Întâlnire cu frumuseÅ£ea 

Pelerinajul AXIOS este frumos datorită frumuseÅ£ii locurilor vizitate ÅŸi a persoanelor întâlnite, este savuros datorită meselor servite cu dragoste pelerinilor, este bine pregătit, încadrat ÅŸi condus; apreciez în special echilibrul între această organizare ÅŸi deschiderea ghidului către imprevizibil ÅŸi către cererile pelerinilor.  

Astfel, la invitaÅ£ia ÎnaltpreasfinÅ£itului Iosif, am făcut o expediÅ£ie în dimineaÅ£a zilei de 6 iulie într‑un 4X4 pe culmile povârnite care înconjoară mănăstirea Tismana, pentru a participa la Sfânta Liturghie la micul schit al Buneivestiri ÅŸi Acoperământului Maicii Domnului, la construcÅ£ia căruia ajută ÅŸi Mitropolia noastră. De‑acolo, după agapa de sub un copac imens, cea mai mare parte a grupului a urcat pe jos pe o cărare ce seamănă cu cea care urcă de la Malvialle la Roche Tuilière ca s‑o întâlnească pe maica Bartolomea, o pustnică de 73 de ani, pentru o întrevedere foarte emoÅ£ionantă. În acelaÅŸi fel, la cererea părintelui Noël, am vizitat pe 7 iulie ruinele podului lui Traian de la Drobeta‑Turnu Severin, cel mai mare pod al AntichităÅ£ii, terminat în anul 105, cu ajutorul căruia romanii au invadat Dacia traversând Dunărea; mai era încă cu noi ÅŸi episcopul locului, PreasfinÅ£itul Nicodim, care venise să ne întâmpine împreună cu stareÅ£ul mănăstirii TopolniÅ£a ÅŸi care tocmai ne primise la episcopie. 

Vizita care m‑a marcat cel mai mult a fost cea de la mănăstirea Stavropoleos, în centrul vechi al BucureÅŸtiului, încă din prima seară când am ajuns, pe 2 iulie: două măicuÅ£e tinere ÅŸi zâmbitoare, maica Atanasia ÅŸi maica Iustina, ne‑au primit ÅŸi ne‑au condus să vizităm biserica ÅŸi mănăstirea. În anii ’80, „geniul CarpaÅ£ilor” (CeauÅŸescu), ignorant ÅŸi incult, a pus să fie demolat cel mai frumos cartier al oraÅŸului pentru a‑şi construi un palat atât de uriaÅŸ încât se vede de pe Lună. Monahiile restaurează icoane, fresce descoperite în ruinele bisericilor distruse în acest ÅŸantier ÅŸi le expun într‑un mic muzeu din incinta mănăstirii; ele restaurează ÅŸi codice ÅŸi volume pe care le expun în bibliotecă; ne‑au arătat cu mândrie un rulou etiopian caligrafiat în limba lor liturgică, cât ÅŸi cărÅ£i de muzică psaltică mai întâi caligrafiate, apoi imprimate ÅŸi care în zilele noastre sunt redactate pe calculator. Această mică mănăstire mă impresionează prin înclinaÅ£ia ei pentru studiu, pentru restaurare ÅŸi prin bucuria monahiilor. 

Printr‑o întâmplare providenÅ£ială, l‑am întâlnit pe 5 iulie la mănăstirea Hurezi pe părintele lor duhovnic, părintele Iustin MarchiÅŸ, ÅŸi i‑am spus cât de mult m‑a marcat bucuria monahiilor; chipul său s‑a luminat într‑un surâs larg ÅŸi mi‑a spus că aceste monahii nu au trecut prin noviciat într‑o mănăstire mare, tradiÅ£ională, ci au fost formate de el, chiar acolo; toate cinci au diplome universitare ÅŸi‑şi folosesc competenÅ£ele în serviciul lui Dumnezeu ÅŸi al Bisericii; echilibrul ÅŸi bucuria lor sunt mândria lui. 

La întoarcerea în BucureÅŸti la sfârÅŸit de pelerinaj, am mers cu părintele Noël, părintele Yves ÅŸi părintele Gérard din nou la Stavropoleos, unde ne‑am închinat moaÅŸtelor sfântului Iustin Martirul ÅŸi Filosoful ÅŸi am cumpărat un disc minunat de colinde ortodoxe, cu melodii psaltice cântate de copii ÅŸi familii tinere ce vin des la mănăstire.

TotuÅŸi, mi‑a lipsit ceva în acest pelerinaj: un timp de învăÅ£ătură duhovnicească. Mi‑ar fi plăcut o predică, fie ÅŸi foarte concisă, la fiecare liturghie… Cu barca, pe Dunăre, alături de arhiepiscopul nostru, am visat la o clipă de har în care mica turmă să primească de la păstorul ei învăÅ£ătura lui Hristos, precum apostolii pe lacul Galileii. 

Acum visez la o lucrare comună, care să fie un jurnal de călătorie cu toate notiÅ£ele, fotografiile ÅŸi amintirile noastre… 

Sylvie Petureau, Clermont‑Ferrand, FranÅ£a

O după‑masă binecuvântată la schitul Schimbării la FaÅ£ă al maicii Bartolomea

După prânzul de la schitul Poiana Frumoasă, vreo zece dintre noi am plecat spre schitul maicii Bartolomea. Ghizii noÅŸtri, această femeie subÅ£ire, în negru, cu un chip frumos, grav ÅŸi cei doi nepoÅ£i ai ei pe care‑i Å£inea de mână. 

La intrarea pe cărare se înălÅ£au de fiecare parte flori frumoase galbene, înalte, drepte ca niÅŸte sfeÅŸnice, o gardă de onoare, o gardă de dragoste, un mesaj de dragoste, un anunÅ£ de dragoste. 

Am început să urcăm cu bucurie, vorbind voioÅŸi unii cu alÅ£ii. Apoi, pe măsură ce urcuÅŸul devenea mai dificil, s‑a instalat tăcerea. Grupul s‑a răsfirat. Fiecare în ritmul lui, în freamătul dulce al pădurii, urca în spatele femeii ÅŸi al celor doi copii. Bogdan veghea ÅŸi încheia grupul. Cu cât urcam mai mult, cu atât ne adânceam cu toÅ£ii în tăcere. Îmi dădeam seama de reculegerea noastră, de efortul nostru, urcând încordaÅ£i spre vârful dealului. SimÅ£eam cu toÅ£ii semnificaÅ£ia simbolică a acestui urcuÅŸ spre o întâlnire pe care urma s‑o împărtăÅŸim cu toÅ£ii ÅŸi s‑o trăim fiecare în parte.

Treceam de la cărarea căptuÅŸită cu frunze moarte la stânca goală, abruptă. Alunecam. Regretam că nu aveam încălÅ£ăminte mai potrivită. Îmi reproÅŸam că nu‑mi luasem în valiză o pereche de încălÅ£ări pentru orice fel de drum. 

Femeia în negru mă urmărea cu privirea. S‑a apropiat de mine, s‑a descălÅ£at ÅŸi mi‑a oferit sandalele ei. Le‑am luat ÅŸi i le‑am dat pe ale mele. Am mai încercat câÅ£iva paÅŸi, dar alunecam ÅŸi mai tare. I le‑am înapoiat, emoÅ£ionată de atenÅ£ia ei. Nu ne vorbeam. Privirea directă ÅŸi tandră îmi arăta grija ÅŸi regretul ei. 

În sfârÅŸit, am atins vârful dealului. În faÅ£a noastră se deschidea un platou îngust, defriÅŸat, pe care se înălÅ£a sub soare o capelă cu pereÅ£i albi. PuÅ£in mai jos, chilia maicii Bartolomea ÅŸi grădina ei de legume, terasată.

Un grup de adolescenÅ£i conduÅŸi de un preot tânăr, cu care ne întâlniserăm în cursul dimineÅ£ii, se afla deja acolo. 

Ne‑am aÅŸezat sub un mic acoperiÅŸ de lemn, aÅŸteptând restul grupului nostru. FericiÅ£i. Nu mai ÅŸtiu cine din noi a început cântarea Maicii Domnului, pe care am continuat‑o cu toÅ£ii. 

Încet, încet ajungeau ÅŸi tovarăÅŸii noÅŸtri de drum. Priveam feÅ£ele iluminate de efortul dus la bun sfârÅŸit. Vorbeam puÅ£in, eram fericiÅ£i să ne aflăm acolo. 

Grupul de tineri a plecat. În spatele lui Bogdan, al femeii în negru ÅŸi al celor doi copii, ne‑am apropiat de maica Bartolomea. 

Intrând în capelă, am simÅ£it cum izbucneÅŸte rugăciunea care mă însoÅ£ise în tot timpul urcuÅŸului.  

PuÅ£in mai târziu, am ascultat‑o pe maica Bartolomea, aÅŸezaÅ£i în faÅ£a ei. FoÅŸnetul moale al vegetaÅ£iei ne învăluia tandru. Vedeam valea, cerul era de un albastru luminos, fluturi ÅŸi insecte dansau în jurul feÅ£elor noastre atente. BlândeÅ£e, pace. 

Maica Bartolomea vorbea despre darul preÅ£ios al vieÅ£ii, Hristos/ViaÅ£a, CredinÅ£a, rugăciunea, Dragostea infinită a Tatălui pentru noi, răbdarea, postul, Biserica… Ne‑a oferit fiecăruia o reproducere după o icoană a Maicii Domnului ÅŸi 5 bomboane: trei pentru Sfânta Treime, una pentru Maica Domnului ÅŸi una pentru toÅ£i sfinÅ£ii. Am acceptat cu toÅ£ii, simplu, darul ei. Ne‑a mulÅ£umit pentru asta. Comuniune de suflete… „Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul”…

La plecarea fiecărui pelerin, maica Bartolomea trage clopotul pentru a‑l însoÅ£i în coborâre, în întoarcerea lui în lume. 

Un pelerin

O călătorie lăuntrică

Am aflat de existenÅ£a acestui pelerinaj prin prietena mea ortodoxă George Louisia de la Montpellier. 

Acesta a reprezentat pentru mine ocazia unei călătorii interioare nesperate în profunzimea aproape mistică a legăturii acestei Å£ări cu copilăria mea. Aceea a unei fetiÅ£e franÅ£uzoaice, născută în 1941 la Atena, al cărei tată fusese transferat ca profesor la Institutul Francez din BucureÅŸti din 1941 până în 1946, perioadă dificilă, cu bombardamente dese, printre altele cel al Operei, sub ochii noÅŸtri, devenită de atunci hotelul Novotel din BucureÅŸti. FetiÅ£a care eram atunci vorbea româneÅŸte când s‑a întors la Sète, oraÅŸul de origine al tatălui ei, în FranÅ£a, dar între timp ÅŸi‑a ÅŸters din memorie toate amintirile de copil, cu siguranÅ£ă prea îngrozitoare pentru a fi păstrate. 

Cele doar două zile petrecute în BucureÅŸti, 3 iulie ÅŸi 11‑12 iulie, au fost suficiente pentru a regăsi emoÅ£iile acelei perioade istorice ce urma să traumatizeze încă o dată poporul român, popor ce a ÅŸtiut, cu toate acestea, să rămână la fel de cald, pentru că ÅŸi‑a păstrat sufletul ÅŸi cultura! 

Nu aÅŸ fi putut găsi un grup mai potrivit care să mă însoÅ£ească în această descoperire. Un ghid minunat de 37 de ani, Bogdan Grecu, împreună cu alÅ£i doi membri AXIOS, au programat ÅŸi organizat această călătorie‑pelerinaj. Bogdan e român, foarte ataÅŸat de Å£ara lui, atent la nevoile fiecăruia, entuziast ÅŸi adevărat mediator în diversitatea grupului nostru. 23 de participanÅ£i, toÅ£i ortodocÅŸi, mai puÅ£in trei. Eu însămi sunt catolică. 

Prietenia molipsitoare a funcÅ£ionat din prima zi. S‑au creat legături foarte puternice între noi, prin calitatea atenÅ£iei oferite unii altora. Mitropolitul, ÎnaltpreasfinÅ£itul Iosif ÅŸi episcopul francez ortodox, PreasfinÅ£itul Marc, s‑au aflat printre noi. O adevărată ÅŸansă pentru noi, împreună cu cei 5 preoÅ£i ÅŸi un diacon, însoÅ£iÅ£i de soÅ£iile lor. Am fost uimită de fervoarea acestui grup, de credinÅ£a ÅŸi de încrederea lui în viitor. Irlanda de Nord, SUA ÅŸi FranÅ£a au fost Å£ările „reprezentate” de către laici. 

Într‑un autobuz confortabil ÅŸi sigur, foarte încrezători în competenÅ£a ÅŸi seriozitatea ÅŸoferului nostru român, am făcut un tur din BucureÅŸti la Drobeta, cu croazieră pe Dunăre, traversând nordul Olteniei, primiÅ£i minunat la rugăciune, masă ÅŸi somn în 11 mănăstiri. Îmi voi aminti mereu de calitatea primirii, de surâsurile luminoase ale monahilor ÅŸi monahiilor, de bucătăria pregătită cu dragoste, în care am regăsit cu plăcere aromele copilăriei: salată de vinete, salată de cartofi calzi cu ceapă, varză ÅŸi ardei umpluÅ£i, fasole bătută ÅŸi nelipsita ţuică de fructe ca aperitiv, atât de apreciată de părintele Georges. 

Sufletul meu a vibrat la frumuseÅ£ea sfintelor liturghii însoÅ£ite de cântări care dădeau viaÅ£ă frumoaselor fresce ÅŸi numeroaselor icoane. A fost de‑a dreptul încântător să vezi apărând mănăstirile ÅŸi bisericile lor, adevărate bijuterii înflorite, răspândite prin peisajele frumoase de păduri sau pe malul Dunării. 

Alt punct forte: drumeÅ£iile pe jos sau în 4X4 spre schiturile din pădurea de lângă mănăstirea Tismana. Åži un moment de har: masa atât de primitoare în mijloc de pădure, aproape de schitul în construcÅ£ie al Mitropoliei, pregătită de o familie de români ÅŸi de cei trei copii ai lor, deosebit de drăguÅ£i ÅŸi jucăuÅŸi. 

O altă amintire de neuitat, cea a vizitei la casa părintească a lui BrâncuÅŸi ÅŸi a descoperirii celor trei sculpturi ale sale la Târgu‑Jiu: Masa Tăcerii, Poarta Sărutului ÅŸi Coloana sa fără sfârÅŸit. ExpoziÅ£ia de la Centrul Pompidou pe care tocmai am vizitat‑o la Paris completează omagiul pe care trebuie să‑l aducem acestui geniu creator. 

Åži, mai ales, am cunoscut români ÅŸi românce care vor rămâne dragi sufletului meu… Copii care cântă ÅŸi dansează… Åži licurici sclipitori…