Arestarea, procesul și azvârlirea în temniÅ£ă a participanÅ£ilor la întâlnirile de la Mănăstirea Antim

SfârÅŸitul Rugului Aprins!?

În timp ce se afla în vizită la profesorului Alexandru Mironescu, în noaptea de 13 spre 14 iunie 1958, părintele Daniil a fost arestat, împreună cu profesorul ÅŸi cu fiul acestuia, Åžerban. În aceeaÅŸi noapte au fost operate mai multe arestări în BucureÅŸti, atât ale membrilor din miÅŸcarea „Rugul Aprins”, cât ÅŸi a celor bănuiÅ£i că erau ascultătorii predicilor ÅŸi ai conferinÅ£elor părintelui Daniil. 

Dosarul Penal 202 A.C.N.S.A.S., aflat în Arhivele Ministerului de JustiÅ£ie, secÅ£ia InstanÅ£e Militare, conÅ£ine anchetele, recursul, actele de penitenciar ÅŸi cuprinde 10 volume.

SentinÅ£a nr. 125 din 8 noiembrie 1958, conform DP/202, vol. 4, A.C.N.S.A.S., fila nr. 216, învinuieÅŸte lotul de „crimă de uneltire contra ordinii sociale ÅŸi crimă de activitate intensă contra clasei muncitoare ÅŸi a miÅŸcării revoluÅ£ionare”.

S‑au dat sentințe grele, de la 5 la 25 de ani de temniță grea, și cel puțin 10 ani de degradare socială. Considerat liderul grupului, Sandu Tudor (Alexandru Teodorescu) este condamnat la „25 de ani de temniÅ£ă grea ÅŸi 10 ani de degradare civică”, pentru infracÅ£iunea de „crimă de uneltire contra ordinii sociale”, ÅŸi la „15 ani de detenÅ£iune riguroasă pentru crima de activitate intensă contra clasei muncitoare”. A fost încarcerat la Jilava ÅŸi a murit în 1962, pe 17 noiembrie, la Aiud; mai bine zis A FOST UCIS ÎN INCHISOAREA DE LA AIUD! 

A trecut la Hristos în temniÅ£ă, în noaptea de 16 spre 17 noiembrie 1962. Pe documentul de deces scrie „hemoragie cerebrală”; alÅ£ii, însă, care au stat cu el în celulă, au spus că, de fapt, a fost torturat, bătut în cap. În felul acesta a avut parte de o moarte martirică ÅŸi ÅŸi‑a încununat viaÅ£a de mărturisitor prin această ultimă purtare a crucii suferinÅ£ei ÅŸi a înjosirii. 

Mihai Rădulescu mărturiseÅŸte: „AÅŸa s‑a încheiat destinul unui om care a început ca un Cavaler al eleganÅ£ei ÅŸi al condeiului ÅŸi s‑a săvârÅŸit ca un martir, la fel ca mulÅ£i alÅ£ii din aceeaÅŸi epocă ÅŸi din aceeaÅŸi generaÅ£ie cu dânsul.”

Mărturisirea Părintelui Daniil în temniÅ£ă nu a fost numai una tainică, prin rugăciunea neîncetată ÅŸi detaÅŸată de toate preocupările lumeÅŸti. În temniÅ£ă a suferit cum nu au suferit alÅ£ii. Părintele Roman Braga spune că, pe toată durata detenÅ£iei – alÅ£ii zic că doi ani de zile din patru –, a avut lanÅ£uri la picioare. Ba mai mult, a suferit nenumărate bătăi, torturi, înjurături, calomnii, însă el îi certa pe gardieni ÅŸi pe anchetatori zicându‑le: „Voi spuneÅ£i că Dumnezeu nu există, dar luptaÅ£i împotriva Lui! Păi, nu vedeÅ£i că sunteÅ£i fără logică? Cum lupÅ£i împotriva a ceva ce nu există? Or, voi tocmai prin această luptă arătaÅ£i că există Dumnezeu ÅŸi că voi sunteÅ£i duÅŸmanii Lui!”. Åži mai mare ură stârnea în rândul miliÅ£ienilor sau al gardienilor.

Mărturii

Părintele Adrian ne‑a povestit cum l‑a întâlnit pe părintele Daniil la Aiud, cu doar câteva zile înaintea morÅ£ii acestuia, când s‑au petrecut în faÅ£a spălătorului. DeÅ£inuÅ£ii dintr‑un dormitor erau duÅŸi toÅ£i o dată la spălător, adică 50‑60 de oameni, fiecare grup având alocat un timp de cincisprezece minute pentru a se spăla; dar nu era permisă intersectarea grupurilor. O dată, prin octombrie 1962, gardienii nu s‑au sincronizat cu timpul ÅŸi grupurile de deÅ£inuÅ£i s‑au intersectat. Astfel, pe când intra în baie, părintele Adrian s‑a întâlnit cu părintele Daniil, care tocmai ieÅŸea; nu se văzuseră deloc în temniÅ£ă, fiind izolaÅ£i unii de ceilalÅ£i, în corpuri separate, de ani de zile. Părintele Daniil l‑a îmbrăÅ£iÅŸat ÅŸi i‑a zis cu bucurie: „Părinte Adrian, nu ne lăsăm! Dumnezeu e cu noi!”. După câteva săptămâni, părintele Adrian a aflat că părintele Daniil ÅŸi‑a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

„Eu am fost arestat mult mai târziu ÅŸi dus la închisoarea Zarca, din Aiud. Acolo am auzit de la alÅ£ii povestindu‑se despre părintele Daniil. DeÅ£inuÅ£ii îi spuneau Sfântul. ÎÅŸi împărÅ£ea puÅ£ina hrană cu cei bolnavi. În ascuns îi împărtăÅŸea cu Sfintele Taine pe cei bolnavi ÅŸi pe cei care doreau să fie împărtăÅŸiÅ£i. Ducea o viaÅ£ă demnă ÅŸi de mare sfinÅ£enie. Acolo, la Zarca, s‑a îmbolnăvit ÅŸi a adormit în Domnul. Ducerea la cimitir se făcea în acelaÅŸi sicriu în care‑i duceau pe toÅ£i care mureau. La ieÅŸirea pe poartă i s‑a înfipt o suliÅ£ă de fier în inimă, ca să vadă dacă e mort sau nu. Apoi l‑au dus la cimitirul deÅ£inuÅ£ilor, zis «Trei Plopi». În prezent, peste acel cimitir se află coteÅ£ele de porci ale celor din oraÅŸul Aiud, iar foÅŸtii deÅ£inuÅ£i din părÅ£ile locului, care mai trăiesc, luptă ca cimitirul să fie eliberat de coteÅ£e. Mai târziu, când am trecut ÅŸi eu pe la Zarca, se păstra printre tineri amintirea deÅ£inutului Daniil, numit Sfântul. Åži când s‑a săpat în curtea închisorii pentru a fi instalat nu ÅŸtiu ce motor electric, tinerii care săpau au găsit un schelet cu lanÅ£uri la picioare. Åži credeau că acela este deÅ£inutul Daniil Sfântul. Ei nu credeau că a fost dus la cimitir.” 

Mitropolitul Antonie Plămădeală, în cartea sa Rugul Aprins, redă o mărturie a lui Teofil Dumbrăveanu: „Sandu Tudor a trecut prin puÅŸcării ca un meteor. Aprindea inimile ÅŸi le lăsa lumină. În dezbateri cu sectele sau cu catolicii era ca un dulău în luptă cu niÅŸte căÅ£ei. Repede îi rupea, îi trântea repede la pământ. Era o spaimă pentru neortodocÅŸi, îi sfărâma repede. (…) Am auzit apoi că acest mare călugăr a murit ca un martir. După ce a scris mult i s‑ar fi cerut: «Acum declară că nu există Dumnezeu, că voi călugării sunteÅ£i niÅŸte ipocriÅ£i care înÅŸelaÅ£i lumea.» S‑a opus cu vehemenÅ£ă. Atunci l‑ar fi băgat în niÅŸte constrângeri grele, drept pentru care ar fi avut un atac apoplectic ÅŸi a murit.” 

Încheiere, sau poate nu...

O dată cu Sandu Tudor se stingea, zdrobită cu violenÅ£ă ÅŸi sălbăticie în forma ei materială, corporală, lumea spiritului ÅŸi a credinÅ£ei.

„Rugul Aprins” a fost întâlnirea unică dintre intelectualitate și clerul Bisericii, întâlnire care a avut loc la mănăstirea Antim, în anii ’50. Grupul de la Antim a fost ultimul episod de sobornicitate reală a Bisericii noastre în anii dictaturii comuniste. Mari intelectuali și mari monahi au comunicat și s‑au cuminecat acolo până când autorităÅ£ile au decis să definească spiritul întâlnirilor în termeni de vină. Grupul de la Antim devine, din anul 1958, „Procesul Rugului Aprins”. De la Vasile Voiculescu la Sandu Tudor ÅŸi Benedict Ghiuș, toÅ£i cei care au reuÅŸit, pentru un timp, să pună împreună inteligenÅ£a ÅŸi viaÅ£a spirituală în perimetrul aceluiaÅŸi mister ÅŸi al aceleiași căutări au trebuit să‑şi asume experienÅ£a martiriului. 

AÅŸteptând canonizarea. În loc de încheiere.

Ieroschimonahului Daniil Sandu Tudor i‑ar sta bine să deschidă ÅŸirul mucenicilor români din temniÅ£ele comuniste recunoscuÅ£i ÅŸi cinstiÅ£i ca atare într‑o lume ce duce lipsă, înainte de toate, de modele de dăruire jertfelnică. 

Este trist faptul că până astăzi niciunul dintre sfinÅ£ii închisorilor din România (de la Valeriu Gafencu sau Mircea Vulcănescu până la Daniil Sandu Tudor sau Marietta Iordache) n‑a ajuns în calendar, când prin alte părÅ£i au fost canonizaÅ£i cu sutele...

Veșnica lui pomenire!