Sfântul Isidor Episcopul Seviliei, 4 aprilie

publicat in Sinaxar pe 5 Aprilie 2016, 05:02

De neam dintr-o familie prin­ciară a Cartaginei, în Spania, Sfântul Isidor era cel mai tâ­năr dintr-o familie de sfinÅ£i: cei doi fraÅ£i ai săi, Leandru (27 februarie) ÅŸi FulgenÅ£iu (14 ianuarie), ÅŸi sora sa Florentina (20 iunie) sunt cu adevărat cinstiÅ£i cu un cult în Biserica latină. Se spune despre Sfântul Isidor că, lăsându-l dădaca sa lângă un copac din grădină, în timp ce era încă în leagăn, a fost înconjurat de un roi de albine, dintre care unele au pus un fagure de miere pe buzele sale, ca semn de elocinÅ£ei lui.

ÎncredinÅ£at pentru a fi instruit grijii Sfântului Leandru, el a fugit într-una din zile de la ÅŸcoală pentru a scăpa de mustrările fratelui său. Oprindu-se lângă un izvor pentru a se odihni, copilul se uita cu curiozitate la brazdele care erau săpate pe mal, când o femeie care venise să scoată apă i-a explicat că frânghia, alunecând pe piatră, a ajuns să sape acolo brazde. Isidor a înÅ£eles atunci că, dacă frânghia a săpat piatra, râvna la învăÅ£ătură ar putea ÅŸi ea să biruiască înceÅ£oÅŸarea minÅ£ii sale. S-a întors atunci la fra­tele său ÅŸi a înaintat atât de bine în învăÅ£ătură încât, depăÅŸindu-i pe toÅ£i dascălii lui, a deve­nit omul cel mai învăÅ£at din timpul său, astfel că veneau oameni de departe ca să-l audă vor­bind despre cele mai înalte lucruri.

PărtaÅŸ lucrării pastorale a Sfântului Leandru, Isidor a rezistat cu putere ereti­cului rege Leuvigilde ÅŸi a luat parte activ la convertirea goÅ£ilor arieni. În timpul exi­lului fratelui său, el a preluat singur apă­rarea adevăratei credinÅ£e ÅŸi a intereselor Bisericii. După convertirea regelui Recared (589), s-a retras într-o mănăstire, unde a putut să se dedice în toată liniÅŸtea studiu­lui ÅŸi rugăciunii; dar a fost în curând scos de acolo la moartea lui Leandru (600), pentru a fi întronizat, împotriva voinÅ£ei sale, episcop de Sevilia, primul scaun al Bisericii din Spania.

În timpul celor patruzeci de ani ai epi­scopatului său, Sfântul Isidor s-a făcut pe sine mângâietorul celor năpăstuiÅ£i, adă­postul celor săraci, apărătorul legii ÅŸi al dreptăÅ£ii. A avut mare grijă de slujbele li­turgice, asigurându-se că acestea erau ce­lebrate într-un mod vrednic de slava lui Dumnezeu, de aceea este considerat în­temeietorul aÅŸa-numitei Liturghii mozarabe. MulÅ£imi mari se înghesuiau pentru a se adăpa la izvorul înÅ£elepciunii lui, mai înaltă – s-a spus – decât cea a lui Solomon, ÅŸi ca să asculte predicile sale care adeve­reau desele minuni pe care le săvârÅŸea. Astfel, după ce a biruit cu succes un mo­nofizit eretic ucenic al lui Sever în timpul celui de-al II-lea Sinod din Sevilia (619) pe care l-a prezidat, a vindecat un orb prin simpla atingere a mâinii sale.

Sfântul Isidor, de asemenea, a fondat un număr mare de mănăstiri ÅŸi a organi­zat în Sevilia o ÅŸcoală de pregătire a cleru­lui, unde îi plăcea să vină el însuÅŸi să pre­dea. Niciun domeniu al cunoaÅŸterii nu îi era străin ÅŸi a lăsat posterităÅ£ii un număr impresionant de scrieri din toate tipurile, care au fost principala sursă de cunoaÅŸtere în Occident în timpul întregului Ev Mediu1.

Ajuns la o vârstă înaintată ÅŸi pătimind de o boală gravă, sfântul episcop a împărÅ£it toate bunurile sale pentru hra­na săracilor ÅŸi s-a pregătit pentru moar­te cu rugăciune ÅŸi pocăinÅ£ă, prevestind destinul trist al Bisericii din Spania. Cu patru zile înainte de moartea sa, a cerut să fie dus în biserică unde, întins pe cenuÅŸă în mijlocul naosului ÅŸi acoperit cu un sac, a chemat mila lui Dumnezeu într-o smerită ÅŸi frumoasă rugăciune, spu­nând, între altele: „Pentru mine, Doamne, ÅŸi nu pentru cei drepÅ£i ai rânduit în Biserică baia mântuitoare a pocăinÅ£ei...”. După ce a primit dezlegarea de la unul dintre episcopii de faÅ£ă, el s-a încredinÅ£at rugăciunilor celor prezenÅ£i, a dat sărutul păcii preoÅ£ilor săi ÅŸi s-a rugat pentru po­por, apoi s-a întors în chilia sa, unde a adormit în tăcere la 4 aprilie 636. Trupul Sfântului Isidor a fost aÅŸezat între cel al Sfântului Leandru ÅŸi al Sfintei Florentina în catedrala din Sevilia. Mai târziu a fost mutat în cetatea lui Leon.

SFÂNTUL CELESTIN I PAPÄ‚ AL ROMEI, 8 APRILIE

Născut la Roma, binecuvântatul Celestin a fost câtăva vreme uce­nicul Sfântului Ambrozie din Milano (7 decembrie); avea ÅŸi o frumoa­să prietenie cu Fericitul Augustin (28 au­gust). Deosebit prin virtuÅ£ile sale, a fost ales papă al Romei în 422. Vreme de zece ani zbuciumaÅ£i de episcopat, a trebuit să lupte pentru apărarea dreptei credinÅ£e. A luptat împotriva pelagianismului care se răspândise în mai multe Biserici locale ale Apusului ÅŸi, pentru aceasta, l-a trimis în Anglia pe Sfântul Gherman din Auxerre (31 iulie), dimpreună cu Sfântul Lup din Troia (29 iulie). Åži-a arătat grija sa ÅŸi pen­tru apărarea ortodoxiei ÅŸi a rânduielii bisericeÅŸti faÅ£ă de Bisericile din Viena, Narbona, Calabria ÅŸi Iliria.

ÎnÅŸtiinÅ£at de Sfântul Chiril alAlexandriei despre erezia lui Nestorie, Celestin a condamnat-o la sinodul local adunat la Roma în 430. În anul următor, a trimis trei soli la Sfântul Sinod Ecumenic din Efes, la care Biserica romană a mărtu­risit că este de un gând cu învăÅ£ătura ar­hiepiscopului Alexandriei asupra unei sin­gure Persoane a lui Hristos. După anatemizarea ereticului, a trimis o episto­lă împăratului Teodosie al Il-lea, arhiepi­scopului Maximian ÅŸi poporului din Constantinopol ca să le mărturisească bu­curia sa pentru biruinÅ£a Adevărului. A adormit cu pace în 432 ÅŸi a fost îngropat într-o biserică împodobită cu fresce care înfăÅ£iÅŸau al III-lea Sinod Ecumenic2.

 (Sinaxarul Părintelui Macarie Simonopetritul)

Note:
  1. Vezi, mai ales, cartea sa Etimologiile sau Despre Originea lucrurilor, PL82, 73-728, colecÅ£ie a tuturor cunoÅŸtinÅ£elor vremii. Tot lui, înaintea arabilor, Occidentul îi datorează cunoaÅŸterea pe care o are despre Aristotel.
  2. SinaxarulSfântului Nicodim pomeneÅŸte în ziua aceasta ÅŸi pe Sfântul Pausilip, care ar trebui identificat cu sfântul cu acelaÅŸi nume prăznuit pe 15 aprilie.