Adaugat la: 1 Mai 2009 Ora: 15:14

Un răspuns la problema însemnării cu 666

Dezbaterea iminentei prezenţe a cipurilor şi, respectiv, a numitei însemnări cu numărul 666 prin acceptarea acestui cip pe actele de identitate polarizează atenţia tuturor şi radicalizează discursul multora.

Constituind o dezbatere provocată de o iniţiativă de ordin tehnologic cu implicaţii în trăirea teologică, şi mai ales atâta vreme cât nu suntem la măsurile duhovniceşti ale unei descoperiri directe şi lămurite a harului în inimile noastre despre ce şi cum trebuie să înţelegem şi să acţionăm care să tranşeze definitiv problema, îmi pare că a răspunde acestei probleme necesită exercitarea unei duble competenţe, teologică şi ştiinţifică, integrate în trăirea de creştin investit liturgic în viaţa Bisericii. Propun cele ce urmează ca participare personală în „laboratorul” vieţii Bisericii dorind onest cristalizarea prin discernământul lucrător la nivel eclezial – în Biserică, nu în „bisericuţe”! – a unei viziuni nuanţate a Bisericii faţă de această problematică.

Competenţa ştiinţifică presupune în situaţia noastră a avea deja sau a dobândi pentru nevoia Bisericii capacitatea unei radiografieri riguroase a stării de fapt. Două planuri sunt de urmărit, cel tehnologic şi cel juridic. Unde ne aflăm în acest moment din punct de vedere tehnologic ? Ce este şi ce presupune tehnologia RFID cu toate consecinţele ei? Şi încă, în ce chip efectiv se poate identifica prezenţa numărului 666 în această tehnologie, înainte de orice reflecţie privind încărcătura teologică a numărului? Există concret sau doar simbolic? La câtă investiţie de energie se face în dezbateri pe internet şi prin tot soiul de conferinţe, oare nu se găsesc câteva persoane competente spre a-şi focaliza energia în alcătuirea unui dosar tehnic riguros spre a şti cu precizie în ce regim vor funcţiona aceste cipuri pe actele de identitate? Competenţele atâtor mii de persoane interesate nu au putut da naştere până acum unei radiografii de maximă rigoare privind detaliile de ordin tehnic ale unei astfel de tehnologii implementabile la noi şi care să ne lămureacă obiectiv despre riscurile înregimentării noastre? De ce nu se face o arhivă internet cu astfel de documente (serioase tehnic) pusă la dispoziţia tuturor? Oare nu e vremea să ieşim odată din zona interpretărilor mai mult sau mai puţin competente, mai mult sau mai puţin partizane, mai mult sau mai puţin isterice, şi respectiv din stilul în care ştim un pic din toate şi mai nimic ? În plan legislativ, nu este oare indispensabil a şti cu precizie care sunt angajamentele noastre pe plan naţional şi comunitar şi ce înseamnă traducerea efectivă a acestora la nivel de implementare privind paşapoartele, actele de identitate şi permisele de conducere (se pare că nu au cip!) înainte de tot gestul personal de acceptare sau respingere a unui astfel de document, fie şi „din convingeri religioase” sau din alte motive?

În ceea ce priveşte exercitarea competenţei teologice, la modul personal mă simt depăşit. Viaţa mea duhovnicească de „cel dintâi dintre păcătoşi”, mărturisire cu care mă apropii de împărtăşirea cu Sfintele Taine, nu îmi permite nici o clipă să mă pronunţ dacă „acceptarea cipului este căderea în păcatul împotriva Duhului Sfânt” sau nu. Pot eu să spun că Duhul nu a descoperit acest fapt celui care o spune? Las pe oamenii duhovniceşti să se pronunţe, eu tac. Nu pot ignora însă că această propoziţie mă interpelează. De altfel, cine poate accepta vânzarea propriului suflet ? Mă uit şi constat în acelaşi timp condiţiile în care de ceva vreme trăim şi care seamănă întrucâtva cu ce spunea părintele Porfirie. Constat timpurile în care fiul duhovnicesc îşi pierde încrederea în Părinte şi îi judecă paternitatea raţionalist-îngrijorat, deşi în chip evident aceasta este o Taină mai presus de exerciţiul raţiunii, suspectându-l că „nu înţelege”, dacă nu cumva că s-a vândut între timp antihristului. Timpurile în care frica de lucrarea satanică întinsă tenebros deasupra lumii te paralizează şi te face să gândeşti fără încetare la asta, pierzându-ţi pacea şi încrederea în puterea lui Dumnezeu. Timpurile în care o hotărâre de Sinod sau ascultarea de Părintele tău par perimate – oare nu prin neascultare a intrat tot păcatul în lume? şi prin gestul ascultării de duhovnic nu faci real gestul răstignirii şi Învierii în faţa căruia dracul cel totdeauna neascultător se cutremură? - în faţa interpretărilor de tot felul care te obligă ori la haiducie, ori la martiriu. Timpurile în care infailibilitatea în Biserică pare să se fi refugiat în interiorul câtorva persoane care au sarcina să ne trezească pe toţi. Timpuri în care cu „apostazie” se grăbesc unii să eticheteze în Biserică mai ales de sus în jos. Şi mai constat că există Părinţi precum Părintele Porfirie care văd la o cu totul altă măsură decât tot ce aş putea discerne eu ceea ce ţine de rezolvarea problemei:

„Noi să ne îngrijim să avem o relaţie vie cu Hristos, iar antihristului să nu-i dăm prea mare importanţă; alminteri, el va deveni centrul vieţii noastre, iar nu Hristos” [...] „Uite, copilul meu, ce-au făcut duhovnicii ăştia aici, în lume ! Au tulburat sufletele, au creat atâtea probleme familiale şi psihologice cu 666-ul ăsta! Nu mai pot oamenii dormi, au început să ia calmante şi somnifere ca să doarmă! Ce-i asta? Hristos nu vrea astfel de lucruri, copilul meu! Şi ştii ceva ? Pentru noi, creştinii, atunci când vieţuim în Hristos, nu există nici un antihrist. [...] Când îl avem pe Hristos în suflet, unde să mai încapă şi antihristul? [...] Hristos este totul, asta să le spui oamenilor. Şi să nu se teamă! Şi încă ceva : dacă ar veni acum antihristul în persoană cu un aparat cu raze laser şi mi-ar spune că vrea să mă însemneze cu 666, eu aş sta. [...] şi să mă însemneze cu o mie de 666 cu raze laser, şi aş accepta. (însemnarea aceasta neînsemnând nici o clipă acceptare de supunere, cf. notă editor) De ce? Pentru că pe primii creştini îi dădeau fiarelor, iar ei făceau semnul crucii şi fiarele deveneau mieluşei [...] erau azvârliţi în foc, iar ei făceau cruce şi focul se prefăcea în răcoare. [...] Hristos nu este îngust la minte, aşa cum suntem noi oamenii, când vrem să ne „apărăm drepturile”. Asta să-i spui părintelui şi oamenilor : să nu se teamă nici de antihrist, nici de 666!” (1)


Pr. Răzvan Ionescu

Nota

  1. Părintele Porfirie, Antologie de sfaturi şi îndrumări, ed. Bunavestire, Bacău, pp. 52-55.
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni