Puţine sunt informațiile despre viața acestei sfinte, pe care occidentalii o consideră mai degrabă o legendă. Însă ceea ce putem afirma dintru început este faptul că Sfânta Corona nu are nimic de a face cu virusul care a cauzat această pandemie cu mii de morți și sute de mii de îmbolnăviri. Dimpotrivă, Sfânta Corona a fost și este invocată în caz de molimă sau, în limbaj modern, de pandemie.

Deși studiile hagiografice referitoare la Sfinții Corona și Victor sunt bine documentate, nu se cunosc foarte multe lucruri despre Sfânta Corona. Tradiția spune că a fost soția martirului Victor (cunoscut ca Sf. Victor din Damasc sau Sf. Victor de Siena) și că a murit la vârsta de doar 16 ani, tot de moarte martirică, legată fiind de doi palmieri aplecați care, lăsați să revină în poziția lor firească, au provocat moartea sfintei prin sfâșiere. 

Numele sfintei vine de la cuvântul latinesc „corona” și înseamnă cunună, făcând referire la cununa muceniciei, la fel ca numele grecesc de Stephana, care înseamnă acelaşi lucru. De aceea, în unele martirologii se face pomenirea Sfinţilor Victor și Ștefania.

ORIGINEA ȘI TIMPUL PĂTIMIRII SFINTEI CORONA

Legat de viața Sfintei Corona, în afară de faptul că a murit ca o mucenică la vârsta de 16 ani nu știm prea multe lucruri. Incertitudinea este legată atât de locul martiriului (fiind vehiculate mai multe localități), cât și de timpul în care acesta a avut loc. După tradiția greacă, Sfânta Corona a pătimit în Damasc. O sursă coptă vorbește de localitatea Hatay, din Antiohia, aflată în Turcia, iar sursele latine (între care și Martirologiul roman) indică Sicilia sau Marsilia. Varianta etiopiană pledează pentru localitatea Alexandria, din Egipt. 

Corona ar fi suferit moartea martirică în timpul persecuției lui Dioclețian (312), iar după alte surse, mai sigure, în timpul împăratului Antonin Pius (161). Conform manuscrisului Illustre Certamen, a unui diacon din Antiohia (secolul al IV‑lea), Victor a fost un soldat creștin originar din Cilicia. Denunțat în timpul persecuției lui Marcus Aurelius de către prefectul Sebastian, a fost torturat înainte de a muri. În timpul torturii, soția unui coleg de arme, pe nume Corona, a declarat că este creștină și l‑a încurajat pe Victor. Unii susțin că Victor era soțul ei, iar alții că ar fi fost tatăl ei. Pentru faptul că l‑a încurajat pe Victor în timpul supliciului și a mărturisit credința în Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, Corona a fost arestată și supusă la tot felul de chinuri, murind în cele din urmă prin sfâșiere. 

VENERATĂ MAI ÎNTÂI ÎN NORDUL ITALIEI, APOI ÎN IMPERIUL ROMANO‑GERMAN

Cinstirea sfintei este confirmată în nordul și în centrul Italiei începând cu secolul al VI‑lea. Moaște ale sfintei au ajuns în nordul Italiei, probabil din Egipt, prin Cipru și Sicilia. În localitatea Castelfidardo, de lângă Osimo (provincia Ascona), exista de timpuriu o biserică închinată Sfinţilor Corona și Victor, ridicată pe locul unui fost edificiu păgân. În anul 1191, episcopul Gentile de Osimo a trecut‑o oficial în rândul sfinților, aducând relicve de la Castelfidardo la Osimo. Totuși, cu mult înainte de acest an, moaște ale sfintei au ajuns și pe teritoriul Imperiului Romano‑German.

În ziua de 27 octombrie 997 împăratul Otto al III‑lea își anunța intenția de a ridica o mănăstire bendectină la Lousberg, în apropiere de Aachen, care să fie închinată „Mântuitorului Iisus Hristos” și „Sfintei Corona”. Drept urmare aduce din Italia moaștele mai multor sfinți, pe care le așează într‑un relincvariu, în catedrala din Aachen, până la finalizarea construcției mănăstirii. În anul 1002 Otto al III‑lea moare; mănăstirea care trebuia să primească moaștele Sfintei Corona nefiind gata, acestea rămân în catedrala din Aachen, unde în cinstea sfintei este ridicat un altar. În anul 1691 episcopul locului hotărăște renovarea altarului, iar moaștele sunt mutate în cripta catedralei, unde se găsesc și astăzi. 

În spațiul german, moaște ale Sfintei Corona mai sunt atestate la Magdeburg și la Bremen. Cercetătorii au ajuns la concluzia că, deși nu s‑a bucurat de un cult prea vizibil, cinstirea sfintei a fost destul de intensă în câteva din principalele centre ecleziastice germane, la începutul celui de‑al doilea mileniu creștin. Din aceste centre, prin coloniștii germani, cultul Sfintei Corona a ajuns, se pare, și în Țara Bârsei.

SFÂNTA CORONA, CEL DINTÂI OCROTITOR SPIRITUAL AL ORAȘULUI MEDIEVAL BRAȘOV?

Coloniștii germani și‑au luat cu ei moaște de sfinți din locurile de unde au plecat. Acești sfinți au devenit, mai apoi, ocrotitorii spirituali ai noilor biserici pe care le‑au ridicat în Transilvania, între secolele al XII‑lea și al XIV‑lea, unde s‑au așezat ca urmare a facilităților oferite de regatul maghiar. Se pare că acest cult al Sfintei Corona a ajuns în Transilvania, la Sibiu și la Brașov, prin coloniștii germani veniți din zona orașului Aachen.   

Orașul Brașov este atestat pentru prima dată într‑un document din anul 1235, sub numele de Corona, de unde şi denumirea germană a orașului, Kronstadt. Această menționare apare în lista mănăstirilor premonstratense vizitate de abatele Friedrich de Hamborn. Lista conține comunități monastice de pe teritoriul Ungariei medievale și al Transilvaniei. Lista originală nu s‑a păstrat, în schimb o copie făcută de Marcus Annaert, în 1498, cunoscută sub numele de Catalogus Ninivensis, ni s‑a transmis. Urmând enumerarea mănăstirilor de maici din Episcopiile germane de Kärnten, Würzburg, Mainz și Münster, textul continuă astfel: „In hungaria assigurata est paternitas dyocesis cumaniae Corono diocesis ultra silvane Villa hermanni.”. Conform acestei liste, mănăstiri premonstratense de  maici existau la Sibiu și la Corona (Brașov). Cert este însă că mănăstirea din Corona (Brașov) nu a rezistat prea mult timp, fiind distrusă în timpul invaziei tătare din anul 1241. Există și alte argumente legate de cultul Sfintei Corona în ţinutul Brașovului, pe care însă nu le mai amintim în acest articol. 

Prin urmare, deși nu există prea multe documente legate de lucrul acesta, se poate totuși spune că acest cult al Sfintei Corona a fost adus în Transilvania de coloniștii germani, veniți probabil din Aachen sau din centrul premonstratens de la Magdeburg, și că Sfânta Corona a fost ocrotitoarea bisericii mănăstirii premonstratense până la dezvoltarea orașului Brașov. După secolul al XIV‑lea, fiind schimbat hramul bisericii, cultul Sfintei Corona s‑a diminuat. Totuși, două elemente indirecte o indică pe Sfânta Corona ca prim ocrotitor spiritual al Brașovului în secolele XIII și XIV: în primul rând atributul sfintei, coroana, care apare în cea mai veche stemă heraldică a orașului (1378), şi în al doilea rând denumirea germană a orașului Brașov, Kronstadt, derivată din denumirea preurbană a localității, Corona, de unde faptul că Braşovul era cunoscut şi ca „oraș al coroanei”. 

PROCESIUNI ÎN CINSTEA SFINTEI CORONA, OCROTITOARE SPIRITUALĂ ÎN MAI MULTE ȚĂRI OCCIDENTALE

În mai multe localități din Bavaria, dar și din Austria de Jos, se organizează anual pelerinaje în cinstea Sfintei Corona. Și în capitala Austriei cultul sfintei este destul de răspândit. Nu trebuie uitat nici faptul că moneda austriacă a fost până în anul 1924 coroana, denumire pe care au mai avut‑o și alte unități monetare. 

Reprezentată cu următoarele atribute, doi palmieri şi o coroană, Sfânta Corona este astăzi ocrotitoarea localităților Castelfidarda și Osimo (Italia), dar și a măcelarilor. Ea este invocată în caz de molimă (epidemie) și de vreme rea, dar și pentru întărirea în credință sau drept mijlocitoare în recuperarea banilor pierduți pe nedrept, reprezentând astfel corespondentul feminin al Sfântului Mina, alături de care este pomenită, pe data de 11 noiembrie, în Biserica noastră.

 Așa cum a relatat ziarul Lumina din 2 aprilie 2020, comunitatea din Aachen plănuise să expună în această vară racla cu moaștele Sfintei Corona, motiv pentru care a fost începută restaurarea și curățarea ei. Până la expunerea publică a raclei cu moaștele sfintei, mai ales în această perioadă marcată de pandemie, să ne rugăm însă sfintei şi să‑i zicem: Sfântă Corona, roagă‑te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, păcătoșii.