Cuvânt filocalic
„Trebuie să păstrăm duhul pocăinței de-a lungul întregii vieți, până la sfârșit. Pocăința este temeiul a toată viața nevoitoare și duhovnicească. Simțământul, intuiția păcatului pot deveni atât de vii în noi, încât cu adevărat să nască pocăința în adânc.” (Arhimandritul Sofronie Saharov, Din viață şi din duh)
„Dacă lucrarea lăuntrică, făcută pentru Dumnezeu, nu-i va ajuta omului, atunci în zadar se va osteni în cea din afară.” (Sbornicul) „Zis-a un bătrân: silește-te de îți învață și îți deprinde inima ta a gândi și grăi întru sine pentru fiecare frate, zicând: acest frate este cu mult mai cuvios și mai vrednic de toată cinstea și... Citeste articolul
Cuvânt filocalic
Nu putem dobândi în noi chipul lui Hristos decât dacă suntem cu adevărat uniți, precum Hristos le cerea ucenicilor Săi: iubiți‑vă unul pe altul, ca să cunoască lumea că sunteţi ai lui Hristos. (Arhimandritul Sofronie Saharov, Din viață şi din duh)
Zis‑a un bătrân: acela care a greșit se cade să se pocăiască, deosebindu‑se de toată dragostea și însoțirea omenească, până când se va înștiința că i‑a primit Dumnezeu pocăința. Pentru că dragostea lumii acesteia ne desparte pe noi de dragostea lui Dumnezeu. (Patericul egiptean) Adevărata conștiință de sine este vederea limpede a neajunsurilor și a... Citeste articolul
Cuvânt filocalic
Cum să ne lucrăm mântuirea? Cum să facem ca trupul nostru să fie nestricăcios, să ne izbăvim de sub stăpânirea păcatului și din puterea morții. Iată ce trebuie a fi grija noastră de fiecare clipă, tot mai puternică, tot mai vie. Viața este atât de scurtă, iar țelul atât de înalt, atât de îndepărtat. Ce înseamnă mântuirea? Moartea trupului nostru este oare singura condiție de a trece în împărăția lui Hristos? Cum putem dezvolta în noi putința de a trăi după poruncile lui Hristos, după Sfântul Duh? Un singur lucru trebuiește: a păstra încordarea rugăciunii și a pocăinței. Moartea atunci nu va mai fi o ruptură, ci o trecere către Împărăția pentru care a ne vom fi pregătit prin împărtășirea cu trupul și sângele lui Hristos, prin rugăciunea și chemarea Numelui Său: „Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru miluiește pre noi și lumea Ta”. (Arhimandritul Sofronie Saharov, Din viață şi din duh)
Alege-ți viața, în care atunci când mâinile și picioarele vor face un lucru, sufletul să fie ocupat cu alt lucru, dacă vrea să se mântuie. (Sbornicul) Zis-a un bătrân: precum umbra noastră pururea o avem cu noi, ori încotro mergem, așa ni se cade nouă să avem umilință și plângerea pururea cu noi, ori încotro vom merge și oriunde vom fi. (Patericul... Citeste articolul
Arhimandritul Efrem Filoteitul
Despre Trezvie. Povețe părintești Să privegheați neîncetat şi să vă păziți mintea, căci de purtarea de grijă sau nu depinde viața sau moartea nemuritorului vostru suflet. Toate pornesc de la imaginaţie. Nu există păcat sau virtute care să nu aibă ca început închipuirea minții. Prin urmare, păzirea cu sârguinţă a curăţiei ei înlesnește scopul sfânt al mântuirii.
Trezvia duhovnicească, în înțelesul ei principal, este aceasta: a păstra mintea curată de închipuirile pătimașe și a ne împotrivi fiecărui atac al vrăjmaşului cu Sfântul Nume al lui Iisus şi cu cuvântul împotrivitor. Fără trezvie nu se dobândește curățirea sufletului şi a trupului şi prin urmare nici Dumnezeu nu Se arată întru simțirea minţii... Citeste articolul
Gheronda Iosif Vatopedinul. Mărturie athonită
Fă metanie de îndată ce greşeşti, nu pierde timpul! Am primit, fiul meu, scrisoarea ta și am văzut în ea neliniştea ta. Nu te întrista, fiule. Nu te neliniști atâta. Dacă ai căzut iarăși, iarăşi ridică‑te! Ai fost chemat pe drumul ce duce la cer. Nu este bine să se împiedice cei care aleargă, dar, dacă se împiedică, să se ridice şi să continue alergarea. Este nevoie de multă răbdare şi pocăință, în fiecare clipă.
Aşadar, fă metanie de îndată ce greşeşti, nu pierde timpul! Deoarece cu cât întârzii să ceri iertare, cu atât mai mult îi dai timp celui rău să‑şi întindă rădăcinile în lăuntrul tău. Nu‑l lăsa să prindă rădăcini! Nu deznădăjdui, dacă ai căzut, ci ridicându‑te degrabă, fă metanie și spune „iartă‑mă, Doamne Hristoase, sunt... Citeste articolul
Gheron Iosif. Fără voia lui Dumnezeu nici nu ne îmbolnăvim, nici nu murim
Frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii, zice înțeleptul Solomon, iar cu el sunt de acord şi Părinţii. Alături de ei spun şi eu: fericit, de trei ori fericit este bărbatul care se teme de Domnul!
Din această frică dumnezeiască se naşte credinţa în Dumnezeu. Ea îl face [pe om] să creadă din tot sufletul că dacă s‑a dedicat întru totul lui Dumnezeu atunci şi Dumnezeu va avea grijă de el întru toate. Şi în afară de hrană şi acoperiş, întru care iarăşi Acesta îl aşează, altă grijă nu are. Ci se supune în toată simplitatea voii Domnului, căruia... Citeste articolul
Cuvinte filocalice
Zicea avva Isidor Pelusiotul că viața fără de cuvânt mai mult folosește decât cuvântul fără viață. Căci viața și tăcând folosește, iar cuvântul şi strigând, supără. Dar dacă și cuvântul și viața se vor întâlni, vor face o icoană a toată filozofia. Același zicea: „Faptele cele bune cinstește‑le. Nu te închina desfătărilor. Că faptele cele bune sunt lucru fără de moarte, iar desfătările lesne se sting.”.
Zis‑a iarăși: „Mulți dintre oameni poftesc cu adevărat fapta bună, dar pe calea care duce spre dânsa întârzie să umble. Iar alții nici fapta cea bună nu socotesc că este. Trebuie doar pe aceia să‑i plecăm să lepede pregetarea, iar pe aceștia să‑i învățăm că fapta bună cu adevărat este faptă bună.”. Zis‑a iarăși că răutatea i‑a... Citeste articolul
Avva Isaia. Despre bucuria făcută sufletului care voieşte să slujească lui Dumnezeu (II)
Cel ce caută cinstirea lui Dumnezeu (de la Dumnezeu), urmăreşte să piardă necurăţia din sine. Grija aceasta întru cunoştinţă taie patimile. Căci s‑a scris: „Grija va veni peste bărbatul înţelept.” Cel ce a slăbit cunoaşte sănătatea. Cel încununat se încunună pentru că a biruit pe vrăjmaşii împăratului. Există patimi, dar există şi virtuţi. Dar de suntem leneşi ne facem vădiţi ca trădători. Bărbăţia inimii este un ajutor dat sufletului de a fi după Dumnezeu, precum lenea este un ajutor spre rău (al răului). Puterea celor ce voiesc să dobândească virtutea stă în aceea că dacă vor cădea nu pierd curajul, ci se îngrijesc iarăşi (să se ridice). Uneltele virtuţilor sunt ostenelile trupeşti întru cunoştinţă; patimile se nasc din lenevie (nepăsare).
Nejudecarea aproapelui este un zid ridicat întru cunoştinţă faţă de cei ce ne războiesc, iar judecarea lui dărâmă zidul întru necunoştinţă. Îngrijirea de limbă face vădit pe om că este făptuitor, iar needucarea limbii înseamnă că nu are înlăuntrul său virtutea. Mila naşte trecerea cu vederea prin cunoştinţa greşelilor altora şi conduce la iubire, iar lipsa de... Citeste articolul
Avva Isaia, Despre bucuria făcută sufletului care voieşte să slujească lui Dumnezeu
Fericit este cel în care nu se va afla ceva din ale celor potrivnici, căci bucuria şi veselia, odihna şi cununa lui vor fi peste măsură. Toate ale lumii acesteia se schimbă, cei ce lucrează pentru viaţă, și cei ce au fost căsătoriți, și toate celelalte de care am vorbit. Iubite frate, să punem toată puterea noastră în lacrimile dinaintea lui Dumnezeu, poate se va milui de noi bunătatea Lui şi ne va trimite puterea, până ce vom birui prin faptele ce le-am săvârşit pe stăpânitorii răutăţii, care vin înaintea noastră. Să ne îngrijim din inimă, să ne dobândim dorirea lui Dumnezeu, care ne va mântui pe noi de mâinile Vicleanului când va ieşi acolo, în întâmpinarea noastră. Să iubim, să iubim pe săraci, ca să ne scape de iubirea de arginţi, când va ieşi întru întâmpinarea noastră. Să iubim a trăi în pace cu toţii, mici şi mari, ca să ne păzească de ură când va ieşi în întâmpinarea noastră. Să iubim pe toţi fraţii noştri, neavând nici o ură în inima noastră faţă de cineva, nici răsplătind cuiva cu rău (Rom. 12, 17), ca să ne păzească pe noi de Veliar, când va ieşi în întâmpinarea noastră. Să iubim smerita cugetare în toate, suportând cuvântul aproapelui şi când ne va lovi sau osândi. Căci aceasta ne va păzi de mândrie când va ieşi întru întâmpinarea noastră. Să cîştigăm cinstirea aproapelui, căutând să nu-l criticăm în nimic. Aceasta ne va păzi de vorbirea lui de rău când va ieşi în întâmpinarea noastră. Să dispreţuim nevoia de lume şi cinstirea ei, ca să ne mântuim de critica ei când va ieşi întru întâmpinarea noastră.
Să învăţăm limba noastră să exprime meditaţia la Dumnezeu, să grăiască dreptatea şi rugăciunea, ca să ne păzească de minciună, când aceasta va ieşi în întâmpinarea noastră. Să ne curăţim inima şi trupul de pofte, ca să ne mântuim de necurăţie cînd va ieşi în întâmpinarea noastră. Căci toate acestea vor căuta să stăpânească... Citeste articolul
Bătrânul și ucenicul
Era un bătrân în Thebaida care şedea în peşteră și avea un ucenic iscusit. Bătrânul obişnuia ca în fiecare seară să-l sfătuiască pe acesta spre cele de folos, iar după povață făcea rugăciune și îl slobozea să se culce. S-a întâmplat o dată ca nişte mireni evlavioşi, cunoscând nevoința multă a bătrânului, să-l cerceteze şi să-l mângâie (cu daruri). După ce au plecat, bătrânul s-a aşezat, după obicei, să-l povățuiască pe frate şi, în timp ce vorbea, l-a luat somnul. Fratele a rămas, aşteptând să se trezească bătrânul ca să-i facă rugăciune. A stat aşa multă vreme şi, cum bătrânul nu se trezea, l-a supărat gândul să se ducă şi să se culce fără să fie slobozit. Și s-a silit împotrivindu-se gândului, şi a rămas. Apoi iarăşi a fost chinuit de gânduri, dar nu a plecat. Şi aşa, ispitit de şapte ori, s-a împotrivit, a stăruit şi nu a plecat.
În istorisirea de azi ni se prezintă experiența unui bătrân și a unui ucenic și care făcea ascultare de el. Legătura dintre ei era atât de puternică, încât ucenicul nu a plecat nici măcar după ce bătrânul a adormit fără a-i da binecuvântare. Mai mult, ucenicul a ales de bună voie să rămână și să se lupte cu propriile-i gânduri. Și nu o dată,... Citeste articolul
Avva Filimon. Cuvânt foarte folositor
Ziceau despre Avva Filimon pustnicul că se închisese într‑o peşteră la mică depărtare de Lavra numită a Romeilor şi se îndeletnicea cu luptele nevoinţii, spunându‑şi în cuget adesea ceea ce se spune că‑şi zicea marele Arsenie: „Filimoane, de ce ai ieşit?” Stăruia deci în peşteră vreme multă, împletind funii şi coşuri, şi dădea iconomului să‑i ia pâini mici pentru hrană. Căci nu mânca nimic decât pâine şi sare, şi de acestea numai în unele zile. Drept aceea nu purta nicio grijă de trup, ci, îndeletnicindu‑se cu contemplaţia, ajunsese înlăuntrul luminii dumnezeieşti. Şi aşa săvârşind slujba de taină cea negrăită, petrecea în bucurie. Iar ducându‑se la biserică Sâmbăta şi Dumineca, umbla singur, ca să nu i se taie mintea de la lucrarea pe care o avea. Iar în biserică, stând într‑un colţ şi pironindu‑şi faţa în pământ, vărsa şiroaie de lacrimi, plângând necontenit şi având neîncetat în minte gândul morţii şi pilda Sfinţilor Părinţi, mai ales pe a lui Arsenie cel Mare, căruia i se şi silea să‑i umble pe urme.
Dar ivindu‑se o erezie în Alexandria şi în ţinutul din jurul ei, a plecat şi s‑a dus în Lavra alăturată [de cea] a lui Nicanor. Şi primindu‑l pe el prea iubitorul de Dumnezeu Paulin, şi dându‑i lui locul său de singurătate, îl rânduieşte în toată liniştea. Căci un an întreg n‑a îngăduit niciodată nimănui să se ducă la el, ba nici chiar el... Citeste articolul
Luptătorul, lupta și cununile
Frate, cu toată veghea trebuie pururea să‑ți păzești inima și simțurile. Pentru că în această viață suntem în război mare, iar vrăjmașul turbează mai cu seamă împotriva nevoitorilor şi cutreieră, după cuvântul Scripturii, căutând pe cine să înghită. Lui trebuie să‑i stai împotrivă cu tărie, chemând ajutorul de sus.
Cum va duce război împotriva patimilor cel ce a făcut pace cu ele, de vreme ce s‑a vândut rob plăcerilor şi cu toată bunăvoința plătește dări asupritorului? Fiindcă unde‑i vrăjmășie, acolo‑i şi război; şi unde‑i război, acolo e şi luptă, iar acolo unde‑i luptă, sunt cununile. Așa că, de vrea cineva să se slobozească de robia amară, să pornească război împotriva... Citeste articolul
Imnele Sfântului Simeon Noul Teolog într-o nouă traducere, versificată, a monahului Maxim
Cuvântul 26 Cum că acela ce încă trăiește întru necunoașterea lui Dumnezeu mort este în mijlocul celor ce trăiesc întru cunoașterea lui Dumnezeu; şi cum că celor ce cu nevrednicie se împărtășesc cu Sfintele Taine, dumnezeiescul Trup şi Sânge al Domnului nedeslușit li se face.
Ca un mort acuma, Doamne, între cei vii mă găsesc, iar între cei morți mă aflu ca un om care trăiesc1, eu, cel mai de plâns, Stăpâne, mai jalnic şi ticăit dintre oamenii pe care pre pământ i‑ai făurit, căci a fi mort între vii ce sunt ție‑afierosiți. Negreșit mai rău m‑arată decât cei nicicând zidiți. Iar dobitocească viață... Citeste articolul
Cuvânt minunat și de suflet folositor (II)
Cuvânt al celui între sfinți părintelui nostru Ioan Damaschin Dar nu săvârșește omul niciun păcat dacă nu‑l biruie şi nu‑l iau în stăpânire mai întâi acești uriași puternici, cum zice preaînțeleptul între asceți Marcu, adică uitarea, nepăsarea şi neștiința.1 Iar pe acestea le naște plăcerea, odihna, iubirea slavei de la oameni şi împrăștierea. Dar pricina cea dintâi a tuturor acestora şi așa zicând maica cea mai rea a lor este, cum am zis, iubirea de sine sau iubirea nerațională de trup şi alipirea pătimașă de el. Iar împrăștierea şi moleșirea minții, împreună cu alunecarea la glume şi la vorbe de rușine, pricinuiesc multe rele şi căderi, ca şi îndrăzneala şi râsul.
Dar înainte de toate acestea trebuie să știm că iubirea pătimașă de plăcere este de multe feluri şi de multe forme, şi multe sunt plăcerile care amăgesc sufletul, când nu se întărește prin trezvie întru frica de Dumnezeu şi în dragoste de Hristos, îngrijindu‑se de lucrarea virtuților. Căci se ivesc nenumărate plăceri care atrag la ele ochii sufletului: cele ale... Citeste articolul
Cuvânt minunat și de suflet folositor (II)
Dar nu săvârșește omul niciun păcat dacă nu-l biruie şi nu-l iau în stăpânire mai întâi acești uriași puternici, cum zice preaînțeleptul între asceți Marcu, adică uitarea, nepăsarea şi neștiința.1 Iar pe acestea le naște plăcerea, odihna, iubirea slavei de la oameni şi împrăștierea. Dar pricina cea dintâi a tuturor acestora şi așa zicând maica cea mai rea a lor este, cum am zis, iubirea de sine sau iubirea nerațională de trup şi alipirea pătimașă de el. Iar împrăștierea şi moleșirea minții, împreună cu alunecarea la glume şi la vorbe de rușine, pricinuiesc multe rele şi căderi, ca şi îndrăzneala şi râsul.
Dar înainte de toate acestea trebuie să știm că iubirea pătimașă de plăcere este de multe feluri şi de multe forme, şi multe sunt plăcerile care amăgesc sufletul, când nu se întărește prin trezvie întru frica de Dumnezeu şi în dragoste de Hristos, îngrijindu-se de lucrarea virtuților. Căci se ivesc nenumărate plăceri care atrag la ele ochii sufletului: cele ale... Citeste articolul
Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana
O nouă etapă în renovarea și amenajarea „Mănăstirii Sfântului...
Congresul Tinerilor NEPSIS Spania
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team