Sfânta Mare MuceniÅ£ă Anastasia Văduva, numită ÅŸi Farmacolitrie, 22 Decembrie
publicat in Sinaxar pe 7 Decembrie 2016, 15:41
Sfânta Anastasia1, al cărei nume înseamnă înviere,trăia la Roma în vremea domniei lui DiocleÅ£ian peste Imperiul roman (284-305). Era fiica unui păgân bogat ÅŸi vestit, numit Pretexatus, dar maica sa evlavioasă, Fausta, după ce a sădit în sufletul ei de copil primele seminÅ£e ale credinÅ£ei, a încredinÅ£at-o unui om vrednic de cinstire, plin de înÅ£elepciune ÅŸi bun cunoscător al Sfintelor Scripturi, Hrisogon, ca să-i transmită învăÅ£ătura despre Dumnezeu. După aceea, tatăl ei a măritat-o împotriva voinÅ£ei ei cu un om respingător, Publie, care nu se gândea decât cum să-ÅŸi satisfacă dorinÅ£ele trupeÅŸti. Cu sufletul cuprins de dragostea pentru Mirele ceresc ÅŸi pentru fecioria care îl face pe om asemenea îngerilor, tânăra a reuÅŸit să evite relaÅ£iile conjugale sub pretext că este bolnavă. Noaptea însă, ea se îmbrăca în straie simple, ca o femeie din popor, ÅŸi, însoÅ£ită de o servitoare, mergea să-i cerceteze pe ostaÅŸii lui Hristos închiÅŸi în temniÅ£ele împăratului din pricina credinÅ£ei lor. ReuÅŸea să intre dând paznicilor aur cu nemiluita, ÅŸi aducea, cu dragoste ÅŸi dăruire, puÅ£ină uÅŸurare celor care fuseseră chinuiÅ£i pentru că mărturiseau Numele lui Hristos. Ea le spăla picioarele, le curăÅ£a ÅŸi le pansa rănile abia făcute ÅŸi îi îndemna să stăruiască în luptă până la capăt, ca să primească cununile biruinÅ£ei ÅŸi ale slavei celei veÅŸnice. Când Publie a aflat că soÅ£ia lui l-a înÅŸelat motivând că e bolnavă, ÅŸi că se înjosea amestecân- du-se cu neamul defăimat al mucenicilor creÅŸtini, fu cuprins de o mânie cumplită ÅŸi o închise pe Anastasia în casă, neîngăduindu-i nicio legătură cu lumea din afară.
Prin mijlocirea unei bătrâne creÅŸtine din vecinătate, Anastasia a reuÅŸit totuÅŸi să trimită o scrisoare părintelui său duhovnic, Hrisogon, întemniÅ£at ÅŸi el din porunca împăratului. Acesta i-a răspuns printr-o scrisoare plină de bucurie ÅŸi de nădejde, mângâind-o ÅŸi îndemnând-o la stăruinÅ£ă. Întărită de cuvintele sale, tânăra îndură cu răbdare relele purtări ale temnicerilor săi. Crescând din zi în zi în bucuria ÅŸi în tăria credinÅ£ei, Sfânta Anastasia stărui astfel timp de trei luni, la capătul cărora, soÅ£ul ei pierind într-un naufragiu în timpul unei expediÅ£ii în Persia, ea îÅŸi recâÅŸtigă libertatea. Alergă să-l vadă pe Hrisogon ÅŸi primi de la el binecuvântare să-ÅŸi împartă averea celor în nevoie ÅŸi să-ÅŸi petreacă viaÅ£a cercetând ÅŸi întărindu-i pe mărturisitorii din închisori.
În timpul unei ÅŸederi în Acvileea2, DiocleÅ£ian a poruncit să fie daÅ£i la moarte creÅŸtinii adunaÅ£i în temniÅ£ele Romei ÅŸi îl aduse în faÅ£a tribunalului său pe Hrisogon, ca unul care se făcea vinovat de îndârjirea acestora. Respingând cu dispreÅ£ batjocoritor propunerile deÅŸarte ale împăratului, care îi făgăduia că îl va copleÅŸi cu onoruri dacă se supune, viteazul bătrân fu dus într-un loc pustiu unde i s-a tăiat capul, apoi trupul său a fost aruncat în apele unui lac din apropiere.
În acest timp, Anastasia se ostenea fără măsură pentru însoÅ£itoarele sale ÅŸi pentru toÅ£i mărturisitorii. Nu era creÅŸtin care să nu afle la ea o mângâiere: hrană, bani, milostivire, cuvinte arzătoare care îi îndemnau să rămână statornici ÅŸi să aibă nădejde că vor dobândi bunurile cereÅŸti, iar când ajungeau la capătul luptei lor, ea se îngrijea ca trupurile lor să aibă parte de o îngropare cu cinste ÅŸi cuvioÅŸie. La urmă, tiranul a poruncit să fie uciÅŸi, într-o noapte, toÅ£i cei care mai erau întemniÅ£aÅ£i, înecându-i pe unii, aruncându-i pe alÅ£ii în foc, sau trecându-i prin ascuÅ£iÅŸul sabiei. Venind ca de obicei la închisoare, Anastasia nu a mai găsit pe niciunul din fraÅ£i, ÅŸi, copleÅŸită de durere, s-a prăbuÅŸit în lacrimi în faÅ£a porÅ£ii. NiÅŸte păgâni care treceau pe acolo au găsit-o cuprinsă de întristare ÅŸi ea le spuse, nemaivoind să se ascundă, că era creÅŸtină ÅŸi că plângea pierderea fraÅ£ilor ei. Arestată pe loc ca o femeie de rând, ea fu adusă înaintea lui Flor, prefectul provinciei Iliricum. Aflând că era de rang înalt, acesta nu o dădu îndată pe mâna călăilor, ci o supuse unui interogatoriu, încercând să-i schimbe hotărârea. A doua zi, Anastasia fu adusă înaintea lui DiocleÅ£ian. Dar ÅŸi înaintea unuia, ÅŸi a celuilalt, ea nu răspundea decât pentru a-ÅŸi mărturisi dispreÅ£ul pentru bunurile ÅŸi rangurile acestei lumi, precum ÅŸi nerăbdarea de a fi cât mai curând împreună cu tovarăÅŸii ei în împărăÅ£ia cerurilor. Nemaiavând argumente, prefectul Flor hotărî să o dea pe tânăra văduvă pe mâna marelui preot păgân din Capitoliu, Ulpian, care o duse în palatul său ÅŸi îi arătă într-o parte mulÅ£ime de bijuterii, veÅŸminte bogate ÅŸi obiecte preÅ£ioase, iar în partea cealaltă, instrumente de tortură a căror simplă vedere îl făcea să îngheÅ£e de groază până ÅŸi pe cel mai nesimÅ£itor dintre păgâni. Doar să se învoiască să aducă jertfe idolilor, ÅŸi el îi făgăduia să o ia în căsătorie ÅŸi să o copleÅŸească cu aceste bogăÅ£ii, iar dacă nu, va fi supusă la chinuri. Vreme de trei zile, trei femei haine încercară, prin tot felul de vorbe viclene, să o înduplece. Dar, rămânând neîncetat în rugăciune, fără să mănânce sau să doarmă, Anastasia simÅ£ea cum capătă forÅ£e noi. Când Ulpian se năpusti asupra ei ca să o necinstească, fu lovit de orbire ÅŸi muri după ce îÅŸi chemase în zadar în ajutor zeii înÅŸelători.
Dată pe mâna noului prefect al Iliriei, Lucian, om lacom ÅŸi fără scrupule, Sfânta Anastasia refuză să-i lase averea ei, „căci”, spuse ea, „nu bogaÅ£ilor ca tine mi-a poruncit mie Dumnezeul meu să-mi împart bunurile, ci săracilor, pentru a dobândi mântuirea sufletelor lor”. Aruncată în închisoare, ea rămase acolo o lună întreagă, fără să guste niciun fel de mâncare, primind mângâiere ÅŸi întărire de la multele arătări ale Sfintei Teodota. Când o văzu ieÅŸind ÅŸi strălucind cu putere duhovnicească, prefectul o dădu pe mâna altor temniceri, ÅŸi mai înfricoÅŸători, vreme de încă treizeci de zile, după trecerea cărora o osândi la moarte. ÎnsoÅ£ită de vreo sută treizeci de păgâni, condamnaÅ£i pentru diverse fărădelegi, ÅŸi de un singur creÅŸtin, pe nume Eutihie, Anastasia fu urcată pe o corabie căreia i-a fost găurită coca în multe locuri ÅŸi care a fost lăsată în mijlocul mării. Dar, înainte ca ea să înceapă să se scufunde, Sfânta Teodota a apărut la cârmă ÅŸi a purtat corabia până la Insula Palmaria (în largul Golfului Napoli), unde se aflau creÅŸtini în exil. Văzând minunea, însoÅ£itorii sfintei, plini de recunoÅŸtinÅ£ă, au îmbrăÅ£iÅŸat ÅŸi ei credinÅ£a creÅŸtină. Aflând vestea, prefectul îÅŸi trimise trupele pe insulă, puse să fie arestaÅ£i aproape două sute de creÅŸtini ÅŸi porunci să li se taie capul, în urma Anastasiei, care dobândi în sfârÅŸit cununa muceniciei, pe care atâÅ£ia alÅ£ii o primiseră cu ajutorul ei. Sfintele sale moaÅŸte, trimise mai întâi la Roma, unde s-a ridicat o biserică în cinstea ei, au fost mutate apoi la Constantinopol, în vremea Sfântului Patriarh Ghenadie (pe la anul 470), ÅŸi depuse în biserica zidită în numele ei, unde au săvârÅŸit multe minuni.
(Extras din Sinaxarul Părintelui Macarie Simonopetritul, luna decembrie)
Note: