Ostensiunile³ au loc în mod normal din 50 în 50 de ani. A existat una în 1934 și alta în 1984. Următoarea ar trebui să aibă loc în 2034, dar Episcopul de Pontoise a hotărât să facă una în 2016, cu prilejul Anului Milostivirii, proclamat de papa Romei Francisc. Cu prilejul ostensiunilor, Cămașa este prezentată pe un manechin, așezat într-un mare relicvar de sticlă (oferit de o familie în 1894). Cămașa este acum foarte in­completă, pentru că numeroase părți au fost scoase înainte de Revoluție și o parte din bucățile tăiate nu au mai fost găsite (sau nu s-a știut cum să fie împreunate cu celelalte)⁴. Se păstrează o mare parte din spate, partea de la gât și o mică parte din față.

CE FEL DE VEÅžMÂNT ERA ÅžI CARE E LEGÄ‚TURA EI CU HRISTOS?

Cămașa era un veșmânt de purtat pe dedesubt, o lenjerie de corp (semănând cu tricourile actuale dar mai lungă), coborând până la jumătatea coapsei, și cu mâneci scurte (până la coate), veșmântul obișnuit al Ga- lileenilor din popor. Sfântul Ioan o numește chiton(veșmânt de purtat pe dedesubt, cămașă) și precizează că era araphos,fără cusături („inconsutile” în franceza veche) (In 19, 23). Or, studiile științifice recente au dovedit că ea este cu adevărat fără cusă­turi. A fost cu siguranță țesută de Maria, la Nazaret, pentru Fiul său Iisus, căci era unul dintre rolurile importante al mamelor evrei­ce de a țese veșmintele familiei. Este din lână de oaie, cu o țesătură suplă și ușoară, vopsită la origine în maron roșcat cu roibă (lucru obișnuit în Galileea pe vremea lui Hristos).

Cămașa este pomenită de două ori în Evanghelii, o dată indirect de Sfântul Matei, care precizează că după biciuire, soldații I-au dat înapoi hainele lui Iisus – astfel se explică de ce era pătată de sânge – (Mt 27, 31) și o dată direct de Sfântul Ioan, când spune că soldații și-au împărțit hainele lui Hristos, dar I-au tras la sorți cămașa, pentru că era fără cusături (In 19, 23). Este posibil ca ea să fi fost recuperată de Sfântul Ioan (răscumpăra­tă de la soldatul care o câștigase⁵) și dată în­apoi Mariei, Maica Domnului.

STUDIILE ÅžTIINÅ¢IFICE (DIN SECOLUL XIX ÎN SECOLUL XXI)

În 1882, Monseniorul Goux a pus să se facă o expertiză de către niște specialiști în țesături vechi de la Manufactura Gobelins (Paris 13^e) și de la cea de la Beauvais. În 1892, a pus să se examineze și să se analize­ze două bucăți de către farmaciști-chimiști, care au atestat că existau într-adevăr pete de sânge. În 1934, primele fotografii științifice au fost făcute de Inginerul-general Gerard Cordonnier. În 1995, a fost creat C.O.S.T.A. (Cercle fficumenique et Scientifique de la Sainte Tunique d’Argenteuil - Cercul Ecu­menic și Åžtiințific al Sfintei Cămăși de la Ar- genteuil). Cămașa fiind proprietatea Statu­lui din 1905 și clasată „Monument Istoric”, sub-prefectul de Argenteuil a instituit în 2003 un comitet de datare și a dispus să se facă lucrări științifice aprofundate de către specialiști de la C.N.R.S. și de la Comisari­atul pentru Energia Atomică (C.E.A.), și de către specialiști în țesături vechi.

Trebuie să amintim că există trei relicve majore ale lui Hristos în lume (în afară de adevărata Cruce): Giulgiul de la Torino (nu­mit impropriu „Saint Suaire”), Giulgiul de la Oviedo (Spania) si Cămașa de la Argenteuil. Giulgiul de la Torino și cel de la Oviedo sunt din in (după cum impunea Legea lui Moise pentru veșmintele marilor preoți). Rezultatele studiilor efectuate pe Cămașa de la Argenteuil au fost comparate cu grijă cu cele de la Torino și Oviedo.

Pulberile de silciu găsite arată că a stat într-o țară în care solul era de natură deșertică (lucru care corespunde cu o mare parte din Palestina). Polenul găsit este același ca cel de pe Giulgiul de la Torino și cel de la Oviedo (polen de cedri din Liban și de un arbore de fistic care nu se găsește decât în Palestina). A fost găsită și o diatomee (algă monocelu­lară) care arată că a fost în contact cu o apă de râu nepoluată și curgând pe un sol de ni­sip arid (lucru care corespunde cu Iordanul).

S-au găsit și peri din barbă și de pe cap cu ajutorul cărora s-a stabilit că persoana era de rasă albă.

Dar cel mai important lucru este că s-au găsit numeroase pete de sânge⁶. Profeso­rul Andre Marion (C.N.R.S.) a comparat petele de sânge de pe Cămașă cu cele de pe Giulgiul de la Torino, și a constatat că între ele era o corespondență strictă: a pus în evidență că principalele pete proveneau din purtarea Crucii (mai ales pe umărul stâng) care pătase Cămașa datorită plăgilor făcute de biciuire. În sfârșit, profesorul Gerard Lu- cotte, specialist în genetică, a făcut desco­periri capitale folosind un microscop elec­tronic cu scanare. A descoperit că de fapt Cămașa era acoperită de sânge (lucru care nu se vede cu ochiul liber). Este vorba de un sânge de grupă AB (ca și la Torino și Oviedo), care este cel mai frecvent în Ori­entul Mijlociu (cu un record mondial în Iudeea) și al cărui ADN a putut fi stabilit. Este vorba de un ADN uman, vechi, aparținând unei persoane de sex masculin, cu siguranță un om de origine „evreiască orientală”.

În concluzie, se poate spune următorul lucru: omul care a purtat sfânta Cămașă este același ca și cel a cărui față a fost acoperită de Giulgiul de la Oviedo și al cărui trup a fost înfășurat în Giulgiul de la Torino. Măsura în jur de 1m78 (după Giulgiul de la Torino).

Era un om alb din Orientul Mijlociu, de ori­gine evreiască. Toate aceste rezultate științifice, care corespund unele cu altele, confirmă ceea ce Tradiția creștină a crezut dintotdeauna: acest om este răstignitul de pe Golgota, Iisus Hristos, Domnul și Dum­nezeul nostru.

Încheiem prin două observații de natu­ră duhovnicească.

• Sfânta Cămașă este de un roșu închis și presărată cu pete de sânge, lucru care co­respunde prorociei lui Isaia (secolul al VlII-lea î. Hr): „Pentru ce ai îmbrăcămin­tea roșie și veșmântul Tău este roșu ca al ce­lui care calcă în teasc?... sângele lor a râșnit pe veșmântul Meu, și Mi-am pătat toate hainele Mele...” (Is 63, 2-3).
• Cămașa fără cusături a lui Hristos a fost mereu considerată de Tradiția creștină ca fi­ind simbolul unității Bisericii. Prezența sa în Occident, ca dar al Orientului⁷, cu mult înaintea schismei din 1054, stătea măr­turie a unității Bisericii, cea din primul mi­leniu. Această cămașă a fost sfâșiată în nu­meroase bucăți, în Franța, după schisma din 1054, în care Occidentul a avut o foar­te grea responsabilitate, și în timpul prigoa­nei anti-creștine celei mai violente de la Imperiul roman, cea a Revoluției franceze, preînchipuire și vestire a revoluției bolșevice, care va face și mai mult rău. În fond, ea este semnul stării actuale a Bisericii. Dar, din fericire, la acest început al celui de-al treilea mileniu, ea reunește pe toți Creștinii. Åži mai mult, în acest an 2016, va avea loc pentru prima oară din 1793 o încercare de recon­stituire riguroasă⁸ a Cămășii, pe o țesătură neutră care nu degradează relicva. Să luăm acest lucru ca pe o prorocie a întoarcerii Bisericii la unitatea ei dintâi.

Pr. Noël TANAZACQ, Preot paroh al Parohiei Sf Genoveva-Sf Martin (Paris)

BIBLIOGRAFIE SELECTIVÄ‚

• Gerard LUCOTTE și Philippe BORNET: Sanguis Chisti, le sang du Christ, Guy Tredaniel Ed., 2007, 198 p., ill. Foarte bună sinteză, la zi.
• Andre MARION și Gerard LUCOTTE: Le Linceul de Turin et la Tunique d’Argenteuil, Presses de la Renaissance, 2006, 330 p., ill.
• Pierluigi BAIMA BOLLONE: 101 questions sur le Saint Suaire, Ed. Saint-Augustin 2001, 316 p. Cea mai bună sinteză în limba franceză despre Giulgiul de la Torino, și cea mai actuală.
• Jean-Maurice CLERCQ: Les grandes reliques du Christ: la sainte Tunique d’Argenteuil, le Suaire d’Oviedo, le Linceul de Turin, F-X de Guibert, 2007, 160 p., ill.
• Pierre BARBET: La Passion de Notre Seigneur Jesus-Christ selon le chirurgien, Ed. Paulines, 1982.