Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
Eu sunt lumina lumii (Ioan 8, 12)
Dumnezeu este lumină, o lumină infinită, de necuprins cu mintea. În El sălășluiește lumina, unică în unitatea naturii divine și indivizibilă în Persoanele divine. Tatăl este lumină, Fiul este lumină, Sfântul Duh este lumină, cele Trei Persoane sunt o singură lumină, simplă, armonioasă, în afară de timp, veșnică și preaslăvită. Tot ce vine de la Dumnezeu este lumină, fiind născut din lumină. Viața însăși este lumină, o lumină fără sfârșit. Dragostea, pacea, adevărul, Împărăția cerurilor sunt lumină. (…) Iisus Hristos, Mântuitor și Rege al lumii, este lumină. Starețul Tadei, „Pace și bucurie întru Duhul Sfânt”
Simbolismul luminii și al întunericului ocupă un loc central în toate culturile religioase ale lumii, creștine sau nu, pentru că acest simbolism corespunde unei realități în același timp exterioare și lăuntrice, pe care ființa umană o cunoaște de‑a lungul întregii sale existențe pământești. Alternanța luminii soarelui și a întunericului nopții nu este numai un... Citeste articolul
Sfântul care se va naște din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema (Luca 1, 35)
Oare nu pentru noi Dumnezeu, Cuvântul veșnic al Tatălui cel veșnic, primind nașterea, a locuit în sânul neprihănit al Fecioarei și s-a făcut carne cu adevărat? (…) El, care este nefăcut, și nu numai aceasta, dar chiar făcător și făuritor al întregii Creații, n-a acceptat oare să se manifeste printre cei făcuți pentru a ne face părtași firii lui nefăcute (cf. 2 Petru 1, 4)? El, care este imaterial și necorporal, nu a găsit oare de cuviință să devină trup și carne pentru a ne ridica deasupra acestor trupuri și cărni stricăcioase, îmbrăcându-ne trupurile cu nestricăciune și dăruind cărnii noastre nemurirea? Sf. Sofronie al Ierusalimului, Predică despre nașterea Mântuitorului nostru
Nașterea Fiului lui Dumnezeu pe pământ în trupul unui copilaș este un eveniment istoric adeverit de martori oculari și de autorii Evangheliilor, dar, în același timp, şi o taină care depășește puterea de înțelegere a minții omenești: „Dumnezeu devine copil și este purtat în brațele unei mame. El, care hrănește toată suflarea, este acum hrănit de Creația lui.”... Citeste articolul
Hula împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertată (Matei 12, 31)
De unde am învățat noi despre Dumnezeu, de unde am învățat despre întreaga lume, de unde am învățat despre noi înșine lucruri adevărate și neîndoielnice? Cine ne‑a învățat toate acestea, dacă nu Duhul Sfânt? Prin învățătura lui am cunoscut că Dumnezeu este Cel ce este cu adevărat. Cel ce este întotdeauna. Cel ce este statornic și neschimbător, căci El nu a luat ființă din neant și nu se duce în neant. (...) Inteligența supremă, binele cel mai înalt, natura mai mult decât vie și mai mult decât divină, care nu admite absolut nicio contradicție, nu poartă nicidecum în ea bunătatea ca pe o însușire, ci ca pe însăși esența ei. De aceea tot ce putem concepe ca fiind bun se află în ea. (...) Viața este de asemenea în ea sau, mai bine zis, ea însăși este viața. Sf. Grigorie Palama, „Filocalia”, 150 de capete
Inteligența este prezentă pretutindeni în natură și în univers sub o infinitate de forme. Toate fenomenele fizice, chimice, biologice, astronomice etc. sunt determinate de legi atât de precise, încât pot fi de multe ori exprimate prin formule matematice. Vedem aici dovada incontestabilă a unei inteligențe active și atotștiutoare, integrată în toate formele de existență... Citeste articolul
Înțelepciunea care vine de sus
Calea lui Hristos și prezența lui în lume răstoarnă criteriile și valorile omenești, de aceea Scriptura pare străină lumii. Domnul însuși zice: Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi (Ioan, 9, 39). Lumina pe care Hristos a adus-o în lume este de așa natură încât cei ce cred că văd și sunt înțelepți cu de la sine putere rămân pe veci orbi, iar cei ce nu văd și înțeleg că sunt orbi, aceia văd cu adevărat. Arhimandritul Zaharia Zaharou, Omul cel tainic al inimii
Necredincioșii spun adesea: „Nu cred decât ce văd.” Orbirea lor se aseamănă cu a unui analfabet care vede cât se poate de bine literele tipărite pe paginile unei cărți, dar este incapabil să descifreze sensul lor, care este nevăzut. Orbirea lui nu vine de la ochi, ci de la duhul lui. Tot așa, cei care vor să cunoască adevărul cercetând lumea vizibilă și omul trupesc sunt orbi... Citeste articolul
În Împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri
„Pe toate căile vieții noastre sunt răspândite la tot pasul cruci cât se poate de complicate și felurite, care se întâlnesc aproape la orice pas: necazuri, nevoi, nenorociri, boli, pierderi ale celor apropiați, nereușite la serviciu, lipsuri și pagube de tot felul, neplăceri în familie (…), soarta pământească a fiecăruia este mai mult sau mai puțin grea. (…) Îți este greu, dar treci prin asta întâmplător? Există Domnul, care te privește și poartă grijă de tine părintește. El ți‑a trimis necazul. (…) Deci ia seama și poate că vei vedea planurile cele bune pe care le are Dumnezeu cu tine în necazul ce te‑a ajuns. (…) Iar dacă nu vei vedea ce anume vrea să‑ți dăruiască Dumnezeu prin necazul tău, dă imbold în inima ta, fără a mai analiza, credinței de ordin general că toate sunt de la Dumnezeu și că tot ce vine de la El este spre binele nostru.” Sf. Teofan Zăvorâtul, „Răspunsuri la întrebările intelectualilor”, vol. 2
Suferința îl însoțește pe om de‑a lungul întregii sale vieți, fie că e credincios, necredincios, vinovat sau nevinovat, tânăr sau bătrân, bogat sau sărac: „Nu izbăvesc de aceste cruci nici rangul, nici bogăția, nici puterea și nici o mărire pământească. Ele s‑au întrepătruns cu viața pământească din clipa când s‑a închis raiul... Citeste articolul
Cel ce este, Cel ce era și Cel ce vine (Apoc 1, 8)
Nu trebuie să se îndoiască creștinul că Dumnezeul nostru este fără început, fără sfârșit, și de aceea e veșnic și pururea fiitor. Numai El trăiește cu adevărat, nu poate să nu existe, esența și ființa Sa sunt viața însăși. (…) Viața și existența noastră depind de El ca de viața pururi existentă și ca de Izvorul vieții. El nu poate să nu fie: noi putem să fim sau să nu fim. Viața și existența noastră provin de la El, ca umbra de la copac. (…) Învață de aici că a fi nedespărțit de El înseamnă a avea viață veșnică, iar a te despărți de El înseamnă moarte veșincă. Sf. Tihon din Zadonsk, „Scrisori din chilie”
Viața modernă tinde să acapareze cu totul cugetul, voința și sufletul omului de astăzi, așa încât acesta a devenit incapabil să conceapă o altă formă de viață decât existența sa lumească. Viața muritoare devine astfel un idol care ocupă în întregime cugetul și inima omului. Chiar dacă omul pretinde că crede în Dumnezeu și în viața veșnică, aceste noțiuni... Citeste articolul
Du mă pe calea veșniciei
Vremea este chipul ființei schimbătoare. În fiece schimbare se află un element al suferinței și chiar al morții. Noi, cei ce aparținem în același timp – mai bine zis în paralel – de două lumi, de cea de sus și de cea de jos, suntem oarecum împărțiți de‑a lungul întregii noastre vieți pământești. Tânjim după viața veșnică, având înaintea noastră chipul ființării dumnezeiești, neschimbată în desăvârșirea sa, iar în același timp ne afundăm în grija celor pământești, ne fiind în putere de a defăima cerințele acestei vieți. „Aștept învierea morților”. Numai ea, cea așteptată veșnică viață, este adevărata viață. Arhimandritul Sofronie, Nevoința cunoașterii lui Dumnezeu. Scrisori de la muntele Athos
Căderea lui Adam, care a pierdut veșnicia lui Dumnezeu, este o cădere în timp, în modul de existență al lumii pieritoare, în care totul trece, totul este schimbător, totul este supus stricăciunii și morții. Timpul este contrariul veșniciei și al Creației, căci el distruge tot ce a fost, este și va fi. Fiecare minut care trece ne răpește o fărâmă de viață și fiecare minut care... Citeste articolul
Când sunt slab, atunci sunt tare (2 Cor. 12, 10)
Tu spui: „viața mea este plină de suferințe”. Dar eu îți răspund, sau mai curând Domnul Însuși îți spune: „smerește‑te, și vei vedea că încercările tale se vor preschimba în odihnă”. (...) Sufletul omului smerit este ca și marea: dacă arunci o piatră în mare, ea tulbură o clipă suprafața apei, apoi se cufundă în adâncuri. Tot așa sunt absorbite şi suferințele în inima omului smerit, căci puterea Domnului este cu el. Sfântul Siluan, „Despre smerenie”. Scrieri
Adevărurile creștine sunt în totală opoziție cu adevărurile acestei lumi. Duhul lumesc susţine sus şi tare: „Fericiți cei puternici, cei învățați, cei biruitori, cei bogați, cei ce se veselesc, cei iubitori de plăceri și desfătări trupești”; în timp ce Hristos ne învață exact contrariul: „Fericiți cei săraci cu duhul, cei care plâng, cei care sunt... Citeste articolul
Am fost mort și iată că sunt viu în vecii vecilor (Apoc. 1, 18)
„Dacă prin credința în Hristos cineva nu află nemurirea și biruința asupra morții, la ce slujește credința noastră? Dacă Hristos nu a înviat, aceasta înseamnă că păcatul și moartea nu au fost învinse. Și dacă acestea două nu au fost biruite, de ce să credem în Hristos? (…) Dar Hristos a înviat și ne‑a dăruit nemurirea. Fără acest adevăr, lumea nu este decât o înșiruire haotică de inepții detestabile. Numai triumfătoarea Înviere a minunatului nostru Domn și Dumnezeu ne‑a eliberat de absurditate și de deznădejde. Căci fără Înviere nu există, nici în cer nici sub cer, un lucru mai absurd decât această lume și această viață lipsită de nemurire. (...) Pentru noi, creștinii, această viață pe pământ este o școală unde învățăm cum să dobândim viața veșnică.” Sf. Iustin Popovici, Omul și Dumnezeul‑Om
După căderea în păcat a lui Adam, omul poartă în el însuși propria sa distrugere, ca o parte constitutivă a ființei sale, pe care o transmite urmașilor lui. Așa încât părinții noștri pământești ne dau în același timp viața și moartea: „Omul începe să moară când începe să trăiască.” (Sf. Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci... Citeste articolul
Vino să ți arăt judecata desfrânatei celei mari (Apocalipsa lui Ioan 17, 1)
Răul nu se află în bunurile materiale, ci în lăcomia sufletului care se leagă de ele. (…) Plăcerile cărnii devin un scop în sine și astfel viața cărnii se separă de viața divină. (…) Viața noastră materială, de îndată ce se desprinde de Dumnezeu și este considerată ca un scop în sine (Dumnezeu, scopul absolut al tuturor ființelor, fiind principiul care trebuie să determine întreaga noastră existență), își pierde măsura și are tendința de a nu mai cunoaște limite, devine nesătulă, se prezintă ca un vid care nu poate fi umplut, producând astfel suferința și răul. În Dumnezeu se află limita materiei. Materia separată de Dumnezeu este „infinitul cel rău”, focul nestins, setea nesățioasă și chinurile veșnice. Vladimir Soloviov, Fundamentele duhovnicești ale vieții
Desfrânata cea mare din Apocalipsa lui Ioan, așezată pe marile ape care sunt „noroade, gloate, neamuri și limbi” (17, 15), ar putea fi considerată ca o emblemă, ca o divinitate a timpurilor moderne și a societății de consum, care a atins în zilele noastre proporții mondiale. Funcționarea acestui tip de societate este bazată pe principiul prostituției: totul poate deveni obiectul unei... Citeste articolul
Dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric (Mt 6, 23)
„Starea omului influențează vederea ochilor, auzul urechilor, care proiectează peste lucruri înfățișări ce răspund stării lui sufletești. (...) Așadar, lumea, într-o măsură considerabilă, ni se prezintă nu cum este ea însăși, ci cum suntem noi. Noi nu vedem în lume ceea ce ea ne oferă, ci mai ales ceea ce căutăm noi, ceea ce punem în ea prin intențiile noastre. Așteptările mele, la fel ca și prejudecățile pe care le am, îmi influențează atenția și îmi organizează decisiv percepția asupra lumii. În felul acesta, lumea este tot mai mult un loc al căderii, pentru cel pătimaș, și tot mai evident o scară către cer, pentru cel despătimit, obișnuit să vadă cele duhovnicești în ea.” Adrian Sorin Mihalache, Ești ceea ce trăiești
Lumea oamenilor după căderea în păcat a lui Adam nu este cea pe care a făcut-o Dumnezeu, unde totul era așa cum trebuie să fie și nimic nu era rău: „Dumnezeu s-a uitat la tot ce făcuse; și iată că erau foarte bune.” (Facerea 1, 31). Atunci de unde vine răul și cum s-a ivit el în lume, dat fiind că tot ce există a fost făcut de Dumnezeu și nimic nu poate exista fără să... Citeste articolul
Slavă Ție, o, Dumnezeule, că S-a Născut Hristos!
Sf. Teofan Zăvorâtul, Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos „Sărbătoarea Nașterii, pe care suntem chemați să o redescoperim în fiecare an până la sfârșitul vieții noastre, în taina sa nesfârșită, este proslăvirea prezenței lui Dumnezeu în om și în lume. Viața omului, condiția omenească, nu sunt absurde, precum nici istoria lumii nu este lipsită de sens. Păcatul e cel care lipsește omul de sensul vieții, aducându‑i suferința și moartea. Domnul Hristos însă este prezent ca supremul sens a tot ce există. Cuvântul lui Dumnezeu s‑a făcut om, s‑a revelat lumii prin Întrupare și prin lucrarea Sfântului Duh (...). În spatele fiecărei realități din această lume și în spatele fiecărui eveniment istoric se găsește un cuvânt al Cuvântului lui Dumnezeu”. Mitropolitul Iosif, „Hristos, văzut și nevăzut, prezent în viața omului și a lumii”
Nașterea lui Hristos printre oameni restabilește legătura între omul muritor, după căderea în păcat a lui Adam, și omul veșnic, așa cum l‑a făcut Dumnezeu, care poartă în el Duhul Tatălui ceresc. Fără Viața pe care numai Hristos ne‑o poate da, nu există o adevărată viață. De aceea, nașterea copilului Iisus este adevărata naștere a fiecăruia dintre noi. Căci fără Hristos... Citeste articolul
Crucea este principiul mântuirii noastre (Sf. Ioan Gură de Aur, Predică despre Cruce)
„Dacă voiește cineva să vină după mine, să se lepede de sine însuși, să‑și ia crucea și să mă urmeze” ( Marcu 8,34). Fără Cruce nu putem merge pe urmele Mântuitorului, care și‑a purtat Crucea. Și toți cei care Îl urmeză își poartă în mod obligatoriu crucea. Ce este oare această cruce ? Ea cuprinde toate necazurile, durerile și nenorocirile de tot felul care se abat dinafară și dinlăuntru asupra creștinului care pășește pe calea ascultării poruncilor lui Dumnezeu. (…) Crucea este atât de inseparabilă de creștin încât acolo unde este un creștin, este și o cruce,iar acolo unde nu este crucem nu este nici creștin. (…) Bucură‑te să simți povara Crucii, căci este semnul că mergi pe urmele Domnului, pe calea mântuirii, în drum spre Rai. Îndură încă puțin. Capătul este aproape și cununa de slavă!”. Sf. Teofan Zăvorâtul, Fără Cruce, nu putem să‑L urmăm pe Domnul
Fiecare din noi și‑a pus într‑o zi sau alta întrebarea de ce există suferința. De ce atâtea nenorociri se abat asupra omului: catastrofe naturale, boli ucigătoare, războaie, lagăre de concentrare și atâtea alte nenorociri colective și individuale, și nenorocirea supremă, moartea, care nu cruță nicio ființă vie? Rațiunea omenească rămâne fără grai și neputincioasă... Citeste articolul
Nebunia lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât oamenii (1 Cor. 1, 25)
„Ce înseamnă a fi nebun întru Hristos? Aceasta înseamnă a liniști propriile noastre gânduri atunci când ele rătăcesc fără noimă și a goli cugetul nostru, eliberându‑l de orice cunoaștere lumească, pentru a putea, când ascultăm învățătura lui Hristos, să‑l oferim disponibil și curățat cuvintelor dumnezeiești pe care trebuie să le primească. Când Dumnezeu ne dezvăluie un adevăr care nu trebuie supus cercetării noastre indiscrete, trebuie să‑l primim”. Sf. Ioan Gură de Aur, „Despre neputința de a‑L înțelege pe Dumnezeu”
Omul epocii moderne, a cărui cultură este dominată de gândirea științifică și de o viziune materialistă a lumii, plasează rațiunea deasupra tuturor celorlate facultăți cu care suntem înzestrați, și nu recunoaște nicio autoritate superioară inteligenței omenești: „Nu există nicio instanță deasupra rațiunii”, proclamă părintele psihanalizei. El consideră că „religia... Citeste articolul
Păzește ți inima mai mult decât orice (Pildele lui Solomon 4, 23)
„Este o mare tragedie să trăiască omul despărțit de însăși inima sa. Devine un scop al vieții ca cineva să‑și cunoască inima și, de acolo, să se înfățișeze în fața lui Dumnezeu. Căci știința duhovnicească ne spune că trebuie să‑i vorbim lui Dumnezeu cu inima noastră, trebuie să‑L iubim din toată inima noastră, și să cunoaștem cu inima noastră legea harului Său. Și toată strădania / asceza noastră în viața bisericii este aceea de a ne găsi inima. Și este atât de important acest lucru încât, dacă ne‑am găsi inima, a început mântuirea, a venit mântuirea în viața noastră” Arhimandritul Zaharia Zaharou, „Răscumpărând vremea”
În cartea sa intitulată „Omul în căutarea sufletului său”, psihanalistul C.‑G.Jung relatează un dialog pe care l‑a avut cu șeful unui trib de Indieni din America: „Americanii sunt nebuni” afirmă acesta. „De ce credeți asta?” „Ei pretind că gândesc cu capul!” „Nu este așa?” ... Citeste articolul
Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana
Prima biserică în proprietatea românilor din Olanda, la Megen
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team