Rânduiala actuală

Cu toÅ£ii ÅŸtim că în Vinerea Mare nu se mănâncă nimic (ajunare totală), deci nici nu se slujeÅŸte Liturghie ca să ne împărtăÅŸim (zi aliturgică). O notă din rânduiala ei, aflată atât în Triod, cât ÅŸi în Tipicon (parantezele indică diferenÅ£ele din Tipicon), explică: „s-a luat deprinderea [am luat din Tipicul din Palestina] ca în această Sfântă ÅŸi Mare zi de Vineri să nu se facă nici o liturghie [a Darurilor înaintesfinÅ£ite, nici o altă liturghie desăvârÅŸită] ÅŸi nici masă să se pună, nici să se mănânce... Iar dacă va fi cineva foarte neputincios sau prea bătrân ÅŸi nu va putea să postească toată ziua, să i se dea numai pâine ÅŸi apă, după apusul soarelui. AÅŸa am luat din sfintele porunci ale SfinÅ£ilor Apostoli, să nu mâncăm în Vinerea Mare, după cuvântul Domnului către farisei: dacă se va lua Mirele de la ei, atunci vor posti în zilele acelea”. Întrebare: este, aÅŸadar, aceasta o poruncă apostolică sau o deprindere (obicei) din Palestina?

Rânduiala străveche

Ierusalim. Jurnalul de călătorie al Egeriei, o cuvioasă pelerină din sec.IV, ne relatează cu lux de amănunte că în Joia Mare se săvârÅŸeau două liturghii: una a zilei, în biserică (14-16h), apoi o alta, la Cruce (adică la Golgota), unică în an; după privegherea de toată noaptea pe Muntele Măslinilor, în Vinerea Mare avea loc, tot la Cruce, închinarea la lemnul Crucii (8-12h) ÅŸi slujba Patimilor (12-15h), apoi în biserică: vecernia ÅŸi priveghere de toată noaptea (1).

Antiohia. Sf. Ioan Gură-de-Aur (+407) ne informează, în omiliile sale la Vinerea Mare (2), că în acea zi exista obiceiul de a ieÅŸi afară din cetate, la cimitirul oraÅŸului (Hristos „a pătimit afară de poartă” Evr 13,12), pentru a prăznui Crucea ÅŸi a se împărtăÅŸi acolo cu Sfintele Taine înaintesfinÅ£ite: „masa are (deja) pe ea Mielul”, „Oaia jertfită ÅŸi săvârÅŸită” (RO:85).

Constantinopol. ÎmpărtăÅŸirea cu Darurile înaintesfinÅ£ite avea loc inclusiv în Vinerea Mare. Obiceiul, la care face aluzie ÅŸi canonul 52 Trulan (691-692) (3), este atestat incontestabil în sec.X de către Tipiconul Marii Biserici (cel mai vechi ÅŸi complet): în seara Vinerii mari (între 15-18h; Ceasul IX nu exista în general), după citirea Evangheliei, „diaconul zice ectenia mare ÅŸi [se săvârÅŸeÅŸte] restul [rânduielii] ÎnaintesfinÅ£itelor. PsalÅ£ii: Acum Puterile... Chinonic: Psalmul 33,9” (4). A dispărut în sec.XIII, iar în tradiÅ£ia slavă, în sec.XVI.

Roma. Tipicul Roman I (Ordo Romanus I) din sec.VIII prescrie: liturghia din Joia Mare să aibă loc dimineaÅ£a (11h) ÅŸi să se păstreze Sfinte Taine pentru a doua zi, când „la ceasul IX... se închină la Sfânta Cruce ÅŸi se împărtăÅŸesc toÅ£i (adorant sanctam crucem et communicantur omnes)” (5).

Explicaţii

1. Zi „liturgică” se numeÅŸte orice zi în care slujim liturghie „desăvârÅŸită”, completă, cuprinzând toate cele patru elemente apostolice (FA 2,42), inclusiv prinosul (6) (aducerea ÅŸi sfinÅ£irea Darurilor). Zi „aliturgică” este orice zi fără liturghie. Dintru început, toate duminicile ÅŸi sărbătorile (rânduite de fiecare Biserică locală) au fost zile obligatoriu liturgice, iar zile obligatoriu aliturgice nu au existat.
2. Mai târziu (sec.IV), s-au rânduit 40 de zile aliturgice (40 = lat. quadragesima > Păresimi), cu ajunare până seara. AÅŸa s-a născut Postul Mare: „în vechime mulÅ£i se apropiau de Sfintele Taine fără nici o pregătire. PărinÅ£ii, dându-ÅŸi seama de vătămarea ce o are cineva când se apropie nepregătit (de ele), s-au adunat ÅŸi au rânduit patruzeci de zile de post (ajun), de rugăciuni, de ascultare (a cuvântului), de adunări, pentru ca în aceste zile toÅ£i să ne curăÅ£im cu toată grija prin rugăciuni, prin milostenie, prin post (ajun), prin privegheri de toată noaptea, prin lacrimi, prin mărturisire ÅŸi prin toate celelalte, ÅŸi astfel, după puterea noastră, să ne apropiem cu conÅŸtiinÅ£a curată (de ele)” (7).
3. În timpul Păresimilor, credincioÅŸii mai conÅŸtienÅ£i ÅŸi pregătiÅ£i doreau totuÅŸi să se împărtăÅŸească. Însă, pentru că nu se slujea liturghie, s-a găsit soluÅ£ia de a se păstra Sfinte Taine de la liturghia anterioară (duminica) ÅŸi de a se împărtăÅŸi seara, după ajunare, în cadrul unei slujbe simple, fără fast. Rânduiala aceasta, numită „a Darurilor înaintesfinÅ£ite”, nu este o „liturghie” (lipseÅŸte prinosul) ÅŸi ziua în care ne împărtăÅŸim astfel rămâne „aliturgică”.
4. Vinerea Mare face parte din Păresimi, deci este aliturgică; în plus, se ajunează nu numai până seara, ci total. În acelaÅŸi timp însă, este ÅŸi un mare praznic: „Domnul nostru este pe Cruce ÅŸi noi prăznuim aceasta, ca să afli că Crucea este sărbătoare ÅŸi praznic duhovnicesc... Crucea ne este cauza a mii ÅŸi mii de bunătăÅ£i... Pentru aceasta prăznuim Crucea când săvârÅŸim pomenirea ei. AÅŸa ne-a poruncit ÅŸi Pavel (1 Co 5,7-8)... unde e jertfă, acolo este curăÅ£ire de păcate, acolo-i împăcare cu Stăpânul, acolo-i praznic ÅŸi bucurie” (8). Din acest motiv, împărtăÅŸirea era firească ÅŸi practica, generalizată (lipsea doar la Ierusalim, unde însă se dubla ca liturghie completă în Joia Mare!).
5. ÎmpărtăÅŸirea în Vinerea Mare este ÅŸi o soluÅ£ie pastorală, comunitară: nu toÅ£i pot ajuna integral o zi întreagă ÅŸi atunci este preferabilă o măsura comună, echilibrată. Gheron Iosif, unul din marii nevoitori contemporani, scria: „eram în lume, mâncam la două zile o dată, în ceasul al nouălea... am rugat pe Domnul să mă ierte că mâncam la două zile ÅŸi I-am spus că atunci când voi fi la Sfântul Munte, voi mânca o dată la opt zile... După ce am venit, am căutat mult, dar n-am găsit decât rânduială cu mâncare o dată în zi” (9).

Concluzii

1. Zi aliturgică înseamnă zi în care nu slujim liturghie completă (cu prinos).
2. Există zile aliturgice de voie (toate în care nu slujim) ÅŸi obligatorii (Păresimile întregi).
3. ObligaÅ£ia stă în legătură cu porunca de a ajuna.
4. Ajunarea nu exclude împărtăÅŸirea cu Daruri înaintesfinÅ£ite, seara, cu simplitate.
5. Vinerea Mare se ajunează total, dar, pentru bucuria Crucii, ne împărtăÅŸim.
6. Aceasta a fost tradiÅ£ia generală a Bisericii până în sec.XIII-XVI.
7. Actuala tradiÅ£ie este unilaterală: se practica numai la Ierusalim.
8. Actuala tradiÅ£ie este arbitrară: ar trebui ÅŸi să slujim două liturghii în Joia Mare.
9. Actuala tradiÅ£ie se contrazice: rânduiala Ceasului IX face aluzie la împărtăÅŸire (10).

AÅŸadar, a ajuna total în Vinerea Mare ÅŸi a nu sluji liturghie (11) rămâne o poruncă apostolică. Dar a nu ne împărtăÅŸi cu Daruri înaintesfinÅ£ite (în Joia Mare) reprezintă o deprindere târzie, exagerată ÅŸi unilaterală, împotriva căreia stă atât tradiÅ£ia generală a Bisericii primare, cât ÅŸi rânduiala actuală a Ceasului IX.

Ieromonahul Arsenie de la Malvialle
Consilier liturgic al Arhiepiscopiei

Text:

„la ceasul 8 (14h), tot poporul se adună la (biserica) Martyrium..., se aduce Prinosul din ziua aceea (fit oblatio) ÅŸi slobozirea are loc aproximativ la ceasul 10 (16h)... Apoi, se merge la Cruce, se zice un singur imn, se face rugăciune ÅŸi episcopul aduce Prinosul ÅŸi toÅ£i se împărtăÅŸesc (fit oratio et offeret episcopus ibi oblationem et communicant omnes). Exceptând această unică zi, peste tot anul nu se aduce niciodată Prinosul la Cruce, decât numai în această zi”
EGERIA, Jurnal de călătorie 35

1. EGERIA, Jurnal de călătorie 35-37 (SC 21:226-239).
2. SF. IOAN GURÄ‚ DE AUR, CPG 4337-9 Despre cimitir ÅŸi Cruce ÅŸi La Cruce ÅŸi la tâlhar I-II (RO: Predici la sărbători împărăteÅŸti ÅŸi Cuvântări de laudă la sfinÅ£i, ed. IBMBOR, BucureÅŸti 2002, p.79-115).
3. „În toate zilele postului sfintei Patruzecimi, afară de sâmbătă ÅŸi duminică ÅŸi de sfânta zi a Buneivestiri, să se facă sfânta Liturghie a celor ÎnaintesfinÅ£ite”.
4. MATEOS Juan, Le Typicon de la Grande Eglise, 2 vol., OCA 165-166, Roma 1962-1963, p.81-83.
5. DACL (Dictionnaire d’Archéologie chrétienne et de Liturgie) XI.1:771.
6. În greacă: „ana-forá” (>ana-phero =„a purta în sus, a ridica”; Ps. 50,21), în latină: „ob-latio” (>of-fero).
7. SF. IOAN GURÄ‚ DE AUR, CPG 4327 Împotriva iudeilor III.4 (RO: Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei, ed. IBMBOR, BucureÅŸti 2007, p.281).
8. SF. IOAN GURÄ‚ DE AUR, CPG 4338, RO:87-88.
9. Scrisoarea 37 în: Gheron Iosif, Mărturii din viaÅ£a monahală, ed. Bizantină, BucureÅŸti 1995, I:178.
10. Ceasul IX din Vinerea Mare se încheie cu ObedniÅ£a, care reprezintă tocmai rânduiala ierusalimiteană de împărtăÅŸire cu Darurile înaintesfinÅ£ite ÅŸi trimite evident la ÎmpărtăÅŸanie (rugăciunea „SlăbeÅŸte, lasă...” care e de fapt a 8/10-a dinaintea ÎmpărtăÅŸaniei; „Tatăl nostru...”; „Unul Sfânt, Unul Domn...”; Psalmul 33). Oare, să se fi abandonat împărtăÅŸirea din Vinerea Mare, prevăzută la Ceasul IX, pentru simplul fapt că la Constantinopol nu exista Ceasul IX ÅŸi împărtăÅŸirea se lega exclusiv de vecernie (cum o avem astăzi)?
11. Nici la Bunavestire nu se săvârÅŸeÅŸte liturghie – când aceasta ar cădea în Vinerea Mare (nu este cazul în actuala situaÅ£ie calendaristică provizorie) –, cum indică Tipicoanele actuale.