Aplecându‑ne asupra Sfintelor Taine, să ne oprim mai întâi asupra Botezului, în cadrul căruia, după Ectenia Mare, se sfințește untdelemnul, rostindu‑se:„Stăpâne, Doamne, Dumnezeul părinților noștri, Care celor ce erau cu Noe în corabie le‑ai trimis porumbelul având în gură ramura de măslin, semnul împăcării și al mântuirii din potop, și ai închipuit prin acelea taina harului; și ai dăruit rodul măslinului spre plinirea Sfintelor Tale Taine; care pe cei de sub lege prin el i‑ai umplut de Duhul Sfânt, iar pe cei de sub har îi faci desăvârșiți; însuți binecuvintează și untdelemnul acesta…”².

La Sfântul Maslu materia principală este chiar untdelemnul, prin care Sfântul Duh lucrează sfințirea vieții credincioșilor unși cu el: „Însuți, Stăpâne, sfințește untdelemnul acesta, ca să fie celor ce se vor unge din el spre tămăduire și spre izbăvirea de toată patima și întinăciunea trupului și a sufletului și de toată răutatea.”.La Sfânta Liturghie untdelemnul nu este folosit ca materie de sfințit (cu excepția utilizării lui în candele), dar îl găsim la Litiile din cadrul Vecerniilor care preced Liturghiile, unde, după ce este binecuvântat, sunt unse frunțile credincioșilor.³ Totuși, cartea de cult prevede ca, la sfârșitul Sfintei Liturghii, creștinii să fie unși cu untdelemnul din candela de pe iconostasul unde se află icoana sfântului zilei, a hramului, iar duminica icoana Învierii.⁴

Am amintit slujbele de mai sus pentru a fi conștienți că de folos ne este evlavia pentru lucrarea de sfințire din partea lui Dumnezeu, din Vechiul până la Noul Testament, respectiv de la Templu la Biserică, prin folosirea untdelemnului, nu numai pentru a unge părțile principale ale trupului, dar și la ungerea pereților casei de sfințit.⁵

DE CE SE FOLOSEȘTE ȘI UNTDELEMNUL LA SFINȚITUL CASELOR?

Slujba de binecuvântare a unei casei pentru întâia oară prevede mai întâi săvâr-șirea agheasmei, după care se continuă prin sfințirea untdelemnului, cu care se vor unge părțile de sus ale ușii de la intrare și pereții camerelor, în forma sfintei cruci. Care este originea acestui gest liturgic? Aflăm gestul acesta în seara pascală iudaică, adică în ziua de 14 Nisan, atunci când evreii au ieșit din robia egipteană și li s‑a poruncit să ungă cu sânge părțile de sus ale ușilor de la intrarea în case, astfel încât, la momentul în care îngerul Domnului va trece ca să‑i omoare pe primii născuți ai egiptenilor, evreii să aibă semn prin care să îi păzească de gheara morții pe cei întâi născuți ai lor.⁶ Așadar, prin sângele mieilor sacrificați în noaptea trecerii prin Marea Roșie evreii au fost păziți de a zecea plagă lăsată de Dumnezeu peste poporul împilator.

Bine, dar cineva poate să întrebe: „De ce nu se folosește Sfânta Împărtășanie la sfințirea casei, dacă atunci s‑a folosit sângele animalelor, materie care prefigura Sfânta Euharistie?”. Răspundem: Sfânta Cuminecătură, fiind Însuși Hristos Domnul, a fost rânduită de Mântuitorul doar pentru a fi consumată cu pregătirea cuvenită, El specificând: „Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu rămâne întru Mine și Eu în el.” (Ioan 5, 65). Aşadar, Scumpul Trup și Sânge nu poate fi folosit în alt scop decât cel precizat de Însuși Domnul, dar la orice slujbă de sfințire credincioșii iau binecuvântări tot din rodul Sfintei Cruci și al morții celei de viață făcătoare a Domnului: „[...] Pentru că n‑ai binevoit a ne curăța numai prin sânge, ci prin sfântul untdelemn ai dat chipul Crucii Tale, spre a ne face turmă lui Hristos, preoție împărătească, neam sfânt, curățindu‑ne prin apă și sfințindu‑ne cu Duhul Cel Sfânt.”⁷.Prin urmare, untdelemnul este o altă materie prin care Dumnezeu sfințește viața credincioșilor.⁸

Redăm o parte din rugăciunea de sfințire a untdelemnului: „Doamne, Dumnezeul nostru, […] trimite harul Preasfântului Tău Duh peste untdelemnul acesta, și îl sfințește, ca să fie spre sfințirea locului acestuia și a casei ce s‑a zidit pe el, și spre alungarea tuturor puterilor celor potrivnice și a bântuielilor diavolești.”⁹. Iar formula pe care preotul o rostește atunci când face semnul sfintei cruci pe pereți este aceasta: „Se binecuvintează casa aceasta, prin ungerea cu acest untdelemn sfințit, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.”¹⁰.

UNTDELEMNUL

Olea europaeaeste denumirea măslinului, care se mai numea și oliv. În Italia este cultivat pe arii extinse, iar în România untdelemnul a fost folosit mult mai puţin decât, de pildă, uleiul de jir, fructul fagului. Untdelemn‑ul denumește grăsimea obținută din rodul lemnului și al fructului unui anumit arbore, de pildă untdelemnul de jir, de nucă, de alune, de migdale, de măsline. Prin ulei (oleum), în schimb, se înțelegea grăsimea scoasă din semințele unor plante ierbacee sau a unor cereale. În biserica veche, slavonul miaslo (de unde s‑a născut și denumirea tainei Sfântului Maslu) denumea direct untdelemnul. Am amintit de acest produs deoarece are o istorie la fel de lungă ca și a omului și a fost folosit în ritualul celor mai alese jertfe pe care omul le putea aduce divinității, atât în politeism, cât și în monoteism.

CARE ESTE INTERPRETAREA ALEGORICĂ A ACESTUI GEST LITURGIC?

„Iar după junghiere (a mielului pascal)”, zice Sfântul Chiril al Alexandriei, „(Dumnezeu) poruncește să se ungă cu sângele lui stâlpii locuințelor și pragul, nevrând ca aceasta să însemne, după cât mi se pare mie, decât că, prin curatul și prețiosul sânge al lui Hristos asigurăm casa noastră pământească, adică trupul, alungând moartea din neascultare prin împărtășirea de viață. Căci împărtășirea de Hristos este viață și sfințenie. Și tulburând pe însuși nimicitorul îl alungăm foarte departe, prin ungere, pe demonul uneltirilor, omorând patimile ce provin din mișcările trupești. Iar prin «ușile» a ceea ce am numit adineauri casa noastră să înțelegi simțurile din noi, prin care se aduce în inimile tuturor calitatea lucrurilor și se varsă mulțimea nemăsurată a patimilor.”¹¹

Așadar, împărtășirea cu sângele lui Hristos‑Viața, adică a Dumnezeului Om viu, față de sângele animalului mort din Legea Veche, care nu era consumat, aduce viață sufletului și trupului nostru. Și de aici se naște un alt înțeles duhovnicesc: „Ungerea simțurilor cu sângele lui Hristos (era prezentă această practică) le dă pe de o parte simțirea de jertfă sau de înfrânare ascetică de la primirea lucrurilor cu pofta, iar pe de alta viață curată, plină de profunzimea înțelegerii sensurilor lucrurilor ca provenind din Dumnezeu și fiind scăldate în lumina Lui.”¹².

De dorit ar fi ca sfințirea pereților între care trăim să fie însoțită de o curățenie la fel de îngrijită a sufletului și a trupului, adică de o primire a Domnului și în trupul și în sufletul nostru prin spovedanie și împărtășire, pentru ca astfel simțurile prin care intră păcatele să nu mai fie porți de acces a lucrării demonice; dimpotrivă, să fie ferestre prin care harul Sfântului Duh intră în ființa noastră, care are vocația de ne împlini ca „potire ale Domnului”.

SFINȚIREA CASEI, A TRUPULUI, A SUFLETULUI. AFIEROSIREA DEPLINĂ A LUI DUMNEZEU

Concluzionăm citând un pasaj din același sfânt părinte al Bisericii, Chiril al Alexandriei, care afirmă că de la momentul pecetluirii vieții credinciosului, conștient fiind el de măreția chemării lui, se cade să‑şi ducă viaţa ca fiind deplin al lui Hristos: „Pe drept cuvânt ne cere Dumnezeu tuturor să‑I predăm toate și afirmă că trebuie să‑I închinăm Lui cele bărbătești. Căci o dată ce au pierit toți întâii născuți ai egiptenilor și s‑au mântuit în toată casa și a scăpat de nimicitorul pe Israel cel iubit, fiind uns cu sângele mielului ca chip al lui Hristos, care a murit pentru noi ca să desființeze moartea, cu dreptate cei mântuiți nu mai sunt ai lor, ci s‑au făcut proprii ai Celui ce S‑a primejduit pentru ei.”¹³