„Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu”,grăieÅŸte Iisus adresându-Se lui Pilat. La care acesta răspunde cu o întrebare: „Ce este adevărul?” (In. 18, 37-38). Nu este o adevăra­tă întrebare, ci o întrebare retorică, procedeu stilistic care exprimă sub o formă interogativă o idee care este sau pare a fi evidentă.... Citeste articolul

Păcatul lui Adam ÅŸi al femeii lui este, înainte de toate, păcatul mândriei, căci ei au pus propria lor voinţă deasupra voinÅ£ei lui Dumnezeu ÅŸi s-au lăsat ademeniÅ£i de făgă- duiala mincinoasă a ÅŸarpelui: „VeÅ£i fi ca Dumnezeu” (Facerea 3, 5): „Mândria este principiul păcatului, care cuprinde toate for­mele pe care le poate lua răul:... Citeste articolul

Morala laică a adoptat un anume număr de valori creÅŸtine care, lipsite de dimensiunea lor dum­nezeiască, ÅŸi-au pierdut vlaga ÅŸi seva vie, pre­cum crengile uscate desprinse de copac. Dar printre aceste virtuÅ£i „reciclate” conform nor­melor moralei profane, smerenia nu-ÅŸi află lo­cul. Dimpotrivă, toate principiile etice ale mo­ralei laice se bazează pe... Citeste articolul

6 Aprilie 2013

Eu sunt învierea și viața (Ioan 11, 25) (I)

„Moartea nu este numai un eveniment îndepărtat care va pune capăt existenÅ£ei noastre pământeÅŸti; ea este o realitate mereu prezentă, care îÅŸi urmează cursul fără încetare în jurul nostru ÅŸi în noi înÅŸine. (...) Toate întruchipările vieÅ£ii sunt o formă de moarte, noi toÅ£i murim tot timpul. Dar în această experienţă zilnică a morÅ£ii, fiecare moarte este urmată de o nouă naÅŸtere. Fiecare moarte este ÅŸi o formă de viaţă. ViaÅ£a ÅŸi moartea nu sunt opuse una alteia; ele nu se exclud reciproc, ci se întrepătrund. Întreaga noastră existenţă omenească este un amestec de moarte ÅŸi de înviere. (...) Călătoria noastră pe acest pământ este un PaÅŸte neîncetat, o trecere permanentă de la moarte la o nouă viaţă.”  Episcop Kallistos Ware – „Împărăţia lăuntrică”

În ochii omului fără Dumnezeu, „moartea este cea mai temeinică invenÅ£ie a vieÅ£ii”: „Am voit să iubesc cerul ÅŸi pământul, făuririle ÅŸi înflăcărările lor – ÅŸi nu am putut afla nimic care să nu‑mi amintească moartea” (E. Cioran – „Manual de descompunere”). Pretutindeni prezentă ÅŸi în... Citeste articolul

7 Martie 2013

Adevărata libertate (II)

„Noi toÅ£i pătimim pe pământ ÅŸi căutăm libertatea; dar puÅ£ini sunt cei care ÅŸtiu ce este libertatea ÅŸi unde o putem afla. Åži eu doresc libertatea ÅŸi o caut zi ÅŸi noapte. Am înÅ£eles că ea nu poate fi decât alături de Dumnezeu ÅŸi că Dumnezeu o dă celor cu inima smerită, care s-au pocăit de păcate ÅŸi ÅŸi-au retezat voia proprie în faÅ£a Lui. Celui pocăit, Domnul îi dă pacea Sa ÅŸi libertatea de a-L iubi. (...) Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului ÅŸi celui ce se pocăieÅŸte îi dăruieÅŸte harul Sfântului Duh. Acesta ne aduce pacea sufletului ÅŸi libertatea de a fi întru Dumnezeu cu duhul ÅŸi cu inima. Când Duhul Sfânt ne iartă păcatele, sufletul primeÅŸte libertatea de a se ruga lui Dumnezeu cu un cuget neprihănit; atunci el este liber de a-L contempla pe Dumnezeu ÅŸi de a se sălăşlui în pacea ÅŸi bucuria Lui. Aceasta este adevărata libertate. Dar fără Dumnezeu nu poate exista libertate, dat fiind că vrăjmaÅŸii noÅŸtri ne tulbură sufletul cu gânduri necurate.” Sfântul Siluan – Despre voinÅ£a lui Dumnezeu ÅŸi despre libertate

Libertatea a fost dată omului prin voinÅ£a lui Dumnezeu, aÅŸa încât, atunci când încalcă voinÅ£a Tatălui ceresc, omul îÅŸi pierde în acelaÅŸi timp libertatea, devenind robul pământului, al trupului său pieritor ÅŸi al morÅ£ii: „Blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneÅŸti din el în toate zilele... Citeste articolul

20 Ianuarie 2013

Adevărata libertate (I)

„În calitate de chip al lui Dumnezeu, omul trebuia să fie o fiinţă cu conÅŸtiinţă de sine, liberă ÅŸi independentă, fiindcă o fiinţă fără conÅŸtiinţă, fără libertate ÅŸi independenţă este nevrednică de o asemenea înaltă chemare, de o asemenea vocaÅ£ie, adică a împlinirii marii voinÅ£e a Dumnezeiescului Creator. (…) Libertatea omului cea supusă legii lui Dumnezeu nu are limită, fiindcă aceasta este, ca tot ceea ce e dumnezeiesc, nesfârÅŸită, iar nesfârÅŸitul nu numai că nu poate primi limită, ci lărgeÅŸte ÅŸi extinde ÅŸi ceea ce se însoÅ£eÅŸte cu el. Libertatea omului atunci mai cu seamă se limitează, ori de câte ori se abate de la legea dumnezeiască ÅŸi se opune voii dumnezeieÅŸti, fiindcă atunci când se îndepărtează de legea dumnezeiască, de voia dumnezeiască cea nesfârÅŸită, se află curând în cercul strâmt ÅŸi mărginit al unei voinÅ£e mărginite, o voinţă a trupului, a unei firi căzute sub simÅ£uri ÅŸi sub voirile ei. (…) Potrivit cu aceasta, libertatea morală este a face ÅŸi a căuta totdeauna binele, fiindcă acesta este lucrul cel mai râvnit ÅŸi mai căutat de către omul lăuntric, voinÅ£a lui adevărată, care este expresia legii morale celei înscrise în inimile noastre.” Sf. Nectarie din Eghina – „Despre îngrijirea sufletului”

Libertatea se află în fruntea celor trei valori supreme proclamate de RevoluÅ£ia Franceză – Libertate, Egalitate, Fraternitate –, care rezumă precum o sfântă treime laică idealul umanist ÅŸi democratic al epocii moderne. Dar această frumoasă lozincă a omului fără Dumnezeu nu ÅŸi‑a Å£inut făgăduinÅ£a: în numele libertăţii au fost... Citeste articolul

14 Decembrie 2012

Copilul Dumnezeu

„Aceste două noÅ£iuni, copil ÅŸi Dumnezeu, conÅ£in revelaÅ£ia cea mai uimitoare a NaÅŸterii Domnului. În adâncul fiinÅ£ei noastre, această taină se adresează cu precădere copilului care continuă să trăiască în mod tainic în fiecare adult, copilului care continuă să audă ceea ce adultul nu mai poate auzi, ÅŸi să răspundă cu o bucurie care nu mai poate fi resimÅ£ită în lumea adulÅ£ilor, posomorâtă, stearpă ÅŸi cinică. (…) Prin urmare, numai după ce am restabilit contactul cu acest copil lăuntric, numai atunci vom putea primi ÅŸi împărtăşi ÅŸi noi bucuria negrăită a pogorârii lui Dumnezeu în lume sub înfăţiÅŸarea unui copil. Copilul nu are nici putere, nici forţă, dar tocmai prin neputinÅ£a lui, el este rege; slăbiciunea lui îi conferă o putere uimitoare. Copilul din acea îndepărtată peÅŸteră din Betleem nu voieÅŸte să ne fie teamă de el. El pătrunde în inimile noastre fără să ne înspăimânte, fără a voi să‑şi arate puterea ÅŸi forÅ£a, ci numai prin iubire. (…) În lume domnesc forÅ£a ÅŸi puterea, teama ÅŸi robia. Hristos, Copilul‑Dumnezeu, ne eliberează de acestea.” (Părintele Alexander Schmemann, NaÅŸterea Domnului)

Asocierea acestor două cuvinte, copil ÅŸi Dumnezeu, pare absurdă în ochii raÅ£iunii omeneÅŸti. Cum poÅ£i fi în acelaÅŸi timp mic ÅŸi infinit, slab ÅŸi atotputernic, neÅŸtiutor ÅŸi atotÅŸtiutor, vremelnic ÅŸi veÅŸnic, pieritor ÅŸi nemuritor? Nu, aÅŸa ceva nu e cu putinţă, răspunde mintea omenească, ÅŸi împreună cu ea agnosticii ÅŸi ateii, pe care... Citeste articolul

10 Noiembrie 2012

ÃŽntristat de moarte este sufletul meu (Matei 26, 38) (II)

„Întristarea e o gură de leu care‑l înghite pe cel întristat. Vierme al inimii e întristarea ÅŸi el îÅŸi mănâncă mama (sufletul) care îi dă naÅŸtere. (...) Cel dus în robie de barbari e legat în fiare,  iar cel dus în robie de patimi e legat de întristare. N‑are putere întristarea dacă nu sunt de faţă celelalte patimi, precum nici lanÅ£ul dacă nu sunt de faţă cei legaÅ£i. Cel legat cu întristarea e biruit de patimi Åži poartă cu sine acest lanÅ£ ca dovadă a înfrângerii lui.  Căci întristarea se alcătuieÅŸte din eÅŸecul poftei trupeÅŸti iar pofta e legată de orice patimă. (...) Cine‑şi stăpâneÅŸte patimile ÅŸi‑a stăpânit întristarea Dar cine e biruit de plăcere nu va putea fugi de lanÅ£urile ei.”  (Evagrie Ponticul  – „În luptă cu gândurile”)  

Fiecare din noi a resimÅ£it ÅŸi resimte în unele momente acel sentiment nedesluÅŸit de tristeÅ£e fără o cauză anume, pe care‑l evocă Verlaine într‑un catren devenit celebru:  „C’est bien la pire peine De ne savoir pourquoi Sans amour et sans haine Mon cœur a tant de peine!”1 AÅŸa cum durerile fizice ne semnalează o boală a... Citeste articolul

5 Octombrie 2012

ÃŽntristat de moarte este sufletul meu (Matei 26, 38) (I)

„Adam se topea de jale pe pământ ÅŸi vărsa lacrimi amare Pământul nu‑i era prielnic Åži el suspina după Dumnezeu strigând: «Sufletul meu tânjeÅŸte după Domnul ÅŸi Îl caut cu ochii în lacrimi Cum aÅŸ putea să nu‑L caut? Când eram alături de El, sufletul meu era bucuros ÅŸi senin, Iar VrăjmaÅŸul nu putea ajunge la mine. Dar acum, duhul rău a pus stăpânire pe mine, Îmi umple sufletul de neliniÅŸte ÅŸi suferinţă De aceea sufletul meu se sfârÅŸeÅŸte de dorinţă după Domnul; Duhul meu se avântă către Dumnezeu, ÅŸi nimic pe pământ nu mă poate bucura Nimic nu‑mi poate alina sufletul. (…) Durerea mea este atât de mare încât strig cu lacrimi ÅŸi gemete:  Fie‑ţi milă de mine, Dumnezeule, fie‑ţi milă de creatura ta căzută».”  (Sfântul Siluan – „Plânsul lui Adam”)  

Natura omenească după căderea în păcat este în mod ontologic legată de tristeÅ£e. Căci rupându‑se de Dumnezeu ÅŸi pierzând grădina raiului, sufletul omenesc se va simÅ£i în permanenţă nefericit ÅŸi flămând, căutând o hrană pe care nu o poate afla în această lume, unde „toate momentele noastre fericite au un gust de... Citeste articolul

5 Septembrie 2012

Ce este Ispita?

„Pentru a rezista cu eficacitate ademenirilor celui rău, trebuie mai întâi să cunoaÅŸtem modul în care acÅ£ionează ispita. SfinÅ£ii PărinÅ£i au pus în evidenţă cinci etape principale ale căderii în ispită: sugestia, dialogul, consimţământul, patima ÅŸi captivitatea. Sugestia este simpla apariÅ£ie în conÅŸtiinÅ£a noastră a unei atracÅ£ii către o acÅ£iune rea. (…) În momentul dialogului cugetăm asupra ispitei ÅŸi discutăm oarecum cu ea. (…) Consimţământul este o poziÅ£ie personală (…) prin care aderăm la tendinÅ£a dereglată ÅŸi ne identificăm întrucâtva cu ea în adâncul fiinÅ£ei. Dacă acest consimţământ se repetă, el va produce mai întâi patima, prin care tendinÅ£a rea devine o a doua natură, ÅŸi apoi captivitatea, o adevărată obsesie care nu mai lasă niciun loc libertăţii.”  Părintele Placide Deseille, „Lupta împotriva ispitei în monahismul din trecut”

Ispita, sub toate formele ei, este tendinÅ£a spiritului omenesc de a substitui propria sa voinţă VoinÅ£ei lui Dumnezeu. Căderea în ispită a lui Adam a rupt alianÅ£a iniÅ£ială între cugetul omenesc ÅŸi Duhul lui Dumnezeu, astfel încât încălcarea VoinÅ£ei lui Dumnezeu a devenit o tendinţă generală a neamului omenesc, prin care cel viclean pune... Citeste articolul

15 Iulie 2012

Limbajul lui Dumnezeu (II)

„Dat fiind că Dumnezeu este tot timpul prezent, de ce să ne neliniÅŸtim? Noi trăim ÅŸi ne miÅŸcăm în El (FA 17, 28), suntem purtaÅ£i în braÅ£ele Sale, respirăm în Dumnezeu, suntem înconjuraÅ£i de Dumnezeu; ne atingem de Dumnezeu ÅŸi Îl mâncăm pe Dumnezeu prin sfânta împărtăşanie. Oriunde ne‑am întoarce, oriunde am privi, pretutindeni se află Dumnezeu; în Ceruri, pe pământ, în prăpăstii, în copaci, în pietre, în cugetul tău, în inima ta.”  Iosif Isihastul  Scrisori duhovniceÅŸti

Dumnezeu este prezent în fiecare clipă pretutindeni în jur ÅŸi înlăuntrul nostru, dar cea mai mare parte a timpului suntem insensibili la prezenÅ£a Lui ÅŸi ni se pare că El tace, că ne‑a părăsit sau că „a murit”, după expresia lui Nietzsche, căci atunci când mintea ÅŸi inima noastră rămân lipite de această lume, noi nu putem... Citeste articolul

10 Iunie 2012

Limbajul lui Dumnezeu (I)

„ÅžtiinÅ£a ne impune propria ei viziune a lucrurilor vizibile, verificabile, ÅŸi ne obligă să o acceptăm. Nu putem nega existenÅ£a unui vierme sau a unui virus, dar putem nega existenÅ£a lui Dumnezeu. Pentru că, aÅŸa cum spune Sfântul Pavel, «credinÅ£a este viziunea lucrurilor care nu se văd» (Evrei 11, 1). CredinÅ£a se situează pe un plan superior necesităţilor naturale. «FericiÅ£i cei ce n‑au văzut ÅŸi au crezut», cu alte cuvinte, cei care au crezut fără a fi obligaÅ£i, forÅ£aÅ£i, constrânÅŸi. CredinÅ£a apare astfel ca un mod de a depăşi raÅ£iunea, dictat de raÅ£iunea însăşi atunci când îÅŸi atinge limitele. CredinÅ£a ne spune: «Renunţă la mărunta ta raÅ£iune pentru a primi Logosul dumnezeiesc». (…) ExperienÅ£a credinÅ£ei este asemănătoare cu revelaÅ£ia. Ea suprimă orice demonstraÅ£ie, orice mijlocire, orice noÅ£iune abstractă privitoare la Dumnezeu, ÅŸi ne pune în contact direct cu prezenÅ£a acelui Cineva pe care îl cunoaÅŸtem în modul cel mai intim. (…)  Inima, în sensul biblic al cuvântului, este punctul central către care converg dorinÅ£ele lui Dumnezeu, centru vital care răstoarnă toată înÅ£elepciunea omenească.”  P. Evdokimov Vârstele vieÅ£ii duhovniceÅŸti

Limbajul lui Dumnezeu este pretutindeni prezent, la toate nivelurile CreaÅ£iei ÅŸi în orice clipă, izvor dătător de viaţă, nesecat ÅŸi veÅŸnic, prin care s‑a făcut tot ce există: „La început era Cuvântul ÅŸi Cuvântul era cu Dumnezeu, ÅŸi Cuvântul era Dumnezeu. (…) Toate lucrurile au fost făcute prin El, ÅŸi nimic din ce a fost... Citeste articolul

5 Mai 2012

Să fie răstignit! (Matei 27, 23) (II)

„Au nu ÅŸtiÅ£i că toÅ£i câÅ£i în Hristos Iisus ne‑am botezat, întru moartea Lui ne‑am botezat? Deci ne‑am îngropat cu El în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morÅ£i prin slava Tatălui, aÅŸa să umblăm ÅŸi noi întru înnoirea vieÅ£ii; căci dacă am fost altoiÅ£i pe El prin asemănarea morÅ£ii Lui, atunci vom fi părtaÅŸi ÅŸi ai învierii Lui, cunoscând aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El ca să se nimicească trupul păcatului, pentru a nu mai fi robi ai păcatului. Căci cel care a murit a fost curăţit de păcat. Iar dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom ÅŸi vieÅ£ui împreună cu El, ÅŸtiind că Hristos, înviat din morÅ£i, nu mai moare. Moartea nu mai are stăpânire asupra lui (...) AÅŸa ÅŸi voi, socotiÅ£i‑vă că sunteÅ£i morÅ£i păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru.” Romani 6, 3‑11

Dubla semnificaÅ£ie a crucii, ca instrument de tortură ÅŸi moarte ÅŸi ca o cale de salvare care duce la învierea din morÅ£i ÅŸi la viaÅ£a veÅŸnică, corespunde dublei naturi a fiinÅ£ei omeneÅŸti: pe de o parte omul căzut în păcat ÅŸi rob al celui rău, ÅŸi pe de altă parte omul făcut după chipul ÅŸi asemănarea lui Dumnezeu, care năzuieÅŸte să se... Citeste articolul

13 Aprilie 2012

Să fie răstignit (Matei 27, 3) (I)

„Domnul a plinit mântuirea noastră prin moartea Sa pe Cruce; pe Cruce, El a rupt zapisul păcatelor noastre, prin Cruce ne‑a împăcat cu Dumnezeu ÅŸi cu Tatăl; prin Cruce a pogorât peste noi darurile harului ÅŸi toate binecuvântările Cerului. AÅŸa este Crucea Domnului prin ea însăşi. Fiecare dintre noi se face însă părtaÅŸ puterii ei mântuitoare numai prin propria sa cruce. Crucea personală a fiecăruia, când se uneÅŸte cu Crucea lui Hristos, atunci puterea ÅŸi lucrarea acesteia din urmă trece asupra noastră, devenind un fel de canal prin care, din Crucea lui Hristos, se revarsă asupra noastră orice binefacere ÅŸi orice dar desăvârÅŸit. Prin urmare, crucile personale ale fiecăruia sunt la fel de necesare în lucrarea mântuirii pe cât este ÅŸi Crucea lui Hristos. Nu veÅ£i întâlni niciun mântuit care să nu fi fost purtător de cruce.”   SF. TEOFAN ZÄ‚VORÂTUL Trei cuvinte despre purtarea crucii

AÅŸa cum nicio făptură omenească nu poate vieÅ£ui fără să respire ÅŸi fără să se hrănească, tot aÅŸa niciun om nu poate trăi pe acest pământ fără să pătimească. SuferinÅ£a este o lege pământească tot atât de universală ÅŸi de implacabilă ca ÅŸi moartea, aÅŸa încât existenÅ£a omului în lume se află... Citeste articolul

15 Martie 2012

De ce vă este frică, puțin credincioșilor? (Matei 8, 26)(II)

„Atâta vreme cât omul nu cunoaÅŸte decât trupul ÅŸi viaÅ£a acestuia, el se teme de moarte. (... ) Dar atunci când dobândeÅŸte cunoaÅŸterea adevărului, dat fiind că simte tainele lui Dumnezeu ÅŸi că s‑a adeverit în el nădejdea bunurilor viitoare, cel care se temea pentru trupul său că va fi sfârtecat precum un animal este mistuit de dragoste. Omul înÅ£elept se teme de Judecata lui Dumnezeu. Dar cel care a devenit fiu primeÅŸte harul nepreÅ£uit al dragostei. El nu mai este mânat de biciul spaimei. (…) Cel care a aflat dragostea lui Dumnezeu nu mai doreÅŸte să rămână în această lume. Căci dragostea nimiceÅŸte frica.” Sf. Isaac Sirul Cuvântări duhovniceÅŸti

Teama este o reacÅ£ie firească a conÅŸtiinÅ£ei omeneÅŸti ÅŸi a făpturii muritoare în faÅ£a unui univers fără margini ÅŸi fără grai – „Tăcerea veÅŸnică a acestor întinderi nemărginite mă înspăimântă” (Pascal) –, căci omul îÅŸi cunoaÅŸte atunci nimicnicia, slăbiciunea ÅŸi neputinÅ£a în faÅ£a... Citeste articolul