PRIMII ANI. STUDIILE, PROFESORATUL ÅžI... INTRAREA ÎN MONAHISM!

ÎnaltpreasfinÅ£itul Vasile Lăzărescu, personalitate din elita bănăÅ£eană, a văzut lumi­na zilei la 1 ianuarie 1894, la Jadani (azi, CorneÅŸti), jud. TimiÅŸ, din părinÅ£ii Nicolae ÅŸi Ecaterina Lăzărescu, ÅŸi a adormit întru Domnul pe 21 februarie 1969, la Mănăstirea Cernica de lângă BucureÅŸti, unde fusese condamnat la retragere sine diede către Sfântul Sinod, în 1961, ca urmare a presi­unilor făcute de SiguranÅ£a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. A fost un om de valoare, cu foarte mare influenÅ£ă, care trebuia să fie incriminat ÅŸi eliminat de reprezentan­Å£ii regimului comunist. AceÅŸtia l-au dis­trus cu aportul colaboratorilor din sânul Bisericii, responsabili nu doar de asasina­tul moral – ÅŸi poate nu numai – ci ÅŸi de ui­tarea la care au condamnat ulterior, inclu­siv după RevoluÅ£ia decembristă, o asemenea personalitate, ale cărei înfăptu­iri întru Slava lui Dumnezeu ÅŸi ajutorul neamului său au dăinuit la loc de cinste în partea de vest a Å£ării.

Vasile Lăzărescu, ajuns Episcop al CaransebeÅŸului, Episcop al TimiÅŸoarei ÅŸi, în cele din urmă, întâiul Mitropolit al în­tregului Banat, a urmat studiile primare în satul natal, în limba română, iar cele gim­naziale în comuna DumbrăviÅ£a, jud. TimiÅŸ, în limba maghiară. A absolvit apoi institu­Å£ii de învăÅ£ământ din principalele centre de cultură ale Imperiului Austro-Ungar: Liceul Maghiar de Stat din TimiÅŸoara (1912), Facultatea de Teologie din CernăuÅ£i (1912-1914; 1918-1920); întreruperea studiilor a fost cauzată de începerea Primului Război Mondial. Întors în Å£ară, îÅŸi finalizează studiile teologice la Institutul Teologic din Arad (1915), Facultatea de Litere ÅŸi Filosofie din Budapesta (Boleseszettani Fakultas) (1916-1917), continuată la Philosophische Fakultăt, Universitatea din Viena (1917-1919).

După Marea Unire a revenit la CernăuÅ£i, la cea mai importantă ÅŸcoală de Teologie din Å£ară, pentru studiile sale doc­torale. Cu această ocazie s-a înscris, în pa­ralel, ÅŸi la Facultatea de Litere ÅŸi Filosofie din CernăuÅ£i (1919-1920), pentru a stu­dia filologia ÅŸi filosofia ÅŸi în limba româ­nă. Astfel, la întoarcerea în Å£ară, Vasile Lăzărescu ajunge să fie licenÅ£iat în patru domenii – Teologie, Litere, Pedagogie ÅŸi Filosofie – ÅŸi Doctor în Teologie. A obÅ£i­nut doctoratul la Universitatea din CernăuÅ£i (1920), cu teza intitulată În ce ne deosebim?

Åži-a început cariera teologică în România, la Academia Andreiană din Sibiu (1920-1924), ca foarte apreciat pro­fesor de Dogmatică, Apologetică ÅŸi Morală, înlocuindu-l la Catedră pe ilustrul Mitropolit al Ardealului Dr. Nicolae Bălan. De la debutul carierei sale, cel poreclit „DomniÅŸorul” beneficia de preÅ£uirea ce­lor din mediul academic.

S-a transferat în noiembrie 1924 la Academia Teologică din Oradea, unde a predat aceleaÅŸi discipline până în 1933. În această perioadă, a intrat în cler ca preot celib în 1926, a devenit călugăr în 1928 - fiind tuns în monahism în Postul PaÅŸtilor, la Mănăstirea HodoÅŸ-Bodrog – ÅŸi, în 1929, arhimandrit, membru de drept al Consiliului Mitropolitan din Sibiu ÅŸi al Comitetului FundaÅ£iei Gojdu.

Avându-l ca mentor pe Sfântul Andrei Åžaguna, Vasile Lăzărescu se dedică pune­rii în practică a testamentului acestuia în Banatul natal.

EPISCOP AL CARANSEBEÅžULUI (1933-1940)

În anul 1933 este ales Episcop al CaransebeÅŸului. În cei ÅŸapte ani în care a păstorit comunitatea de creÅŸtini ortodocÅŸi de aici, s-a remarcat printr-o osârdie ieÅŸită din comun: a iniÅ£iat lucrări de restaurare, renovare ÅŸi construire de schituri ÅŸi mănăs­tiri, ridicând permanent standardele aces­tora, astfel încât să devină mai atractive ÅŸi mai de încredere în rândul credincioÅŸilor ortodocÅŸi, dar ÅŸi obiective turistice, care să aducă bani în visteria eparhială, unde erau, în criza de dinainte de război, mari proble­me financiare. De pildă, la Mănăstirea Sfântului Ilie de la Vasiova, a adus în 1938 monahi de la SuceviÅ£a, pentru care a con­struit 30 de chilii. Făcea două-trei vizite pe an (care însemnau controale la sânge!) la fiecare instituÅ£ie religioasă din regiune, sfin­Å£ea biserici, troiÅ£e – a sfinÅ£it bustul celebru­lui Ion Vidu din Lugoj.

A implicat femeile în atelierele meÅŸte­ÅŸugăreÅŸti din eparhie, a înfiinÅ£at o tipogra­fie ÅŸi editura Diecezană. Era nevoie de ti­părituri bisericeÅŸti în zonă. A contribuit direct, prin scrierile sale, la sporirea fon­dului de carte religioasă. Cele două volu­me de predici, Pârga daruluiÅŸi Praznic lu­minat,sunt foarte bogate nu doar în idei, ci ÅŸi în sfaturi de credinÅ£ă. Dr. Vasile Lăzărescu avea darul cuvintelor formatoa­re ÅŸi mobilizatoare. ConferinÅ£ele de ori­entare a preoÅ£imii s-au axat pe rostul vo­caÅ£iei sacerdotale ÅŸi al metodelor de pastoraÅ£ie.

A reformat învăÅ£ămânul superior teo­logic, angajând la CaransebeÅŸ cadre didac­tice din elita Teologiei interbelice, fapt ce a determinat transformarea institutului în academie. A stimulat orientarea elevilor spre studiul teologic ÅŸi le-a oferit studen­Å£ilor modele de comportament moral su­perior.

EPISCOP AL TIMIÅžOAREI (1940-1947)

...eu am fost în ultimii patruzeci de ani animatorul miÅŸcării pentru reînfiinÅ£area la TimiÅŸoara a „obiÅŸnuitului” centru eparhi­al – întâi a Episcopiei, mai pe urmă a Mitropoliei –, prin strădania mea s-au pu­tut obÅ£ine, din partea regimului nostru de democraÅ£ie populară ÅŸi din contribuÅ£ia cre­dincioÅŸilor bănăÅ£eni, sumele necesare pentru terminarea Catedralei, care, la venirea mea la TimiÅŸoara, era abia în roÅŸu. Eu l-am în­văÅ£at pe pictor cum să purceadă la împodo­birea acestei minunate biserici. Cu Noul Testament în mână, stăteam lângă el cea­suri ÅŸi zile de-a rândul, citindu-i descrierea scenelor din viaÅ£a Mântuitorului, ca fiecare icoană să redea cât mai fidel aceste scene ÅŸi fiecare icoană să fie pictată la locul indicat de iconografia Bisericii noastre. (Din Memoriul înaintat de Mitropolitul Vasile Lăzărescu Sfântului Sinod, în 31 decem­brie 1964)

Catedrala, dedicată SfinÅ£ilor Trei Ierarhi, a fost târnosită la 10 ani după aÅŸe­zarea pietrei de temelie de către Episcopul Aradului, Andrei Magieru. Pe 6 octom­brie 1946, Episcopul TimiÅŸoarei, IPS Vasile Lăzărescu, a rostit un percutant discurs, in care a evidenÅ£iat insemnătatea acestei realizări ÅŸi obligaÅ£iile mo­rale pe care „iubiÅ£ii săi fii duhovnceÅŸti” le au pentru a insufleÅ£i cu credinÅ£a lor acest edificiu: „Azi, în urma ajutorului primit, după sfatul voiei Celui Preaînalt, iată-ne învredniciÅ£i să vedem Catedrala ortodoxiei bănăÅ£ene, Sionul aspiraÅ£iilor si al nădejdilor noastre pentru viitor, îm­podobit cu slava mucenicilor buni birui­tori – prin moaÅŸtele aÅŸezate în sfântul prestol, dat destinaÅ£iei sale mântuitoare.

Dar iubiÅ£i fii sufletesti – nu e de ajuns atât. Îndatoririle pentru noi toÅ£i abia de acum încep. Monumentalul construcÅ£iei, podoaba de pictură si sculptură, cu bogă­Å£ia culorilor si strălucirea auriturii trebuie însufleÅ£ite de duhul credinÅ£ei noastre creștine, de căldura rugilor noastre, ca si de râvna si strădania noastră spre o trăire crestinească mai intensă si mai mult după pilda Mântuitorului si după povaÅ£a sfin­tei noastre Biserici. Adevărata Biserică este nu clădirea, ci obstea credinciosilor, cu gân­direa, simÅ£irea si vieaÅ£a lor crestină. Aceasta dă vieaÅ£ă zidurilor fără suflare si podoa­belor fără glas. De aceea ne îndeamnă si Sfântul Apostol Petru sfătuindu-ne: „Si voi însivă ca niste pietre vii vă zidiÅ£i casă du­hovnicească, preoÅ£ie sfântă ca să aduceÅ£i jertfe duhovnicesti, plăcute lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos” (l, Petru, II, 5) (Cuvântul Episcopului Vasile Lăzărescu de la sfin­Å£irea Catedralei Mitropolitane, octom­brie 1946).

MITROPOLIT AL BANATULUI (1947-1961)

ConstrucÅ£ia duhovnicească iniÅ£iată de Episcopul Vasile Lăzărescu a devenit tot mai amplă ÅŸi a creat premisele restaurării istoricei Mitropolii a Banatului, in plin regim bolÅŸe­vic. PreasfinÅ£itul Vasile Lăzărescu a devenit primul Mitropolit al Banatului istoric, care cuprindea atât Banatul unguresc, cât ÅŸi Banatul sârbesc.

Ca Mitropolit al Banatului (1947-1962), a făcut tot ce i-a stat in putinÅ£ă pentru a dez­volta o viaÅ£ă duhovnicească sănătoasă, in sen­sul cel mai inalt posibil, intr-o zonă in care românii aveau nevoie de credinÅ£a ortodoxă ca factor coagulant al unei comunităÅ£i tot mai puternice.

Trebuie să ne înălÅ£ăm cu duhul. prin toată gândirea ÅŸi vieÅ£uirea noastră ÅŸi cu toată virtutea noastră la înălÅ£imea formei de organizaÅ£ie bisericească cu care a fost înzestrată provincia noastră. Trebuie să ne arătăm vrednici de binecuvântarea ce ni s-a împărtăÅŸit de Sus, ca să nu fim ju­decaÅ£i ÅŸi osândiÅ£i, ca unii ce nu am băgat de seamă harul ceresc ce s-a revărsat asu­pra noastră.

Mitropolia noastră trăieÅŸte prin noi ÅŸi ajunge la strălucire prin râvna noastră, după o  cât mai desăvârÅŸită viaÅ£ă creÅŸtinească. Să nu o lipsim de puterea dătătoare de viaÅ£ă a credinÅ£ei noastre ÅŸi de podoaba strălucitoa­re a vieÅ£uirii noastre după desăvârÅŸire în via­Å£a noastră de creÅŸtini. (Fragmente din dis­cursul IPS Vasile Lăzărescu, prilejuit de întronizarea sa ca Mitropolit al Banatului, în 26 ocombrie 1947. A fost numit Mitropolit prin Ordin regal.)

Catedrala Mitropolitană, devenită un simbol al Banatului, a fost înnobilată în 1956 prin aducerea moastelor Sfântului Iosif cel Nou de la Partos. Canonizându-l pe primul Mitropolit al Timisoarei, Mi­tropolitul Vasile Lăzărescu le-a dăruit tu­turor bănăÅ£enilor un sfânt al lor, sărbăto­rit în data de 15 septembrie.

„Pe mine m-a învrednicit bunul Dumne­zeu să pot adăuga la podoaba materială a interiorului bisericii podoaba duhovnicească de a fi aÅŸezate într-însul sfintele moaÅŸte ale Sfântului Părintelui nostru Iosif cel Nou de la PartoÅŸ ÅŸi să pot da suflet ÅŸi căldură aces­tui interior prin atragerea spre el a miilor de credincioÅŸi, care adeseori îl umpleau până la refuz, venind să asculte sfintele slujbe ÅŸi cuvântul de învăÅ£ătură al amvonului”. (Din Memoriul înaintat de Mitropolitul Vasile Lăzărescu Sfântului Sinod, în 31 decem­brie 1964)

Mitropolitul Vasile Lăzărescu a lăsat generaÅ£iei sale ÅŸi celor succesoare câteva lucrări de Teologie, scrise cu aceeaÅŸi res­ponsabilitate cu care a înălÅ£at ÅŸi a renovat biserici, schituri, mănăstiri, întru Slava lui Dumnezeu. Lucrările scrise pot fi împăr­Å£ite în patru categorii: omiletice (Praznic luminat, Pârga darurilor),studii de teo­logie sistemică (CreÅŸtinismul si ÅŸtiinÅ£ele oculte, Cultul inimii lui Iisus la cato­lici), traduceri din filosofi germani idea­liÅŸti, din perioada interbelică (Max Scheler, Eternul din om; Fritz Heinneman, Drumuri noi în filosofie – spirit, viaÅ£ă, existenÅ£ă. O introducere în filosofia con­temporană; Heinrich Straubinger, Introducere în filosofia Religiei)ÅŸi cartea sa de căpătâi, reprezentând continuarea cercetării doctorale la vârsta maturităÅ£ii, În ce ne deosebim? (1955). Semnată cu pseudonimul Bisericanul Ortodox, aceas­ta este singura sa carte tipărită, într-un ti­raj de 7.000 de exemplare. Traducerile au rămas în manuscris, în arhiva familială,... de aproximativ 60 de ani.

Toate aceste lucrări, reflectând profun­zimea preocupărilor sale ÅŸi stilul elevat în care abordează temele religioase, impresi­onează prin sincera credinÅ£ă în Dumnezeu ÅŸi prin grija faÅ£ă de neamul românesc, creÅŸ- tin-ortodox. Principiul său călăuzitor în viaÅ£ă a fost sintetizat în fraza, insistent re­petată: „Un bun român trebuie să fie, înain­te de toate, un bun creÅŸtin”.

MÄ‚RTURII, MÄ‚RTURII...

„Profesorul Vasile Lăzărescu în aceeaÅŸi Å£inută a înÅ£eles să respecte catedra ÅŸi pe stu­denÅ£ii săi zi de zi ÅŸi oră de oră până la sfârÅŸi­tul anului ÅŸcolar. El interpreta prelegerile ca pe o obligaÅ£ie solemnă a vieÅ£ii profesorului, ca pe o manifestare de sărbătoare a sufletului dăscălesc, ca o slujire sfântă în cadrul ÅŸcolii. Într-un oarecare contrast cu tinereÅ£ea era se­riozitatea acestui profesor. Totdeauna sobru, totdeauna serios, totdeauna preocupat de pro­blemele mari”. (Dr. Spiridon Cândea, fost student la Academia Andreiană din Sibiu, în vol. omagial din Mitropolia Banatului, 1958, nr. 7-9)

Însemnatele activităÅ£i culturale ale Mitropolitului Vasile au fost sintetizate într-un articol elogios de către succesorul său, Mitropolitul Nicolae Corneanu: „A predi­cat, a conferenÅ£iat ÅŸi a mânuit cu destoinicie condeiul publicând studii ÅŸi articole în revis­tele Biserica BănăÅ£eană, Foaia Diecezană, Biserica ÅŸi Åžcoala, Legea Românească etc. Sub patronajul ierarhului timiÅŸorean a apă­rut revista omiletică Duh ÅŸi Adevăr, s-au edi­tat calendare-almanah, Îndrumătorul Tipiconal, numeroase cărÅ£i ÅŸi broÅŸuri religioa­se. [...]„Printre meritele ierarhului timiÅŸo­rean se înscrie între altele ÅŸi îmbinarea armo­nioasă a credinÅ£ei ÅŸi culturii. El însuÅŸi un om de înaltă pregătire, s-a străduit să menÅ£ină le­gături strânse cu intelectualitatea bănăÅ£eană ÅŸi să creeze Bisericii un câmp de activitate co­respunzător evoluÅ£iei societăÅ£ii româneÅŸti în ansamblul ei. Din păcate, vremurile în care avea să-ÅŸi desfăÅŸoare activitatea după pleca­rea din CaransebeÅŸ n-au fost cele mai prielni­ce, oprindu-i elanurile ÅŸi împiedicându-i nă­zuinÅ£ele”. [...] „TotuÅŸi, în ciuda greutăÅ£ilor cărora a trebuit să le facă faÅ£ă, a lăsat urme adânci în amintirea noastră a tuturor. Aducându-i rămăÅŸiÅ£ele pământeÅŸti în Catedrala la care a Å£inut atâta, putem spune împreună cu Apostolul: Lupta cea bună s-a luptat, că­lătoria a săvârÅŸit, credinÅ£a a păzit. De acum i s-a gătit cununa dreptăÅ£ii pe care Domnul i-o dă lui ÅŸi tuturor celor care iubesc arătarea Lui (II Timotei 4, 7-8).” (Mitropolitul Nicolae Corneanu, „Pomenirea restau­ratorului Mitropoliei Banatului", în „Învierea”, aprilie 1993)

Pentru caracterul, atitudinea ÅŸi spiri­tul de sacrificiu al Mitropolitului Vasile, onorante pentru Mitropolia al cărei resta­urator a fost, stau mărturie, peste jumăta­te de veac, cuvintele Episcopului Aradului Andrei Magieru, el însuÅŸi înlăturat din sca­unul Episcopal de securiÅŸti:

„După pilda părintească, ÎnaltpreasfinÅ£ia Sa slujeÅŸte lui Dumnezeu ÅŸi cântă cu lacrimi în ochi. Aceste lacrimi exprimă pro­funda emoÅ£ie ce-l stăpâneÅŸte atunci când, cu vocea-i lină, îÅŸi deschide gura spre lauda lui Dumnezeu. E dovada dragostei ÅŸi simÅ£irii adânci a lui Dumnezeu, pe care se cuvine să le avem ori de câte ori ne apropiem de cele sfinte. De câte ori în cursul anilor am slujit împreună cu ÎnaltpreasfinÅ£ia Sa ÅŸi ascul­tam această voce tremurândă de emoÅ£ie, uÅŸor voalată, simÅ£eam împreună cu ÎnaltpreasfinÅ£ia Sa fiorul Sfânt al evlaviei creÅŸtine, care apoi se transmitea, ca un curent electric, ÅŸi în inimile credincioÅŸilor. Iată pentru ce am spus că ÎnaltpreasfinÅ£ia Sa este ierarhul frumu­seÅ£ii cultului ortodox. Iubirea si trăirea aces­tor frumuseÅ£i este sinteza vieÅ£ii ÎnaltpreasfinÅ£iei Sale”. (Episcopul Andrei Magieru al Aradului, „Ierarhul frumuseÅ£ii cultu­lui ortodox", în vol. omagial din Mitropolia Banatului,1958, nr. 7-9, p. 7)

UrmaÅŸii săi apreciază demnitatea ce­lui ce a plătit cu viaÅ£a refuzul de a fi cola­boratorul securiÅŸtilor ÅŸi al celor din cler care întinau, prin turnătorie, spiritul Bisericii strămoÅŸeÅŸti:

„Personalitate incontestabilă a vieÅ£ii bisericesti din Banat, Mitropolitul Vasile Lăzărescu a fost prezent prin desfăsurarea vieÅ£ii sale în cea mai zbuciumată parte a istoriei noastre contemporane bisericesti. [...] Mai presus de toate, Mitropolitul Vasile rămâne în aminti­rea posterităÅ£ii ca un demn ierarh al Bisericii lui Hristos, integru si lipsit de compromisuri în cele ale credinÅ£ei. A acceptat mai bine pri­begia decât pierderea demnităÅ£ii si acest lu­cru dovedeste tăria de caracter specifică oa­menilor cu adevărat superiori” (Episcopul CaransebeÅŸului, Dr. Lucian Mic, în prefaÅ£a la lucrarea lui Petrică Zamela, Mitropolitul Vasile Lăzărescu al Banatului (1894-1969). Monografie istorică, E.U. Oradea, 2011, p. 7-8)

MITROPOLITUL VASILE LÄ‚ZÄ‚RESCU ÅžI SECURITATEA. SFÂRÅžITUL MITROPOLITULUI!

La 22 septembrie 1936, Mitropolitul Vasile Lăzărescu a semnat, împreună cu Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului ÅŸi Episcopii Andrei Magieru al Aradului, Nicolae Popoviciu al Oradiei ÅŸi Nicolae Colan al Clujului, Pastorala episcopatului ardelean împotriva comunismului,în care sesizau pericolul real pe care acesta îl pre­zenta pentru Å¢ară, Neam ÅŸi Biserica ro­mânească. Pastorala era prefaÅ£ată de arti­colul de fond semnat de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, intitulat Biserica îm­potriva comunismului.

În septembrie 1941, împreună cu Mitropolitul Nicolae Bălan ÅŸi cu Episcopii Andrei Magieru, Nicolae Popoviciu ÅŸi Veniamin Nistor, însoÅ£iÅ£i de câteva zeci de preoÅ£i, au plecat la Misiunea Ortodoxă Română în Basarabia ÅŸi Transnistria. Timp de cinci săptămâni, ierarhii ÅŸi preoÅ£ii au să­vârÅŸit slujbe în toate judeÅ£ele Basarabiei, în peste 600 de comune, au împărÅ£it „un vagon de cărÅ£i de rugăciuni ÅŸi de zidire sufleteas­că”, fiind primiÅ£i „cu deosebită dragoste, cu însufleÅ£ire curată ÅŸi cu lacrimi de bucurie de tot poporul basarabean”, lucrare ce nu va ră­mâne nepedepsită de vigilenta Securitate!

După instalarea regimului comunist în România, încercările ierarhului Vasile Lăzărescu al TimiÅŸoarei au fost tot mai mari. Pentru „marginalizarea politică” a Mitropolitului Nicolae Bălan, prim-ministrul Petru Groza a fost cel care a pro­vocat ruperea Mitropoliei Ardealului pen­tru înfiinÅ£area Mitropoliei Banatului, un ideal mai vechi al bănăÅ£enilor de afirma­re pe palierul bisericesc naÅ£ional. Politicul, din nou, se implica în problemele biseri­ceÅŸti ÅŸi avea să se implice tot mai mult în anii ‘50 (dar ÅŸi după!).

Securitatea a ticluit un plan prin care să-l poată ÅŸantaja, oferindu-i alternativele: cola­borare totală cu regimul sau privare de li­bertate. Verticalitatea, dar ÅŸi convingerile sale spirituale ÅŸi naÅ£ionale, l-au determinat pe Mitropolitul Vasile Lăzărescu să refuze, fără rezervă, orice fel de colaborare cu regi­mul.

Astfel, pe parcursul mai multor ani (1950-1961), Securitatea a pus la cale un dosar cu mai multe nereguli ÅŸi fraude finan­ciare fictive, o veritabilă colecÅ£ie de intrigi ÅŸi falsuri. Cazul Mitropolitului Vasile Lăzărescu a fost depus pe masa de lucru a Sfân­tului Sinod, asupra căruia s-au făcut presi­uni în sensul caterisirii sale. Răspunzând acestor observaÅ£ii critice, Patriarhul Justinian a arătat că de aceste nereguli nu este vinovată conducerea bisericeas­că, ci de cele mai multe ori organele din subordine, consiliile eparhiale ÅŸi, cu deosebire, contabilitatea. În încer­carea de a-l salva pe mitropolit, Patri­arhul Justinian a expus clar punctul de vedere canonic în privinÅ£a caterisirii unui ierarh.

Victimă a comunismului, urmărit de Securitate, în mod oficial, din 1951, trădat de apropiaÅ£ii săi, de oamenii cei mai de încredere, Mitropolitul Vasile Lăzărescu a fost condamnat de către Sinodul ortodox la retragere, în 18 de­cembrie 1961. IniÅ£ial, a fost trimis la Mănăstirea Sâmbăta de Sus (1962), dar, după câteva luni, pentru a fi mai îndea­proape supravegheat, la Mănăstirea Cernica (1962-1969), unde a sfârÅŸit în condiÅ£ii neelucidate. A fost înmormân­tat în cripta familială din Jadani. După RevoluÅ£ie, în 1993, în urma unei cam­panii de presă, a fost reînhumat, con­form dorinÅ£ei sale testamentare, în ac­tuala Criptă a mitropoliÅ£ilor, aflată sub altarul Catedralei Mitropolitane.

Pentru cele din urmă ale mele, aÅŸ dori ca rămăÅŸiÅ£ele mele pământeÅŸti, aÅŸe­zate în cosciugul de metal, aflat în subso­lul Catedralei mitropolitane din Timi­ÅŸoara – cosciug ce va fi adus de nepotul meu de îndată ce va fi anunÅ£at de moar­tea mea, să fie depuse în niÅŸa din dreap­ta, cea dintâi, cum se iese din subsolul Ca­tedralei. (Fragment din Testamentul Mitropolitului Vasile Lăzărescu, Mănăstirea Cernica, 27 decembrie, 1963)

La Cernica, Mitropolitul Vasile nu co­munica cu cei din mănăstire, ci numai cu MitropoliÅ£ii Efrem Enăchescu ÅŸi Tit Simedrea, amândoi cu domiciliul forÅ£at aici, poate pentru a-i proteja pe vieÅ£uito­rii mănăstirii sau poate din teama de a nu agrava situaÅ£ia Bisericii, o situaÅ£ie nu toc­mai bună!

Mitropolitul Vasile Lăzărescu a fost vi­novat nu de furtul înscenat de securiÅŸti, ci de sprijinirea aÅŸa-ziselor „elemente reacÅ£i­onare” din Banat. Datorită lui, dar ÅŸi Episcopilor Andrei Magieru ÅŸi Veniamin Nistor, ajutaÅ£i de Nicolae Corneanu, în pe­rioada când era tânăr profesor la CaransebeÅŸ, în MunÅ£ii Banatului a fost înregistrată cea mai îndelungată rezistenÅ£ă anticomunistă din Å£ară. Lăzărescu i-a susÅ£inut, prin preo­Å£ii simpatizanÅ£i ai cauzei, pe partizanii din MunÅ£ii Banatului. MulÅ£i dintre aceÅŸti pre­oÅ£i au fost prinÅŸi ÅŸi întemniÅ£aÅ£i. După eli­berare, Mitropolitul Lăzărescu le sfinÅ£ea bi­sericile ÅŸi îi decora cu brâul roÅŸu, sfidându-i pe comuniÅŸti. Încuraja, de asemenea, mă­surile de caritate, de solidaritate, în Biserica Ortodoxă. Securitatea avea poate toate mo­tivele să-l aresteze pentru opoziÅ£ia vădită faÅ£ă de regim, numai că practicile SecurităÅ£ii erau altele. Trebuiau să umilească omul, să-l facă pe Mitropolitul Vasile Lăzărescu hoÅ£, nu erou!

La 50 de ani de la condamnarea sa, în 2011, Pr. Petrică Zamela a scris o foarte curajoasă ÅŸi bine documentată teză de doc­torat despre raporturile vrednicului de pomenire ierarh bănăÅ£ean cu Securitatea. Aceasta a devenit în scurt timp carte, in­titulată Mitropolitul Vasile Lăzărescu al Banatului (1894-1969). Monografie is­torică, E.U. Oradea, 2011. Sunt demons­trate aici, cu fapte, argumente, probe ÅŸi depoziÅ£ii ale celor implicaÅ£i în instrumen­tarea cazului, nevinovăÅ£ia lui Lăzărescu ÅŸi, implicit, nedreptatea ce i s-a făcut acestu­ia într-un context istoric binecunoscut pentru victimizarea valorilor. ReÅ£inem din concluziile autorului cărÅ£ii consacrate lui Vasile Lăzărescu:

„Într-o discuÅ£ie avută cu agentul Se­curităÅ£ii Mare loan (Pr. Tiberiu MărgineanÅ£u), soÅ£ia preotului Ioan PetreuÅ£ă din TimiÅŸoara a spus: Mitropolitul este un erou. Dacă se schimbă timpurile, el iar va ajunge om mare, căci cu banii care lipseau a ajutat familiile celor închiÅŸi. Într-adevăr, Mitropolitul Lăzărescu a fost si va ră­mâne în memoria tuturor bănăÅ£enilor si a celor care l-au cunoscut un erou, deoarece a reuÅŸit să se menÅ£ină nepă­tat faÅ£ă de tentaÅ£iile comuniste, a reu­ÅŸit să-ÅŸi păstreze Biserica ÅŸi turma in­tacte ÅŸi nealterate de ideile ateiste, a luptat pentru adevăr, identificându-se cu cei săraci ÅŸi oropsiÅ£i de către regim, lucruri pentru care a avut de suferit ÅŸi pentru care ÅŸi-a dat cu demnitate via­Å£a, înscriindu-se în galeria eroilor nea­mului.” (Mitropolitul Vasile Lăzărescu..., p. 217-219)

VeÅŸnica lui pomenire!