Din viață și din duh (3)

Cei ce au binecuvântarea unei sănă­tăți bune și care se pot înfrâna de la mân­care câteva săptămâni de-a rândul ajung într-o stare de fericire. Patimile sunt ali­nate. Un simțământ viu de pace și prezen­ța lui Dumnezeu însoțesc rugăciunea. Este o mare nefericire că astăzi suntem adesea lipsiți de o astfel de tărie.

Astăzi este cu neputință a impune de­plin rânduielile Bisericii. Fiind foarte di­feriți unul de altul, hotărâți-vă fiecare mă­sura postului.

Omul ce a ajuns a se ridica mai presus de toată legea a atins starea de îndumnezeire, adică mântuirea. Este mai de însem­nătate a fi conștient și răspunzător pentru fiecare mișcare a inimii și a minții, decât a avea o pravilă.

Este mai greu a ajunge la o anume sta­re de dreaptă-osebire decât a-ți rândui niș­te pravile.

În viața zilnică este de mare însemnă­tate să rămânem neîntrerupt cu luare-aminte la îndrumările date nouă de Dumnezeu despre ceea ce trebuie să facem și despre felul cum să facem. Nu putem totuși a ne slobozi deplin de gânduri rele; nimeni nu poate, nici chiar cei mai desăvârșiți. Oricât de deplină ar fi desăvârșirea, ea niciodată nu împiedică omul a se tulbura. În schimb, odată cu experiența vieții duhovnicești, ceea ce mai înainte ne clătina devine mai puțin greu de depășit.

Cel mai bine este a nu lua aminte la gânduri și a se adânci în rugăciune, a grăi cu Dumnezeu prin rugăciunea noastră.