ÎNCEPUTURI, STUDII SI... PROFESOR UNIVERSITAR

Opera mitropolitului Irineu Mihălcescu este comparabilă cu cea a unui alt ti­tan al culturii româneÅŸti, savantul Nicolae Iorga. În volumul omagial publi­cat la pensionarea sa ÅŸi a decanului I. Popescu-MălăeÅŸti, fostul său asistent Emilian Vasilescu înregistrează 540 de lucrări care au fost evaluate la peste 17.500 pagini tipărite ÅŸi la circa 150.000 pagini de manuscris. Opera sa a fost împărÅ£ită sub propria-i supraveghere în nouă capitole: „Apologetică ÅŸi Istoria religiunilor”, „Dogmatică ÅŸi simbolică”, „Alte discipline teologice”, „Chestiuni bisericeÅŸti”, „EducaÅ£ie religioasă ÅŸi morală”, „Manuale de religie”, „Cronica bisericească internă – Cronica biseri­cească externă – Chestiuni mărunte”, „Recenzii, dări de seamă ÅŸi note”, „Diverse”. O viaÅ£ă dă­ruită culturii, începută într-un sătuc din comuna Pătârlagele, judeÅ£ul Buzău.

Irineu Mihălcescu (Ioan la botez), personalitate proeminentă a teologiei româneÅŸti, membru al Academiei Române post-mortem, unul dintre cei mai mari dogmatiÅŸti ai Bisericii Ortodoxe Române, decan al FacultăÅ£ii de Teologie din ChiÅŸinău în anii 1926-1927 ÅŸi al FacultăÅ£ii de Teologie din BucureÅŸti în 1927-1929 ÅŸi 1933-1936, s-a născut la 24 aprilie 1874, ca al ÅŸaselea copil din cei zece ai unui preot din satul de munte Valea Viei, comuna Pătârlagele, judeÅ£ul Buzău. Primii paÅŸi în viaÅ£ă i-a făcut sub îndrumarea pă­rinÅ£ilor săi, Ioan ÅŸi Elena Mihălcescu.

Din ÅŸcoala satului trece la gimnaziul din Buzău, unde urmează două clase (1887-1889). Printre colegii săi se numără figuri ilustre ale culturii ÅŸi ÅŸtiinÅ£ei româneÅŸti. Astfel, a fost coleg de clasă cu Constantin I. Parhon, celebru om de ÅŸtiinÅ£ă, medic endocrinolog ÅŸi neuropsihiatru, creatorul ÅŸco­lii româneÅŸti de endocrinologie ÅŸi unul din fondatorii ei pe plan mondial. I-a mai avut colegi pe Aristide N. Demetriade, viitorul mare actor, ca ÅŸi pe viitorul savant, filozof, psiholog ÅŸi logician, doctor în medicină Nicolae Vaschide, fiul comerciantului State Vaschide din Buzău, premiantul gimnaziu­lui, care va deveni unul dintre întemeieto­rii psihologiei româneÅŸti ÅŸi ai psihologiei experimentale pe plan mondial.

După doi ani de gimnaziu se mută la Seminarul din Buzău, unde face încă doi ani (1889-1891). Cursul superior îl împlineÅŸte la Seminarul Centraldin BucureÅŸti (1891-1895). O primă recunoaÅŸtere a inte­ligenÅ£ei sale tenace o constituie numirea sa ca preparator de limba greacă la Seminarul Central, începând chiar din clasa a VIII-a, numire care a fost posibilă datorită cunoÅŸ­tinÅ£elor acumulate de la dascălii buzoieni, în special la limbile clasice.

De la Seminar, Ioan Mihălcescu trece la Facultatea de Teologie din BucureÅŸti (1895-1899), unde, la 30 iunie 1899, splen­dida teză despre Sinodul III din Efes îl în­cununează cu titlul de licenÅ£iat. Fostul său student Nichifor Crainic, în volumul oma­gial dedicat ieÅŸirii la pensie, consemnează laudativ: „Teza de licenÅ£ă despre Sinodul III ecumenic, retipărită ulterior, e o lucrare isto­rică ÅŸi dogmatică deopotrivă, care vădeÅŸte de la început o seriozitate ÅŸtiinÅ£ifică puÅ£in obiÅŸ­nuită la noi. Autorul merge direct la izvoare­le de mâna întâia ale chestiunii, despicându-i cu o remarcabilă siguranÅ£ă de sine sensul dog­matic ÅŸi situând-o cu o suverană claritate în împrejurările istorice care i-au dat naÅŸtere” (Studii Teologice,publicaÅ£ie a FacultăÅ£ii de Teologie din BucureÅŸti, an VII, 1938-1939, p. 9). În afară de teza de licenÅ£ă, tânărul Ioan mai cucerise un succes cu lucrarea Istoria Bisericii Române de la 1800 la 1850 ÅŸi a literaturii teologice din această epocă, în­cununată cu premiul UniversităÅ£ii din BucureÅŸti.

Urmează studiile de specializare la Facultatea de Teologie din Berlin ÅŸi Leipzig. Stagiul berlinez se caracterizează îndeosebi prin participarea la lucrările colegiului pen­tru „studiul confesiunilor comparate” al lui Adolf Harnack, căruia fostul student îi va păstra o amintire neÅŸtearsă. Stimulat de ase­menea preocupări, Mihălcescu publică încă din această epocă opera sa Teologia simboli­că.Timp de trei ani (1901-1903), Ioan Mihălcescu a cunoscut cea mai rodnică ac­tivitate din cariera sa intelectuală. Atunci a redactat lucrarea de doctorat care-l va impu­ne atenÅ£iei lumii occidentale. La Leipzig îÅŸi va lua doctoratul în filozofie în 1903, summa cum laude,cu o teză despre filozoful Sabatier, sub conducerea profesorului M. Heinze.

După studiile de specializare de la FacultăÅ£ile de Teologie din Berlin ÅŸi Leipzig, s-a întors în Å£ară ÅŸi a participat la concur­sul pentru ocuparea unui post de profesor la Facultatea de Teologie din BucureÅŸti. S-a impus în faÅ£a celor trei contra-candidaÅ£i prin lucrarea de abilitare Raportul dintre Religiune ÅŸi Morală,fiind numit, în iunie 1904, profesor agregat de Teologie Dogmatică ÅŸi Simbolică, patru ani mai târ­ziu fiind confirmat titular. A ocupat timp de 35 de ani postul de profesor universi­tar, încercând să acopere lacunele învăÅ£ă­mântului teologic românesc prin predarea cursurilor de „Teologie fundamentală” sau „Apologetică”, în anul III de studii, precum ÅŸi cosmogonia popoarelor biblice din Antichitate ÅŸi a celor moderne. Toate aces­te „inovaÅ£ii” vor fi sintetizate în Manualul de Istoria Religiunilor lumii,tipărit în 1946.

Ioan Mihălcescu este considerat un des­chizător de drumuri nu numai în teologie, dar ÅŸi primul cercetător român al Istoriei religiilor, urmat în munca sa de marele is­toric al religiilor, Mircea Eliade!

MÄ‚RTURII!

În memoriile sale Zile albe, zile negre, Nichifor Crainic mărturisea: „Am urmărit în anii de studenÅ£ie toate cursurile de fai­mă ale UniversităÅ£ii ÅŸi am constatat cu mân­drie că nu e unul care să se asemene cu fru­museÅ£ea acestuia, care se preda la Facultatea noastră (cursul prof. I. Mihălcescu). Entuziasmat, îmi aduceam prietenii de la celelalte facultăÅ£i ca să-l asculte. Era o săr­bătoare”

AcelaÅŸi student ÅŸi mare admirator al pro­fesorului Mihălcescu, Nichifor Crainic, nota: „În carenÅ£a de talent a literaturii teologice ro­mâneÅŸti, PS Irineu e un model de reînălÅ£are a scrisului către nivelul de frumuseÅ£e incom­parabilă al marii tradiÅ£ii răsăritene, în con­cepÅ£ia căreia frumosul a fost vestmântul in­dispensabil al adevărului” (Studii Teologice, anul VII, 1938-1939, p. 13).

Preotul prof. univ. dr. Mircea Păcurariu, în DicÅ£ionarul teologilor români(Editura Univers Enciclopedic, BucureÅŸti, 1996), re­zumă personalitatea ilustrului cărturar: „A publicat numeroase studii de Dogmatică, Apologetică, Istoria religiilor, traduceri, fi­ind considerat cel mai mare teolog român al vremii sale. Participant la întruniri cu carac­ter ecumenist peste hotare: Congresul AlianÅ£ei universale pentru înfrăÅ£irea popoa­relor prin Biserică – Praga (1928), conferin­Å£e în străinătate, prin care a făcut cunoscută Ortodoxia în cercurile catolice ÅŸi protestan­te din Apus”.

PREOT, ARHIEREU-VICAR, LOCÅ¢IITOR DE EPISCOP, LOCÅ¢IITOR DE MITROPOLIT SI... MITROPOLIT!

În anul 1923 a fost hirotonit preot de patriarhul Miron Cristea, la parohia Amzei din BucureÅŸti, dar după numai 13 ani de preoÅ£ie, în anul 1936, Ioan Mihălcescu a rămas văduv, soÅ£ia sa, Anastasia, mutându-se la cele veÅŸnice. Imediat a intrat în monahism la mănăstirea Sinaia, unde a fost tuns sub numele de Irineu, iar apoi a fost ridicat la rangul de arhimandrit. Tot în anul 1936, în timpul patriarhului Miron Cristea, a fost ales arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei BucureÅŸtilor, hirotonit pe 17 octombrie cu titlul de „TârgoviÅŸteanul”, ÅŸi a fost desemnat să conducă secÅ£ia cul­turală a Consiliului arhiepiscopal. Între 1 noiembrie 1938 ÅŸi 1 noiembrie 1939 a fost locÅ£iitor de episcop al Râmnicului, iar în noiembrie 1939 a fost ales locÅ£iitor de mi­tropolit al Olteniei. A fost ales mitropolit al Moldovei la 29 noiembrie 1939 ÅŸi insta­lat pe 17 decembrie. A păstorit la IaÅŸi în­tre anii 1939 ÅŸi 1947.

Ca ierarh, a efectuat vizite canonice la numeroase parohii ÅŸi mănăstiri din Arhiepiscopia IaÅŸilor, s-a îngrijit de învă­Å£ământul teologic organizând diferite con­ferinÅ£e religioase, s-a preocupat de strân­gerea de fonduri pentru ajutorarea săracilor, a achitat din salariul său taxele unor elevi bursieri.

După pierderile teritoriale suferite de România în vara anului 1940 (prin note­le ultimative din 26 ÅŸi 27 iunie, România a fost nevoită să cedeze Rusiei teritoriile Basarabiei ÅŸi Bucovinei de Nord), Eparhia Moldovei ÅŸi Sucevei s-a confruntat cu o si­tuaÅ£ie nouă, refugiaÅ£ii. Astfel, mitropoli­tul a reuÅŸit să repartizeze aproximativ 100 de preoÅ£i basarabeni refugiaÅ£i la parohiile din Arhiepiscopia IaÅŸilor, unde urmau să slujească împreună cu parohii locali, lu­crare administrativă ce-i va aduce „un plus de dragoste ÅŸi apreciere din partea bolÅŸe­vicilor”! A trimis preoÅ£i confesori pe front sau în spitalele de campanie pentru a Å£ine predici ostaÅŸilor în vederea ridicării mo­ralului ÅŸi a conÅŸtientizării faptului că răz­boiul pe care îl poartă este unul sfânt, pen­tru reîntregirea Å£ării ÅŸi biruinÅ£a crucii (mitropolitul însuÅŸi dovedindu-se un aprig predicator împotriva comunismului ÅŸi a samavolniciei raptului de la 1940), dar cel mai mult s-a dovedit un neînduplecat duÅŸ­man al „Bestiei bolÅŸevice”!

SFÂRÅžITUL MITROPOLITULUI IRINEU

Regimul comunist instaurat definitiv la BucureÅŸti la 30 decembrie 1947 mai avea de dat o ultimă lovitură. După Monarhie, Bise­rica naÅ£ională era ultimul bastion ce trebuia să cadă. Mai întâi, comuniÅŸtii au încercat să-l înlăture pe Mitropolitul Moldovei cu ajuto­rul octogenarului Patriarh. În arhivele Mă­năstirii NeamÅ£ există un document la care fac trimitere mai mulÅ£i martori oculari.

Despre ce anume este vorba? CâÅ£iva ti­neri preoÅ£i din Mitropolia Moldovei pre­zentau, în anul 1947, Patriarhului Nicodim Munteanu un dosar confidenÅ£ial privind înscenarea unui proces mitropolitului în funcÅ£ie, Irineu Mihălcescu. Întâiul Stătător al B.O.R. urma să-ÅŸi dea doar acor­dul ÅŸi să pună rezoluÅ£ia. Dosarul cuprin­dea mărturii din partea unor preoÅ£i ÅŸi mai multe extrase din presa timpului care ar fi permis judecarea ÅŸi condamnarea marelui teolog „pentru crimă de activitate intensă contra clasei muncitoare”. Mitropolitul Irineu a avut de-a lungul tranziÅ£iei comu­niste o atitudine promonarhistă ÅŸi nedisi­mulat duÅŸmănoasă faÅ£ă de regimul comu­nist. Mai mult, devenise un simbol al rezistenÅ£ei anticomuniste (în lucrarea aceas­ta, din fericire, nu a fost singurul reprezen­tant al Patriarhiei Române).

AceiaÅŸi martori oculari afirmă că bătrâ­nul Patriarh a citit referatul ÅŸi a declarat in­dignat că „refuză să semneze o asemenea mâr­ÅŸăvie”. Documentul clasat se află în arhiva secretă a Mănăstirii NeamÅ£. Ceea ce a urmat se cunoaÅŸte. Cei doi înalÅ£i ierarhi, Patriarhul Nicodim Munteanu ÅŸi Mitropolitul Irineu Mihălcescu au murit în condiÅ£ii suspecte.

În revista Casa, an 4, nr. 6-7, 1996, la ru­brica „Restituiri”, Cicerone IoniÅ£oiu reface tabloul exterminării conducerii spirituale a României. Printre cei omorâÅ£i sau arestaÅ£i ÅŸi închiÅŸi în puÅŸcăriile comuniste între 1947 ÅŸi 1964 se află ÅŸi cei doi ÎnalÅ£i Ierarhi. Irineu, un adversar permanent ÅŸi neobosit al bol­ÅŸevismului ÅŸi al marxismului ateu, asemeni lui Nicolae Popovici, Grigorie Leu ÅŸ.a., tre­buia să moară, pentru ca lucrarea de supu­nere a Bisericii strămoÅŸeÅŸti să poată fi dusă la bun sfârÅŸit!

Astfel, Ioan Irineu Mihălcescu a fost obli­gat să se retragă din scaunul de Mitropolit al Moldovei pe 16 august 1947 ÅŸi a murit, în condiÅ£ii suspecte (se presupune otrăvit), pe 3 aprilie (sau 5 aprilie după alte surse) 1948, la mănăstirea Agapia.

Chiar dacă puterea comunistă a încer­cat să stingă flacăra credinÅ£ei ÅŸi a mărturisi­rii, nu a reuÅŸit! De dincolo de mormânt, din ÎmpărăÅ£ia celor drepti, mitropolitul Irineu veghea permanent asupra eparhiei sale!

Cinste martirilor neamului românesc. VeÅŸnica lor pomenire!