Adaugat la: 1 Mai 2008 Ora: 15:14

Sfântul Columba din Irlanda

9 iunie, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru COLUMBA din Irlanda, întemeietorul mănăstirii de la Iona

Sfântul Columba din Irlanda

            Sfântul Columba (Colum Cille), de neam regal, s-a născut în anul 521 în domeniul contelui de Donegal în districtul Donegal, în Irlanda. Educaţia sa a fost încredinţată la început Sfântului Finnian de Moville, care l-a hirotonit întru diacon, iar apoi, după ce a petrecut o vreme în preajma unui bard, poet convertit, Gemma, a intrat în obştea mănăstirii sfântului Finnian de Clonard, unde şi-a întregit educaţia, mai cu seamă prin atenţia acordată Sfintelor Scripturi, fără a dispreţui totuşi arta poetică în care se distingea. Aici s-a împrietenit cu alţi sfinţi din acea vreme: sfântul Comgall şi sfântul Kenneth, şi se pare că a mers să vieţuiască împreună cu aceştia aproape de Dublin, într-o comunitate eremitică. De cum fiind hirotonit întru preot s-a dedicat propovăduirii, lucru pe care l-a înfăptuit vreme de cincisprezece ani în toată Irlanda, întemeind mai multe mănăstiri de seamă; dintre care amintim mai ales pe cele de la Derry, Durrow şi Kells. Dar dintre toate aceste sfinte locaşuri, sfântul prefera mănăstirea de la Derry, unde, spunea el într-o cântare, „pe fiecare frunză de stejar văd stând un înger din înalt ... aici totul respiră pace, aici totu-i desfătare ...”.

            A fost pe punctul de a fi excomunicat la sinodul de la Teiltiu (563), din cauza unei neînţelegeri cu regele Diairmait; dar a fost dezvinovăţit datorită intervenţiei sfântului Brendan de Birr care a mărturisit că bunăvoinţa Domnului îl acoperea. Urmând sfatul profetic al sfântului Brendan, Columba a hotărât să-şi părăsească totuşi patria şi să trăiască în exil pentru a-L propovădui pe Hristos, asemenea multor alţi sfinţi irlandezi din acea vreme.

            În noaptea Cincizecimii a acostat, împreună cu doisprezece monahi înrudiţi ca el, pe insula Iona, în vestul Scoţiei. Această insuliţă plată şi necultivată, alcătuită numai din nisip şi piatră, bătută de vânturi şi de valuri dezlănţuite, aflată între ţara Picţilor şi cea a Scoţilor, avea totuşi să devină, datorită prezenţei sfântului, unul dintre cele mai vestite locuri ale creştinismului celtic. După ce a orânduit viaţa monahală pe această insulă, sfântul Columba a întreprins evanghelizarea picţilor din Nord, care erau încă păgâni înrăiţi. Sfântul i-a luat în râs pe druizi, predicând prin intermediul unui interpret, dar mai ales prin puterea minunilor sale. Odată ajuns la fortăreaţa regelui Brude, a deschis porţile acesteia făcându-şi semnul sfintei cruci. Suveranul l-a primit cu respect şi, confirmând dreptul de proprietate al sfântului asupra insulei Iona, a dat dovadă de o admiraţie profundă la adresa acestuia din urmă. Neobosit lucrător al ascezei şi neobosit misionar, sfântul Columba a întemeiat numeroase metocuri ale mănăstirii sale, atât în Scoţia cât şi în Irlanda, unde i-a numit stareţi pe ucenicii săi; însă el însuşi era cel care veghea asupra congregaţiei monastice prin darul vederii cu duhul şi al profeţiei.

            Când nu era în călătorie rămânea în mănăstire, unde un număr mare de vizitatori, simpli sau de viţă nobilă, veneau să-i admire virtuţile şi să primească sfaturi. Sfântul îngenunchea înaintea lor şi după ce le spăla picioarele, le săruta cu dragoste. Asemenea unui părinte obştesc, lua parte la suferinţele tuturor: vindeca bolnavii, îndepărta epidemiile împărţind pâine pe care o sfinţise, izgonea demonii, dădea navigatorilor vânturi prielnice ajuta agricultorii, împăca cuplurile dezbinate, îi îndemna la pocăinţă pe păcătoşi şi îi deplângea pe aceia care nu se căiau îndeajuns pentru propriile greşeli; căci dintre toate virtuţile, lacrimile sale erau propovăduirea cea mai grăitoare. Biograful său, Adamnan, îl descrie în aceşti termeni : „Avea chip îngeresc; era o fire aleasă; era strălucit în cuvânt, sfânt la faptă, mare la sfat. Nu irosea nici o clipă, în tot ceasul rugându-se, sau citind, sau scriind; avea pururea o îndeletnicire. Răbda fără răgaz greutatea posturilor şi a privegherilor. Oricare dintre nevoinţele sale ar fi depăşit puterea unui singur om. Şi în nevoinţă fiind, se arăta plin de dragoste faţă de toţi, plin de pace şi sfinţenie, bucurându-se de prezenţa Duhului Sfânt în inima sa.” Cum dobândise o mare măiestrie în arta discernământului duhovnicesc, era necruţător cu păcătoşii care nu se pocăiau, dar binevoitor cu ceilalţi. Astfel, unui hoţ care venise să fure focile comunităţii, sfântul a poruncit să dea înapoi câteva oi ca să-şi ispăşească vina, după care l-a lăsat să plece.

            Dincolo de călătoriile sale misionare la neamul picţilor, sfântul Columba nu se arăta nicidecum nepăsător faţă de compatrioţii săi, scoţii, stabiliţi în vestul Scoţiei. L-a uns/încoronat pe regele acestora, Aïdan la Iona (574), inaugurând astfel regalitatea scoţiană, şi a intervenit pe lângă regele suprem al Irlandei pentru a obţine independenţa lor. Din chilia sa, sfântul le era alături în lupte, pe care le descria în detaliu monahilor. Şi se spunea că principii vremii nu făceau nimic fără a cere sfatul omului lui Dumnezeu.

            La capătul a treizeci şi patru de ani de nevoinţă apostolică în Scoţia (597), sfântului Columba, în vârstă de şaptezeci şi şapte de ani, i s-a vestit printr-un înger trecerea sa la cele veşnice. A mers să binecuvânteze hambarul mănăstirii şi, pe drumul de întoarcere, bătrânul cal alb al călugărilor a venit în grabă la el şi şi-a aşezat capul pe pieptul sfântului. Acesta din urmă şi-a îndemnat ucenicii să aibă „dragoste adevărată unii faţă de alţii întru pace”, iar apoi a început să copieze o Psaltire. Când a ajuns la versetul Cei ce-l caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele (Ps. 33, 11), s-a oprit şi a arătat care avea să fie cel ce avea să continue lucrarea sa. Către miezul nopţii s-a dus în grabă la biserică, unde s-a prăbuşit în faţa altarului. Când ucenicii au venit să-l ridice, sfântul a schiţat un gest de binecuvântare şi şi-a dat duhul.

            Cultul sfântului Columba a cunoscut o expansiune considerabilă, şi este cunoscut ca fiind protectorul Irlandei, împreună cu Sfântul Patrick şi Sfânta Brigitte. Mai târziu, Sfântul Aïdan [31 august], a plecat de la Iona pentru a întemeia mănăstirea de la Lindisfarne, de unde a întreprins evanghelizarea Nortumbriei, aflat fiind sub ocrotirea sfântului rege Oswald [5 august], care îşi petrecuse o parte din exil la Iona. În urma sinodului de la Whitby (664), în care au triumfat rânduielile romane în cadrul congregaţiilor anglo-saxone, Iona a rămas, până în anul 716, centrul de rezistenţă al tradiţiilor celtice. Mănăstirea a fost prădată de către Normanzi în anul 802, dar cu toate acestea a rămas cimitirul regilor Scoţiei până în veacul al XI-lea.

 

Traducere realizată de Ioana Căpităneanu, după Sinaxarul realizat de Părintele Macarie de la Mănăstirea Simonos Petra (Muntele Athos)

Sfântul Columba din Irlanda

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni