Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi (Rom. 4,18)
„Întruparea lui Dumnezeu în om, care face din om un dumnezeu tot atât pe cât Dumnezeu Însuşi a devenit om, această întrupare este un motiv temeinic de încredere în nădejdea deificării naturii omeneşti. Căci este clar că Cel care, fără păcat, a devenit om, va deifica natura fără a schimba cu nimic divinitatea, şi o va înălţa prin El tot atât pe cât S-a coborât pe Sine devenind om. Aceasta este învăţătura duhovnicească a marelui Apostol, atunci când spune că în veacurile viitoare se va arăta cu nemărginită bogăţie bunătatea lui Dumnezeu pentru noi (Cf. Efes. 2, 7).” Sf. Maxim Mărturisitorul, Centuria a III-a, despre teologie
Omul fără Dumnezeu este un om fără nădejde. Primejdiile care îi ameninţă existenţa şi bunurile lumeşti sunt nenumărate şi pot veni din toate părţile: catastrofe naturale, războaie, terorism, boli incurabile, accidente de circulaţie, crize economice, şomaj, sărăcie, persecuţii, nedreptăţi şi un lanţ nesfârşit de griji, necazuri, eşecuri, suferinţe şi multe alte... Citeste articolul
Zis-a cel nebun în inima sa: „Nu este Dumnezeu” (Ps. 13, 1)
„În starea dureroasă de uitare de Dumnezeu, omul resimte un gol pe care nimic nu-l poate umple și o nesiguranță de coșmar; e prins în strânsoarea morții și sufletul i se chinuie amarnic. Se înmulțesc înlăuntrul lui patimile care îi umplu ființa de toată răutatea și caută cu viclenie să șteargă orice urmă a pomenirii lui Dumnezeu. (...) Despărțit de Dumnezeu, Care este izvorul Vieții, omul nu poate decât să se închidă în sine. Lipsit fiind de puterea harului dumnezeiesc, devine neputincios în a mai căuta mântuirea. Încetul cu încetul, ființa i se pustiește, i se dezbină, pentru ca în cele din urmă să se risipească în moarte.” (Arhimandritul Zaharia Zaharou, „Omul cel tainic al inimii”)
Ideea inexistenţei lui Dumnezeu este o invenţie a timpurilor moderne, timpuri care reprezintă, din punct de vedere duhovnicesc, epoca cea mai întunecată si oarbă din istoria omenirii. Căci toate culturile tradiţionale si civilizaţiile din vechime au recunoscut dimensiunea divină a existenţei ca fiind realitatea absolută si adevărul suprem din care decurg toate realităţile... Citeste articolul
Şi nu ne duce pe noi în ispită (Tatăl nostru)
„Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept uneltirilor diavolului. Căci noi nu avem de luptat împotriva cărnii si sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestei lumi, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile ceresti” (Efeseni 6,11-12). „Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci împreună cu ispita, a pregătit si mijloacele să iesiţi din ea, ca s-o puteţi răbda” (1 Corinteni 10,13).
Prin căderea în ispită, Adam si Eva au pierdut împărăţia raiului si viaţa veşnică, si toţi urmaşii lor le împărtăşesc soarta, repetând într-un fel sau altul acelaşi păcat strămoşesc. Ispita constituie prin urmare cauza primordială a întregii istorii a omenirii căzute în păcat, de la Adam până în zilele noastre şi până la... Citeste articolul
Drept aceea, privegheaţi, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul... (Matei 25, 13)
„Ne sârguim a păzi de furi comoara noastră cea stricăcioasă si vremelnică; cu atât mai mult se cade a păzi comoara cea sufletească, veşnică, sfânta credinţă, ca Satana să n-o răpească precum un fur şiret şi viclean. Ne ocrotim sănătatea şi viaţa trupească, cu atât mai mult trebuie să ne ocrotim sănătatea şi viaţa sufletului, ca să nu murim în veci. Ne ferim de vrăjmaşii ce vor să dea pierzării trupul nostru stricăcios şi să ne lipsească de viaţa noastră vremelnică; cu atât mai mult se cuvine să ne ferim de vrăjmaşii cei sufleteşti, care se sârguiesc să dea pierzării sufletul nostru şi să ne răpească viaţa veşnică. La această fereală şi sârguinţă ne îndeamnă Apostolul Petru: «Fiţi treji, privegheaţi, fiindcă potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită» (I Pt 5, 8-9)” Sfântul Tihon din Zadonsk, Despre îndatoririle creştinului faţă de sine însuşi
Atentatele teroriste din Paris şi din alte locuri ne amintesc cât de plăpândă şi trecătoare este viaţa noastră pământească. Ne este teamă de terorişti şi luăm toate măsurile de protecţie posibile, dar avem tendinţa de a da uitării principalul nostru vrăjmaş, mult mai de temut şi puternic decât fanaticii musulmani. Acest terorist mondial şi invincibil este... Citeste articolul
După cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos (1 Cor. 15, 22)
„Domnul a plinit mântuirea noastră prin moartea Sa pe Cruce; pe Cruce, El a rupt zapisul păcatelor noastre; prin Cruce ne-a împăcat cu Dumnezeu Tatăl; prin Cruce a pogorât peste noi darurile harului si toate binecuvântările Cerului. Aşa este Crucea Domnului prin ea însăşi. Fiecare din noi se face însă părtaş puterii ei mântuitoare numai prin propria sa cruce. Crucea personală a fiecăruia, când se uneşte cu Crucea lui Hristos, atunci puterea şi lucrarea acesteia din urmă trece asupra noastră, devenind un fel de canal prin care, din Crucea lui Hristos, se revarsă asupra noastră orice binefacere şi orice dar desăvârşit. Prin urmare, crucile personale ale fiecăruia sunt la fel de necesare în lucrarea mântuirii pe cât este şi Crucea lui Hristos. Nu veţi întâlni niciun mântuit care să nu fi fost purtător de cruce” Sfântul Teofan Zăvorâtul, Trei cuvinte despre purtarea crucii
De ce oare avem nevoie de Dumnezeu? La această întrebare, filzoful rus Lev Şestov (1866-1938) răspunde astfel: „Singura scăpare este tocmai acolo unde judecata omenească nu află nicio scăpare. Altminteri de ce am mai avea nevoie de Dumnezeu? Ne îndreptăm către Dumnezeu pentru a obţine imposibilul. În ce priveşte posibilul, oamenii sunt de ajuns” (L. Şestov citat de... Citeste articolul
Pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte (Fil. 4, 7)
„Domnul nostru este singurul izvor de bunătate al îngerilor, al lumii şi al oricărui suflet care Îl caută din toată inima. El singur este în veşnicie. Putem căuta mângâiere pe acest pământ lângă cei apropiaţi nouă, dar totul este limitat, căci suntem fiinţe create şi limitate în timp şi spaţiu şi ne este imposibil să cuprindem infinitul. Dumnezeu este singurul care ne poate da tot ce doreşte sufletul omenesc. Căci, deşi suntem creaturi limitate, noi căutăm veşnicia – cu alte cuvinte, bucuria veşnică, viata veşnică şi toate lucrurile veşnic disponibile - pe care nimeni pe acest pământ, nici cei apropiaţi nouă, cei mai intimi şi altruişti, nu ne-o poate da". Staretul Tadei, Pace si bucurie în Duhul Sfânt
Ideea, care a devenit predominantă în societăţile moderne, conform căreia putem afla fericirea pe acest pământ şi în această viaţă trecătoare este o nebunie de acelaşi fel cu afirmaţia că putem trăi fericiţi şi liniştiţi într-o casă în flăcări. Cel care se leagă de locuinţa lui trupească şi pământescă va arde în acelaşi timp cu această casă:... Citeste articolul
Doamne, Dumnezeul meu, în Tine am nădăjduit (PS. 7, 1)
„Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa? (...) De s-ar rândui împotriva mea oştire, nu se va înfricoşa inima mea" (Ps. 26,1-2, 5) „Cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sionului; nu se [vor] clătina în veac" (Ps. 124,1)
Neliniştea şi teama constituie trăsătura dominantă a conştiinţei omeneşti, întrucât, spre deosebire de celelalte vieţuitoare, omul ştie – chiar dacă încearcă să uite – că existenţa lui este trecătoare şi pieritoare. De asemenea, el ştie că nimic şi nimeni din această lume nu-i va putea salva viaţa. Căci toate lucrurile şi făpturile acestei lumi... Citeste articolul
Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte (Ioan 14, 27)
„Dă-mi, Doamne, ca să pot în pacea Ta tot ce-mi va aduce ziua să primesc. Învredniceşte-mă ca Sfintei Voii Tale cu totul să mă dau, şi în tot ceasul pe mine azi să măpovăţuieşti, şi întru toate să-mi călăuzeşti. Şi orice veşti de-a lungul acestei zile va să primesc, cu linişte mă învaţă să întâmpin, întărit în credinţa că peste toate-i Sfântă Voia Ta. (...)Să nu mă laşi, în cele de năpraznă, să uit că de la Tine vin toate. (...) Şi, Doamne, dă-mi putere osteneala zilei cea de astăzi a purta, şi toate să îndur câte mi-e dat. Călăuzeşte-mi voia şi mă învaţă să mă rog, să cred şi nădăjduiesc, să rabd, să iert şi să iubesc. Amin”. (Rugăciunea stareţilor de la mănăstirea Optina)
Omul modern, care s-a îndepărtat de Dumnezeu, trăieste intr-o stare permanentă de tensiune nervoasă, neliniste si teamă. Vrăjmasii care îi ameninţă existenţa sunt pretutindeni și pot veni atât din lumea din afară – accidente de circulaţie, viruși ucigători, atentate teroriste, catastrofe naturale, aeriene, nucleare etc. – cât și din propriul lui... Citeste articolul
Ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt (Mt. 1, 10)
„Dat fiind că oamenii cred mai mult ce au văzut decât ce au auzit şi se îndoiesc de ceea ce nu au văzut, de aceea Cuvântul a binevoit, prin mijlocirea unui trup, să se arate şi să apară în faţa ochilor, pentru a spulbera orice îndoială şi orice nesiguranţă. (...) Fiinţa care există se arată şi apare, cea care nu există trece de la nefiinţă la existenţă. (...) De când Dumnezeu S-a pogorât pe pământ şi omul a fost înălţat la ceruri, de atunci totul s-a apropiat, totul s-a îmbinat. Iisus Hristos în întregime în ceruri a venit pe pământ, şi S-a aflat în întregime şi pe pământ şi în ceruri. Fiind Dumnezeu, a devenit om, fără a înceta să fie Dumnezeu. (...) Maria, primind buna vestire, a zămislit după firea cărnii întruparea Cuvântului care este pentru noi izvorul vieţii veşnice" Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilie despre întruparea Cuvântului
Căderea din ceruri a lui Adam înseamnă moartea omului, căci, fără Dumnezeu, omul nu este decât ţărână şi se va întoarce în ţărână (Fac. 19). Naşterea lui Hristos pe pământ este şi ea un fel de „cădere”, căci Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic, nemuritor, atotputernic, infinit, s-a pogorât din ceruri pentru a sălăşlui în trupul... Citeste articolul
Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu (Mt. 4, 4)
„La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. (...) Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume. În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. (...) Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (In 1,1-14).
Întrebuinţăm aceleaşi cuvinte, cuvinte omeneşti, venite din lume, pentru a vorbi despre om şi despre Dumnezeu. Dar realitatea la care se referă aceste cuvinte nu este deloc aceeaşi atunci când este vorba de Tatăl ceresc sau de făptura pământească. Duhul lumesc nu va putea niciodată să cunoască adevărul lui Dumnezeu, dat fiind că „omul firesc nu primeşte cele ale... Citeste articolul
Trupul vostru este templu al Duhului Sfânt (1 Cor. 6, 19)
„Sufletul omului a fost făcut de Dumnezeu ca o cupă, ca un potir, care este duhul omului sau inima lui. În acest potir se sălăşluieşte «Suflarea» Lui dătătoare de viaţă. (...) Dacă respiri împreună cu Dumnezeu, este o respiraţie umano-divină. Dacă respiri fără Dumnezeu, locul Lui nu rămâne gol, ci va fi umplut fie de energii demonice, fie de energii animale. Atunci lucrarea şi viata omului vor fi umano-demonice sau dobitoceşti. Aşadar, dacă nu alege să se înduhovnicească, omul alege, de fapt, să se îndrăcească sau să se îndobitocească" MAICA SILUANA VLAD, „Deschide cerul cu lucrul mărunt”
Trupul de carne a devenit în zilele noastre obiectul unui cult şi o formă de idolatrie. Frumuseţea trupului, sănătatea trupului, plăcerile trupului, dorinţele trupului constituie pentru un mare număr dintre contemporanii noştri principalul scop al existenţei, ei situând viaţa trupească în centrul fiinţei lor. Dacă, aşa cum afirmă Sfântul Apostol Pavel, trupul nostru este... Citeste articolul
Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta (Ioan 18, 36)
„Scopul vieţii trebuie cunoscut cu precizie. (...) Principiul este acesta: dat fiind că există o viaţă dincolo de mormânt, scopul vieţii prezente, al întregii vieţi, fără nicio restricţie, trebuie să fie acolo si nu aici. (...) Luaţi drept regulă de viaţă năzuinţa neobosită către acest scop si veţi vedea ce lumină se va răspândi peste existenţa voastră vremelnică pe acest pământ si peste toate activităţile voastre. Primul lucru care se va dezvălui ochilor vostri este că toate lucrurile din lumea aceasta nu sunt decât mijloace de a dobândi cealaltă viaţă. (... ) Priviţi cerul si înaintaţi în asa fel încât cu fiecare pas să vă apropiaţi de el." Sfântul Teofan Zăvorâtul, „Învăţături si scrisori despre viaţa creştină”
Existenţa omului care nu crede în Dumnezeu şi în viaţa veşnică nu are şi nu poate avea nicio altă destinaţie finală decât moartea. Aşa-zisul raţionalism ateu nu poate duce altundeva decât la concluzia smintită că moartea este scopul suprem al vieţii! Ştiind că nu are altă cale decât cea care duce la moarte, conştiinţa omului fără Dumnezeu „este deci... Citeste articolul
Când pleacă dragostea, acolo rămâne iadul
La Rochefoucauld (1613-1680), acest fin cunoscător al sufletului omenesc, are dreptate atunci când afirmă: „Nu există decât un singur fel de dragoste, dar există o mie de imitaţii diferite” („Maxime”). Într-adevăr ni- ciun alt cuvânt nu a fost deformat, falsificat şi rău întrebuinţat într-o măsură mai mare decât cuvântul „dragoste”, care ascunde uneori sentimente opuse a ceea ce pare că exprimă. De multe ori numim dragoste instinctul de posesie, dorinţa trupescă, voinţa de a domina şi de a înrobi o fiinţă omenească, dependenţa maladivă faţă de o altă persoană, teama de a se afla singur în faţa dificultăţilor vieţii, şi alte multe forme de dezechilibru nervos şi afectif cărora le dăm numele de „dragoste”. În marea majoritate a cazurilor, este vorba de un fel de tranzacţie comercială: îţi dau dragostea mea dacă îmi dai ceea ce doresc, şi dacă nu mi-l dai, nu te mai iubesc...
Aceeaşi atitudine „comercială” o avem de multe ori şi faţă de Dumnezeu, pe care îl acuzăm că este nedrept cu noi şi de care ne depărtăm sufleteşte când nu ne face pe voie şi nu ne împlineşte dorinţele şi nădejdile lumeşti: „Noi nu ştim cum trebuie să-l iubim pe Dumnezeu şi pe cei apropiaţi nouă. În dragostea cerească pe care Dumnezeu a... Citeste articolul
Eu intru ei și Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru Unime (In 17, 23)
„Domnul Dumnezeul tău este Unul, ce Se face cunoscut prin Tatăl, prin Fiul şi prin Duhul Sfânt (...) El este singurul Dumnezeu. Si este adevăratul Dumnezeu: unul Domn întru Sfânta Treime a Ipostazelor, indivizibil în natura Sa, în voinţa Sa, în slava Sa, în puterea Sa, în energia Sa, şi în toate atributele Dumnezeirii Sale. Numai pe El Îl vei iubi, şi numai Lui te vei închina, cu tot cugetul tău, cu toată inima, cu toate puterile tale (cf Deut. 6, 4). (...) Căci toate lucrurile Îl slujesc pe Dumnezeu şi au fost făcute numai de El; ele au fost aduse la fiinţă din neant prin cuvântul Lui. Căci El a grăit şi ele s-au arătat, El a poruncit şi ele au fost făcute. Prin urmare, numai pe El, Stăpânul şi Ziditorul Universului, Îl vei preaslăvi ca fiind Dumnezeul tău, numai de El te vei lipi cu dragoste şi numai Lui îi vei cere iertare zi şi noapte pentru greşelile tale cu voie sau fără de voie." SFÂNTUL GRIGORIE PALAMA, Cuvântarea 62 - Cele zece porunci
Când omul s-a desprins de Dumnezeu, atunci au început toate suferinţele şi nenorocirile neamului omenesc, de la Adam până în zilele noastre. Căci Dumnezeu fiind singurul izvor al Binelui, al Adevărului şi al Vieţii, desprinzându-se de El omul nu putea afla decât răul, minciuna şi moartea. Acest act sinucigaş a fost săvârşit în momentul în care omul a... Citeste articolul
N-am nici tihnă, nici odihnă, nici pace (Iov 3, 26)
„Se întâmplă uneori că omul este într-o astfel de stare duhovnicească încât i se pare că mai uşor i-ar fi să se nimicească sau să fie fără pic de simţire şi cunoştinţă decât să mai rămână în această stare de chin nelămurit. Trebuie să te grăbeşti să ieşi din ea. Păzeşte-te de duhul negrijirii, căci din el se naşte tot răul. Mii de ispite vin de la el: tulburare, furie, hulire, deplângerea sorţii tale, gânduri destrăbălate, umblare din loc în loc. Sufletul atunci ocoleşte oamenii, socotindu-i pricina tulburării sale, nepricepând că pricina bolii se află înlăuntru.” SFÂNTUL SERAFIM DE SAROV, Viata si învăţăturile
Viaţa modernă, cu agitaţia, grijile, ispitele ei, cu ritmul ei trepidant şi goana după bani şi după bunuri lumeşti, ne îndepărtează tot mai mult atât de propria noastră fiinţă, cât şi de Dumnezeu. Omul din zilele noastre îşi consacră cea mai mare parte a timpului, a energiei şi a existenţei satisfacerii nevoilor şi poftelor omului de carne, lăsând... Citeste articolul
Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana
Prima biserică în proprietatea românilor din Olanda, la Megen
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team