Filosof al libertății și autor al unor volume de referință în arealul filosofic1, Nicolae Berdiaev (1874‑1948) e mai degrabă cunoscut pentru lucrările din acest domeniu decât pentru autobiografia spirituală. Om care a debutat ca existențialist socialist, va evolua înspre o filosofie creștină cu filon mistic2 și se va dovedi un critic al modernității, pe care o va clasifica drept „un nou Ev Mediu”. Cărțile care‑i vor aduce consacrarea și vor contribui la oferirea unor doctorate honoris causa din partea unor mari universități occidentale, precum cea de la Oxford, vor avea în centru tocmai acest aspect.
Autobiografia lui spirituală3 nu este doar o lucrare periferică a întregului său parcurs scriitoricesc, ci și un text în privința căruia autorii nu sunt unanimi.4 De altfel, filosoful însuși a scris‑o și a rescris‑o în mai multe rânduri, adăugând și eliminând pasaje, și intitulând‑o când autobiografie filosofică, când autobiografie spirituală. Cea din urmă dintre ediții, apărută cu doi ani înainte de plecarea lui din această lume, e mai despovărată decât cele anterioare de aspectele ce țin de filosofia politică. Cel mai probabil scriitorul a considerat că acuzele de natură politică nu‑și mai aveau nici rostul, nici actualitatea, în acei ani, iar acuzatorii i se mai răriseră, fapt ce scădea din actulitatea dimensiunii apologetice a demersului; și s‑a concentrat pe adâncirea unor pasaje care îi defineau cu precădere viața mistică.
Cunoscut și acceptat unanim ca filosof al libertății (e drept, amendat în spațiul teologic pentru tendințele lui panteiste), Berdiaev oferă aici adevărate chei de lectură și înțelegere ale ideilor sale. Astfel, după cum ține să sublinieze părintele Andrew Louth într‑o sinteză dedicată gânditorilor ortodocși ai modernității, „înspre finele vieţii Berdiaev a scris un eseu autobiografic pe care l‑am pomenit deja, intitulatVis şi realitate. El oferă acolo o prezentare a vieţii sale, a viselor şi dezvoltării ideilor sale. E o introducere bună, care‑l ajută pe cititor să simtă aroma ideilor sale, abordarea sa în înţelegerea unor lucruri. În cadrul penultimului capitol, el oferă o schiţă a gândirii sale filosofice. Începe cu o mică rugăminte de iertare, spunând că în niciuna dintre cărţile sale nu a fost capabil să exprime în mod adecvat ceea ce gândea, şi citează un vers din Tyutchev.”.5
Influențat deopotrivă de clasici precum fericitul Augustin6, dar și de autori mai recenți, precum Jean‑Jacques Rousseau7 sau de contemporanul André Gide8, precum el însuși mărturisește în partea de debut a textului său9, Berdiaev va dezvolta totuși o gândire originală din perspectivă mistică și va oferi un text care, dinspre partea întrebărilor și a răspunsurilor oferite este încă actual. Ba mai mult, spre deosebire de alte texte ale aceluiași scriitor, cărora le deconspiră adesea motivația și contextul și despre a căror geneză vorbește, ea nu este sancționabilă din punct de vedere al conținutului teologic. În ceea ce privește aspectele care ar putea contribui la subsumarea ei în cadrul genului pe care‑l avem în vedere, trebuie să spunem că lucrarea întrunește toate criteriile în acest sens.10 Reperele de timp și spațiu sunt când absente, când discontinue11, iar accentul cade atât pe autodefinirea autorului și a trăsăturilor de natură ereditară12 din perspectivă teologică, cât și pe aspectele de natură mistică. Toate aceste aspecte, alături de multe altele, vin să dea textului o valoare aparte pentru autobiografia spiritulă.
Precum vom încerca să arătăm și în paginile următoare ale acestei investigații, Nicolae Berdiaev reușește să ofere, prin intermediul autobiografiei sale, o abordare aparte, dinamică și importantă în contextul misticii ortodoxe, care reușește să aibă un caracter inter‑disciplinar și să creeze punți de legătură cu alte domenii și spiritualități, fapt pentru care se cere redescoperită și valorificată la maximum.
Note:
1. A se vedea: Nicolae Berdiaev, Adevăr şi revelaţie: prolegomene la critica revelaţiei, trad. Ilie Gyurcsik, col. „Logos”, vol. 3, Editura de Vest, Timişoara, 1993; Idem, An essay in Eschatological Metaphysics: Creativity and Objectification, trans. R. M. French, Geoffrey Bless Publishing House, London, 1950; Idem, Cunoaşterea de sine. Exerciţiu de autobiografie filozofică, trad. Inna Cristea, col. „Gânditori ruşi”, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998; Idem, De l’inegalite, trad. Constantin Andronikoff, Anne Andronikof, col. „Slavica”, Les Editions de L’Age d’Homme, Lausanne, 1976; Idem, Filosofia lui Dostoievski, trad. Radu Părpăuţă, col. „Eseuri de ieri şi de azi”, vol. 6, Editura Institutului European, Iaşi, 1992; Idem, Le Christianisme et la lutte des clases, Les Editions Demain, Paris, 1932; Idem,L’idea russa. I problemi fondamentali del pensiero russo (XIX e XX secolo), trad. de C. De Lotto, Ugo Mursia Editore, Milano, Mursia, 1992; Idem, Marxisme et religion, col. „Christianisme, athéisme et temps présent”, Les Editions YMCA, Paris, 1931; Idem, Pour un christianisme de creation et de liberte, ed. Celine Marange, col „Patrimoines Orthodoxie”, Les Editions du Cerf, Paris, 2009; Idem, Slavery and fredom, trad. R. M. French, Geoffrey Bless Publishing House, London, 1943; Idem, The origins of Russian Communism, trad. R. M. French, Geoffrey Bles Publishing House, Londra, 1938; Idem,The Realm of Spirit and the Realm of Caesar, Gollancz Press, London 1952; Idem, The Russian Idea, trad. R. M. French, Geoffrey Bless Publishing House, London, 1947; Idem, Un nou Ev Mediu, trad. Iosif Naghiu, Maria Vartic, „Colecţia de studii şi eseuri,” Editura Paideia, Bucureşti, 2001. Cf. Iuliu‑Marius Morariu, Repere ale autobiografiei spirituale din spațiul Ortodox în secolele XIX și XX: Ioan de Kronstadt, Siluan Athonitul și Nicolae Berdiaev, Editura Lumen, Iași, 2019, pp. 370.
2. După cum ține să sublinieze părintele profesor Theodor Damian, de la New York, care arată că Berdiaev „profesează şi construieşte o filosofie mistică, deoarece consideră că aceasta este singura care reuşeşte să depăşească opoziţia dintre transcendent şi imanent, şi acest fapt este esenţial pentru a găsi răspuns la întrebările şi problemele fundamentale ale omului”. Theodor Damian, „The concept of freedom in Nicholas Berdiaev’s Philosophy”, în Analele Universităţii Spiru Haret. Seria Studii de Filosofie, XII (2010), pp. 205‑206.
3. Nicolas Berdiaev, Essai d’autobiographie spirituelle, trad. E. Bellenson, col. „La Barque du Soleil”, Editions Buchet Castel, Paris, 1992; Idem, Cunoaşterea de sine. Exerciţiu de autobiografie filozofică, trad. Inna Cristea, col. „Gânditori ruşi”, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998. Cf. Regina Lubas‑Bartoszyńska, Autobiografie filozofów [Autobiographies of philosophers], col. „Przestrzenie Teorii”, vol. 13, Adam Mickiewicz University Press, Poznań, 2010, pp. 55‑75.
4. Iuliu‑Marius Morariu, Repere ale autobiografiei spirituale din spațiul Ortodox în secolele XIX și XX: Ioan de Kronstadt, Siluan Athonitul și Nicolae Berdiaev, p. 371.
5. Andrew Louth, Modern Orthodox Thinkers. From the Philokalia to the present, Society for Promoting Christian Knowledge, London, 2015, p. 64.
6. Cf. Sfântul Augustin, Confesiuni, ediţia a II‑a, trad. Eugen Munteanu, Editura Nemira, Bucureşti, 2006.
7. Jean‑Jacques Rousseau, Confesiuni, vol. 1‑2, trad. Pericle Martinescu, col. „Biblioteca pentru toţi”, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1969.
8. André Gide, Journal (1889‑1939), col. „Bibliothèque de la Pléiade”, Les Editions Gallimard, Paris, 1948; Idem, Journal (1939‑1942), Les Editions Gallimard, Paris, 1946.
9. Nicolas Berdiaev, Essai d’autobiographie spirituelle, p. 8.
10. Cf. Gabriella Aleandri, Vincenza Russo, „Autobiographical Questionnaire and Semi‑structured Interview: Comparing two Instruments for Educational Research in Difficult Contexts”, in7th World Conference on Educational Sciences, Procedia ‑ Social and Behavioral Sciences 25 July 2015, CIIIC (2015), p. 514.
11. Autorul însuși mărturisește: „N‑am ţinut niciodată un jurnal, nu am intenţia de a mă confesa public, nu vreau să evoc amintirile din timpurilor mele, nu acesta este scopul meu esenţial. Această carte nu va fi o autobiografie în accepţiunea curentă a cuvântului, oferind o prezentare a vieţii mele în ordine cronologică.”. Nicolas Berdiaev, Essai d’autobiographie spirituelle, p. 8.
12. Astfel, de exemplu, el ține să arate că: „Se cuvine să menţionez câteva trăsături ereditare ale familiei noastre. Aparţin unei rase de oameni predominante, înclinată la crize de furie. Tatăl meu, un om foarte bun, avea un caracter foarte vivace şi, din acest motiv a avut parte de multe ciocniri şi aprinderi în decursul vieţii sale. Fratele meu, de‑o bunătate extraordinară, avea adevărate crize de furie. Am moştenit şi eu un temperament iritabil şi dominant. E o caracteristică a nobililor ruşi. Copil, îmi venea să lovesc cu scaunul unele persoane din anturajul meu. La acesta se adaugă o oarecare singurătate; am priceput‑o şi ca un mod în care lumea m‑a perceput, dar şi prin prisma propriei mele cunoştinţe.”. Ibidem, p. 21. În alt loc, scriitorul arată cu privire la acest aspect: „Legat de asta, apare şi o altă trăsătură – un anume despotism. Cu toate trăsăturile frumoase ale tatălui meu, am observat la el manifestări de despotism. Acest defect, propriu boierimii ruse, îl am şi eu. Uneori chiar în procesul meu de gândire, de cunoaştere, observ ceva asemănător cu despotismul. Dacă profunzimea spiritului şi realizările superioare ale personalităţii nu includ nimic ereditar, proprietăţile sufleteşti şi sufleteşti‑fizice au multe elemente ereditare.”. Idem, Cunoaşterea de sine. Exerciţiu de autobiografie filosofică, p. 24.
