Referindu-se la rolul jucat de boală în propria sa biografie și la modul în care aceasta i-a influențat evoluția, filosoful va sublinia faptul că:

„Bolile au jucat un rol imens în viaţa mea. Din această perspectivă, am avut traumatisme încă din copilărie... Nu am fost subiectul hipnozei, dar, copil fiind, mi-a fost sugerată ideea că viaţa şi maladia sunt sinonime.”.³

Cu certitudine, în cadrul unor astfel de pasaje ar trebui căutate originile gândirii sale mistice, sau chiar ale convertirii celui care va deveni o voce importantă, deopotrivă pentru spațiul filosofiei, cât și pentru cel al teologiei. Din păcate, însă, cu privire la acest din urmă aspect, filofosul ține să sublinieze că nu a trecut printr-o astfel de experiență. Ba chiar arată că, spre deosebire de spații confesionale precum cel protestant și cel catolic, în ortodoxie nu există un interes atât de mare pentru această chestiune. 

„Dar atunci când mă gândesc la evoluţia mea spirituală constat că îmi scapă ceea ce se defineşte în mod normal sub numele de convertire, în sensul cel mai precis al cuvântului. Am căutat cu ardoare în viaţa mea o dată la care să se fi întâmplat acest subiect. N-am trecut niciodată printr-o criză a convertirii, poate pentru că viaţa mea a fost un ţesut de crize. Convertirea joacă de altfel un rol infinit mai preponderent la catolici şi la protestanţi decât la noi. Creştinii din Occident insistă mult asupra temei convertirii. La noi, la ruşi, vorbim mai puţin despre acest subiect, iar aceasta se petrece mai degrabă în sinele interior.”⁴

Lipsit de experiența convertirii, Berdiaev nu va fi totuși deposedat de fiorul mistic. Acesta va fi cel care îl va îndemna adesea înspre contemplare. La rândul ei, acea stare era legată de ideea de singurătate. Filosoful o va fructifica la maximum de fiecare dată când va avea ocazia. Deși conștient de importanța calității de făptură socială a omului, el va ține totuși să vadă și singurătatea ca parte definitorie a existenței umane. Iată ce va spune el în acest sens:

„Singurătatea e o temă esenţială, opusul ei fiind comuniunea. Izolat şi în comunitate – iată centrul întregii existenţe umane, a întregii vieţi religioase. Cum să depăşeşti izolarea, separarea? Religia nu este altceva decât căutarea reconcilierii şi a comuniunii. N-am avut niciodată sentimentul de a mă integra în lumea obiectivă, de a ocupa un spaţiu. Mă simţeam, în substanţă, în afara lumii obiective, care nu mă atingea decât periferic. Absenţa rădăcinilor din această lume, determinate mai târziu de gândirea mea filosofică drept lume obiectivă, se găseşte la baza sentimentului meu.”⁵.

Ideea de libertate, care străbate ca un adevărat fir roșu gândirea sa, este cu certitudine legată de modul în care înțelege el singurătatea. Faptul că acest comportament îi oferă deopotrivă posibilitatea intimității cu Divinul și, în același timp, îl ferește de o absolută înregimentare în cutume sociale care nu i-ar fi pe plac, îl face să alunece dinspre ideea de solitudine înspre cea de libertate. El însuși se definește astfel, iar între lucrările sale de căpetenie Spirit și libertate⁶ va avea cu certitudine o contribuție decisivă, atât la consacrarea gânditorului, cât și la premierea sa de către universități prestigioase, precum cea de la Oxford. El însuși se referă la acest aspect într-o manieră ce nu exclude nici anumite accente polemice:

„Mi-au spus filosof al libertăţii. Un prelat obscurantist m-a numit chiar «sclav al libertăţii». Şi e adevărat, iubesc libertatea mai presus de orice, sunt născut din ea, ea este mama mea. Este pentru mine a fi-ul primordial.”.⁷

Desigur, pentru el, libertatea nu este o noțiune vagă, un termen care vine să justifice relativismul și laxitatea. Dimpotrivă, există nuanțe și dimensiuni ale acesteia. Astfel, după  cum remarcă un exeget contemporan al operei sale, 

„Distingem în gândirea lui Berdiaev trei feluri, trei niveluri, trei aspecte ale libertăţii. Prima, numită «libertate meonică», apoi cea «post-meonică». A doua, denumită «post-meonică», este libertatea lui Dumnezeu şi a omului. Atât în Dumnezeu, cât şi în om, această libertate, care este destinată lor, implică aceeaşi tragedie, legată de conflictul dintre bine şi rău, pe de-o parte, şi de bine şi bine, sau cele două valori egale ale binelui, pe de altă parte. Această libertate naturală este una coruptă, pentru că este mărginită de nevoie şi poate fi restaurată doar în Iisus Hristos, în care avem cea de-a treia formă a libertăţii.”⁸.

Din punct de vedere religios, libertatea este și ea fundamentală. Iar autobiografia spirituală a celui pe care-l avem în vedere vine să vorbească despre acest lucru. Berdiaev însuși își definește concepția pornind de la contradicția dintre libertate și judecată și folosindu-se de exemplul misticilor.

„Misticii sunt singurii care s-au ridicat deasupra ideii opresante a judecăţii lui Dumnezeu, a exigenţei divine care presupune că omul se justifică, şi care au înţeles că justificările omului nu i-au fost necesare lui Dumnezeu, care avea nevoie doar de dragostea omului, de transfigurarea naturii sale. Iată problema centrală a conştiinţei creştine. Rezidă ea în justificare şi judecată, în implacabila libertate a lui Dumnezeu, sau mai degrabă în transfigurarea reală şi vizibilă, în iubirea nesfârşită a lui Dumnezeu?”⁹

Ulterior, vorbind despre eclectismul conceptului filosofic pe care l-a brodat în decursul anilor, va ține să arate că prezența Domnului este condiționată de ideea de libertate.

„Dumnezeu a vrut libertatea şi a fost ea cea care a condus la tragedia lumii. Libertatea este la început, dar şi la sfârşit. E în ansamblu o filosofie a libertăţii pe care am construit-o, perfecţionat-o şi completat-o toată viaţa mea. Sunt convins că Dumnezeu nu este prezent decât acolo unde este libertate şi că El nu se regăseşte decât în ea. Singură libertatea trebuie sacralizată, iar falsele sacralizări, unde istoria abundă, trebuie să fie desacralizate.”¹⁰

Filosof al libertății, Nicolae Berdiaev oferă astfel, după cum am încercat să arătăm și noi aici, o perspectivă complexă și interesantă asupra acestui concept în paginile autobiografiei sale spirituale. Ulterior, va vorbi și despre alte subiecte adiacente, lăsând cititorilor posibilitatea de a descoperi modul în care vede și înțelege el spațiul religios și mistica. Despre toate celelalte vom vorbi, însă, în continuarea acestui text.