JERTFA A FOST PREZENTĂ ÎN FIREA OMULUI DIN CELE MAI VECHI TIMPURI

În primele pagini ale Scripturii¹, unde omul este descris ca dezvoltator de meșteșuguri prin care‑și câștiga existența, fiii lui Adam, Cain și Abel, I‑au adus jertfă lui Dumnezeu din rodul muncii mâinilor lor. „Și a fost așa: după câteva zile Cain a adus jertfă lui Dumnezeu din roadele pământului, iar Abel a adus și el din cei întâi‑născuți din turmele sale și din părțile lor grase.” (Fac. 4, 3‑4). Traducerea și exegeza Septuagintei ne ajută mult în descifrarea textului: Cain a jertfit din roadele pământului, iar jertfele îi lăsau dreptul autorului lor de a‑și păstra o parte din ele; la Abel a fost vorba, în schimb, de „părțile grase ale turmelor lui”. Mai mult, comentatorul iudeu Filon afirmă că primul copil al omului, Cain, şi‑a adus jertfa după câteva zile, adică a întârziat să‑I mulțumească Domnului pentru cele care i‑au fost înlesnite, lucru care L‑a determinat pe Dumnezeu să‑i pedepsească întârzierea. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că el a adus roade la întâmplare, și nu din cele mai bune, așa cum a făcut Abel. Tot Septuaginta mai evidențiază şi un alt aspect: Cain a jertfit (gest obișnuit), iar Abel a dăruit (lucru deosebit).²

Toate acestea ne împing să extragem câteva învățături care ne sunt de un real folos în viața liturgică: atunci când dorim să Îi mulțumim Domnului pentru cele pe care ni le dăruiește, cum este indicat să procedăm? Mai întâi cred că nu este indicat ca uneori „să dorim” să mulțumim, iar alteori să fim incomodați de gândul că este normal să aducem un dar la biserică. Dat fiind faptul că viața noastră este cel mai mare dar pe care Domnul ni‑l face, la care, cei mai mulți dintre noi, pot adăuga sănătatea, dar și altele, este firesc să Îi mulțumim Domnului. Iar una dintre formele prin care Îi putem spune „mulțumesc” lui Dumnezeu este jertfa materială. Așadar, cu fiecare prezență a noastră la liturghie „să mulțumim Domnului pentru toate câte ni le dă nouă”, să mulțumim cu gura, cu închinăciunea, cu alimente, după putin-ță, cu un ban.

CE ESTE MAI BUN, AL DOMNULUI SĂ FIE

Apoi, darurile se cer a fi de o calitate deosebită. Adică, atunci când aducem ceva, darul nostru este normal să fie pe măsura Celui care ne‑a ajutat în săptămâna trecută sau în ziua tocmai încheiată să ne câştigăm pâinea cea de toate zilele. Înaintea altarului, creștinul nu se cade să vină cu jumătăți de măsură, tânguit și între două ape.³ Căci Domnul nu se comportă cu noi ca și cu niște copii renegați. El este bun și „cu cei buni și cu cei răi”, și, ca atare, dacă nimeni dintre oameni nu este fără de păcat înseamnă că nimeni nu trebuie să uite cuvântul „mulțumesc”, pe care să‑l însoțească și cu ceva de ordin material.

Într‑una din rugăciunile prin care se sfințește tocmai pârga de poame este subliniată porunca divină ca omul să Îi aducă daruri lui Dumnezeu: „Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai poruncit fiecăruia dintre noi să‑Ți aducem Ție, după putință, ale Tale din ale Tale; care dăruiești ca răsplătire pentru acestea bunătățile Tale cele veșnice; Cel ce cu bunăplăcere ai primit darul cel după putere al văduvei, primește și cele ce s‑au adus acum de robii Tăi (și aici se pomenesc numele celor care au adus produsele de binecuvântat), și‑i învrednicește, ca acestea să fie socotite în visteriile Tale cele veșnice, dăruindu‑le îmbelșugată desfătare a bunătăților Tale celor din această lume, împreună cu cele ce le sunt de folos.”⁴.

CE JERTFE ADUCEM DOMNULUI?

Jertfele „la vii” sunt variate. Dacă avem în minte ceea ce am citit mai sus, înseamnă că putem aduce la biserică tot ce rodește pământul, tot felul de legume și fructe, cereale, pâine și diferite produse de panificație, ulei, struguri, untdelemn etc. La acestea se pot adăuga și produsele de origine animală, adică lapte, brânză, ouă și chiar carne; de asemenea, pește. Bineînțeles că darurile pe care le oferim Bisericii se cade să fie alese în funcție de timpul liturgic: dacă este post, aducem produse de post, dacă este perioadă de dulce, se pot aduce și produse de origine animală. Să mai adăugăm şi că aceste alimente se dăruiesc în totalitate sau parțial slujitorilor sfântului altar, și tot din ele se poate împărți și credincioșilor.

O categorie aparte de jertfe sunt cele necesare la săvârșirea cultului, cum ar fi apa, prescurea, vinul liturgic, untdelemnul; mai putem aminti şi florile de împodobit icoanele.

CÂT JERTFIM DIN CEEA CE CÂȘTIGĂM?

Cartea Leviticului vorbește de un procent de 10% pe care iudeul i‑L înapoia Domnului pentru toate cele obținute.⁵ Multora dintre noi ni se pare prea mare această cifră și, de cele mai multe ori, nu dăruim nici jumătate din ea. Numai că nu se procedează întocmai corect, în felul acesta. De ce? Pentru că atunci când nu dăruim nimic, sau dăm foarte puțin din câștigul nostru, într‑un anume fel gândim astfel: „Ceea ce eu câștig este rezultatul gândirii mele, al muncii mele, și dacă eu nu aș fi mers la muncă, dacă eu nu aș fi fost atât de inspirat și de inteligent, dacă și iar dacă..., nu aș fi câștigat atât și atât.”. De multe ori uităm că muncim și ne câștigăm pâinea cea de toate zilele prin puterea și cu binecuvântarea lui Dumnezeu.

De când știința a evoluat, mecanizarea agriculturii a eliminat mult din munca manuală a țăranului. Numai că, la origine, omul așa a trăit, simțea că binecuvântata ploaie și toate fenomenele atmosferice, dacă nu erau prielnice și cu măsură, toamna nu reușea să culeagă prea multe de pe ogor. Tot așa este indicat să gândim și astăzi, noi, cei care nu muncim la câmp: dacă Domnul nu ne‑ar milui cu sănătate și putere de muncă nu am putea să ne procurăm mâncarea, atât de necesară; ba, mai mult, devenim o povară sau cădem în sarcina altora de a fi întreținuți.⁶ Raționamentul dezvoltat aici exclude pronia divină față de om prin vremurile de folos; cu alte cuvinte, am gândit după mintea neînțeleaptă a unora din zilele noastre. Deci, iată ce înseamnă ca Hristos Domnul să ne păzească sănătoși și să ne dăruiască spor în tot ce facem.

CARE ESTE FOLOSUL ADUCERII LA BISERICĂ A UNOR ALIMENTE? BELȘUG DE BINECUVÂNTARE

Mare este sfințenia Bisericii, care se revarsă și peste alimente! După partea de slujbă care are în centrul ei pregătirea credincioșilor pentru a primi sfântul Trup și Sânge, adică după ce hrănim sufletul cu cea mai mare și mai importantă hrană, sfânta Împărtășanie, Biserica, încă dintru început, a avut în vedere și binecuvântarea alimentelor care formau principala hrană a credinciosului. De exemplu, Faptele Apostolilor povestesc, în capitolul al VI‑lea, că primii creștini puneau totul la picioarele apostolilor Domnului, care binecuvântau și apoi împărțeau în mod egal tuturor. Dăruind, arătăm dragoste față de semen. Viața sfântului Ioan cel Milostiv de asemenea este pilduitoare.

Atunci când aducem la biserică alimente, ele se vor binecuvânta printr‑o rugăciune specială, care ne amintește de sfântul proroc Daniel: acesta, mâncând produse vegetale, și‑a păstrat darurile deosebite dobândite de la Dumnezeu⁷: „Doamne, Cel ce ai plinit toate prin cuvântul Tău și ai poruncit pământului să scoată multe feluri de roade spre desfătarea și hrana noastră; care pe cei trei tineri și pe Daniel, care erau în Babilon, fiind hrăniți cu semințe, i‑ai arătat mai frumoși decât cei hrăniți cu multe desfătări; Însuți, întru tot Bunule Împărate, și aceste semințe cu multe feluri de roade le binecuvintează și sfințește pe cei ce vor gusta din ele.”⁸. Știința de astăzi certifică folosul mâncării de origine vegetală.

Hrana obișnuită se cere să fie binecuvântată și pentru a fi scoasă de sub o posibilă influență demonică⁹, deoarece nu știm cine lucrează și ce simțăminte are în inimă, cât de intens înjură sau se roagă, unde‑i sunt inima și gândul când muncește.