Adaugat la: 1 Iulie 2008 Ora: 15:14

Cuviosul Andrei Rubliov si Sfântul Alexie de Ugina

Cinstirea ca sfânt a cuviosului Andrei Rubeov a fost recunoscută de către Patriarhia de la Moscova în anul 1988, cu ocazia împlinirii a o mie de ani de la Încreştinarea Rusiei. Era însă deja cinstit ca sfânt la Lavra Sfântului Serghie, împreună cu Daniel cel Negru, încă din secolul XVI.

Cuviosul Andrei Rubliov si Sfântul Alexie de Ugina

4 iulie, pomenirea cuviosului ANDREI ROUBLIOV

 

Sfântul Andrei, cel mai de seamă dintre sfinţii iconografi, s-a născut în jurul anului 1360. Dorind viaţa monahicească încă din copilărie, a mers la Lavra Sfintei Treimi, care era ocârmuită în acea vreme de sfântul Nicon (prăznuit în 17 nov.). Acesta din urmă l-a trimis la mănăstirea Serpoukov, sub ascultarea ucenicului său Atanasie, care l-a tuns în monahism. În urma hirotonirii întru preot, cum Atanasie era plecat la Constantinopol, Andrei s-a întors la Lavra Sfintei Treimi pentru a vieţui acolo în apropierea sfântului Serghie. Acolo a fost iniţiat în arta iconografică, în parte de către împreună-nevoitorul şi fratele său întru Hristos, Daniel cel Negru care, originar din Bulgaria, i-a transmis noţiunile de bază ale tradiţiei moştenite din Bizanţ. Cei doi au mers adesea la Moscova, la mănăstirea Andronic, întemeiată tot de sfântul Serghie şi unde Daniel îşi începuse viaţa monahicească, şi s-au împrietenit cu marele maestru al artei iconografice al Şcolii de la Moscova, Teofan Grecul. Au lucrat împreună la pictarea bisericii cu hramul Naşterea Maicii Domnului, apoi la cea a catedralei Arhanghelului Gavriil din Kremlin. În anul 1399, cel de-al doilea fiu al sfântului Dimitrie Donskoï, Gheorghe Dimitrievici, care locuia la Zvenigorod, a rânduit construirea unei catedrale şi a unei mănăstiri în acest oraş, şi i-a invitat pe cei mai buni artişti ai vremii pentru a o picta. Sfântului Andrei i-au fost încredinţate frescele catedralei. În anul 1405, Teofan l-a chemat înapoi de la Moscova la Kremlin pentru a picta iconostasul catedralei Bunei-Vestiri. Trei ani după aceea, împreună cu Daniel cel Negru, au lucrat la împodobirea catedralei Adormirii Maicii Domnului de la Vladimir. În jurul anului 1420 s-au întors la Lavră, unde au primit din partea igumenului ascultarea de a picta biserica principală a mănăstirii Sfintei Treimi. Sfântul Daniel a realizat frescele iar sfântul Andrei iconostasul, care cuprinde minunatele icoane ale Arhanghelului Mihail şi ale sfântului Pavel, şi mai ales binecunoscuta icoană a Sfintei Treimi, care se pare ca i-a fost inspirată de sfântul Serghie însuşi.

Cei doi monahi iconografi dădeau dovadă de atâta râvnă pentru post şi rugăciune, încât erau plini de harul dumnezeiesc. Pătrunşi întru totul de dragostea dumnezeiască, îşi întorceau mereu mintea şi gândul spre lumina dumnezeiască care strălucea în străfundul inimilor lor, singura lor grijă fiind de a transpune în culoare, pe pereţi şi pe lemn, oglindirea acestei contemplări interioare. Când nu se îndeletniceau cu pictura, duminica, stăteau aşezaţi în faţa cinstitelor icoane făcute de sfinţii lor predecesori, copleşiţi de bucurie şi lumină dumnezeiască[1]. De aceea Domnul i-a proslăvit în ceasul lor din urmă: Andrei a adormit cel dintâi (în jurul anului 1427), iar cum mai apoi şi Daniel s-a îmbolnăvit, l-a văzut în clipa părăsirii celor pământeşti pe fratele său întru slavă, chemându-l cu bucurie la fericirea cea veşnică şi fără de sfârşit. Au fost înmormântaţi împreună la mănăstirea Andronic, la a cărei pictură lucraseră împreună[2].

Toate icoanele pictate de sfântul Andrei sunt pline de har, iar unele dintre ele s-au dovedit a fi făcătoare de minuni; cea mai cunoscută ramâne fără îndoială cea a Sfintei Treimi, pe care Sinodul din 1551[3]a proclamat-o drept model pentru orice icoană ortodoxă. Această icoană este mult mai mult decât o evocare a apariţiei celor trei Îngeri lui Avraam; în ea sfântul reprezintă, cu o măiestrie neasemuită şi o putere teologică inegalabilă, dragostea inefabilă care uneşte Persoanele divine. Mişcarea circulară sugerată de înclinarea capetelor Îngerilor şi de copacul din spatele scenei, precum şi perspectiva inversată, al cărei punct de plecare este privirea spectatorului, fac din credinciosul care stă cu evlavie în faţa acestei « icoană a icoanelor » un participant la acestă „horă dumnezeiască”. Este poftit să ia loc la această masă, ca al patrulea oaspete, şi să guste din cupa arătată cu delicateţe de către Înger, în care se disinge un animal jertfit, simbol al Ospăţului euharistic.

 

22 august, pomenirea sfântului ALEXIE (Medvedkov) de UGINA, protoiereu[4].

 

Născut în anul 1861, în regiunea Smolensk, părintele Alexie Medvedkov a învăţat mai întâi la seminarul din aceasta regiune şi mai apoi la St. Petersburg. La capătul studiilor, nereuşind să ia o hotărâre în privinţa chemării sale preoţeşti, a mers să ceară sfat sfântului Ioan de Cronstadt (prăznuit în 20 déc.) care i-a dat binecuvântarea sa. Această întâlnire l-a marcat întratât încât personalitatea sfântului Ioan a fost modelul său pentru tot restul vieţii sale şi pentru misiunea sa pastorală. Hirotonit întru preot în anul 1895, i-a fost încredinţată o mică parohie de la Vroudy, în regiunea St. Petersburg. Vreme de optzeci de ani, s-a dăruit cu râvnă educaţiei duhovniceşti a turmei sale, şi mai ales celei a copiilor. Distingându-se prin activitatea sa pastorală, a devenit una dintre primele victime ale comunismului şi a fost arestat de bolşevici în anul 1918. Mărturisindu-l pe Hristos în timpul martiriului, a fost condamnat la moarte, însă a scăpat de plutonul de execuţie datorită fiicei sale mai mari care s-a dat ca ostatec pentru a-l salva. A reuşit să emigreze, împreună cu familia sa în Estonia, care tocmai îşi câştigase independenţa. Ajuns în mare sărăcie, a muncit timp de câteva luni ca miner, iar apoi ca paznic de noapte. A fost apoi rânduit să slujească ca preot la catedrala Botezului Domnului de la Iykhvi, şi s-a investit din plin în organizarea micii parohii de la Kohtla-Iarve precum şi în educarea tinerilor.

După trecerea la cele veşnice a soţiei sale, Părintele Alexie s-a stabilit în Franţa, împreună cu cele două fiice ale sale şi cu nepotul său (1930). Mitropolitul Evloghie (Guéorguievsky) (1868‑1946), care păstorea la vremea aceea parohiile ruse din Europa occidentală, l-a primit la catedrala rusă din Paris, iar apoi i-a încredinţat parohia Sfântul Nicolae de Ugina din Haute-Savoie, aproape de Grenoble, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor duhovniceşti ale muncitorilor ruşi care lucrau în uzina metalurgică. Pe lângă o situaţie economică precară, parohia s-a dovedit a fi o comunitate dificilă, împărţită între mai multe tendinţe. Unii enoriaşi nu încetau să-l critice pe Părintele Alexie pentru slujbele sale, considerate ca fiind prea lungi, sau pentru modul prea modest al acestuia de a se îmbrăca. Au făcut plângere împotriva lui la mitropolit, care l-a convocat la Paris, însă prelatul şi-a dat repede seama că bătrânul preot, smerit şi plin de bunătate, era victima unor calomnii, astfel că a schimbat consiliul parohial. Copleşit de greutăţile din parohie şi din familie, dar mulţumindu-i Domnului pentru toate, fără a cere nimic, Părintele Alexie se dăruia rugăciunii, iar puţinii bani pe care-i avea îi dădea acelora care erau mai nevoiaşi decât el. Slujea zilnic Dumnezeiasca Liturghie, iar apoi rămânea la dispoziţia enoriaşilor săi, mergând cu drag la aceştia acasă pentru a sluji. Pe lângă predicile sale, pline de încărcătură patristică, părintele iubea să adune copiii pentru a le vorbi despre minunile lui Dumnezeu.

Patru ani mai târziu, s-a îmbolnăvit de cancer la intestine şi cum starea sa de sănătate se înrăutăţea rapid, a fost transferat la spitalul de la Annecy. Fiii săi duhovniceşti veneau să îl vegheze, iar părintele i-a rugat să îi cheme pe enoriaşii care i se împotriviseră pentru a le cere iertare şi a se împăca cu ei înainte de moarte. A adormit în Domnul la 22 august 1934. Urmând sfatul medicului, care se temea ca trupul părintelui să nu înceapă să putrezească rapid, a fost înmormântat imediat, în prezenţa întegii populaţii ruse de la Ugina.

Douăzeci de ani după aceea, pe 22 august 1956, cu ocazia unor lucrări în cimitir, trupul său a fost dezgropat, iar muncitorii au fost uluiţi când au găsit nestricat trupul părintelui, precum şi veşmintele sale liturgice în care era înfăşurat, de parcă se odihnea acolo de doar câteva zile, în vreme ce sicriul era numai praf si pulbere. Strămutarea sfintelor moaşte la cimitirul rus de la Sainte-Geneviève-des-Bois, aproape de Paris, la 4 octombrie 1957, în prezenţa credincioşilor emigraţi din toate jurisdicţiile, a fost un adevarat triumf al Ortodoxiei. Moaştele au fost mai apoi puse în cripta bisericii, iar de atunci au înfaptuit numeroase minuni pentru credincioşii care veneau să ceară intervenţia Sfântului Alexie[5].

 

Traducere din limba franceză de Ioana Căpităneanu, după Sinaxarul Părintelelui Macarie de la Simonos-Petras

 

NOTE:

[1]. După Sfântul Iosif de Volokolamsk, Regula X, 29 trad. în limba engleză de D. M. Goldfrank, The monastic Rule of Iosif Volotsky, « Cistercian publications 36 », Kalamazoo 20002 p. 236.

[2]. În timpul lucrărilor din biserica acestei mănăstiri, în anul 1992, s-au găsit în fundaţia altarului bisericii acestei mănăstiri moaştele întemeietorului ei, Andronic (prăznuit în 13 iunie) şi a trei alţi igumeni. Ulterior, un al cincilea mormânt a fost descoperit, care adăpostea trupurile a doi monahi care fuseseră îngropaţi din nou în acest loc la un timp după moartea lor, şi se pare că este vorba de moaştele Sfântului Andrei Rubliov şi ale lui Daniel cel Negru.

[3]. Un teolog rus, părintele Paul Florensky, a ajuns să spună : « Trinitatea lui Rubliov există, deci Dumnezeu există ! » (L’Iconostase, Lausanne, 1992, p. 144). Conform interpretării judicioase a părintelui G. Bunge înL’Iconographie de la sainte Trinité. Des Catacombes à Andreï Roublev, Paris 200, p. 115, această icoană ar fi reprezentarea Pogorârii Sfântului Duh după Evanghelia Sfântului Ioan (In 14, 16) : Fiul, în centru, arătându-I Tatălui paharul jertfei Sale, Îi cere să trimită Duhul Sfânt, ca Persoană, şi nu ca „putere” ca până atunci.

[4]. Cinstirea spontană a părintelui de către credincioşi a fost recunoscută de către Patriarhia Ecumenică în ianuarie 2004, pentru a fi sărbătorit pe 20 iulie, împreună cu Maica Maria şi tovarăşii lor. A se vedea Viaţa sa şi un florilegiu al minunilor sale în : Pavel Episcop de Tracheia,L’archiprêtre Alexis Medvedkov, Paris, 1986.

[5]. Moaştele sale se alfă acum la mănăstirea Acoperământului Maicii Domnului de la Bussy-en-Othe.

Cuviosul Andrei Rubliov si Sfântul Alexie de Ugina

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni