„DOAMNE AL PUTERILOR, FII CU NOI!”

Primele două cuvinte ale rugăciunii sunt o invocare prin expresia „Doamne al puterilor”. Ne amintim că numele Doamne, pe cât este de obișnuit, pe atât de profund se revelează² în sensuri, căci desemnează „numele mai presus de orice nume” (Filip. 2, 9), prin care Dumnezeu S‑a revelat în rugăciunea lui Moise: „Și Dumnezeu i‑a grăit lui Moise: Eu sunt Cel ce este.” (Ieș. 3, 13‑15). Acest nume redă, pentru ontologia greacă, esența sau una din calitățile „de bază” ale Dumnezeirii, și anume aceea de „a fi”, de a exista prin Sine și de a da și altora, prin creație, putința de a exista. Numai că Dumnezeu există necauzat, din veșnicie, de unde și atributul aseității, al atemporalității, şi „lucrul mâinilor Sale” prin facere. Pentru mistica iudaică, Doamne este cel mai deosebit cuvânt din toate câte există, căci Îl revelează pe Cel Atotputernic.

Al doilea cuvânt, „al puterilor”, este prezent în mai multe locuri ale Scripturii.³ Astfel, îl găsim în Psalmul 23, 10, pe care îl rostim și în cadrul Rugăciunilor pentru Sfânta Împărtășanie: „Cine este acesta, Regele, / Împăratul slavei? Domnul puterilor – acesta este Împăratul slavei.”. Un alt loc este cel din 2 Reg. 6, 2, unde ni se povestește despre mutarea chivotului din casa lui Aminadab în Ierusalim: „Apoi s‑au sculat și au plecat, David și cu el întreg poporul care era împreună cu el, din căpeteniile lui Iuda, ca să urce și să aducă de acolo chivotul Domnului, peste care a fost chemat numele Domnului oștirilor, care șade pe heruvimi deasupra lui.”. Dar până a vorbi de mutarea chivotului ar fi indicat să ne oprim la Șilo, acolo unde merseseră părinții lui Samuel, Elcana și Anna. Din cauza sterpiciunii, Anna era tare amărâtă, ceea ce a făcut‑o să plângă și să‑I spună lui Dumnezeu necazul ei. Iată cum I S‑a adresat: „Atotputernice (Adonai), Doamne, Dumnezeule (Eloi) Savaot (Sabaoth), dacă îți vei pleca privirea spre smerenia roabei Tale și‑ți vei aduce aminte de mine și‑i vei da roabei tale un prunc de parte bărbătească...” (1 Reg. 1, 11). Deci, ei se urcau an de an, în fiecare zi de sărbătoare, din cetatea lor, „din Armanthaim, să se închine și să‑I aducă jertfe Domnului Dumnezeu Sabaoth” (1 Reg. 1, 3). În rugăciunea Annei se găsesc concentrate mai multe nume divine, fapt care arată puterea credinței ei și tăria sfințeniei divine pe care ea o potența asupra sa.

Din versetele citate până aici înțelegem că acest nume era așezat în legătură cu chivotul⁴, fapt care rămâne valabil și în cultul Bisericii Ortodoxe, căci, înainte de prefacerea darurilor, preotul, în fața sfintei mese, iar credincioșii în biserică, se roagă așa: „Sfânt, Sfânt Sfânt, Domnul Savaot, plin este cerul și pământul de mărire Ta.”. Așadar, în liturghie avem un apelativ vechi, de origine biblică, cu o istorie profundă îndărătul său.

Domnul Savaot este Domnul oștirilor lui Israel, acesta este înțelesul de bază al termenului.⁵ Așa I se adresează David în lupta sa cu Goliat: „Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliță și cu scut, iar eu vin spre tine în numele Domnului Sabaoth, Dumnezeul oștirilor lui Israel.” (1 Reg. 17, 45). Deși regele era unsul lui Dumnezeu, iar armata regală ducea războaiele lui Israel, totuși, de multe ori, din cauza inferiorității față de inamic, aceştia nu se încredeau în capacitățile lor. Nădejdea și‑o puneau în Domnul, iar lupta era una sfântă, întrucât își apărau teritoriul celor douăsprezece seminții. Așa înțelegem cuvintele tânărului David, care, în urma provocării filistienilor, răspundea nu cu o tehnică militară deosebită, ci, dimpotrivă, cu multă credință. El lupta în numele și cu puterea numelui Domnului⁶, lucru deosebit de important. Același lucru îl facem și noi, creștinii, de fiecare dată când rostim rugăciuni în care este prezent numele lui Dumenzeu.⁷ Și nu există rugăciuni care să fie lipsite de unul, dacă nu chiar mai multe nume ale lui Dumnezeu. De altfel, fiecare rugăciune începe prin invocarea Numelui Celui căruia ne adresăm, iar acesta este numele Preasfintei Treimi.

CARE ESTE SLUJIREA PUTERILOR?

Chiar dacă și astăzi, din nefericire, au loc războaie, statele care‑și împart conducerea lumii nu mai țin cont de textul Scripturii. Cu toate acestea, Dumnezeu nu S‑a retras din creație, adică nu acceptăm deismul. Domnul nu lasă lumea la voia totală a omului, motiv pentru care Sfinții Părinți au descifrat în multe locuri biblice un înțeles duhovnicesc. Ei au văzut în acele „puteri” categoria de îngeri despre care scrie sfântul Dionisie Areopagitul în a doua din cele trei triade. Ele împlinesc voia lui Dumnezeu și stăpânesc planetele, stelele, vânturile, mările și diavolii; dau oamenilor puterea prorociei și darul tămăduirilor şi ne ajută să răbdăm necazurile și să lucrăm poruncile. Așadar, prin această categorie de îngeri, creată de Dumnezeu, Făcătorul cerului⁸ și al pământului, Preasfânta Treime lucrează în lume.

Dacă privim la măreția unui înger⁹, care face parte din triada cea mai apropiată de oameni, înțelegem că celelalte ființe cerești au puteri și slujiri din ce în ce mai mari, direct proporționale cu apropierea de tronul Preasfintei Treimi. Deci, când Îl rugăm pe Domnul puterilor să fie cu noi se cade să avem în memorie multe din acele cazuri în care Puterile cerești împlineau voia divină: steaua care i‑a condus pe magi, anghelofaniile și minunile profeților, minunile apostolilor prin îngeri etc. Mai dorim să adăugăm doar un exemplu concludent, prin care să conștientizăm cât de important este să‑L invocăm în rugăciune pe Dumnezeul cel Atotputernic; căci așa cum i‑a ajutat pe cei de demult, la fel Îl putem face prezent și ajutător şi nouă, celor de azi. Locul de amintit este următorul: „Şi Domnul a trimis un înger și i‑a nimicit pe toți vitejii războinici și pe căpeteniile și pe generalii din tabăra Assur, iar acesta s‑a întors cu rușinea pe față în țara sa.” (2 Paralip. 32, 21).

Domnului Celui Atotputernic ne adresăm în necazurile noastre. El este gata să ajute „tot sufletul cel necăjit și întristat”, numai noi să avem smerenia cuvenită. Mai amintim că în cadrul Pavecerniței cântarea de care ne ocupăm se alternează cu șase versete care formează Psalmul 150, acest lucru trimițând la rugăciunea doxologică și de mulțumire, pe care toată creația se cade să o aducă Domnului pentru binecuvântările Lui.

„CĂCI PE ALTUL AFARĂ DE TINE AJUTOR ÎNTRU NECAZURI NU AVEM.”

Mărturisirea de mai sus se aseamănă cu o rugăciune adresată multora dintre sfinți, cum ar fi Mina, Nectarie şi mai presus de ei Maicii Domnului, prin care creștinul li se adresează ca unor Persoane deosebite, care de fiecare dată când au fost invocate, când li s‑a cerut ajutorul, nu au pregetat să fie prezente.¹⁰ În puține cuvinte, noi facem o mărturisire de credință deosebit de importantă, căci recunoaștem că, de fiecare dată când am căutat sprijinul divin, el s‑a și făcut simțit.

„Biserica lui Hristos este o Biserică ce duce război cu începătoriile și cu puterile și cu stăpâniile întunericului veacului acestuia, cu duhurile rele care sunt sub cer (Ef. 6, 12). Acestea alcătuiesc o împărăție strașnic organizată și se războiesc neîncetat cu extremă iscusință și putere cu toți oamenii și cu lumea, care în rău zace. Un singur om pe câmpul de luptă nu este ostaș¹¹, iar creștinul care se bizuie pe sine însuși, sau care nu aparține turmei adevărate a lui Hristos, Bisericii lui Hristos, al cărei Cap este Hristos Însuși (nu un om, ca papa), nu poate, de asemenea, ține piept cu succes nenumăraților, puternicilor și șireților dușmani ai mântuirii. Creștinul are nevoie neîncetat de un ajutor puternic și de o susținere de sus, de la Dumnezeu și, după harul Său, de la Maica Domnului, de la Sfintele Puteri cerești cele fără de trup și de la Sfinți, oștenii Lui pentru noi, care au bineplăcut lui Dumnezeu și care, cu ajutorul Lui, au biruit în viața lor pământească trupul, lumea și pe diavolul. Într‑un cuvânt, are nevoie de ajutorul necurmat al Bisericii cerești, triumfătoare.”¹²

„DOAMNE AL PUTERILOR, MILUIEȘTE‑NE PE NOI!”

Așadar, când lectura ne așează înaintea ochilor sintagma Doamne al puterilor, noi înțelegem că ea îl numește pe Domnul, Împăratul slavei, care tronează peste întreaga creație văzută și nevăzută. El este Domnul tuturor îngerilor, care l‑a ajutat pe Israel în luptele sale și care ne ajută și pe noi, prin îngerii Săi, motiv pentru care nu cunoaștem alt ajutor în necazuri în afara Sa.

Prin cererea de miluire, în pleroma ei, Biserica și orice creștin trăitor al comuniunii eclesiale Îl roagă pe Domnul să miluiască, adică să ajute la orice formă de încercare și să reverse harul Său peste fiecare.

Note: