Nu putem dobândi în noi chipul lui Hristos decât dacă suntem cu adevărat uniÅ£i, precum Hristos o cerea ucenicilor Săi: iubiÅ£i‑vă unul pe altul, ca să cunoască lumea că sunteÅ£i ai lui Hristos.  

„ViaÅ£a celorlalÅ£i preÅ£uieÅŸte pentru mine mai mult decât eu însumi, decât propria viaÅ£ă.” Când veÅ£i ajunge să înÅ£elegeÅ£i aceasta nu vor mai fi neînÅ£elegeri între voi. Dezlegarea unei probleme sau a unei încontrări nu Å£ine de vreo organizare, nici de o anume purtare, ci de hotărârea de a răbda totul. Fiecare dintre noi trebuie să aibă pentru ceilalÅ£i dragostea unei mame.

A iubi pe aproapele nostru ca pe noi înÅŸine, a vieÅ£ui după poruncile lui Hristos ne va duce în grădina Ghetsimani, unde Hristos se ruga pentru lumea întreagă.

ÎmpărăÅ£ia lui Hristos, scrie Sfântul Siluan, este a purta în inima noastră întregul univers ÅŸi pe ÎnsuÅŸi Dumnezeu Făcătorul.

Iată paradoxul vieÅ£ii creÅŸtine: alegând suferinÅ£a lui Hristos pentru lume, avem simÅ£ământul de a fi mai aproape de El ÅŸi de viaÅ£a vecinică.

Trebuie să păstrăm duhul pocăinÅ£ei de‑a lungul întregii vieÅ£i, până la sfârÅŸit. PocăinÅ£a este temeiul a toată viaÅ£a duhovnicească. SimÅ£ământul, intuiÅ£ia păcatului pot deveni atât de vii în noi, încât să nască cu adevărat o pocăinÅ£ă în adânc.

Lupta pentru mântuire este uneori foarte simplă ÅŸi primitivă, alteori foarte complicată, dincolo de toată puterea omenească.

Arhimandritul Sofronie,
Din viață și din Duh