Este destul de greu să rezum în câteva cuvinte toate experienÅ£ele trăite ÅŸi toate da­rurile, văzute ÅŸi nevăzute, pe care le-am primit în acest pelerinaj de nouă zile (8 - 17 iulie 2013) în România care ne-a purtat – am fost cam douăzeci de participanÅ£i – pe plaiurile Munteniei ÅŸi ale Transilvaniei, de-a lungul unui parcurs bogat în vizite, descoperiri ÅŸi mai ales întâlniri.

Am fost foarte impresionată că această călătorie mi-a descoperit istoria atât de zbu­ciumată a acestei Å£ări care a îndurat atâtea opresiuni (dominaÅ£ia otomană, invazia ma­ghiarilor în Transilvania, nazismul, comunismul), că m-am apropiat ÅŸi m-am ataÅŸat de această Å£ară, în care am întâlnit o simpatie pentru cultura franceză ÅŸi pentru FranÅ£a, în general. Am descoperit un spirit de rezistenÅ£ă împotriva tuturor barbariilor ÅŸi o mare fidelitate pentru credinÅ£a ortdoxă, în ciu­da tuturor vitregiilor istoriei...

Unul din momentele cele mai puter­nice pentru mine a fost privilegiul de a putea vizita chilia Părintelui Teofil, la mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, păstrată exact la fel ca atunci când părintele trăia, ca ÅŸi cum abia ar fi ieÅŸit din ea... Eram înconjuraÅ£i de biblioteci pline de casete audio ÅŸi cărÅ£i în braille, lângă maÅŸina de scris în braille care parcă îl aÅŸtepta să se întoarcă (!), de toate obiec­tele sale de uz zilnic. Am rămas mult timp acolo, ca ÅŸi cum o putere binefăcătoare ÅŸi dătătoare de pace ne atrăgea în intimita­tea acestui sfânt Părinte. Într-un mod greu de descris, am simÅ£it prezenÅ£a ÅŸi binecu­vântarea sa. Eu, care din cauza unei timidităÅ£i exagerate ÅŸi paralizante nu în­drăznisem să-i cer binecuvântarea acum câÅ£iva ani când a venit la Bordeaux, am fost fericită acum să mă apropii – oare­cum invizibil, dar cât se poate de real – de Părintele Teofil ÅŸi mai ales să-i pot cânta la mormânt, din toată inima, „VeÅŸnica po­menire".

Desigur, nu a fost totul doar izvor de bucurie. Chiar dimpotrivă, unele experi­enÅ£e legate de anumite practici religioase m-au făcut să-mi pun întrebări sau chiar să mă tulbur: fie lipsa regulilor privind pos­tul înainte de ÎmpărtăÅŸanie sau Å£inutele ceva mai neglijente, fie o Liturghie la care s-a împărtăÅŸit doar un bebeluÅŸ a cărui soră mai mare fusese îndepărtată când s-a apropiat de potir... Mă întreb cum e posibil să con­cepi Sfânta Liturghie ca pe o lucrare divino-umană în care adunarea cere cu insis­tenÅ£ă coborârea Sfântului Duh peste Sfintele Daruri ÅŸi apoi rămâne surdă la invitaÅ£ia lui Hristos ÎnsuÅŸi: „LuaÅ£i, mâncaÅ£i... beÅ£i din­tru acesta toÅ£i”, după care Îl expediază fără ca măcar să-L fi primit?

Ultima seară la BucureÅŸti mi-a adus un răspuns consolator ÅŸi îmbucurător la în­trebarea mea din ajun. Am fost aÅŸteptaÅ£i la biserica rusă Sfântul Nicolae, al cărei paroh este duhovnicul studenÅ£ilor, părin­tele Vasile Gavrilă. Întâi de toate am gus­tat din frumuseÅ£ea cântărilor interpreta­te minunat la slujba Paraclisului Maicii Domnului. Iar apoi am avut un dialog des­chis ÅŸi plăcut cu tinerii studenÅ£i prezenÅ£i. În timpul acestei întâlniri, o doamnă din parohie ne-a explicat că foarte mulÅ£i cre­dincioÅŸi, fie actuali studenÅ£i, fie foÅŸti stu­denÅ£i cu familiile lor, participă duminica la Sfânta Liturghie ÅŸi că Sfânta ÎmpărtăÅŸanie poate dura mai mult de douăzeci de mi­nute, chiar dacă sunt mai multe potire.... Am fost încântată de această imagine di­ferită a vieÅ£ii Bisericii româneÅŸti cu o prac­tică liturgică vie ÅŸi o credinÅ£ă dinamică. Mi-am imaginat pentru o clipă această mulÅ£ime de credincioÅŸi ÅŸi de ucenici ai lui Hristos venind să se adape din Izvor ÅŸi răs­pândind apoi în lume prezenÅ£a Lui în chip nevăzut prin viaÅ£a lor.

În concluzie, aÅŸ sublinia folosul du­hovnicesc pe care mi l-a adus acest pele­rinaj, căci m-a reorientat în mod imper­ceptibil spre rugăciune. Păstrez de-atunci în inimă o anumită pace ÅŸi o încredere fer­mă în Dumnezeu ÅŸi în Hristos Domnul nostru chiar în timpul momentelor difi­cile ale vieÅ£ii.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate mi­nunile pe care le împlineÅŸte pentru noi!

Danielle, parohia ortodoxă Sfântul Iosif, Bordeaux, FranÅ£a

Belgiană ÅŸi catolică fiind, am fost întâmpinată chiar de la aeroport de către pe­lerini francezi – ortodocÅŸi, în cea mai mare parte –, dar ÅŸi de către pastorul luteran din Belfast, de către doi italieni ÅŸi, desigur, de către Bogdan.

Mie îmi plac chipurile oamenilor; aÅŸa că dau slavă pentru toate acele noi chipuri în­tâlnite, chipuri de pelerini, dar ÅŸi de români, toate icoane ale unui Altcineva. Revăd chipul unei femei ce era cu nepoÅ£ica ei ÅŸi cu care am schimbat câteva cuvinte lângă mormântul fiului ÅŸi tatălui lor în prima parte a pelerina­jului din Transilvania, chipul Margăi ÅŸi al fratelui ei, chipul bulversant al femeii ce făcea cărbuni de lemn, chipuri de călugări ÅŸi de maici...

Dau slavă ÅŸi pentru prima binecuvânta­re din biserica de la ColÅ£ea din BucureÅŸti, pentru frumuseÅ£ea grădinii mănăstirii Aninoasa, pentru apusul de soare din satul Margăi, pen­tru lumina serii de la Sâmbăta, pentru redes­coperirea cântării „Grofier Gott, wir loben dich” din biserica fortificată din SighiÅŸoara, imn ce se cântă în regiunea mea, pentru acel moment magic în căruÅ£ă de-a lungul satului românesc, pentru Liturghii...

Marie-France, Belgia