În FranÅ£a Sfântul Martin e ceva mai puÅ£in ignorat decât în alte părÅ£i. Astăzi, câteva sute de sate ÅŸi mai bine de 4000 de biserici îi poartă numele! Pe de altă parte, „Martin” e numele de familie cel mai des întâlnit în FranÅ£a.

Pentru concetăÅ£enii noÅŸtri care mai au un dram de cultură religioasă, Sfântul Martin e un soldat roman care ÅŸi-a tăiat tunica în două cu sabia, pentru a-l îmbrăca pe un om necăjit care tremura de frig. Acest gest de dragoste creÅŸtină este cam tot ce lumea îÅŸi mai aduce aminte ÅŸi, de asemenea, ipostaza în care sfântul este reprezentat în majoritatea imaginilor. Ele ilustrează consemnările lui Sulpiciu Sever, biograful său (secolul IV). Acesta ne mai spune că după acest modest gest de dragoste, Hristos i-a apărut în vis lui Martin sub chipul săracului ÅŸi i-a spus: „Martin, deÅŸi e doar catehumen m-a îmbrăcat cu haina lui”, cuvânt pe care-l pune în paralel cu cel al lui Hristos din Evanghelie: „Întrucât aÅ£i făcut unuia dintr-aceÅŸti fraÅ£i ai Mei preamici, Mie mi-aÅ£i făcut”. Martin nu era încă botezat, dar, ca ÅŸi în cazul sutaÅŸului Corneliu, menÅ£ionat în Faptele Apostolilor, Duhul Sfânt lucra deja în sufletul său pentru a-l face „vas ales”.

Dar fericitul Martin nu a fost doar acest soldat, model de dragoste creÅŸtină. Martin a fost ÅŸi un apostol, Apostolul Galiei, o Å£ară profund romanizată timp de mai mult de trei secole ÅŸi care ocupa aproximativ teritoriul FranÅ£ei de astăzi. CreÅŸtinismul ajunsese acolo foarte devreme ÅŸi, începând din secolul al doilea, se formaseră comunităÅ£i creÅŸtine înfloritoare, ca cea de la Lyon, care ne-au lăsat importante mărturii scrise: „Patimirile” episcopului Pothin, ale Blandinei ÅŸi a celor care erau cu ei, precum ÅŸi scrierile sfântului Irineu. În secolul al patrulea, evanghelizarea populaÅ£iei urbane era aproape completă. Însă populaÅ£ia rurală rămăsese păgână, locuitorii ei continuau să practice vechile închinări la idoli în asemenea măsură încât în latină, cuvântul „paganus” care însemna „Å£ăran” a ajuns să însemne acelaÅŸi lucru cu „idolatru”; de aici cuvântul „păgân”. Martin avea să fie evanghelizatorul acestei populaÅ£ii, mult mai numeroasă decât cea din oraÅŸe.

Martin a fost un apostol în cel mai deplin sens al cuvântului. Ales episcop de Tours prin voinÅ£a poporului, el nu s-a limitat doar la administrarea Bisericii sale, cum era obiceiul în acea vreme ÅŸi cum sfintele Canoane vor rândui mai târziu. Martin se ÅŸtia investit de către Dumnezeu cu o misiune mai amplă: evanghelizarea păgânilor, mai vrednici de milă decât cei mai săraci ÅŸi mai lipsiÅ£i dintre oameni. Râvna sa, de aceeaÅŸi măsură cu cea a Apostolului Neamurilor, l-a purtat departe de oraÅŸul său, Tours. Îl vedem lucrând în Spania ÅŸi în Å£ările germanice, ca ÅŸi în estul Galiei. Modul său de evanghelizare este, în primul rând, harismatic: „cuvântul … ÅŸi propovăduirea … nu stăteau în cuvinte de înduplecare a înÅ£elepciunii omeneÅŸti”, pe care populaÅ£iile rurale nu le-ar fi putut înÅ£elege, ci era „adeverirea Duhului ÅŸi a puterii” (1 Cor 2,4). Astfel, biograful său, Sulpiciu Sever consemnează: exorcisme, vindecări, învieri ale morÅ£ilor ÅŸi multe alte minuni care însoÅ£eau propovăduirea sfântului. Acestea au continuat ÅŸi dupa moartea sa, chiar din momentul în care corpul său era dus în oraÅŸul său episcopal. Biograful său ne spune că peste tot pe unde corpul său era purtat, câmpurile înfloreau. De aici expresia franceză „vara sfântului Martin” care desemnează scurta revenire a timpului văratec în luna noiembrie.

Spre deosebire de episcopii aleÅŸi înaintea lui, care aveau un mod de viaÅ£ă de personalităÅ£i culte ÅŸi rafinate, Martin era un ascet ÅŸi un monah ÅŸi aÅŸa va rămâne toată viaÅ£a. MulÅ£i din contemporanii săi îl imitau, îi deveneau ucenici ÅŸi colucrători în propovăduirea apostolică.

În secolul al patrulea monahismul era abia la început. „ViaÅ£a Sfântului Antonie” (adormit în 355), adevărat tratat de viaÅ£ă ascetică ortodoxă, scris de sfântul Atanasie al Alexandriei, începea să fie cunoscută în occident. În 361 Martin a întemeiat o mănăstire la Ligugé, primul aÅŸezământ monastic consemnat în Europa. Putem deci spune că el introduce monahismul în occident înaintea sfântului Ioan Casian la Marsilia (în jur de 430) ÅŸi mai ales cu mult înainte de sfântul Benedict de Nurcia (secolul VI) în Italia, care l-a cinstit pe Martin ca pe un învăÅ£ător ÅŸi a ridicat o biserică în cinstea lui.

Martin a adaptat la cultura galo-romană acest monahism european primitiv, inspirat probabil de monahismul egiptean ÅŸi i-a dat un caracter net misionar. Astfel, monahii sfântului Martin se abÅ£ineau practic de la lucrul mâinilor, pentru a se dedica în întregime rugaciunii ÅŸi ascezei, pe care le practicau în paralel cu evanghelizarea. Deci, înainte de a fi benedictin, monahismul occidental a fost martinian.

Monah, episcop, taumaturg ÅŸi misionar, Martin a promovat un monahism care trebuia să facă din Galia o Å£ară profund creÅŸtin-ortodoxă. Ucenic fidel al sfântului Ilarie din Poitiers, apărător curajos al crezului stabilit la Niceea (fapt pentru care a fost supranumit „Atanasie al occidentului”), Martin, prin opera sa de evanghelizare, a pregătit Biserica Galiei să reziste persecuÅ£iilor barbare ariene care urmau să se dezlănÅ£uie la scurt timp după moartea sa.

Sfântul Martin avea să devină unul din primii sfinÅ£i care nu au fost martiri. FranÅ£a îl va adopta ca ocrotitor. Mormântul lui va atrage timp de secole mulÅ£imi de pelerini. În Evul Mediu, nimic important nu se va face în regatul FranÅ£ei fără ca „PreasfinÅ£itul Martin” să fie chemat în ajutor. Apoi vor veni războaiele religioase ÅŸi revoluÅ£ia franceză. Tăvălugul lor va nimici totul, până ÅŸi moaÅŸtele sfântului vor fi profanate ÅŸi arse aproape în totalitate (Mănăstirea Cantauque are binecuvântarea de a deÅ£ine o părticică din moaÅŸtele Sfântului Martin din Tours).

Sfântul Martin rămâne una din cele mai mari personalităÅ£i ale monahismului primitiv, cu nimic inferioară celor din Orient. Mănăstirea noastră s-a dedicat pomenirii sale, cinstindu-l în mod deosebit pe 11 noiembrie, ziua adormirii sale ÅŸi pe 4 iulie, ziua aducerii moaÅŸtelor sale.

Sfântului Martin îi încredinÅ£ăm această Å£ară în care odinioară el a însămânÅ£at Cuvântul lui Dumnezeu. Prin rugaciunile sale, să binevoiască Domnul să trimită din nou lucrători la seceriÅŸul Său, căci holdele sunt bogate, dar lucrătorii sunt puÅ£ini. Nu putem să credem că FranÅ£a e un pământ pierdut pentru creÅŸtinism, ci mai degrabă credem că această Å£ară e un pământ al speranÅ£ei pentru Hristos. Evanghelizarea unei naÅ£iuni este, de fapt, o lucrare care nu se sfârÅŸeÅŸte niciodată, căci „Dumnezeu nu are nepoÅ£i, el are doar copii” sau, cum spunea Tertulian: „Nu ne naÅŸtem creÅŸtini, ci devenim creÅŸtini”.

Evanghelia trebuie să fie propovăduită fiecărei generaÅ£ii pentru ca fiecare bărbat sau fiecare femeie care o primeÅŸte cu inima deschisă să se nască de sus pentru a duce o viaÅ£ă nouă în duh. O simplă apartenenÅ£ă sociologică la biserică se dovedeÅŸte insuficientă pentru a putea rezista seducÅ£iilor mincinoase ale lumii. Pentru poporul francez, ca ÅŸi pentru toate popoarele lumii, timpul evanghelizării este acum, în acelaÅŸi fel cum era ÅŸi cu multe secole în urmă.

Alegându-l pe Sfântul Martin ca ÅŸi ocrotitor al mănăstirii noastre, împreună cu Maica Domnului, vrem să dăm mărturie de ataÅŸamentul nostru faÅ£ă de moÅŸtenirea PărinÅ£ilor noÅŸtri întru credinÅ£ă. Dar, în acelaÅŸi timp, vrem să ne aducem aminte că singura formă de a păstra această moÅŸtenire este de o a împărtăÅŸi lumii cu generozitate. CredinÅ£a moÅŸtenită nu e proprietatea noastră, ea este darul lui Dumnezeu pentru toÅ£i cei pe care El îi cheamă spre a fi copiii săi iubiÅ£i.

Arhimandritul Jacob, StareÅ£ul Mănăstirii Cantauque

Dragostea creÅŸtinească a Sfântului Martin

Într-o zi când nu avea cu el decât armele sale ÅŸi tunica de soldat, în mijlocul unei ierni mult mai grele decât de obicei, încât foarte mulÅ£i oameni erau doborâÅ£i de puterea năprasnică a gerului, întâlneÅŸte la porÅ£ile oraÅŸului Amiens un sărac dezbrăcat; acesta mult se rugase de trecători să aibă milă de suferinÅ£a lui, dar toÅ£i îÅŸi văzuseră de drumul lor. Martin, plin de Domnul, înÅ£elese că acest sărac îi fusese încredinÅ£at lui, din moment ce ceilalÅ£i nu-i arătau niciun pic de milă. Dar ce să facă? Nu avea nimic, doar tunica cu care era îmbrăcat: jertfise tot ce avusese într-o împrejurare similară. Astfel, scoÅ£ând sabia, îÅŸi taie tunica în două, dă o bucată săracului, iar el se îmbracă cu cealaltă. La acestă priveliÅŸte, unii din trecători începură să râdă, căci li se părea ridicol îmbrăcat cu jumătate de tunică. Dar multora, care gândeau mai înÅ£elept, le păru sincer rău că nu făcuseră la fel căci, mai bogaÅ£i decât el, ar fi putut să-l îmbrace pe sărac fără ca să se dezgolească pe ei înÅŸiÅŸi.

Noaptea următoare, pe când era cufundat în somn, Îl vede pe Hristos îmbrăcat cu jumătatea tunicii cu care îl acoperise pe sărac. I se spune să-l privească bine pe Domnul ÅŸi să vadă că haina era chiar ceea pe care el i-o dăduse săracului. Apoi Îl aude pe Iisus spunând, cu voce răsunătoare, cetelor de îngeri care îi înconjurau: „Martin, care e doar catehumen, m-a îmbrăcat cu această haină”. Intr-adevăr, Domnul îÅŸi reamintea cuvintele Sale, El care spusese „Întrucât aÅ£i făcut unuia dintr-aceÅŸti fraÅ£i ai Mei preamici, Mie mi-aÅ£i făcut”, atunci când afirmă că El ÎnsuÅŸi a fost îmbrăcat în persoana acelui sărac. Åži pentru a confirma această mărturie pentru o faptă atât de bună, a făcut să fie văzut în aceeaÅŸi haină pe care săracul o primise.

ÎnÅŸelătoarea Parusie a Satanei deghizat în Hristos Împăratul

Dar nu o să tăcem despre toate ÅŸiretlicurile prin care diavolul îl ispitea pe Martin în această perioadă. Într-o zi, se învălui într-o lumină orbitoare pentru a-ÅŸi râde de el mai uÅŸor sub înfăÅ£iÅŸarea unei străluciri străine; se îmbrăcă în straie de împărat, încununat de o coroană de pietre preÅ£ioase ÅŸi aur, cu broderii aurite la picioare, cu un chip senin, surâzător, în aÅŸa fel că numai diavol nu părea. Astfel îi apăru lui Martin în timp ce el se ruga în chilia sa. Prima dată, Martin rămase uimit ÅŸi amândoi tăcură pentru multă vreme. Apoi diavolul luă cuvântul ÅŸi spuse: „Martin, priveÅŸte bine ceea ce vezi: sunt Hristos. La a doua mea venire, m-am arătat mai înainte Å£ie.” La aceste cuvinte, cum Martin tăcea fără să răspundă nici cel mai mic cuvânt, diavolul îndrăzni să declare din nou, fără ruÅŸine: „Martin, de ce te îndoieÅŸti? Crezi ceea ce vezi! Sunt Hristos.” Atunci, Martin, pe care Duhul Sfânt îl ajută să înÅ£eleagă că ceea ce-i apăruse era diavolul, nu Hristos, spuse: „Nu, Domnul Iisus nu a spus niciodată ca va veni înveÅŸmântat în purpură, nici purtând o coroană strălucitoare; nu voi crede că Hristos a venit a doua oară decât dacă va purta aceleaÅŸi haine, va avea aceeaÅŸi înfăÅ£iÅŸare ca în timpul patimilor Sale ÅŸi voi vedea clar semnele cuielor cu care a fost Å£intuit pe cruce.” La aceste cuvinte, celălalt dispăru ca un fum. În urma lui, chilia se umplu de o asemenea duhoare, încât ea singură era dovada indiscutabilă că fusese chiar diavolul. Toate acestea, aÅŸa cum tocmai le-am scris, le-am aflat din gura lui Martin însuÅŸi – pentru ca nimeni să nu creadă că sunt doar poveÅŸti.

(Sulpiciu Sever, ViaÅ£a Sfântului Martin, Sources Chrétiennes 133.)

VeniÅ£i toÅ£i credincioÅŸii, pe Apostolul Galiei, Sfântul Martin, să-l cinstim,
Vestitor al veÅŸnicului Cuvânt, apărător al credinÅ£ei adevărate,
Tu odinioară pe părinÅ£ii noÅŸtri i-ai luminat cu harul tău nelumesc,
Tu ai născut, ca ÅŸi Pavel, un popor nou, mărturisitor al Sfintei Treimi.

A doua stihire a Vecerniei Sfântului Martin