Născut în anul 353 în localitatea Burdigala (orașul francez Bordeaux de astăzi), fiu al unei însemnate familii nobiliare romane, Sfântul Paulin (cu numele întreg Pantinus Meropius Anicius Paulinus) a studiat la școala unui renumit retor al timpului său, Ansoniu, care‑i va deveni mai târziu foarte bun prieten.

Datorită culturii dobândite, prestigiului familiei sale, dar și influenței dascălului său, Paulin a ajuns de tânăr senator, apoi consul, iar în anul 378¹ guvernatorul provinciei Campania, cu reședința la Nola. Familia sa poseda teritorii în Galia, Campania (teritoriul Italiei de astăzi) și în Spania. În timpul unei șederi în Spania, s‑a căsătorit cu Therasia, o aristocrată spaniolă, foarte bogată, dar și foarte pioasă, și s‑au retras să trăiască pe moșiile sale de la Bordeaux. Aici l‑a întâlnit pe Sfântul ascet Martin de Tour și a devenit prieten apropiat cu unul dintre ucenicii acestuia, Sulpiciu Sever, care i‑a trezit interesul pentru ascetism.

BOTEZUL ȘI HIROTONIA ÎNTRU PREOT

În jurul anilor 389 sau 390, Paulin și soția sa, Therasia, au fost botezați de către episcopul Delfinius de Bordeaux. Impresionat de învățăturile Sfintei Scripturi, se preocupă de săraci, cărora le oferă o mare parte din imensele sale teritorii. Spre stupefacția prietenilor și a cunoscuților săi, va renunța definitiv la lume, stabilindu‑și reședința la Barcelona, locul de naștere al soției sale. După moartea unicului lor copil, cei doi s‑au dăruit celibatului ascetic. În anul 394 va primi hirotonia întru preot din partea episcopului de Barcelona. Din cauza calomniilor care i se aduc, cum că şi‑ar fi ucis fratele, se hotărăște să plece, împreună cu soția, la Campania, stabilindu‑se pe moșiile private de la Nola. Aici se va îngriji de mormântul unui mai puțin cunoscut martir, Sfântul Felix.

„INIMILE ÎNCHINATE LUI HRISTOS RESPING MUZELE ȘI SUNT ÎNCHISE LUI APOLLO!”

Strădaniile învățătorului său, Ansoniu, ale rudelor și ale prietenilor săi de a‑l abate de la aceste gânduri şi de la renunțarea la lume au rămas fără rezultat. Mai mult, Ansoniu insista ca Paulin să scrie în continuare poezie păgână, ceea ce Paulin a refuzat, argumentându‑și poziția cu aceste cuvinte: „Inimile închinate lui Hristos resping muzele și sunt închise lui Apollo!”² Acest îndemn a reprezentat punctul de plecare al unui schimb de scrisori foarte interesante, deoarece înfăţişează legătura care se stabileşte între religie și cultură. Paulin refuză să mai scrie versuri păgâne, dar își va continua creația poetică, de data aceasta în slujba cultului Sfântului Felix, compunând imnuri martirice și cântece liturgice. La Nola, Paulin a ridicat o biserică, săvârșind multe fapte caritabile și trăind o viață plină de sfințenie. Se pare că a mai construit aici un baptisteriu și mai multe încăperi pentru pelerinii care veneau la mormântul Sfântului Felix.

Murind episcopul de Nola, pentru virtuțile sale, în jurul anului 409, Paulin a fost ales episcop de Nola. Întemnițat pentru o vreme de către barbarii care au cucerit Roma, își va relua demnitatea de episcop până la moarte, care s‑a întâmplat în ziua de 22 iunie a anului 431. Ca episcop s‑a remarcat prin sprijinul acordat săracilor, dar și prin mângâierea adusă celor întristați, prin învățarea neștiutorilor, aplicând întru toate și pentru toți duhul evanghelic.

CORESPONDENȚA CU CEI MAI IMPORTANȚI ASCEȚI AI VREMII

Pe lângă versuri, Paulin a scris și proză. Din opera sa amintim aici predicile sale, dar mai ales schimbul de epistole (51 la număr³) cu unii dintre asceții de marcă și cu învățații de seamă ai vremii: Sfântul Ambozie și Fericiții Augustin și Ieronim, Sulpicius Severus, Rufin și Sfântul Niceta de Remesiana. Pe lângă acestea, ne‑au mai rămas de la el și inscripții metrice destinate a explica diferite picturi murale de pe pereții bisericilor. Poezia sa este importantă pentru dezvăluirea impactului pe care l‑a avut cultul martirilor asupra Bisericii din vremea lui, dar și pentru faptul că reprezintă, chiar dacă i‑a fost inferior lui Prudențiu, una dintre cele mai frumoase opere lirice creștine⁴.

Deși nu cunoaștem vreo sursă precisă, sunt mărturii care îi atribuie Sfântului Paulin introducerea clopotelor în practica liturgică a Bisericii.

MOAȘTELE SFÂNTULUI PAULIN ȘI BISERICILE ÎNCHINATE LUI

Sf. Paulin a fost o persoană remarcabilă, nu numai fiindcă s‑a aflat în legătură cu cele mai importante personalități ale timpului său, dar a și pentru că a fost apreciat de toți (chiar și de împărat) pentru virtuțile sale și pentru caracterul său nobil. Lăudat de Fericitul Ieronim pentru „puritatea limbii ciceroniene” din poeziile sale, Sf. Paulin este cinstit de către Bisericile Ortodoxă și Catolică în fiecare an în ziua nașterii sale spre cele veșnice: 22 iunie. Despre acest adevărat păstor al iubirii aproapelui vorbește și Sf. Grigorie cel Mare (+604) în capitolul trei al Dialogurilor sale.

Înmormântat în apropiere de sfântul al cărui cult îl promovase (Sf. Felix), moaștele Sf. Paulin vor fi mutate în anul 847 la Benevent, de unde, în secolul al X‑lea, împăratul Otto al III‑lea le va muta la Roma (Tiberina), în biserica închinată Sfântului Adalbert de Praga. Mutate la Vatican în secolul al XVI‑lea, vor fi aduse înapoi la Tiberina în anul 1806, pentru ca la începutul secolului XX (1909) să fie aduse înapoi la Nola, sub altarul catedralei construite acolo. O parte din partea occipitală a craniului său a fost lăsată în biserica ce i‑a ocrotit moaștele vreme de secole⁵. Sfântul Paulin este patronul mai multor biserici de pe teritoriul Italiei și din Spania (Arhiepiscopia de Barcelona). 

Inclus, pe bună dreptate, în lista sfinților cinstiți de Ortodoxie, mai ales în diaspora, viața Sfântului Paulin este consemnată și în Synaxarul alcătuit în deceniul trecut de către părintele athonit Macarie Simonopetritul (în limba franceză, tradus ulterior în mai multe limbi moderne, printre care și limba română).

Protoiereu Alexandru Nan, München