Astăzi este cu neputinÅ£ă a impune deplin rânduielile Bisericii. Fiind foarte diferiÅ£i unul de altul, hotărâÅ£i-vă fiecare măsura postului.

Omul ce a ajuns a se ridica mai presus de toată legea a atins starea de îndumnezeire, adică mântuirea. Este mai de însemnătate a fi conÅŸtient ÅŸi răspunzător pentru fiecare miÅŸcare a inimii ÅŸi a minÅ£ii, decât a avea o pravilă.

Este mai greu a ajunge la o anume stare de dreaptă-osebire decât a-Å£i rândui niÅŸte pravile.

În viaÅ£a zilnică este de mare însemnătate să rămânem neîntrerupt cu luare-aminte la îndrumările date nouă de Dumnezeu despre ceea ce trebuie să facem ÅŸi despre felul cum să facem. Nu putem totuÅŸi a ne slobozi deplin de gânduri rele; nimeni nu poate, nici chiar cei mai desăvârÅŸiÅ£i. Oricât de deplină ar fi desăvârÅŸirea, ea niciodată nu împiedică omul a se tulbura. În schimb, odată cu experienÅ£a vieÅ£ii duhovniceÅŸti, ceea ce mai înainte ne clătina devine mai puÅ£in greu de depăÅŸit. 

Cel mai bine este a nu lua aminte la gânduri ÅŸi a se adânci în rugăciune, a grăi cu Dumnezeu prin rugăciunea noastră. 

Sunt mai multe feluri de a ne împotrivi gândurilor rele, de a ne slobozi mintea de tot gândul cel pătimaÅŸ sau hulitor. Cea dintâi, sfătuită de PărinÅ£ii Bisericii, este pocăinÅ£a. Cea de-a doua este strămutarea luării-aminte ÅŸi a fiinÅ£ei noastre către altceva. Când interesul pentru altceva se întăreÅŸte, vrăjmaÅŸul slăbeÅŸte ÅŸi ne părăseÅŸte.

Dacă patimile sunt puternice ÅŸi dacă un gând cumplit, sălbatic, păcătos nu vrea să ne părăsească, nu ne rămâne decât a ne lupta cu plângere, câtă vreme acel duh rău nu se va depărta.

Trezvia. Iată cu ce trebuie să începem pentru ca nimic, pe cât este cu putinÅ£ă, să nu se facă în afara lui Dumnezeu. 

Mintea noastră este într-o neîncetată luptă cu cea a vrăjmaÅŸului. Pentru a ne clădi viaÅ£a, avem nevoie de această stare de neîncetată luptă. Căci dacă dormităm, lăsăm vrăjmaÅŸul, care nu doarme niciodată, să-ÅŸi facă lucrarea ÅŸi riscăm să ne pierdem mântuirea. 

Arhimandritul Sofronie, Din viaÅ£ă ÅŸi din duh