑aș putea numi cu un alt nume?/ Ce imn ți‑aș putea cânta?/ Niciun cuvânt nu te poate exprima. / Ce cuget te‑ar putea cuprinde? / Nicio inteligență nu te poate concepe. / Singur tu ești de negrăit (…). / Singur tu ești de nepătruns (…). / Dorința universală, geamătul tuturor / tinde către tine. Tot ce există se roagă ție / și către tine orice ființă care știe să citească universul tău / înalță un imn de tăcere (…). Tu ești unic / Tu ești fiecare și niciunul (…). / Fie‑ți milă, o, tu, care ești dincolo de toate. / Cum te‑aș putea numi cu un alt nume? Sf. Grigorie de Nazianz, Poeme dogmatice
Avem obiceiul să pronunțăm deseori numele lui Dumnezeu fără să ne gândim la ce spunem, ca și cum am vorbi de un lucru știut de toți, la fel de cunoscut ca un copac, ca o vrabie sau o casă… Numele Domnului a devenit atât de banal, încât face parte din automatismele noastre verbale de zi cu zi, de care se folosesc chiar și necredincioșii: „Dă, Doamne.”, „Doamne... Citeste articolul
Adam, prin libera sa alegere, s‑a cufundat în păcat și în moarte. De atunci trei obstacole stau în calea reîntâlnirii omului cu Dumnezeu și a ridicării lui spre desvârșirea dumnezeiască la care a fost chemat dintru începutul existenței sale: firea căzută, păcatul pe care l‑a ales Adam, și moartea, ea însăși rod al păcatului. Hristos le‑a biruit pe toate trei: firea prin Întrupare, făcându‑se asemenea nouă; păcatul prin Patima Sa; moartea prin Învierea Sa. Ceea ce omul trebuia să atingă, ridicându‑se către Dumnezeu, n‑a putut fi împlinit decât de Dumnezeu, prin coborârea Sa printre oameni. Mitropolitul Iosif, Astăzi iadul s‑a prădat – Hristos a înviat
Nicio mamă întreagă la minte nu dă naștere unui copil pentru a‑i lua viața după aceea. Nici animalele sălbatice nu‑și omoară puii, ci îi îngrijesc și îi păzesc ca pe comoara lor cea mai de preț. Să fie oare Dumnezeu mai smintit decât oamenii și mai sângeros decât fiarele sălbatice pentru a‑și ucide propriii copii, făcuți după chipul și asemănarea... Citeste articolul
Dacă Domnul nu a îngăduit să cunoaştem tainele a numeroase lucruri din această lume este pentru că nu ne era de trebuinţă. (Sf. Siluan, Scrieri) Galileo, care deţinea un adevăr ştiinţific important, s-a lepădat de el cu uşurinţă când acesta i-a pus viaţa în primejdie. Într-un anume sens, a făcut bine. Nu are nicio importanţă dacă pământul se învârte în jurul soarelui sau invers. La drept vorbind, este o chestiune complet inutilă. În schimb, constat că mulţi oameni mor crezând că viaţa nu merită să fie trăită. (…) Consider deci că sensul vieţii este cea mai arzătoare chestiune. (Albert Camus, Mitul lui Sisif )
Secolul XX a fost cel mai ştiinţific şi în acelaşi timp cel mai ucigător şi mai monstruos veac din istoria omenirii. Există între aceste două trăsături dominante ale secolului trecut un raport de la cauză la efect. Ceea ce numim „ştiinţă”, termen care, neînsoţit de un atribut limitativ, pare să indice o cunoaştere totală şi definitivă, care nu îngăduie nicio... Citeste articolul
Civilizațiile trec una după alta, fața lumii se schimbă, însă indestructibilă și nestinsă rămâne setea spirituală, dar în același timp prețios și chinuitor, care nu îi este dat decât omului, ca semn și substanță a umanității sale. Un dar prețios, căci îl trage întotdeauna pe om către înălțimi (…). Însă și un dar dureros, căci îi contrazice adesea instinctele pământești și transformă toată viața lui într‑o luptă, într‑o căutare înfricoșată. Părintele Alexandre Schmemann, Voi toți care sunteți însetați
Diferența fundamentală dintre om și animal constă în faptul că animalul se mulțumește a fi ceea ce este și a‑şi trăi viața pământească fără să încerce să înțeleagă pentru ce trăiește, în timp ce omul nu se poate satisface numai cu viața lui animală și vrea să știe de unde vine, unde se duce și care este sensul vieții lui în această lume.... Citeste articolul
Vorbăria este amvonul slavei deșarte, unde îi place [ei] să se facă văzută cu ostentație. Este semnul neștiinței, ușa clevetirii, anunțătoarea ridicolului, sluga minciunii, nimicirea pocăinței, făurarul și ușierul akediei, premergătoarea somnului, risipirea reculegerii, nimicirea vigilenței, răcirea evlaviei și întunecarea rugăciunii. Sf. Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuş
Trăim într-o lume în care vorbăria este pretutindeni prezentă şi e slujită de mijloacele de comunicare ale lumii moderne – radio, televiziune, telefon, internet etc. –, care difuzează torente de vorbe deșarte, la scară națională și internațională. Sporovăim cât e ziua de lungă cu prietenii, colegii, vecinii și cu membrii familiei, iar o voce automată, neauzită,... Citeste articolul
Craii de la Răsărit ne conduc și pe noi, astăzi, la ieslea din Betleem, și de acolo la ieslea din lăuntrul nostru, unde Hristos dorește să fie primit să Se nască și să ne nască: în inimă curată! Ei ne încurajează să nu uităm că, oricât de îndepărtați am fi de Hristos, dacă Îl căutăm cu inima curată Îl vom găsi, pentru că El însuși ne călăuzește. […] Steaua luminează, căutând calea spre fiecare inimă care dorește să‑L primească pe Fiul ceresc, pe Mântuitorul Mitropolitul Iosif, „Inima curată, ieslea în care Hristos vrea să se nască”
Orbit de lumina rece și impersonală a științelor materiei, omul timpurilor moderne nu mai poate să vadă steaua de la Betleem într‑un cer care, lipsit de prezența lui Dumnezeu, ne apare sub forma înspăimântătoare a unui hău infinit, unde miliarde de stele, miliarde de galaxii se învârtesc de miliarde de ani, precum o mașină cosmică monstruasă și absurdă, fără suflet,... Citeste articolul
Nu a existat nicicând, nu există și nu ar putea exista un lucrul lipsit de orice legătură cu Binele. Iată, de pildă, desfrânatul. El nu poate cunoaște Binele, din pricina poftei lui nesăbuite […]; dar nu e mai puțin adevărat că şi el participă la natura Binelui, prin ecoul îndepărtat al înfrățirii și al iubirii, care persistă în el. Tot așa şi mânia reprezintă un aspect al Binelui, prin mișcarea însăși care se află în ea, prin dorința de a îndrepta un lucru ce pare rău și de a-l aduce într-o stare mai bună. Și chiar cel ce dorește cel mai rău mod de viață, prin faptul că dorește să trăiască, să trăiască viața care i se pare lui cea mai bună, […] prin dorința sa de a trăi, prin năzuința lui către cea mai înaltă viață, este şi el o manifestare a Binelui. Dacă am suprima în întregime Binele nu ar mai exista nici viață, nici dorință, nici mișcare, nici nimic altceva. Sf. Dionisie Areopagitul, Numele dumnezeiești
Când a mâncat din fructul oprit, încălcând voia lui Dumnezeu, Adam a „inventat” răul, care nu exista înainte de acest act de neascultare: „Dumnezeu s-a uitat la tot ce făcuse, și iată că erau foarte bune.” (Facerea 1, 31). Dumnezeu este Binele absolut, care a creat tot ce există, iar ceea ce Dumnezeu nu a creat nu există. Prin urmare, Binele nu putea să... Citeste articolul
„Domnul nostru a spus: «Cine va răbda până la sfârșit, va fi mântuit.» (Matei 10, 22). Toate virtuțile se întrunesc în răbdare. Fără aceasta nicio virtute nu se poate menține. (...) În orice știință, în orice cunoaștere, răbdarea este necesară. Este un fapt evident: fără ea nici lucrurile materiale nu ar putea exista. (...) Într‑un cuvânt, orice lucru, înainte de a fi, devine ceea ce este, prin răbdare. (...) Răbdarea este acceea care nimicește îndeobște deznădejdea ce ne sfâșie sufletul. Ea este cea care ne alină sufletul, pentru a nu cădea pradă akediei, sub mulțimea luptelor și amărăciunilor.” Sf. Petru Damaschin, „Cartea a doua” – Filocalia
În timpul unei călătorii în Maroc, în bazarul din Marrakech mi‑a ieşit în cale un vânzător de covoare care voia să mă oprească din drum; eu l‑am respins, însă, spunându‑i că sunt grăbit. Iar el mi‑a răspuns cu un cuvânt al înțelepciunii arabe: „Un om grăbit este deja un om mort.”. Într‑adevăr, a trăi în grabă... Citeste articolul
„Când vei afla în drumul tău o pace desăvârșită, atunci să‑ți fie teamă. Căci ești departe de calea dreaptă pe care au mers picioarele dureroase ale sfinților. Atâta timp cât înaintezi pe calea care duce la cetatea Împărăției, atâta timp cât te apropii de cetatea lui Dumnezeu, să ai în fața ta acest semn: puterea ispitelor îți este potrivnică. Cu cât te apropii și înaintezi, cu atât se stârnesc și se înmulțesc ispitele. (...) Prin aceste ispite omul îşi descoperă slăbiciunea și însingurarea sufletului și inima sa moartă, și astfel el dobândește smerenia. O asemenea încercare reîndreaptă dorința omului către Creatorul său. (...) Intră pe tărâmul smereniei și vei vedea că el te va slobozi din puterea răului. Pe măsura smereniei tale îți va fi dată răbdarea în fața nenorocilor.” Sf. Isaac Sirul, Cuvântări ascetice
După căderea în păcat a lui Adam și a femeii lui, sufletul omenesc s‑a îndepărtat de Dumnezeu, devenind tot atât de vulnerabil la virusul ispitei ca și un organism lipsit de anticorpi. Ispita face parte din natura însăși a urmașilor lui Adam, şi e atât de înrădăcinată în existența noastră pământească, încât de multe ori prezența ei trece... Citeste articolul
Cuvântul lui Dumnezeu nu voiește să ne dezvăluie totul cu limpezime, dar nici să ne părăsească în întuneric, ci face cum este bine. E o mare binefacere”, spune Ioan Gură de Aur, „faptul că unele pasaje ale Sfintei Scripturi sunt clare și altele obscure. Prin unele dobândim credința și râvna, în vreme ce o totală neînțelegere ne-ar putea face să cădem în necredință și nepăsare. Prin celelalte ne învățăm să căutăm și să trudim, ne lepădăm de deznădejde și aflăm smerenia, căci nu putem înțelege totul prin noi înșine. Sf. Petru Damaschin, Filocalia
Patima științei este adânc înrădăcinată în duhul omenesc încă de când Adam a mâncat din fructul cunoașterii binelui și a răului voind să egaleze înțelepciunea atotștiutoare a lui Dumnezeu. Orice lucru din această lume constituie un domeniu de cercetare pentru o știință anume, de la particulele microscopice invisibile cu ochiul liber, până la astre și... Citeste articolul
Nimeni nu are inteligență dacă nu are smerenie. Cel care nu are smerenie nu înțelege nimic. Și nimeni nu este smerit dacă nu are pace. [...] Oricare ar fi căile pe care merg oamenii în lume, oamenii nu vor afla pacea atâta timp cât nu s‑au apropiat de nădejdea în Dumnezeu. Inima nu are pace, departe de necazuri și piedici, atâta timp cât nu a dobândit nădejdea. Dar, după ce a găsit‑o, pacea îl liniștește și îl umple pe om de bucurie. Așa a grăit gura cea preaiubită, gura plină de sfințenie: Veniți la mine, toți cei trudiți și împovărați, și eu vă voi da odihnă, după cum zice Matei (11, 28). Aproprie‑te, spune El, nădăjduiește în mine și te vei odihni de toată lucrarea și de toată teama. Sf. Isaac Sirul, Cuvântări ascetice
Sfântul Isaac Sirul ne poartă să înțe-legem că smerenia, pacea și nădejdea formează o unitate inseparabilă, care constituie adevărata cunoaștere. Într‑adevăr, nu putem cunoaște nimic dacă nu avem smerenie, căci omul mândru nu se vede decât pe sine însuși și nu poate cunoaște decât iluziile pe care și le face asupra valorii sale personale. Această credință... Citeste articolul
Dacă tu crezi că pronia lui Dumnezeu te păzește, de ce să te tulburi și să te îngrijești de lucrurile trecătoare și de nevoile cărnii? Dar dacă nu crezi că pronia lui Dumnezeu te păzește, și din această cauză te preocupi în afara Lui de nevoile tale, ești cel mai nefericit dintre toți oamenii. Căci atunci de ce trăiești? Sau de ce vei mai trăi? Pune‑ți toată grija în Domnul și El te va hrăni; şi nicio primejdie nu te va mai înspăimânta. Sf. Isaac Sirul, Cuvântări duhovnicești
Toată existența noastră în această lume este alcătuită dintr‑o înșiruire de evenimente și de fenomene pe care le putem explica prin diverse cauze naturale, istorice, socio‑economice, biologice, fizice etc. Dar nicio astfel de cauză, provenind din lumea exterioară și putând fi cunoscută pe cale rațională, științifică, nu răspunde la fundamentalul „pentru ce?” al omului,... Citeste articolul
Nimeni nu-și poate imagina fără a se înfiora momentul morții și ultima răsuflare. Câtă durere pentru părinții care-și văd copiii murind, când îi văd întinși fără viață sub ochii lor! Dar, frații mei, nu vă temeți și nu suferiți peste măsură. Prin moartea sa, Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, a biruit moartea noastră, și prin învierea lui a întemeiat învierea noastră. (…) Așa încât, sărbătorind învierea lui Hristos și propria noastră înviere dintre cei morți, să învățăm să murim față de păcat, să înviem duhovnicește dintre lucrările moarte, să ne îmbogățim cu virtuți, să nu-i plângem neîncetat pe cei dispăruți. Să învățăm să privim moartea fără teamă, ca pe o hotărâre a Tatălui nostru din ceruri, care, prin învierea lui Hristos din morți, nu mai are nimic înspăimântător. Sf. Ioan din Cronstadt, Viața mea întru Hristos
Existența noastră pământească este un fenomen dinamic, înscris în timp, deci supus unei schimbări neîncetate, în care fiecare moment prezent trebuie să moară pentru a ceda locul momentului următor, care va muri la rândul lui pentru a fi înlocuit de un nou moment, și așa mai departe, la nesfârșit… Noul născut trebuie să moară vieții sale intra-uterine... Citeste articolul
Înlăuntrul meu stăpânea gândul că dacă eu mor, adică mă întorc întru Nimic, înseamnă că toți ceilalți mor și, prin urmare, că toate sunt deșertăciune sau, altfel spus, că viața nu ni s‑a dat. Răspunsul la această problemă era pentru mine mai însemnat decât toate evenimentele mondiale, căci, împreună cu moartea mea, în mine moare întreaga lume, ba mai mult: Însuși Făcătorul lumii moare în mine. Dacă eu mă duc întru Nimic, înseamnă că totul este Nimic, că moartea mea este sfârșitul îndeobște al întregii existențe. Sf. Sofronie, Taina vieții creștine
Istorisind parcursul străbătut în tinerețe pentru a‑și regăsi credința, sfântul Sofronie pune în lumină problema fundamentală a existenței omenești: „Veșnic este oare omul, sau noi toți ne întoarcem iarăși în întunericul neființei?” (Sf. Sofronie, op. cit.). Dacă îl excludem pe Dumnezeu din viața noastră, așa cum o face mentalitatea... Citeste articolul
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team