Rânduiala actuală

Cu toții știm că în Vinerea Mare nu se mănâncă nimic (ajunare totală), deci nici nu se slujește Liturghie ca să ne împărtășim (zi aliturgică). O notă din rânduiala ei, aflată atât în Triod, cât și în Tipicon (parantezele indică diferențele din Tipicon), explică: „s-a luat deprinderea [am luat din Tipicul din Palestina] ca în această Sfântă și Mare zi de Vineri să nu se facă nici o liturghie [a Darurilor înaintesfințite, nici o altă liturghie desăvârșită] și nici masă să se pună, nici să se mănânce... Iar dacă va fi cineva foarte neputincios sau prea bătrân și nu va putea să postească toată ziua, să i se dea numai pâine și apă, după apusul soarelui. Așa am luat din sfintele porunci ale Sfinților Apostoli, să nu mâncăm în Vinerea Mare, după cuvântul Domnului către farisei: dacă se va lua Mirele de la ei, atunci vor posti în zilele acelea”. Întrebare: este, așadar, aceasta o poruncă apostolică sau o deprindere (obicei) din Palestina?

Rânduiala străveche

Ierusalim. Jurnalul de călătorie al Egeriei, o cuvioasă pelerină din sec.IV, ne relatează cu lux de amănunte că în Joia Mare se săvârșeau două liturghii: una a zilei, în biserică (14-16h), apoi o alta, la Cruce (adică la Golgota), unică în an; după privegherea de toată noaptea pe Muntele Măslinilor, în Vinerea Mare avea loc, tot la Cruce, închinarea la lemnul Crucii (8-12h) și slujba Patimilor (12-15h), apoi în biserică: vecernia și priveghere de toată noaptea (1).

Antiohia. Sf. Ioan Gură-de-Aur (+407) ne informează, în omiliile sale la Vinerea Mare (2), că în acea zi exista obiceiul de a ieși afară din cetate, la cimitirul orașului (Hristos „a pătimit afară de poartă” Evr 13,12), pentru a prăznui Crucea și a se împărtăși acolo cu Sfintele Taine înaintesfințite: „masa are (deja) pe ea Mielul”, „Oaia jertfită și săvârșită” (RO:85).

Constantinopol. Împărtășirea cu Darurile înaintesfințite avea loc inclusiv în Vinerea Mare. Obiceiul, la care face aluzie și canonul 52 Trulan (691-692) (3), este atestat incontestabil în sec.X de către Tipiconul Marii Biserici (cel mai vechi și complet): în seara Vinerii mari (între 15-18h; Ceasul IX nu exista în general), după citirea Evangheliei, „diaconul zice ectenia mare și [se săvârșește] restul [rânduielii] Înaintesfințitelor. Psalții: Acum Puterile... Chinonic: Psalmul 33,9” (4). A dispărut în sec.XIII, iar în tradiția slavă, în sec.XVI.

Roma. Tipicul Roman I (Ordo Romanus I) din sec.VIII prescrie: liturghia din Joia Mare să aibă loc dimineața (11h) și să se păstreze Sfinte Taine pentru a doua zi, când „la ceasul IX... se închină la Sfânta Cruce și se împărtășesc toți (adorant sanctam crucem et communicantur omnes)” (5).

Explicații

1. Zi „liturgică” se numește orice zi în care slujim liturghie „desăvârșită”, completă, cuprinzând toate cele patru elemente apostolice (FA 2,42), inclusiv prinosul (6) (aducerea și sfințirea Darurilor). Zi „aliturgică” este orice zi fără liturghie. Dintru început, toate duminicile și sărbătorile (rânduite de fiecare Biserică locală) au fost zile obligatoriu liturgice, iar zile obligatoriu aliturgice nu au existat.
2. Mai târziu (sec.IV), s-au rânduit 40 de zile aliturgice (40 = lat. quadragesima > Păresimi), cu ajunare până seara. Așa s-a născut Postul Mare: „în vechime mulți se apropiau de Sfintele Taine fără nici o pregătire. Părinții, dându-și seama de vătămarea ce o are cineva când se apropie nepregătit (de ele), s-au adunat și au rânduit patruzeci de zile de post (ajun), de rugăciuni, de ascultare (a cuvântului), de adunări, pentru ca în aceste zile toți să ne curățim cu toată grija prin rugăciuni, prin milostenie, prin post (ajun), prin privegheri de toată noaptea, prin lacrimi, prin mărturisire și prin toate celelalte, și astfel, după puterea noastră, să ne apropiem cu conștiința curată (de ele)” (7).
3. În timpul Păresimilor, credincioșii mai conștienți și pregătiți doreau totuși să se împărtășească. Însă, pentru că nu se slujea liturghie, s-a găsit soluția de a se păstra Sfinte Taine de la liturghia anterioară (duminica) și de a se împărtăși seara, după ajunare, în cadrul unei slujbe simple, fără fast. Rânduiala aceasta, numită „a Darurilor înaintesfințite”, nu este o „liturghie” (lipsește prinosul) și ziua în care ne împărtășim astfel rămâne „aliturgică”.
4. Vinerea Mare face parte din Păresimi, deci este aliturgică; în plus, se ajunează nu numai până seara, ci total. În același timp însă, este și un mare praznic: „Domnul nostru este pe Cruce și noi prăznuim aceasta, ca să afli că Crucea este sărbătoare și praznic duhovnicesc... Crucea ne este cauza a mii și mii de bunătăți... Pentru aceasta prăznuim Crucea când săvârșim pomenirea ei. Așa ne-a poruncit și Pavel (1 Co 5,7-8)... unde e jertfă, acolo este curățire de păcate, acolo-i împăcare cu Stăpânul, acolo-i praznic și bucurie” (8). Din acest motiv, împărtășirea era firească și practica, generalizată (lipsea doar la Ierusalim, unde însă se dubla ca liturghie completă în Joia Mare!).
5. Împărtășirea în Vinerea Mare este și o soluție pastorală, comunitară: nu toți pot ajuna integral o zi întreagă și atunci este preferabilă o măsura comună, echilibrată. Gheron Iosif, unul din marii nevoitori contemporani, scria: „eram în lume, mâncam la două zile o dată, în ceasul al nouălea... am rugat pe Domnul să mă ierte că mâncam la două zile și I-am spus că atunci când voi fi la Sfântul Munte, voi mânca o dată la opt zile... După ce am venit, am căutat mult, dar n-am găsit decât rânduială cu mâncare o dată în zi” (9).

Concluzii

1. Zi aliturgică înseamnă zi în care nu slujim liturghie completă (cu prinos).
2. Există zile aliturgice de voie (toate în care nu slujim) și obligatorii (Păresimile întregi).
3. Obligația stă în legătură cu porunca de a ajuna.
4. Ajunarea nu exclude împărtășirea cu Daruri înaintesfințite, seara, cu simplitate.
5. Vinerea Mare se ajunează total, dar, pentru bucuria Crucii, ne împărtășim.
6. Aceasta a fost tradiția generală a Bisericii până în sec.XIII-XVI.
7. Actuala tradiție este unilaterală: se practica numai la Ierusalim.
8. Actuala tradiție este arbitrară: ar trebui și să slujim două liturghii în Joia Mare.
9. Actuala tradiție se contrazice: rânduiala Ceasului IX face aluzie la împărtășire (10).

Așadar, a ajuna total în Vinerea Mare și a nu sluji liturghie (11) rămâne o poruncă apostolică. Dar a nu ne împărtăși cu Daruri înaintesfințite (în Joia Mare) reprezintă o deprindere târzie, exagerată și unilaterală, împotriva căreia stă atât tradiția generală a Bisericii primare, cât și rânduiala actuală a Ceasului IX.

Ieromonahul Arsenie de la Malvialle
Consilier liturgic al Arhiepiscopiei

Text:

„la ceasul 8 (14h), tot poporul se adună la (biserica) Martyrium..., se aduce Prinosul din ziua aceea (fit oblatio) și slobozirea are loc aproximativ la ceasul 10 (16h)... Apoi, se merge la Cruce, se zice un singur imn, se face rugăciune și episcopul aduce Prinosul și toți se împărtășesc (fit oratio et offeret episcopus ibi oblationem et communicant omnes). Exceptând această unică zi, peste tot anul nu se aduce niciodată Prinosul la Cruce, decât numai în această zi”
EGERIA, Jurnal de călătorie 35

1. EGERIA, Jurnal de călătorie 35-37 (SC 21:226-239).
2. SF. IOAN GURÄ‚ DE AUR, CPG 4337-9 Despre cimitir și Cruce și La Cruce și la tâlhar I-II (RO: Predici la sărbători împărătești și Cuvântări de laudă la sfinți, ed. IBMBOR, București 2002, p.79-115).
3. „În toate zilele postului sfintei Patruzecimi, afară de sâmbătă și duminică și de sfânta zi a Buneivestiri, să se facă sfânta Liturghie a celor Înaintesfințite”.
4. MATEOS Juan, Le Typicon de la Grande Eglise, 2 vol., OCA 165-166, Roma 1962-1963, p.81-83.
5. DACL (Dictionnaire d’Archéologie chrétienne et de Liturgie) XI.1:771.
6. În greacă: „ana-forá” (>ana-phero =„a purta în sus, a ridica”; Ps. 50,21), în latină: „ob-latio” (>of-fero).
7. SF. IOAN GURÄ‚ DE AUR, CPG 4327 Împotriva iudeilor III.4 (RO: Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei, ed. IBMBOR, București 2007, p.281).
8. SF. IOAN GURÄ‚ DE AUR, CPG 4338, RO:87-88.
9. Scrisoarea 37 în: Gheron Iosif, Mărturii din viața monahală, ed. Bizantină, București 1995, I:178.
10. Ceasul IX din Vinerea Mare se încheie cu Obednița, care reprezintă tocmai rânduiala ierusalimiteană de împărtășire cu Darurile înaintesfințite și trimite evident la Împărtășanie (rugăciunea „Slăbește, lasă...” care e de fapt a 8/10-a dinaintea Împărtășaniei; „Tatăl nostru...”; „Unul Sfânt, Unul Domn...”; Psalmul 33). Oare, să se fi abandonat împărtășirea din Vinerea Mare, prevăzută la Ceasul IX, pentru simplul fapt că la Constantinopol nu exista Ceasul IX și împărtășirea se lega exclusiv de vecernie (cum o avem astăzi)?
11. Nici la Bunavestire nu se săvârșește liturghie – când aceasta ar cădea în Vinerea Mare (nu este cazul în actuala situație calendaristică provizorie) –, cum indică Tipicoanele actuale.