În timpul unei ÅŸederi în Acvileea², DiocleÅ£ian a poruncit să fie daÅ£i la moar­te creÅŸtinii adunaÅ£i în temniÅ£ele Romei ÅŸi îl aduse în faÅ£a tribunalului său pe Hrisogon, ca unul care se făcea vinovat de îndârjirea acestora. Respingând cu dispreÅ£ batjocoritor propunerile deÅŸarte ale îm­păratului, care îi făgăduia că îl va copleÅŸi cu onoruri dacă se supune, viteazul bătrân fu dus într-un loc pustiu unde i s-a tăiat capul, apoi trupul său a fost aruncat în apele unui lac din apropiere.

În acest timp, Anastasia se ostenea fără măsură pentru însoÅ£itoarele sale ÅŸi pentru toÅ£i mărturisitorii. Nu era creÅŸtin care să nu afle la ea o mângâiere: hrană, bani, mi­lostivire, cuvinte arzătoare care îi îndem­nau să rămână statornici ÅŸi să aibă nădejde că vor dobândi bunurile cereÅŸti, iar când ajungeau la capătul luptei lor, ea se îngrijea ca trupurile lor să aibă parte de o îngropa­re cu cinste ÅŸi cuvioÅŸie. La urmă, tiranul a poruncit să fie uciÅŸi, într-o noapte, toÅ£i cei care mai erau întemniÅ£aÅ£i, înecându-i pe unii, aruncându-i pe alÅ£ii în foc, sau trecându-i prin ascuÅ£iÅŸul sabiei. Venind ca de obi­cei la închisoare, Anastasia nu a mai găsit pe niciunul din fraÅ£i, ÅŸi, copleÅŸită de dure­re, s-a prăbuÅŸit în lacrimi în faÅ£a porÅ£ii. NiÅŸte păgâni care treceau pe acolo au găsit-o cu­prinsă de întristare ÅŸi ea le spuse, nemaivoind să se ascundă, că era creÅŸtină ÅŸi că plân­gea pierderea fraÅ£ilor ei. Arestată pe loc ca o femeie de rând, ea fu adusă înaintea lui Flor, prefectul provinciei Iliricum. Aflând că era de rang înalt, acesta nu o dădu înda­tă pe mâna călăilor, ci o supuse unui inte­rogatoriu, încercând să-i schimbe hotărâ­rea. A doua zi, Anastasia fu adusă înaintea lui DiocleÅ£ian. Dar ÅŸi înaintea unuia, ÅŸi a ce­luilalt, ea nu răspundea decât pentru a-ÅŸi mărturisi dispreÅ£ul pentru bunurile ÅŸi ran­gurile acestei lumi, precum ÅŸi nerăbdarea de a fi cât mai curând împreună cu tovară­ÅŸii ei în împărăÅ£ia cerurilor. Nemaiavând argumente, prefectul Flor hotărî să o dea pe tânăra văduvă pe mâna marelui preot păgân din Capitoliu, Ulpian, care o duse în palatul său ÅŸi îi arătă într-o parte mulÅ£ime de bijuterii, veÅŸminte bogate ÅŸi obiecte pre­Å£ioase, iar în partea cealaltă, instrumente de tortură a căror simplă vedere îl făcea să îngheÅ£e de groază până ÅŸi pe cel mai nesim­Å£itor dintre păgâni. Doar să se învoiască să aducă jertfe idolilor, ÅŸi el îi făgăduia să o ia în căsătorie ÅŸi să o copleÅŸească cu aceste bogăÅ£ii, iar dacă nu, va fi supusă la chinuri. Vreme de trei zile, trei femei haine încer­cară, prin tot felul de vorbe viclene, să o în­duplece. Dar, rămânând neîncetat în rugă­ciune, fără să mănânce sau să doarmă, Anastasia simÅ£ea cum capătă forÅ£e noi. Când Ulpian se năpusti asupra ei ca să o necinstească, fu lovit de orbire ÅŸi muri după ce îÅŸi chemase în zadar în ajutor zeii înÅŸe­lători.

Dată pe mâna noului prefect al Iliriei, Lucian, om lacom ÅŸi fără scrupule, Sfânta Anastasia refuză să-i lase averea ei, „căci”, spuse ea, „nu bogaÅ£ilor ca tine mi-a po­runcit mie Dumnezeul meu să-mi împart bunurile, ci săracilor, pentru a dobândi mântuirea sufletelor lor”. Aruncată în în­chisoare, ea rămase acolo o lună întreagă, fără să guste niciun fel de mâncare, pri­mind mângâiere ÅŸi întărire de la multele arătări ale Sfintei Teodota. Când o văzu ieÅŸind ÅŸi strălucind cu putere duhovni­cească, prefectul o dădu pe mâna altor temniceri, ÅŸi mai înfricoÅŸători, vreme de încă treizeci de zile, după trecerea cărora o osândi la moarte. ÎnsoÅ£ită de vreo sută treizeci de păgâni, condamnaÅ£i pentru di­verse fărădelegi, ÅŸi de un singur creÅŸtin, pe nume Eutihie, Anastasia fu urcată pe o corabie căreia i-a fost găurită coca în multe locuri ÅŸi care a fost lăsată în mijlo­cul mării. Dar, înainte ca ea să înceapă să se scufunde, Sfânta Teodota a apărut la cârmă ÅŸi a purtat corabia până la Insula Palmaria (în largul Golfului Napoli), unde se aflau creÅŸtini în exil. Văzând minunea, însoÅ£itorii sfintei, plini de recunoÅŸtinÅ£ă, au îmbrăÅ£iÅŸat ÅŸi ei credinÅ£a creÅŸtină. Aflând vestea, prefectul îÅŸi trimise trupele pe in­sulă, puse să fie arestaÅ£i aproape două sute de creÅŸtini ÅŸi porunci să li se taie capul, în urma Anastasiei, care dobândi în sfârÅŸit cununa muceniciei, pe care atâÅ£ia alÅ£ii o primiseră cu ajutorul ei. Sfintele sale moaÅŸ­te, trimise mai întâi la Roma, unde s-a ri­dicat o biserică în cinstea ei, au fost mu­tate apoi la Constantinopol, în vremea Sfântului Patriarh Ghenadie (pe la anul 470), ÅŸi depuse în biserica zidită în nume­le ei, unde au săvârÅŸit multe minuni.

(Extras din Sinaxarul Părintelui Macarie Simonopetritul, luna decembrie)