INTRODUCERE

Era comunistă a venit cu epurarea multora dintre figurile cele mai reprezentative ale ierarhiei ortodoxe. Dacă în vremurile din urmă, poporul român era obiÅŸnu­it cu o anume sinergie între reprezentanÅ£ii puterii de stat ÅŸi membrii ierarhiei bi­sericeÅŸti, din anul 1947 lucrurile au luat o cu totul altă întorsătură. Dacă voievozii, domnitorii ÅŸi regii românilor din toate timpurile au crezut într-o colaborare cinstită cu Biserica neamului (Biserică din care, până la urmă, ÅŸi ei făceau parte!), iată că noua putere instalată în România în fatidicul an 1947 nu mai doreÅŸte o colaborare onestă cu ierarhia bisericească, ci, dimpotrivă, merge spre o supunere cât mai accentuată (oar­bă!) din partea acesteia.

Vechile raporturi de sorginte bizantină, cu rezultate minunate atât pe tărâm bisericesc, cât ÅŸi secular, au încetat, comuniÅŸtii români începând acÅ£iunile de epurare a clerului, inclusiv a unor reprezentanÅ£i ai ierarhiei superioare a Bisericii Ortodoxe Române, încă de la pre­luarea puterii politice, la 6 martie 1945, ca mai apoi, din anul 1947, să nu le mai poată sta nimic în ca­lea împlinirii planului de subjuga­re totală a celei mai mari forÅ£e... potrivnice(i): Biserica strămo­ÅŸească!

Astfel, au fost forÅ£aÅ£i să se retragă mitropolitul Olteniei, Nifon Criveanu (20 aprilie 1945), mitropolitul Bucovinei, Tit Simedrea (30 iunie 1945), mitropolitul Moldovei, Irineu Mihălcescu (16 august 1947), episcopul Dunării de Jos (Ga­laÅ£i), Cosma Petrovici ÅŸi epi­scopul de Roman, Lucian Triteanu (august 1947), episcopul Armatei, Partenie Ciopron (august 1948, prin desfiinÅ£area Episcopiei Ar­matei), episcopul de HuÅŸi, Grigorie Leu (prin desfiinÅ£area Eparhiei de HuÅŸi ÅŸi contopirea ei cu cea de Roman în februarie 1949), episco­pul de Oradea, Nicolae Popoviciu (octombrie 1950), câÅ£iva dintre aceÅŸtia murind în condiÅ£ii neelucidate (se presupune că otrăviÅ£i!).

ASCENSIUNEA LUI SEBASTIAN RUSAN ÎN IERARHIA BISERICII

La sărbătoarea „Schimbarea la FaÅ£ă” a anului 1946, la Mănăstirea Sâmbăta de Sus slujea mitro­politul Nicolae Bălan al Ardealului. La acest praz­nic era prezent prim-ministrul Petru Groza, vechi membru în Adunarea Eparhială a Sibiului ÅŸi pre­ÅŸedinte al Frontului Plugarilor, grupare politică afiliată Partidului Comunist.

PrezenÅ£a lui Groza la această sărbătoare bise­ricească nu era întâmplătoare. El se afla în campa­nie electorală pentru alegerile din noiembrie 1946 ÅŸi depunea eforturi pentru înregimentarea preo­Å£ilor în gruparea sa politică. Cu această ocazie, li­derul politic l-a întâlnit pe preotul Sebastian Ru- san. În toamna lui 1940, acesta fusese expulzat de autorităÅ£ile horthyste din biserica pe care o ridi­case la Odorhei, refugiat la ViÅŸtea de Jos, iar acum avea funcÅ£ia de protopop de Satu Mare. Părintele Rusan suferea deoarece îÅŸi găsise biserica batjo­corită de ocupanÅ£i. Atunci Petru Groza, care îi era naÅŸ de cununie, i-a propus să fie administrator pro- topopesc la Satu Mare. Astfel a început ascensiu­nea lui Sebastian Rusan în ierarhia Bisericii. Dar această ascensiune era pe deplin justificată. Ală­turi de greutăÅ£ile din familie, pierderea soÅ£iei ÅŸi copii mulÅ£i de crescut, preotul Sebastian Rusan, pe unde slujise, ridicase câte o bi­serică. Cunoscuse prizonieratul din Primul Război Mondial, apoi calvarul persecu­Å£iei horthyste, iar acum era hotărât să pună umărul la reconstrucÅ£ia Å£ării prin Bise­rica ortodoxă, căreia îi slujea de aproape 40 de ani. În toamna lui 1946 a fost numit administrator al Episcopiei MaramureÅŸului, un an mai târziu ajungând eparhiot. În septembrie 1948 a devenit arhiepiscop al Sucevei ÅŸi MaramureÅŸului, pentru ca doi ani mai târziu să ocupe scaunul mitropoliÅ£ilor Moldovei. MulÅ£i îl vedeau ca omul lui Petru Groza, „omul puterii comuniste”. Însă prin păstorirea sa a arătat că nu abdica­se de la jurământul depus la intrarea în preoÅ£ie, după cum îi încuraja pe preoÅ£i în 1955: „E un nemernic acela care spune că preotul nu-i în slujba poporului. Să fiÅ£i în slujba Bisericii. Să fiÅ£i vrednici chiar în mijlocul ateilor. Eu nu am ajuns mitropolit prin maÅŸinaÅ£iuni diabolice, ci datorită celor 48 de ani de misiune bisericească, căci totdeauna am avut la căpătâi Sfânta Scriptură. Întâi Hristos ÅŸi apoi, după Hristos, trebuie să avem Å£ara ÅŸi poporul”. Astfel de vorbe l-au costat pe mitropolit. Documen­tele SecurităÅ£ii consemnează că vlădica Sebastian a fost otrăvit ÅŸi la 15 septembrie 1956 a trecut la cele veÅŸnice.

ACTIVITATEA MITROPOLITULUI ÎN CÂTEVA CUVINTE!

Din punct de vedere pastoral-misionar:vizite pastorale în eparhie, scrisori pastorale pline de învăÅ£ături duhovniceÅŸti ÅŸi, în mod special, de sfaturi ÅŸi îndemnuri practice. O atenÅ£ie aparte a acordat aducerii/readucerii stiliÅŸtilor în sânul Bisericii Ortodoxe, dar ÅŸi a celor de alte confesiuni, într-o perioadă în care se înregistrau „treceri de la o con­fesiune la alta" A propus, în 1950, canonizarea lui Åžtefan cel Mare ÅŸi a lui Daniil Sihastrul, ceea ce, atunci, nu s-a aprobat, organizând, în schimb, evenimentul de mare valoare duhovnicească din capitala Moldovei: generalizarea cultului Sfintei Parascheva.

Din punct de vedere social-filantropic,mărturie stau mulÅ£imile de ajutoare oferite persoanelor, familiilor, parohiilor ÅŸi aÅŸezămintelor monahale aflate în dificultate ÅŸ.a. Din punct de vedere administrativ-gospodăresc, mitropolitul Sebastian a luat măsuri privind reorganizarea noii eparhii (crearea Mitropoliei Moldovei ÅŸi Sucevei, dar ÅŸi re­venirea a trei protopopiate din jud. NeamÅ£ la Eparhia IaÅŸilor: Piatra NeamÅ£, Târgu NeamÅ£ ÅŸi Ceahlău), pentru reparaÅ£ia ÅŸi consolidarea ReÅŸedinÅ£ei mitropolitane, deco­rarea cu mozaic a cafasului exterior al Catedralei mitropolitane sau dotarea cu vitralii a geamurilor acesteia, ridicarea Casei de odihnă de la BălÅ£ăteÅŸti ÅŸ.a.

Din punct de vedere cultural:funcÅ£ionarea Åžcolii tehnice de cântăreÅ£i bisericeÅŸti, a Seminarului monahal, a ÅŸcolilor monahale în mănăstirile mai însemnate din cuprinsul eparhiei, cărora le erau arondate ÅŸi celelal­te aÅŸezăminte monahale, organizarea, în cadrul mănăstirilor ÅŸi schiturilor mai mari, a ÅŸcolilor elementare de completare a ce­lor ÅŸapte clase elementare, publicarea vo­lumului „Osteneli chiriarhale” ÅŸ.a.

SFÂRÅžITUL MITROPOLITULUI!

Slujitor format la ÅŸcoala teologică a Sfântului Mitropolit Andrei Åžaguna, era permanent alături de poporul său ÅŸi, ori­unde păstorea, ridica un altar spre slava lui Dumnezeu.

Rămas văduv, în 1947 a fost ales epi­scop de MaramureÅŸ, în 1948 arhiepiscop de Suceava ÅŸi MaramureÅŸ, pentru ca în fe­bruarie 1950 să fie numit mitropolit al Moldovei. DeÅŸi ajunsese în treapta de mi­tropolit ÅŸi cu sprijinul naÅŸului său, Petru Groza, ierarhul Sebastian nu a putut per­mite factorului politic să se amestece în problemele sale sau să lezeze interesele Bisericii, sfătuindu-ÅŸi permanent preoÅ£ii să slujească altarului: „Să nu faceÅ£i din al­tarele voastre o tabără politică. Noi avem ideologia noastră. Guvernul comunist îÅŸi are socotelile lui, dar noi nu vom fi aÅŸa de neîn- Å£elepÅ£i ca să nu înÅ£elegem. PreoÅ£ii mei să fie alături de poporul românesc, să-l înÅ£eleagă, să-l ajute, căci Hristos ne învaÅ£ă să plângem cu poporul”.

Sebastian Rusan, ca ÅŸi alÅ£i ierarhi or­todocÅŸi români, nădăjduia în schimba­rea regimului politic cu ajutorul an- glo-americanilor. Nu de puÅ£ine ori, în discursul său, mitropolitul îÅŸi manifesta speranÅ£a în venirea americanilor, iar in­formatorii SecurităÅ£ii consemnau de fie­care dată: „Cu riscul de a nu mai fi mitro­polit, doresc schimbarea regimului; am gineri buni care azi pătimesc, dar care mâi­ne vor avea o situaÅ£ie bună”.În decembrie 1953, spunea: „Anul acesta vine sfârÅŸitul comuniÅŸtilor de pe tot pământul, pentru că ei sunt duÅŸmani ai Bisericii; nu vor reuÅŸi să nimicească Biserica; timpul le-a sosit ÅŸi se vor duce în iad cu toÅ£i”.

La fel se exprima mitropolitul într-o adunare a preoÅ£ilor din IaÅŸi, în aprilie 1954: „Voi, care întotdeauna aÅ£i dus mun­că de lămurire pentru pacea internă dinlă- untrul Å£ării, lămuriÅ£i poporul ÅŸi îndemnaÅ£i-i la muncă ÅŸi liniÅŸte, căci în Scriptură spune: Numai cel ce va răbda până la sfârÅŸit, acela se va mântui”.

În raport cu astfel de afirmaÅ£ii, infor­matorii SecurităÅ£ii consemnau cu exces de zel cum se crea o atmosferă potrivni­că autorităÅ£ilor comuniste, iar încrederea în oamenii Bisericii creÅŸtea tot mai mult. Cu toate avertizările venite din partea au­torităÅ£ilor comuniste, mitropolitul nu ÅŸi-a schimbat atitudinea. Pentru această atitu­dine a sa, mitropolitul Sebastian a fost per­manent urmărit de Securitate. Potrivit do­cumentelor întocmite de Securitate există indicii că moartea acestui ierarh a survenit la 15 septembrie 1956 în urma unei otrăviri, unii cercetatori vorbind des­pre „sinucidere prin otrăvire”.

VeÅŸnica lui pomenire!