Existența noastră pământească este un fenomen dinamic, înscris în timp, deci supus unei schimbări neîncetate, în care fiecare moment prezent trebuie să moară pentru a ceda locul momentului următor, care va muri la rândul lui pentru a fi înlocuit de un nou moment, și așa mai departe, la nesfârșit… Noul născut trebuie să moară vieții sale intra-uterine pentru a veni pe lume, și fiecare etapă a vieții, copilăria, adolescența, tinerețea, vârsta adultă, bătrânețea, necesită moartea etapei precedente. Chiar și celulele, ne spun biologii, mor și se reînnoiesc de-a lungul întregii noastre vieți. Astfel, ciclul naștere-moarte-renaștere se arată fără încetare pe tot parcursul existenței noastre pământești și în viața noastră de zi cu zi: „Între nașterea noastră inițială și moartea noastră finală, toată curgerea existenței ne este compusă din mici morți și nașteri. De fiecare dată când adormim la venirea nopții anticipăm momentul morții; și de fiecare dată când ne trezim în dimineața următoare e ca și cum am învia din morți. Nu ne este teamă să adormim în fiecare noapte pentru că știm că ne vom trezi a doua zi de dimineață. N-am putea oare avea aceeași încredere față de ultima noastră adormire, moartea?  N-am putea să ne așteptăm la învierea noastră pentru veșnicie?” (Kallistos Ware, Despre moarte și înviere).

A crede în Dumnezeu înseamnă a nu crede în moarte și a privi existența pământească dintr-o perspectivă duhovnicească; înseamnă să ne citim viața ca pe o parabolă a lui Hristos, în care toate lucrurile materiale – sămânța, copacul, vița-de-vie, pâinea, banii etc. –, dacă le vedem cu ochii credinței, ne fac să înțelegem adevărul duhovnicesc. Astfel, „prin mijlocirea lucrurilor naturale putem avea învățături foarte clare despre toate lucrurile duhovnicești”, zice Sf. Ioan Scărarul în Scara sfântă. 

Tot așa cum nu ne este teamă să adormim noaptea, știind că ne vom trezi în dimineața următoare, la fel, dacă credem în Învierea lui Hristos, nu trebuie să ne fie teamă de moarte, căci „dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom și trăi împreună cu El, întrucât știm că Hristosul înviat din morți nu mai mai moare: moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui.” (Rom. 6, 8-9). 

Așa cum „este cu neputință să privim cu un ochi cerul și cu celălalt pământul” (Sf. Ioan Scărarul, op. cit.), tot astfel nu putem crede în același timp în Hristos și în moarte, căci crezând în Hristos moartea nu există, iar dacă credem în moarte Hristos cel înviat din morți este absent din ființa și din viața noastră.

Astfel încât credința în Cel care a spus „eu sunt calea, adevărul și viața” (Ioan 14, 16) determină și sfințește întreaga noastră existență pământească, ale cărei momente succesive de moarte și de înviere reproduc la scară redusă moartea și Învierea lui Hristos: „Pentru creștini, acest model de moarte-înviere, repetat la nesfârșit în viața noastră, își află  semnificația cea mai profundă în viața, moartea și Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Istoria existenței noastre trebuie înțeleasă în lumina istoriei lui, pe care o sărbătorim în timpul Săptămânii sfinte, dar și în fiecare duminică, la Liturghia împărtășaniei. Așa cum spune Liturghia Sfântului Vasile, moartea lui Hristos este dătătoare de viață. Întemeiați pe exemplul lui, credem că propria noastră moarte este și ea dătătoare de viață (Kallistos Ware, op. cit.).

Moartea nu a fost creată de Dumnezeu, care „nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii” (Matei 22, 32).  Adam este cel care, desprinzându-se de  Dumnezeu prin căderea în păcat, a „creat” moartea. Învierea lui Hristos este biruința definitivă și universală a vieții asupra morții: „după cum toți mor în Adam, tot așa vor învia toți în Hristos” (1 Cor. 15, 22). Legea morții, care vine de la omul căzut în păcat, a fost desființată și înlocuită cu legea vieții, care vine de la Dumnezeu: „Hristos a înviat, și iată că domnește viața.” (Sf. Ioan Gură de Aur, op. cit.). „În Hristos trăim, ne mișcăm și existăm. Vii și morți, toți suntem în el. Ar fi mai exact să spunem suntem cu toții vii în el, iar moartea nu există”, zice părintele Macarie Gluharev (1792-1847).

Lumea întreagă a fost mântuită și regenerată prin Învierea lui Hristos, eveniment de proporții cosmice, care reînnoiește întreaga Creație, refăcând alianța, ruptă prin păcatul lui Adam, dintre făptura muritoare și Dumnezeul cel veșnic, care dă ființă și viață la tot ce există pe pământ și în ceruri:

Trebuie să păstrăm Lumina veșnică a Învierii lui Hristos în inima și în cugetul nostru, indiferent de împrejurările vieţii noasrte de zi cu zi, căci numai ea ne poate tămădui de toate suferințele și  de necazurile  la care suntem supuși de-a lungul vieții nostre pământești. 

Mi-am pierdut slujba și duc lipsă de bani?  N-are importanță, Hristos a înviat! 

O catastrofă naturală mi-a distrus casa și tot ce aveam? N-are importanță, Hristos a înviat!

Sunt bătrân și bolnav pe un pat de spital? N-are importanță, Hristos a înviat!