Cuvânt minunat și de suflet folositor (I)

Trebuie să se știe că omul fiind îndoit, adică suflet şi trup, îndoite îi sunt şi simțurile şi virtuțile trupului şi ale sufletului. Și cinci sunt ale sufletului şi cinci ale trupului. Simțurile sufletești, pe care înțelepții le numesc şi puteri, sunt acestea: mintea, cugetarea, părerea, închipuirea şi simțirea; iar cele trupești: vederea, mirosul, auzul, gustul şi pipăitul. Din această pricină, îndoite sunt şi virtuțile lor, îndoite şi păcatele. Încât e de trebuință ca tot omul să știe limpede câte sunt virtuțile sufletești şi câte cele trupești, şi cari sunt, iarăși, patimile sufletești şi care cele trupești.

Sf. Ioan Gură de Aur

În zadar se săvârșește Liturghia în fiecare zi dacă nu vă împărtășiți. Acestea le spun nu ca să vă împărtășiți oricum, la întâmplare, ci ca să vă faceți vrednici. Omule, dacă nu ești vrednic să te împărtășești, atunci nici pe celelalte rugăciuni ale Liturghiei nu ești vrednic să le auzi. Deci, dacă (zici că) nu ești vrednic să te apropii de Sfintele Taine, pleacă împreună cu catehumenii, pentru că nu te deosebești cu nimic de ei.  

Avva Isaia. Despre păzirea minții

,,De nu va urî omul toată lucrarea lumii acesteia nu va putea sluji lui Dumnezeu. Deci care este slujirea lui Dumnezeu? Numai aceasta: să nu avem nimic străin în minte în vremea când ne rugăm Lui, nici plăcere când Îl binecuvântăm, nici răutate când Îi cântăm, nici ură când luăm partea Lui, nici râvnă rea care să ne împiedece să zăbovim cugetând la El şi să ne aducem aminte de El. Căci toate aceste lucruri întunecate se fac zid care închide nefericitul suflet, de nu poate sluji curat lui Dumnezeu. Fiindcă acestea îl rețin în văzduh și nu‑l lasă să meargă în întâmpinarea lui Dumnezeu și să‑L binecuvinteze întru ascuns și să‑L primească în cămara inimii, ca să fie luminat de El. Iată de ce se întunecă mintea totdeauna şi nu se poate apropia de Dumnezeu, dacă nu are grijă să taie acestea de la sine, întru cunoștință”1.

Avva Pimen cel Mare

Zis‑a iarăși: mai mare decât aceasta dragoste nu este cu putință să afle cineva, decât să‑și pună sufletul pentru aproapele său. De va auzi cineva un cuvânt rău, adică de mâhnire, putând și el să zică asemenea și se va lupta să nu‑l zică, sau de i se va face strâmbătate și va suferi și nu va răsplăti, unul ca acesta își pune sufletul său pentru aproapele său.

Despre darul deosebirii

Everghetinos I. Pricina a patra – Din Pateric

Avva Nichita

Spunea avva Nichita despre doi frați că au mers să locuiască împreună. Unul dintre ei se gândea: „Dacă vrea ceva fratele meu, aceea fac“. La fel se gândea şi celălalt: „O să fac voia fratelui meu“. Şi au trăit ani mulți cu multă dragoste.

Avva Marcu Egipteanul. Nejudecarea Aproapelui

„Dacă împăratul cel pământesc nu va lăsa pe slujbașii săi să stea înaintea lui întinați, decât numai cu slavă multă, cu cât mai mult puterea cea dumnezeiască nu va curăți pe slujitorii Sfintelor Taine, când stau înaintea slavei celei cerești? Iar viteazul și nevoitorul lui Hristos, Marcu Egipteanul, mare făcându‑se, s‑a învrednicit darului acestuia, pentru că n‑a osândit pe cleric.”

Sfântul Teodor Studitul. Pentru postul folositor

Fraţilor şi părinţilor, bun este postul, numai de va avea şi pe însoţitoarele lui, pe cele care i se cuvin lui, care sunt: pacea, buna voire, buna ascultare, blândeţea, milostivirea şi toate celelalte, câte sunt în îndreptările bunătăţii. Ci dia­volul, ca un vrăjmaş şi tulburător al mân­tuirii noastre ce este, ce meşteşugeşte şi ce iscodeşte? Toate cele potrivnice pune în postitori şi îi face pe ei să fie obraznici şi să întoarcă vorba, aspri, mânioşi, iuţi, măreţi în zadar, pizmuitori, grăitori de cele urâte. Şi în ce chip? Pricinuindu-le celor ce postesc mai multă vătămare şi pagubă din patimile acestea decât folosinţă prin postirea lor.

Avva Ioan Colov. Ascultare şi iubire

Avva Ioan Colov s-a născut prin 339, iar prin 356-357 devine ucenic al unui bătrân la Sketis. Înainte de acestea este „probat” în ale voinţei, lăsat fi­ind şapte zile la poarta mănăstirii, unde în­gerii lui Dumnezeu pun pe capul lui şapte cununi, după numărul zilelor de răbdare petrecute fără mâncare şi lipsit de somn. Bătrânul, văzând ascultarea acestuia şi în­coronarea lui de către îngeri, l-a primit în mănăstire. Începutul intrării sale în mănăs­tire prin proba biruită nu a rămas singura din viaţa cuviosului, fapt pentru care redăm mai jos o minunată lucrarea a ascultării: „Se povestea despre avva Ioan Colov că a mers la un Bătrân tebait, la Schit, şi a stat în pustie. Bătrânul a luat un lemn us­cat şi l-a plantat. Apoi i-a zis: În fiecare zi să-l uzi cu o cană de apă până când face rod. Şi apa era departe de el, încât trebuia să plece seara şi să se întoarcă dimineaţa. După trei ani lemnul a dat lăstari şi a făcut rod. Şi luând Bătrânul rodul acela l-a dus în biserică, zicând fraţilor: Luaţi şi mâncaţi rodul ascultării!” .

Sfântul Siluan Athonitul

Domnul iubeşte pe toţi oamenii, dar pe cel care Îl caută, pe acela mai mult îl iubeşte. „Pre carii Mă iubesc, Eu iubesc, zice Domnul, şi cei ce Mă caută vor afla har” (Pilde 8, 17). Iar cu harul bine este a vieţui, veselie este sufletului, care zice: „Domnul meu, eu robul Tău sunt”. Mare bucurie se cuprinde în aceste cuvinte: dacă Domnul este al nostru, atunci toa­te sunt ale noastre. Iată cât suntem de bogaţi.

Despre judecarea aproapelui

Periplu duhovnicesc prin cugetările sfinţilor Pentru aceea, o, omule, oricine-ai fi tu, cel care judeci, eşti fără cuvânt de apăra­re: fiindcă în ceea ce pe altul îl judeci, pe tine însuţi te osândeşti, căci aceleaşi lu­cruri le faci şi tu, cel care judeci. (Rom. 2, 1)

Sfântul Teodor Studitul. Sfaturi pentru postul folositor

„Fraţilor şi părinţilor, bun este postul, numai de va avea şi pe însoţitoarele lui, pe cele care i se cuvin lui, care sunt: pacea, buna voire, buna ascultare, blândeţea, mi­lostivirea şi toate celelalte, câte sunt în în­dreptările bunătăţii. Ci diavolul, ca un vrăj­maş şi tulburător al mântuirii noastre ce este, ce meşteşugeşte şi ce iscodeşte? Toate cele potrivnice pune în postitori şi îi face pe ei să fie obraznici şi să întoarcă vorba, aspri, mânioşi, iuţi, măreţi în zadar, piz­muitori, grăitori de cele urâte. Şi în ce chip? Pricinuindu-le celor ce postesc mai mul­tă vătămare şi pagubă din patimile aces­tea decât folosinţă prin postirea lor.

O istorioară despre Rai

 „O mie de ani înaintea ochilor Tăi, Doamne, sunt ca ziua de ieri care a trecut” (Ps. 89, 4) Era un călugăr de mult în mănăsti­re şi se întreba: „Cum poate să trea­că o mie de ani ca o zi?” Atât este de frumos în Rai şi atât de mare fericire, că o mie de ani pare o zi. Călugărul era paracliser la biserică şi avea via­ţă înaltă. El s-a rugat Maicii Domnului câţi­va ani de zile şi zicea: „Maica Domnului, roagă-te la Mântuitorul Hristos să-mi arate cum trec o mie de ani ca o zi? Căci ştiu că aceste cuvinte ale Duhului Sfânt sunt adevărate”. S-a rugat trei ani şi i-a arătat Dumnezeu. Fiind paracliser, după slujba de la miezul nopţii a rămas singur în biserică citind acatistul Maicii Domnului. Cheile le avea în mână şi potca­pul îl pusese pe o strană. Deodată a intrat în biserică un vultur şi s-a aşezat pe iconostas. Dar atât era de frumos vulturul, cum nu mai văzuse în viaţa aceasta nimeni. Era cu mii de culori, avea ochii negri şi se uita prin biseri­că. Fiecare pană era ca o piatră scumpă.

Despre Avva Sisoe

Puterea de a distinge prezenţa ispititoare a diavolului şi a identifica şiretlicurile acestu­ia în tumultul vieţuirii pătimaşe este cu siguranţă caracteristică oamenilor înduhovniciţi, care au căutat cu adevărat să înţeleagă ce e răuşi ce e bine,în opoziţie cu ce îmi placeşi ce nu îmi place,cu ce vreau şi ce nu vreau.Mântuitorul Însuşi ne-a pur­tat spre această claritate a distingerii printr-o Evanghelie pe cât de profundă, pe atât de limpede.