Ostensiunile³ au loc în mod normal din 50 în 50 de ani. A existat una în 1934 şi alta în 1984. Următoarea ar trebui să aibă loc în 2034, dar Episcopul de Pontoise a hotărât să facă una în 2016, cu prilejul Anului Milostivirii, proclamat de papa Romei Francisc. Cu prilejul ostensiunilor, Cămaşa este prezentată pe un manechin, aşezat într-un mare relicvar de sticlă (oferit de o familie în 1894). Cămaşa este acum foarte in­completă, pentru că numeroase părţi au fost scoase înainte de Revoluţie şi o parte din bucăţile tăiate nu au mai fost găsite (sau nu s-a ştiut cum să fie împreunate cu celelalte)⁴. Se păstrează o mare parte din spate, partea de la gât şi o mică parte din faţă.

CE FEL DE VEŞMÂNT ERA ŞI CARE E LEGĂTURA EI CU HRISTOS?

Cămaşa era un veşmânt de purtat pe dedesubt, o lenjerie de corp (semănând cu tricourile actuale dar mai lungă), coborând până la jumătatea coapsei, şi cu mâneci scurte (până la coate), veşmântul obişnuit al Ga- lileenilor din popor. Sfântul Ioan o numeşte chiton(veşmânt de purtat pe dedesubt, cămaşă) şi precizează că era araphos,fără cusături („inconsutile” în franceza veche) (In 19, 23). Or, studiile ştiinţifice recente au dovedit că ea este cu adevărat fără cusă­turi. A fost cu siguranţă ţesută de Maria, la Nazaret, pentru Fiul său Iisus, căci era unul dintre rolurile importante al mamelor evrei­ce de a ţese veşmintele familiei. Este din lână de oaie, cu o ţesătură suplă şi uşoară, vopsită la origine în maron roşcat cu roibă (lucru obişnuit în Galileea pe vremea lui Hristos).

Cămaşa este pomenită de două ori în Evanghelii, o dată indirect de Sfântul Matei, care precizează că după biciuire, soldaţii I-au dat înapoi hainele lui Iisus – astfel se explică de ce era pătată de sânge – (Mt 27, 31) şi o dată direct de Sfântul Ioan, când spune că soldaţii şi-au împărţit hainele lui Hristos, dar I-au tras la sorţi cămaşa, pentru că era fără cusături (In 19, 23). Este posibil ca ea să fi fost recuperată de Sfântul Ioan (răscumpăra­tă de la soldatul care o câştigase⁵) şi dată în­apoi Mariei, Maica Domnului.

STUDIILE ŞTIINŢIFICE (DIN SECOLUL XIX ÎN SECOLUL XXI)

În 1882, Monseniorul Goux a pus să se facă o expertiză de către nişte specialişti în ţesături vechi de la Manufactura Gobelins (Paris 13^e) şi de la cea de la Beauvais. În 1892, a pus să se examineze şi să se analize­ze două bucăţi de către farmacişti-chimişti, care au atestat că existau într-adevăr pete de sânge. În 1934, primele fotografii ştiinţifice au fost făcute de Inginerul-general Gerard Cordonnier. În 1995, a fost creat C.O.S.T.A. (Cercle fficumenique et Scientifique de la Sainte Tunique d’Argenteuil - Cercul Ecu­menic şi Ştiinţific al Sfintei Cămăşi de la Ar- genteuil). Cămaşa fiind proprietatea Statu­lui din 1905 şi clasată „Monument Istoric”, sub-prefectul de Argenteuil a instituit în 2003 un comitet de datare şi a dispus să se facă lucrări ştiinţifice aprofundate de către specialişti de la C.N.R.S. şi de la Comisari­atul pentru Energia Atomică (C.E.A.), şi de către specialişti în ţesături vechi.

Trebuie să amintim că există trei relicve majore ale lui Hristos în lume (în afară de adevărata Cruce): Giulgiul de la Torino (nu­mit impropriu „Saint Suaire”), Giulgiul de la Oviedo (Spania) si Cămaşa de la Argenteuil. Giulgiul de la Torino şi cel de la Oviedo sunt din in (după cum impunea Legea lui Moise pentru veşmintele marilor preoţi). Rezultatele studiilor efectuate pe Cămaşa de la Argenteuil au fost comparate cu grijă cu cele de la Torino şi Oviedo.

Pulberile de silciu găsite arată că a stat într-o ţară în care solul era de natură deşertică (lucru care corespunde cu o mare parte din Palestina). Polenul găsit este acelaşi ca cel de pe Giulgiul de la Torino şi cel de la Oviedo (polen de cedri din Liban şi de un arbore de fistic care nu se găseşte decât în Palestina). A fost găsită şi o diatomee (algă monocelu­lară) care arată că a fost în contact cu o apă de râu nepoluată şi curgând pe un sol de ni­sip arid (lucru care corespunde cu Iordanul).

S-au găsit şi peri din barbă şi de pe cap cu ajutorul cărora s-a stabilit că persoana era de rasă albă.

Dar cel mai important lucru este că s-au găsit numeroase pete de sânge⁶. Profeso­rul Andre Marion (C.N.R.S.) a comparat petele de sânge de pe Cămaşă cu cele de pe Giulgiul de la Torino, şi a constatat că între ele era o corespondenţă strictă: a pus în evidenţă că principalele pete proveneau din purtarea Crucii (mai ales pe umărul stâng) care pătase Cămaşa datorită plăgilor făcute de biciuire. În sfârşit, profesorul Gerard Lu- cotte, specialist în genetică, a făcut desco­periri capitale folosind un microscop elec­tronic cu scanare. A descoperit că de fapt Cămaşa era acoperită de sânge (lucru care nu se vede cu ochiul liber). Este vorba de un sânge de grupă AB (ca şi la Torino şi Oviedo), care este cel mai frecvent în Ori­entul Mijlociu (cu un record mondial în Iudeea) şi al cărui ADN a putut fi stabilit. Este vorba de un ADN uman, vechi, aparţinând unei persoane de sex masculin, cu siguranţă un om de origine „evreiască orientală”.

În concluzie, se poate spune următorul lucru: omul care a purtat sfânta Cămaşă este acelaşi ca şi cel a cărui faţă a fost acoperită de Giulgiul de la Oviedo şi al cărui trup a fost înfăşurat în Giulgiul de la Torino. Măsura în jur de 1m78 (după Giulgiul de la Torino).

Era un om alb din Orientul Mijlociu, de ori­gine evreiască. Toate aceste rezultate ştiinţifice, care corespund unele cu altele, confirmă ceea ce Tradiţia creştină a crezut dintotdeauna: acest om este răstignitul de pe Golgota, Iisus Hristos, Domnul şi Dum­nezeul nostru.

Încheiem prin două observaţii de natu­ră duhovnicească.

• Sfânta Cămaşă este de un roşu închis şi presărată cu pete de sânge, lucru care co­respunde prorociei lui Isaia (secolul al VlII-lea î. Hr): „Pentru ce ai îmbrăcămin­tea roşie şi veşmântul Tău este roşu ca al ce­lui care calcă în teasc?... sângele lor a râşnit pe veşmântul Meu, şi Mi-am pătat toate hainele Mele...” (Is 63, 2-3).
• Cămaşa fără cusături a lui Hristos a fost mereu considerată de Tradiţia creştină ca fi­ind simbolul unităţii Bisericii. Prezenţa sa în Occident, ca dar al Orientului⁷, cu mult înaintea schismei din 1054, stătea măr­turie a unităţii Bisericii, cea din primul mi­leniu. Această cămaşă a fost sfâşiată în nu­meroase bucăţi, în Franţa, după schisma din 1054, în care Occidentul a avut o foar­te grea responsabilitate, şi în timpul prigoa­nei anti-creştine celei mai violente de la Imperiul roman, cea a Revoluţiei franceze, preînchipuire şi vestire a revoluţiei bolşevice, care va face şi mai mult rău. În fond, ea este semnul stării actuale a Bisericii. Dar, din fericire, la acest început al celui de-al treilea mileniu, ea reuneşte pe toţi Creştinii. Şi mai mult, în acest an 2016, va avea loc pentru prima oară din 1793 o încercare de recon­stituire riguroasă⁸ a Cămăşii, pe o ţesătură neutră care nu degradează relicva. Să luăm acest lucru ca pe o prorocie a întoarcerii Bisericii la unitatea ei dintâi.

Pr. Noël TANAZACQ, Preot paroh al Parohiei Sf Genoveva-Sf Martin (Paris)

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

• Gerard LUCOTTE şi Philippe BORNET: Sanguis Chisti, le sang du Christ, Guy Tredaniel Ed., 2007, 198 p., ill. Foarte bună sinteză, la zi.
• Andre MARION şi Gerard LUCOTTE: Le Linceul de Turin et la Tunique d’Argenteuil, Presses de la Renaissance, 2006, 330 p., ill.
• Pierluigi BAIMA BOLLONE: 101 questions sur le Saint Suaire, Ed. Saint-Augustin 2001, 316 p. Cea mai bună sinteză în limba franceză despre Giulgiul de la Torino, şi cea mai actuală.
• Jean-Maurice CLERCQ: Les grandes reliques du Christ: la sainte Tunique d’Argenteuil, le Suaire d’Oviedo, le Linceul de Turin, F-X de Guibert, 2007, 160 p., ill.
• Pierre BARBET: La Passion de Notre Seigneur Jesus-Christ selon le chirurgien, Ed. Paulines, 1982.