Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi (Rom. 4,18)
„Întruparea lui Dumnezeu în om, care face din om un dumnezeu tot atât pe cât Dumnezeu ÎnsuÅŸi a devenit om, această întrupare este un motiv temeinic de încredere în nădejdea deificării naturii omeneÅŸti. Căci este clar că Cel care, fără păcat, a devenit om, va deifica natura fără a schimba cu nimic divinitatea, ÅŸi o va înălÅ£a prin El tot atât pe cât S-a coborât pe Sine devenind om. Aceasta este învăţătura duhovnicească a marelui Apostol, atunci când spune că în veacurile viitoare se va arăta cu nemărginită bogăţie bunătatea lui Dumnezeu pentru noi (Cf. Efes. 2, 7).” Sf. Maxim Mărturisitorul, Centuria a III-a, despre teologie
Omul fără Dumnezeu este un om fără nădejde. Primejdiile care îi ameninţă existenÅ£a ÅŸi bunurile lumeÅŸti sunt nenumărate ÅŸi pot veni din toate părÅ£ile: catastrofe naturale, războaie, terorism, boli incurabile, accidente de circulaÅ£ie, crize economice, ÅŸomaj, sărăcie, persecuÅ£ii, nedreptăţi ÅŸi un lanÅ£ nesfârÅŸit de griji,... Citeste articolul
Zis-a cel nebun în inima sa: „Nu este Dumnezeu†(Ps. 13, 1)
„În starea dureroasă de uitare de Dumnezeu, omul resimte un gol pe care nimic nu-l poate umple È™i o nesiguranță de coÈ™mar; e prins în strânsoarea morÈ›ii È™i sufletul i se chinuie amarnic. Se înmulÈ›esc înlăuntrul lui patimile care îi umplu fiinÈ›a de toată răutatea È™i caută cu viclenie să È™teargă orice urmă a pomenirii lui Dumnezeu. (...) DespărÈ›it de Dumnezeu, Care este izvorul VieÈ›ii, omul nu poate decât să se închidă în sine. Lipsit fiind de puterea harului dumnezeiesc, devine neputincios în a mai căuta mântuirea. Încetul cu încetul, fiinÈ›a i se pustieÈ™te, i se dezbină, pentru ca în cele din urmă să se risipească în moarte.” (Arhimandritul Zaharia Zaharou, „Omul cel tainic al inimii”)
Ideea inexistenÅ£ei lui Dumnezeu este o invenÅ£ie a timpurilor moderne, timpuri care reprezintă, din punct de vedere duhovnicesc, epoca cea mai întunecată si oarbă din istoria omenirii. Căci toate culturile tradiÅ£ionale si civilizaÅ£iile din vechime au recunoscut dimensiunea divină a existenÅ£ei ca fiind realitatea absolută si adevărul suprem din care decurg toate... Citeste articolul
Şi nu ne duce pe noi în ispită (Tatăl nostru)
„ÎmbrăcaÅ£i-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteÅ£i Å£ine piept uneltirilor diavolului. Căci noi nu avem de luptat împotriva cărnii si sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestei lumi, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile ceresti” (Efeseni 6,11-12). „Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Åži Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiÅ£i ispitiÅ£i peste puterile voastre; ci împreună cu ispita, a pregătit si mijloacele să iesiÅ£i din ea, ca s-o puteÅ£i răbda” (1 Corinteni 10,13).
Prin căderea în ispită, Adam si Eva au pierdut împărăţia raiului si viaÅ£a veÅŸnică, si toÅ£i urmaÅŸii lor le împărtăşesc soarta, repetând într-un fel sau altul acelaÅŸi păcat strămoÅŸesc. Ispita constituie prin urmare cauza primordială a întregii istorii a omenirii căzute în păcat, de la Adam până... Citeste articolul
Drept aceea, privegheaţi, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul... (Matei 25, 13)
„Ne sârguim a păzi de furi comoara noastră cea stricăcioasă si vremelnică; cu atât mai mult se cade a păzi comoara cea sufletească, veÅŸnică, sfânta credinţă, ca Satana să n-o răpească precum un fur ÅŸiret ÅŸi viclean. Ne ocrotim sănătatea ÅŸi viaÅ£a trupească, cu atât mai mult trebuie să ne ocrotim sănătatea ÅŸi viaÅ£a sufletului, ca să nu murim în veci. Ne ferim de vrăjmaÅŸii ce vor să dea pierzării trupul nostru stricăcios ÅŸi să ne lipsească de viaÅ£a noastră vremelnică; cu atât mai mult se cuvine să ne ferim de vrăjmaÅŸii cei sufleteÅŸti, care se sârguiesc să dea pierzării sufletul nostru ÅŸi să ne răpească viaÅ£a veÅŸnică. La această fereală ÅŸi sârguinţă ne îndeamnă Apostolul Petru: «FiÅ£i treji, privegheaÅ£i, fiindcă potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită» (I Pt 5, 8-9)” Sfântul Tihon din Zadonsk, Despre îndatoririle creÅŸtinului faţă de sine însuÅŸi
Atentatele teroriste din Paris ÅŸi din alte locuri ne amintesc cât de plăpândă ÅŸi trecătoare este viaÅ£a noastră pământească. Ne este teamă de teroriÅŸti ÅŸi luăm toate măsurile de protecÅ£ie posibile, dar avem tendinÅ£a de a da uitării principalul nostru vrăjmaÅŸ, mult mai de temut ÅŸi puternic decât fanaticii musulmani. Acest... Citeste articolul
După cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos (1 Cor. 15, 22)
„Domnul a plinit mântuirea noastră prin moartea Sa pe Cruce; pe Cruce, El a rupt zapisul păcatelor noastre; prin Cruce ne-a împăcat cu Dumnezeu Tatăl; prin Cruce a pogorât peste noi darurile harului si toate binecuvântările Cerului. AÅŸa este Crucea Domnului prin ea însăşi. Fiecare din noi se face însă părtaÅŸ puterii ei mântuitoare numai prin propria sa cruce. Crucea personală a fiecăruia, când se uneÅŸte cu Crucea lui Hristos, atunci puterea ÅŸi lucrarea acesteia din urmă trece asupra noastră, devenind un fel de canal prin care, din Crucea lui Hristos, se revarsă asupra noastră orice binefacere ÅŸi orice dar desăvârÅŸit. Prin urmare, crucile personale ale fiecăruia sunt la fel de necesare în lucrarea mântuirii pe cât este ÅŸi Crucea lui Hristos. Nu veÅ£i întâlni niciun mântuit care să nu fi fost purtător de cruce” Sfântul Teofan Zăvorâtul, Trei cuvinte despre purtarea crucii
De ce oare avem nevoie de Dumnezeu? La această întrebare, filzoful rus Lev Åžestov (1866-1938) răspunde astfel: „Singura scăpare este tocmai acolo unde judecata omenească nu află nicio scăpare. Altminteri de ce am mai avea nevoie de Dumnezeu? Ne îndreptăm către Dumnezeu pentru a obÅ£ine imposibilul. În ce priveÅŸte posibilul, oamenii sunt de ajuns” (L.... Citeste articolul
Pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte (Fil. 4, 7)
„Domnul nostru este singurul izvor de bunătate al îngerilor, al lumii ÅŸi al oricărui suflet care Îl caută din toată inima. El singur este în veÅŸnicie. Putem căuta mângâiere pe acest pământ lângă cei apropiaÅ£i nouă, dar totul este limitat, căci suntem fiinÅ£e create ÅŸi limitate în timp ÅŸi spaÅ£iu ÅŸi ne este imposibil să cuprindem infinitul. Dumnezeu este singurul care ne poate da tot ce doreÅŸte sufletul omenesc. Căci, deÅŸi suntem creaturi limitate, noi căutăm veÅŸnicia – cu alte cuvinte, bucuria veÅŸnică, viata veÅŸnică ÅŸi toate lucrurile veÅŸnic disponibile - pe care nimeni pe acest pământ, nici cei apropiaÅ£i nouă, cei mai intimi ÅŸi altruiÅŸti, nu ne-o poate da". Staretul Tadei, Pace si bucurie în Duhul Sfânt
Ideea, care a devenit predominantă în societăţile moderne, conform căreia putem afla fericirea pe acest pământ ÅŸi în această viaţă trecătoare este o nebunie de acelaÅŸi fel cu afirmaÅ£ia că putem trăi fericiÅ£i ÅŸi liniÅŸtiÅ£i într-o casă în flăcări. Cel care se leagă de locuinÅ£a lui trupească ÅŸi pământescă va... Citeste articolul
Doamne, Dumnezeul meu, în Tine am nădăjduit (PS. 7, 1)
„Domnul este luminarea mea ÅŸi mântuirea mea; de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieÅ£ii mele; de cine mă voi înfricoÅŸa? (...) De s-ar rândui împotriva mea oÅŸtire, nu se va înfricoÅŸa inima mea" (Ps. 26,1-2, 5) „Cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sionului; nu se [vor] clătina în veac" (Ps. 124,1)
NeliniÅŸtea ÅŸi teama constituie trăsătura dominantă a conÅŸtiinÅ£ei omeneÅŸti, întrucât, spre deosebire de celelalte vieÅ£uitoare, omul ÅŸtie – chiar dacă încearcă să uite – că existenÅ£a lui este trecătoare ÅŸi pieritoare. De asemenea, el ÅŸtie că nimic ÅŸi nimeni din această lume nu-i va putea salva viaÅ£a. Căci toate... Citeste articolul
Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte (Ioan 14, 27)
„Dă-mi, Doamne, ca să pot în pacea Ta tot ce-mi va aduce ziua să primesc. ÎnvredniceÅŸte-mă ca Sfintei Voii Tale cu totul să mă dau, ÅŸi în tot ceasul pe mine azi să măpovăţuieÅŸti, ÅŸi întru toate să-mi călăuzeÅŸti. Åži orice veÅŸti de-a lungul acestei zile va să primesc, cu liniÅŸte mă învaţă să întâmpin, întărit în credinÅ£a că peste toate-i Sfântă Voia Ta. (...)Să nu mă laÅŸi, în cele de năpraznă, să uit că de la Tine vin toate. (...) Åži, Doamne, dă-mi putere osteneala zilei cea de astăzi a purta, ÅŸi toate să îndur câte mi-e dat. CălăuzeÅŸte-mi voia ÅŸi mă învaţă să mă rog, să cred ÅŸi nădăjduiesc, să rabd, să iert ÅŸi să iubesc. Amin”. (Rugăciunea stareÅ£ilor de la mănăstirea Optina)
Omul modern, care s-a îndepărtat de Dumnezeu, trăieste intr-o stare permanentă de tensiune nervoasă, neliniste si teamă. Vrăjmasii care îi ameninţă existenÅ£a sunt pretutindeni È™i pot veni atât din lumea din afară – accidente de circulaÅ£ie, viruÈ™i ucigători, atentate teroriste, catastrofe naturale, aeriene, nucleare etc. –... Citeste articolul
Ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt (Mt. 1, 10)
„Dat fiind că oamenii cred mai mult ce au văzut decât ce au auzit ÅŸi se îndoiesc de ceea ce nu au văzut, de aceea Cuvântul a binevoit, prin mijlocirea unui trup, să se arate ÅŸi să apară în faÅ£a ochilor, pentru a spulbera orice îndoială ÅŸi orice nesiguranţă. (...) FiinÅ£a care există se arată ÅŸi apare, cea care nu există trece de la nefiinţă la existenţă. (...) De când Dumnezeu S-a pogorât pe pământ ÅŸi omul a fost înălÅ£at la ceruri, de atunci totul s-a apropiat, totul s-a îmbinat. Iisus Hristos în întregime în ceruri a venit pe pământ, ÅŸi S-a aflat în întregime ÅŸi pe pământ ÅŸi în ceruri. Fiind Dumnezeu, a devenit om, fără a înceta să fie Dumnezeu. (...) Maria, primind buna vestire, a zămislit după firea cărnii întruparea Cuvântului care este pentru noi izvorul vieÅ£ii veÅŸnice" Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilie despre întruparea Cuvântului
Căderea din ceruri a lui Adam înseamnă moartea omului, căci, fără Dumnezeu, omul nu este decât ţărână ÅŸi se va întoarce în ţărână (Fac. 19). NaÅŸterea lui Hristos pe pământ este ÅŸi ea un fel de „cădere”, căci Fiul lui Dumnezeu Cel veÅŸnic, nemuritor, atotputernic, infinit, s-a pogorât din ceruri... Citeste articolul
Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu (Mt. 4, 4)
„La început era Cuvântul ÅŸi Cuvântul era la Dumnezeu ÅŸi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; ÅŸi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă ÅŸi viaÅ£a era lumina oamenilor. (...) Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume. În lume era ÅŸi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. (...) Åži celor câÅ£i L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut. Åži Cuvântul S-a făcut trup ÅŸi S-a sălăşluit între noi ÅŸi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har ÅŸi de adevăr” (In 1,1-14).
Întrebuinţăm aceleaÅŸi cuvinte, cuvinte omeneÅŸti, venite din lume, pentru a vorbi despre om ÅŸi despre Dumnezeu. Dar realitatea la care se referă aceste cuvinte nu este deloc aceeaÅŸi atunci când este vorba de Tatăl ceresc sau de făptura pământească. Duhul lumesc nu va putea niciodată să cunoască adevărul lui Dumnezeu, dat fiind că... Citeste articolul
Trupul vostru este templu al Duhului Sfânt (1 Cor. 6, 19)
„Sufletul omului a fost făcut de Dumnezeu ca o cupă, ca un potir, care este duhul omului sau inima lui. În acest potir se sălăşluieÅŸte «Suflarea» Lui dătătoare de viaţă. (...) Dacă respiri împreună cu Dumnezeu, este o respiraÅ£ie umano-divină. Dacă respiri fără Dumnezeu, locul Lui nu rămâne gol, ci va fi umplut fie de energii demonice, fie de energii animale. Atunci lucrarea ÅŸi viata omului vor fi umano-demonice sau dobitoceÅŸti. AÅŸadar, dacă nu alege să se înduhovnicească, omul alege, de fapt, să se îndrăcească sau să se îndobitocească" MAICA SILUANA VLAD, „Deschide cerul cu lucrul mărunt”
Trupul de carne a devenit în zilele noastre obiectul unui cult ÅŸi o formă de idolatrie. FrumuseÅ£ea trupului, sănătatea trupului, plăcerile trupului, dorinÅ£ele trupului constituie pentru un mare număr dintre contemporanii noÅŸtri principalul scop al existenÅ£ei, ei situând viaÅ£a trupească în centrul fiinÅ£ei lor. Dacă, aÅŸa cum afirmă Sfântul Apostol... Citeste articolul
Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta (Ioan 18, 36)
„Scopul vieÅ£ii trebuie cunoscut cu precizie. (...) Principiul este acesta: dat fiind că există o viaţă dincolo de mormânt, scopul vieÅ£ii prezente, al întregii vieÅ£i, fără nicio restricÅ£ie, trebuie să fie acolo si nu aici. (...) LuaÅ£i drept regulă de viaţă năzuinÅ£a neobosită către acest scop si veÅ£i vedea ce lumină se va răspândi peste existenÅ£a voastră vremelnică pe acest pământ si peste toate activităţile voastre. Primul lucru care se va dezvălui ochilor vostri este că toate lucrurile din lumea aceasta nu sunt decât mijloace de a dobândi cealaltă viaţă. (... ) PriviÅ£i cerul si înaintaÅ£i în asa fel încât cu fiecare pas să vă apropiaÅ£i de el." Sfântul Teofan Zăvorâtul, „Învăţături si scrisori despre viaÅ£a creÅŸtină”
ExistenÅ£a omului care nu crede în Dumnezeu ÅŸi în viaÅ£a veÅŸnică nu are ÅŸi nu poate avea nicio altă destinaÅ£ie finală decât moartea. AÅŸa-zisul raÅ£ionalism ateu nu poate duce altundeva decât la concluzia smintită că moartea este scopul suprem al vieÅ£ii! Åžtiind că nu are altă cale decât cea care duce la moarte, conÅŸtiinÅ£a... Citeste articolul
Când pleacă dragostea, acolo rămâne iadul
La Rochefoucauld (1613-1680), acest fin cunoscător al sufletului omenesc, are dreptate atunci când afirmă: „Nu există decât un singur fel de dragoste, dar există o mie de imitaÅ£ii diferite” („Maxime”). Într-adevăr ni- ciun alt cuvânt nu a fost deformat, falsificat ÅŸi rău întrebuinÅ£at într-o măsură mai mare decât cuvântul „dragoste”, care ascunde uneori sentimente opuse a ceea ce pare că exprimă. De multe ori numim dragoste instinctul de posesie, dorinÅ£a trupescă, voinÅ£a de a domina ÅŸi de a înrobi o fiinţă omenească, dependenÅ£a maladivă faţă de o altă persoană, teama de a se afla singur în faÅ£a dificultăţilor vieÅ£ii, ÅŸi alte multe forme de dezechilibru nervos ÅŸi afectif cărora le dăm numele de „dragoste”. În marea majoritate a cazurilor, este vorba de un fel de tranzacÅ£ie comercială: îÅ£i dau dragostea mea dacă îmi dai ceea ce doresc, ÅŸi dacă nu mi-l dai, nu te mai iubesc...
AceeaÅŸi atitudine „comercială” o avem de multe ori ÅŸi faţă de Dumnezeu, pe care îl acuzăm că este nedrept cu noi ÅŸi de care ne depărtăm sufleteÅŸte când nu ne face pe voie ÅŸi nu ne împlineÅŸte dorinÅ£ele ÅŸi nădejdile lumeÅŸti: „Noi nu ÅŸtim cum trebuie să-l iubim pe Dumnezeu ÅŸi pe cei apropiaÅ£i nouă. În... Citeste articolul
Eu intru ei și Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru Unime (In 17, 23)
„Domnul Dumnezeul tău este Unul, ce Se face cunoscut prin Tatăl, prin Fiul ÅŸi prin Duhul Sfânt (...) El este singurul Dumnezeu. Si este adevăratul Dumnezeu: unul Domn întru Sfânta Treime a Ipostazelor, indivizibil în natura Sa, în voinÅ£a Sa, în slava Sa, în puterea Sa, în energia Sa, ÅŸi în toate atributele Dumnezeirii Sale. Numai pe El Îl vei iubi, ÅŸi numai Lui te vei închina, cu tot cugetul tău, cu toată inima, cu toate puterile tale (cf Deut. 6, 4). (...) Căci toate lucrurile Îl slujesc pe Dumnezeu ÅŸi au fost făcute numai de El; ele au fost aduse la fiinţă din neant prin cuvântul Lui. Căci El a grăit ÅŸi ele s-au arătat, El a poruncit ÅŸi ele au fost făcute. Prin urmare, numai pe El, Stăpânul ÅŸi Ziditorul Universului, Îl vei preaslăvi ca fiind Dumnezeul tău, numai de El te vei lipi cu dragoste ÅŸi numai Lui îi vei cere iertare zi ÅŸi noapte pentru greÅŸelile tale cu voie sau fără de voie." SFÂNTUL GRIGORIE PALAMA, Cuvântarea 62 - Cele zece porunci
Când omul s-a desprins de Dumnezeu, atunci au început toate suferinÅ£ele ÅŸi nenorocirile neamului omenesc, de la Adam până în zilele noastre. Căci Dumnezeu fiind singurul izvor al Binelui, al Adevărului ÅŸi al VieÅ£ii, desprinzându-se de El omul nu putea afla decât răul, minciuna ÅŸi moartea. Acest act sinucigaÅŸ a fost săvârÅŸit în momentul... Citeste articolul
N-am nici tihnă, nici odihnă, nici pace (Iov 3, 26)
„Se întâmplă uneori că omul este într-o astfel de stare duhovnicească încât i se pare că mai uÅŸor i-ar fi să se nimicească sau să fie fără pic de simÅ£ire ÅŸi cunoÅŸtinţă decât să mai rămână în această stare de chin nelămurit. Trebuie să te grăbeÅŸti să ieÅŸi din ea. PăzeÅŸte-te de duhul negrijirii, căci din el se naÅŸte tot răul. Mii de ispite vin de la el: tulburare, furie, hulire, deplângerea sorÅ£ii tale, gânduri destrăbălate, umblare din loc în loc. Sufletul atunci ocoleÅŸte oamenii, socotindu-i pricina tulburării sale, nepricepând că pricina bolii se află înlăuntru.” SFÂNTUL SERAFIM DE SAROV, Viata si învăţăturile
ViaÅ£a modernă, cu agitaÅ£ia, grijile, ispitele ei, cu ritmul ei trepidant ÅŸi goana după bani ÅŸi după bunuri lumeÅŸti, ne îndepărtează tot mai mult atât de propria noastră fiinţă, cât ÅŸi de Dumnezeu. Omul din zilele noastre îÅŸi consacră cea mai mare parte a timpului, a energiei ÅŸi a existenÅ£ei satisfacerii nevoilor ÅŸi... Citeste articolul
Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana
O nouă etapă în renovarea și amenajarea „Mănăstirii Sfântului...
Congresul Tinerilor NEPSIS Spania
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team