Sfânta Cămașă a lui Hristos păstrată la Argenteuil. Notă istorică și biblică

publicat in Istorie și Ortodoxie pe 8 Mai 2016, 05:47

Sfânta și neprețuita Cămașă a Domnu­lui Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, îmbibată cu propriul Său Sân­ge, se păstrează în Franța, la Argenteuil, în regiunea pariziană (în Val-d’Oise), de 1 200 de ani.

ISTORIC

Documentele cele mai vechi care vorbesc despre ea datează din secolul al VI-lea (Sfân­tul Grigorie de Tours). Sfântul Ioan Damas- chinul o pomenește (în 726). Papa Romei Leon III, după ce a uns pe Charlemagne (în 800), voia să-l căsătorească cu împărăteasa Irina1 a Constantinopolului (erau văduvi amândoi). În 801, a avut loc un schimb de solii și de cadouri: Irina a oferit sfânta Cămașă lui Charlemagne. Acesta a dăruit-o fiicei sale, Teodrada, stareță la Argenteuil.

La invaziile normande din secolul al IX-lea, Cămașa a fost ascunsă într-un zid (în 855). Dar nu a fost găsită decât cu trei seco­le mai târziu, în 1156, printr-o minune. În timpul războaielor religioase, ea a scăpat tot prin minune de distrugere, când protestanții au jefuit orașul, în 1567. Numeroși regi au venit să se închine ei, mai ales Saint Louis, Charles V și Louis XIII, ca și Richelieu.

În timpul Revoluției franceze, mănăsti­rea a fost închisă iar călugării2 risipiți. Înce­pând cu noiembrie 1793, în timpul Terorii, cultul creștin a fost abolit de factoiar prețiosul relicvar a fost trimis la topit. Abatele Ozet (fost stareț al abației, devenit preot de paro­hie) a luat în ascuns Cămașa și a tăiat-o în bucăți, dând câteva dintre ele unor credincioși de încredere și îngropându-le pe celelalte în grădina casei parohiale. A salvat astfel prețioasa relicvă de la distrugere, dar acest lucru i-a ca­uzat mari daune. La restaurarea libertății cul­tului religios, a ieșit din închisoare, în februa­rie 1795, și a dezgropat-o.

În 1804, s-a restabilit închinarea de că­tre popor. În 1844, bucățile reunite ale Sfin­tei Cămăși au fost puse într-un nou relicvar, care există și astăzi. În 1864, noua bazilică de la Argenteuil, care a înlocuit vechea bi­serică, a primit definitiv Sfânta Cămașă (ea se găsește, de obicei, în capela din transeptul de Sud, înfășurată, în relicvarul său din 1844, dar care nu permite să fie văzută). În 1882, Episcopul de Versailles, Monseniorul Goux, a făcut un studiu aprofundat al Cămășii și a redactat un proces verbal pre­cis cu privire la starea ei. În 1892, Cămașa a fost reconstituită pe o țesătură care servea de suport.

Ostensiunile3 au loc în mod normal din 50 în 50 de ani. A existat una în 1934 și alta în 1984. Următoarea ar trebui să aibă loc în 2034, dar Episcopul de Pontoise a hotărât să facă una în 2016, cu prilejul Anului Milostivirii, proclamat de papa Romei Francisc. Cu prilejul ostensiunilor, Cămașa este prezentată pe un manechin, așezat într-un mare relicvar de sticlă (oferit de o familie în 1894). Cămașa este acum foarte in­completă, pentru că numeroase părți au fost scoase înainte de Revoluție și o parte din bucățile tăiate nu au mai fost găsite (sau nu s-a știut cum să fie împreunate cu celelalte)4. Se păstrează o mare parte din spate, partea de la gât și o mică parte din față.

CE FEL DE VEÅžMÂNT ERA ÅžI CARE E LEGÄ‚TURA EI CU HRISTOS?

Cămașa era un veșmânt de purtat pe dedesubt, o lenjerie de corp (semănând cu tricourile actuale dar mai lungă), coborând până la jumătatea coapsei, și cu mâneci scurte (până la coate), veșmântul obișnuit al Ga- lileenilor din popor. Sfântul Ioan o numește chiton(veșmânt de purtat pe dedesubt, cămașă) și precizează că era araphos,fără cusături („inconsutile” în franceza veche) (In 19, 23). Or, studiile științifice recente au dovedit că ea este cu adevărat fără cusă­turi. A fost cu siguranță țesută de Maria, la Nazaret, pentru Fiul său Iisus, căci era unul dintre rolurile importante al mamelor evrei­ce de a țese veșmintele familiei. Este din lână de oaie, cu o țesătură suplă și ușoară, vopsită la origine în maron roșcat cu roibă (lucru obișnuit în Galileea pe vremea lui Hristos).

Cămașa este pomenită de două ori în Evanghelii, o dată indirect de Sfântul Matei, care precizează că după biciuire, soldații I-au dat înapoi hainele lui Iisus – astfel se explică de ce era pătată de sânge – (Mt 27, 31) și o dată direct de Sfântul Ioan, când spune că soldații și-au împărțit hainele lui Hristos, dar I-au tras la sorți cămașa, pentru că era fără cusături (In 19, 23). Este posibil ca ea să fi fost recuperată de Sfântul Ioan (răscumpăra­tă de la soldatul care o câștigase5) și dată în­apoi Mariei, Maica Domnului.

STUDIILE ÅžTIINÅ¢IFICE (DIN SECOLUL XIX ÎN SECOLUL XXI)

În 1882, Monseniorul Goux a pus să se facă o expertiză de către niște specialiști în țesături vechi de la Manufactura Gobelins (Paris 13e) și de la cea de la Beauvais. În 1892, a pus să se examineze și să se analize­ze două bucăți de către farmaciști-chimiști, care au atestat că existau într-adevăr pete de sânge. În 1934, primele fotografii științifice au fost făcute de Inginerul-general Gerard Cordonnier. În 1995, a fost creat C.O.S.T.A. (Cercle fficumenique et Scientifique de la Sainte Tunique d’Argenteuil - Cercul Ecu­menic și Åžtiințific al Sfintei Cămăși de la Ar- genteuil). Cămașa fiind proprietatea Statu­lui din 1905 și clasată „Monument Istoric”, sub-prefectul de Argenteuil a instituit în 2003 un comitet de datare și a dispus să se facă lucrări științifice aprofundate de către specialiști de la C.N.R.S. și de la Comisari­atul pentru Energia Atomică (C.E.A.), și de către specialiști în țesături vechi.

Trebuie să amintim că există trei relicve majore ale lui Hristos în lume (în afară de adevărata Cruce): Giulgiul de la Torino (nu­mit impropriu „Saint Suaire”), Giulgiul de la Oviedo (Spania) si Cămașa de la Argenteuil. Giulgiul de la Torino și cel de la Oviedo sunt din in (după cum impunea Legea lui Moise pentru veșmintele marilor preoți). Rezultatele studiilor efectuate pe Cămașa de la Argenteuil au fost comparate cu grijă cu cele de la Torino și Oviedo.

Pulberile de silciu găsite arată că a stat într-o țară în care solul era de natură deșertică (lucru care corespunde cu o mare parte din Palestina). Polenul găsit este același ca cel de pe Giulgiul de la Torino și cel de la Oviedo (polen de cedri din Liban și de un arbore de fistic care nu se găsește decât în Palestina). A fost găsită și o diatomee (algă monocelu­lară) care arată că a fost în contact cu o apă de râu nepoluată și curgând pe un sol de ni­sip arid (lucru care corespunde cu Iordanul).

S-au găsit și peri din barbă și de pe cap cu ajutorul cărora s-a stabilit că persoana era de rasă albă.

Dar cel mai important lucru este că s-au găsit numeroase pete de sânge6. Profeso­rul Andre Marion (C.N.R.S.) a comparat petele de sânge de pe Cămașă cu cele de pe Giulgiul de la Torino, și a constatat că între ele era o corespondență strictă: a pus în evidență că principalele pete proveneau din purtarea Crucii (mai ales pe umărul stâng) care pătase Cămașa datorită plăgilor făcute de biciuire. În sfârșit, profesorul Gerard Lu- cotte, specialist în genetică, a făcut desco­periri capitale folosind un microscop elec­tronic cu scanare. A descoperit că de fapt Cămașa era acoperită de sânge (lucru care nu se vede cu ochiul liber). Este vorba de un sânge de grupă AB (ca și la Torino și Oviedo), care este cel mai frecvent în Ori­entul Mijlociu (cu un record mondial în Iudeea) și al cărui ADN a putut fi stabilit. Este vorba de un ADN uman, vechi, aparținând unei persoane de sex masculin, cu siguranță un om de origine „evreiască orientală”.

În concluzie, se poate spune următorul lucru: omul care a purtat sfânta Cămașă este același ca și cel a cărui față a fost acoperită de Giulgiul de la Oviedo și al cărui trup a fost înfășurat în Giulgiul de la Torino. Măsura în jur de 1m78 (după Giulgiul de la Torino).

Era un om alb din Orientul Mijlociu, de ori­gine evreiască. Toate aceste rezultate științifice, care corespund unele cu altele, confirmă ceea ce Tradiția creștină a crezut dintotdeauna: acest om este răstignitul de pe Golgota, Iisus Hristos, Domnul și Dum­nezeul nostru.

Încheiem prin două observații de natu­ră duhovnicească.

  • Sfânta Cămașă este de un roșu închis și presărată cu pete de sânge, lucru care co­respunde prorociei lui Isaia (secolul al VlII-lea î. Hr): „Pentru ce ai îmbrăcămin­tea roșie și veșmântul Tău este roșu ca al ce­lui care calcă în teasc?... sângele lor a râșnit pe veșmântul Meu, și Mi-am pătat toate hainele Mele...” (Is 63, 2-3).
  • Cămașa fără cusături a lui Hristos a fost mereu considerată de Tradiția creștină ca fi­ind simbolul unității Bisericii. Prezența sa în Occident, ca dar al Orientului7, cu mult înaintea schismei din 1054, stătea măr­turie a unității Bisericii, cea din primul mi­leniu. Această cămașă a fost sfâșiată în nu­meroase bucăți, în Franța, după schisma din 1054, în care Occidentul a avut o foar­te grea responsabilitate, și în timpul prigoa­nei anti-creștine celei mai violente de la Imperiul roman, cea a Revoluției franceze, preînchipuire și vestire a revoluției bolșevice, care va face și mai mult rău. În fond, ea este semnul stării actuale a Bisericii. Dar, din fericire, la acest început al celui de-al treilea mileniu, ea reunește pe toți Creștinii. Åži mai mult, în acest an 2016, va avea loc pentru prima oară din 1793 o încercare de recon­stituire riguroasă8 a Cămășii, pe o țesătură neutră care nu degradează relicva. Să luăm acest lucru ca pe o prorocie a întoarcerii Bisericii la unitatea ei dintâi.

Pr. Noël TANAZACQ, Preot paroh al Parohiei Sf Genoveva-Sf Martin (Paris)

BIBLIOGRAFIE SELECTIVÄ‚

  • Gerard LUCOTTE și Philippe BORNET: Sanguis Chisti, le sang du Christ, Guy Tredaniel Ed., 2007, 198 p., ill. Foarte bună sinteză, la zi.
  • Andre MARION și Gerard LUCOTTE: Le Linceul de Turin et la Tunique d’Argenteuil, Presses de la Renaissance, 2006, 330 p., ill.
  • Pierluigi BAIMA BOLLONE: 101 questions sur le Saint Suaire, Ed. Saint-Augustin 2001, 316 p. Cea mai bună sinteză în limba franceză despre Giulgiul de la Torino, și cea mai actuală.
  • Jean-Maurice CLERCQ: Les grandes reliques du Christ: la sainte Tunique d’Argenteuil, le Suaire d’Oviedo, le Linceul de Turin, F-X de Guibert, 2007, 160 p., ill.
  • Pierre BARBET: La Passion de Notre Seigneur Jesus-Christ selon le chirurgien, Ed. Paulines, 1982.

Note:

  1. Irina a domnit din 780 în 802. Datorită ei cel de-al șaptelea și ultimul Sinod Ecumenic s-a putut întruni în 787 la Niceea (osândind ere­zia iconoclastă)
  2. Începând cu 1129, era o mănăstire de călugări, depinzând de faimoasa abație de la Saint-Denis.
  3. O ostensiune (din latinul ostendere, a arăta) este o arătare publică a unor moaște, care în mod normal se găsesc păstrate într-un relicvar, și deci nu se pot vedea (pentru a fi apărate de daunele vremii și de furturi).
  4. Există 20 de bucăți, dintre care 2 foarte mari. Anumite bucăți nu au fost bine împreunate unele cu altele, iar altele care nu se știa cum să fie împreunate au fost date unor persoane evla­vioase sau unor instituții.
  5. După obicei: soldații își împărțeau hainele răstigniților, apoi le vindeau înapoi familiilor, ca să câștige ceva bani.
  6. Petele de sânge au fost descoperite în 1882, cu ochiul liber. Se va face o analiză de către doi farmaciști în 1892, dar tehnicile din vremea re­spectivă nu aduceau decât informații parțiale (sângele cui sau sânge de ce? Nu se știa dacă e vorba de sânge omenesc).
  7. Dar al Imperiului Bizantin tânărului Imperiu franc, Imperiul carolingian. Giulgiul de la Oviedo fusese transportat în Egipt, din cauza invaziei Perșilor în 614 [aceștia au furat adevărata Cruce], apoi în Spania, la Toledo, și în sfârșit la Oviedo (în Asturia) din cauza invaziei arabo-musulmane. Iar Giulgiul de la Torino a fost furat de la Constantinopol de către cruciați.
  8. Reconstituirea din 1892 era artizanală și în­tâmplătoare, și făcută pe o țesătură care degra­da relicva.