ÎncredinÅ£at pentru a fi instruit grijii Sfântului Leandru, el a fugit într-una din zile de la ÅŸcoală pentru a scăpa de mustrările fratelui său. Oprindu-se lângă un izvor pentru a se odihni, copilul se uita cu curiozitate la brazdele care erau săpate pe mal, când o femeie care venise să scoată apă i-a explicat că frânghia, alunecând pe piatră, a ajuns să sape acolo brazde. Isidor a înÅ£eles atunci că, dacă frânghia a săpat piatra, râvna la învăÅ£ătură ar putea ÅŸi ea să biruiască înceÅ£oÅŸarea minÅ£ii sale. S-a întors atunci la fra­tele său ÅŸi a înaintat atât de bine în învăÅ£ătură încât, depăÅŸindu-i pe toÅ£i dascălii lui, a deve­nit omul cel mai învăÅ£at din timpul său, astfel că veneau oameni de departe ca să-l audă vor­bind despre cele mai înalte lucruri.

În timpul celor patruzeci de ani ai epi­scopatului său, Sfântul Isidor s-a făcut pe sine mângâietorul celor năpăstuiÅ£i, adă­postul celor săraci, apărătorul legii ÅŸi al dreptăÅ£ii. A avut mare grijă de slujbele li­turgice, asigurându-se că acestea erau ce­lebrate într-un mod vrednic de slava lui Dumnezeu, de aceea este considerat în­temeietorul aÅŸa-numitei Liturghii mozarabe. MulÅ£imi mari se înghesuiau pentru a se adăpa la izvorul înÅ£elepciunii lui, mai înaltă – s-a spus – decât cea a lui Solomon, ÅŸi ca să asculte predicile sale care adeve­reau desele minuni pe care le săvârÅŸea. Astfel, după ce a biruit cu succes un mo­nofizit eretic ucenic al lui Sever în timpul celui de-al II-lea Sinod din Sevilia (619) pe care l-a prezidat, a vindecat un orb prin simpla atingere a mâinii sale.

Sfântul Isidor, de asemenea, a fondat un număr mare de mănăstiri ÅŸi a organi­zat în Sevilia o ÅŸcoală de pregătire a cleru­lui, unde îi plăcea să vină el însuÅŸi să pre­dea. Niciun domeniu al cunoaÅŸterii nu îi era străin ÅŸi a lăsat posterităÅ£ii un număr impresionant de scrieri din toate tipurile, care au fost principala sursă de cunoaÅŸtere în Occident în timpul întregului Ev Mediu¹.

Ajuns la o vârstă înaintată ÅŸi pătimind de o boală gravă, sfântul episcop a împărÅ£it toate bunurile sale pentru hra­na săracilor ÅŸi s-a pregătit pentru moar­te cu rugăciune ÅŸi pocăinÅ£ă, prevestind destinul trist al Bisericii din Spania. Cu patru zile înainte de moartea sa, a cerut să fie dus în biserică unde, întins pe cenuÅŸă în mijlocul naosului ÅŸi acoperit cu un sac, a chemat mila lui Dumnezeu într-o smerită ÅŸi frumoasă rugăciune, spu­nând, între altele: „Pentru mine, Doamne, ÅŸi nu pentru cei drepÅ£i ai rânduit în Biserică baia mântuitoare a pocăinÅ£ei...”. După ce a primit dezlegarea de la unul dintre episcopii de faÅ£ă, el s-a încredinÅ£at rugăciunilor celor prezenÅ£i, a dat sărutul păcii preoÅ£ilor săi ÅŸi s-a rugat pentru po­por, apoi s-a întors în chilia sa, unde a adormit în tăcere la 4 aprilie 636. Trupul Sfântului Isidor a fost aÅŸezat între cel al Sfântului Leandru ÅŸi al Sfintei Florentina în catedrala din Sevilia. Mai târziu a fost mutat în cetatea lui Leon.