Tot în aceeaÅŸi perioadă (1954-1960) este publicată la Atena o ediÅ£ie bilingvă a Bibliei, în trei volume. Primele două volume sunt dedicate VT ÅŸi conÅ£in textul LXX, însoÅ£it de o traducere neogreacă făcută de Atanasie Chastupis după Textul Masoretic (TM). În al treilea volum, textul grec al NT este pus în paralel cu o parafrază în neogreacă realizată de Nicolae Kapsis ÅŸi de Panagiotis Dimitropulos, ÅŸi revăzută de Nicolae Luvaris.

În 1967, Societatea Biblică din Grecia publică la Atena o nouă traducere a NT, în dialectul καθαρεύουσα. Traducerea este cunoscută ÅŸi sub numele de „traducerea celor patru profesori”, deoarece la acest proiect au participat patru profesori de la Facultatea de Teologie din Atena: V. Vellas, E. Antoniadis, A. Alivizatos și G. Konidaris. Proiectul urmărea revizuirea traducerii NT realizate în 1844 de Vamvas, care nu mai corespundea evoluÅ£iei limbii greceÅŸti. Pentru textul original grec, traducătorii s-au bazat pe textus receptus, iar în unele cazuri pe ediÅ£ia critică Novum Testamentum Graece, realizată de Nestle-Aland. Această traducere este publicată din 1981 cu binecuvântarea Sinodului Bisericii Greciei.

Nevoia unei noi traduceri a NT în dialectul δημοτική a fost simțită mai ales după recunoașterea acestuia ca limbă oficială. Astfel, în 1978, la numai doi ani de la reforma lingvistică, o echipă de șase profesori din cadrul FacultăÅ£ilor de Teologie din Atena și Tesalonic (S. Aguridis, P. Vasiliadis, I. Galanis, G. Galitis, I. Karavidopulos, B. Stogiannos), în colaborare cu Societatea Biblică din Grecia, a început activitatea de traducere. Proiectul s-a încheiat prin publicarea unei prime ediÅ£ii, în 1985, revizuită apoi în 1989. Aceasta din urmă este însoțită de scrisorile de binecuvântare ale patriarhului Constantinopolului, ale patriarhilor Alexandriei și Ierusalimului și ale Sinodului Bisericii Greciei. Cu toate acestea, traducerea nu a fost acceptată de majoritatea ortodocÅŸilor greci, care continuau să privească cu suspiciune publicaÅ£iile SocietăÅ£ii Biblice.

În 1994 apare la Atena o traducere, în dialectul δημοτική, a Bibliei lui Neofit Vamvas, publicată la Oxford, în 1850. Traducerea este opera lui Spyros Filos ÅŸi se bucură de o largă utilizare în Biserica Evanghelică din Grecia. Ca ÅŸi în prima ediÅ£ie a Bibliei lui Vampas, lipsesc titlurile capitolelor și referinÅ£ele marginale.

În 1995, Athan Delicostopulos, profesor la Facultatea de Teologie din Atena, publică pe cont propriu o traducere a NT în dialectul δημοτική. Traducerea primeÅŸte binecuvântarea Sinodului Bisericii Greciei ÅŸi cunoaÅŸte o largă difuzare. O a treia ediÅ£ie apare în 1996, în 23.000 de exemplare.

Abia în 1997 Sinodul Bisericii Grecei a binecuvântat (pentru prima dată) o Biblie tradusă în dialectul δημοτική. Publicată la Atena, de Societatea Biblică, sub titlul Sfânta Scriptură. Vechiul ÅŸi Noul Testament. Traducere după textele originale, ea este opera unui colectiv de 12 profesori de la FacultăÅ£ile de Teologie din Tesalonic ÅŸi din Atena. Pentru NT, textul este cel al ediÅ£iei din 1989. Pentru VT, traducerea din ebraică ÅŸi din aramaică a fost realizată, la început în dialectul καθαρεύουσα, de profesorii V. Vellas, N. Olympion, N. Papadopulos, P. Simotos ÅŸi V. Tsakonos, iar ulterior a fost tradusă în dialectul δημοτική de V. Tsakonos ÅŸi M. Konstantinu. Chiar dacă este tradus după TM, textul VT cuprinde, potrivit canonului biblic ortodox, ÅŸi cărțile anaginoskomena („cărți bune de citit”), prezente în manuscrisele LXX.

EDIÅ¢IA SINODALÄ‚ A VECHIULUI TESTAMENT (SEPTUAGINTA)

În Grecia, abia după Războiul de Independență (1821-1829) și după recunoașterea statului grec (1832) putem vorbi de o ediÅ£ie sinodală a Bibliei. Biserica Ortodoxă Greacă a fost fondată în 1833, în partea de sud-vest a țării, singura zonă eliberată atunci de sub dominația otomană, ÅŸi a fost recunoscută ca autocefală de Patriarhia de la Constantinopol, în 1850.

Prima ediÅ£ie sinodală a LXX a fost publicată la Atena cu sprijinul financiar al Societății pentru Promovarea Cunoașterii Creștine. Apărută în patru volume, între 1843 ÅŸi 1850, ediÅ£ia cuprinde textul VT din Biblia greacă publicată la Moscova, în 1821, cu binecuvântarea Sinodului Bisericii Ruse și cu sprijinul financiar al fraților Zosima. Din punct de vedere critic, textul corespunde în mare parte LXX publicate de J.-E. Grabe (Η Παλαιά Διαθήκη κατά τοὺς ῾Εβδομá½µκοντα), la Oxford, în patru volume, între 1707 ÅŸi 1720. Această primă ediÅ£ie sinodală este retipărită într-un singur volum, la Atena, în 1892.

O a doua ediție sinodală a VT a fost publicată la Atena în 1928. În alegerea variantelor textuale, a semnelor de punctuație, a ordinii și a numerotării capitolelor și a versetelor, editorii s-au bazat de această dată pe a VII-a ediție critică a LXX, realizată de Constantin Tischendorf (Vetus Testamentum Graece Iuxta LXX Interpretes, Leipzig, 1850) și publicată de E. Nestle, la Leipzig, în 1887.

În 1937, profesorul Panagiotis Bratsiotis, de la Facultatea de Teologie din Atena, publică o ediție sinodală revizuită a VT din 1928. Bratsiotis se bazează în principal pe cele două ediții critice ale LXX, publicate de Alfred Rahlfs (Septuaginta: id est Vetus Testamentum graece iuxta LXX interpretes) la Stuttgart, în 1935. Până în prezent, această ediție a LXX, publicată de Bratsiotis, constituie textul oficial canonic ÅŸi liturgic al VT din Biserica Ortodoxă Greacă.

EDIÅ¢IA SINODALÄ‚ A NT („TEXTUL PATRIARHAL”)

Primele ediÅ£ii critice ale NT au fost editate, la începutul secolului al XVI-lea, de cardinalul Ximenes (1514) și de Erasmus (1516), pe baza manuscriselor bizantine. O a doua ediÅ£ie, revăzută de Erasmus (1519), a servit drept bază pentru traducerea germană a NT, realizată de Martin Luther (1522). Textul lui Erasmus, corectat ÅŸi îmbunătăÅ£it de ediÅ£iile succesive, a fost folosit până la sfârÅŸitul secolului al XIX-lea pentru toate traducerile protestante. Din 1633, el este considerat ca fiind textus receptus, adică textul original grec primit sau acceptat de toÅ£i. O dată cu publicarea ediÅ£iei critice a lui Eberhard Nestle (1898) ÅŸi apoi a fiului său, Erwin Nestle (1904), Societatea Biblică Britanică pentru Străinătate renunÅ£ă la textus receptus în realizarea traducerilor NT.

În aceeaÅŸi perioadă, în bisericile din Grecia ÅŸi din Patriarhia Ecumenică se făcea tot mai simÅ£ită nevoia editării unui texte unic al NT, care să fie folosit atât pentru slujbele religioase, cât ÅŸi pentru traduceri. Din cauza ocupaÅ£iei otomane, unele biserici continuau să citească pericopele liturgice direct din manuscrise, în timp ce altele dispuneau de ediÅ£ii ale Evangheliei ÅŸi ale Apostolului tipărite la VeneÅ£ia. În plus, nici manuscrisele ÅŸi nici ediÅ£iile imprimate nu concordau între ele. În fața acestei realități, Patriarhia Ecumenică desemnează în 1899 un comitet format din mitropoliÅ£ii Mihail Klevulos de Sardis, Apostol Christodulu de Stavrupolis ÅŸi din profesorul Vasile Antoniadis, de la Åžcoala de Teologie din Halki. Sarcina acestui comitet era de a colecta și de a studia manuscrisele Evangheliei ÅŸi Apostolului de la Constantinopol și din Muntele Athos, în vederea pregătirii unei ediții a NT care să ofere „cea mai bună reconstrucție a celui mai vechi textul al tradiÅ£iei bisericeÅŸti ÅŸi, în mod special, al Bisericii din Constantinopol”. În 1904 este publicat la Constantinopol Noul Testament aprobat de Marea Biserică a lui Hristos, text ce va fi corectat și reeditat în 1907 și în 1912. Această ultimă ediÅ£ie continuă să fie retipărită de Apostoliki Diakonia (editura Bisericii Ortodoxe din Grecia) și constituie până astăzi textul oficial canonic și liturgic al NT din Patriarhia Ecumenică și din Biserică Ortodoxă Greacă. Cunoscut sub numele de „Textul patriarhal”, el se bazează pe ceea ce specialiștii numesc „tipul de text bizantin” apropiat de textus receptus.

Prof. dr. Ștefan Munteanu, Institut de Théologie Orthodoxe „Saint Serge”, Paris

Bibliografie:

• Argyriou, Astérios, „La Bible dans le monde orthodoxe au XVI^e siècle”, în: G. Bedouelle, B. Roussel (ed.), Le temps des Réformes et la Bible, Bible de tous les temps 5, Beauchesne, Paris, 1989, pp. 385-400.
• Delicostopoulos, Athan, „Major Greek translations of the Bible”, în: J. Krašovec (ed.), Interpretation of the Bible, Sheffield Academic Press, Ljubljana-Sheffield, 1998, pp. 297-316.
• Dimaras, Constantin, „La Bible dans la vie de l’Eglise grecque”, în: Y. Belaval, D. Bourel (ed.), Le Siècle des Lumières et la Bible, Bible de tous les temps 7, Beauchesne, Paris, 1986, pp. 193-200.
• Doudelet, Alban, „Orthodoxie et Bible”, în: Dictionnaire Encyclopédique de la Bible, realizat de Centre Informatique et Bible Abbaye de Maredsous, Brespols, Belgia, 2002, pp. 939-952.
• Karavidopoulos, Ioannis, „L’édition patriarcale du Nouveau Testament (1904). Problèmes de texte et de traduction dans le monde orthodoxe”, în: Kleronomia 20 (1988) 1-2, pp. 195-204.
• Karavidopoulos, Ioannis, „Textual Criticism in the Orthodox Church: Present State and Future Prospects”, în: Sacra Scripta X (2012) 1, pp. 7-14.
• Karavidopoulos, Ioannis, „Traductions néo-grecques du Nouveau Testament au cours du dernier quart du xxe siècle”, în: I. Tsamadou-Jacoberger (ed.), Melanges Offerts à Astérios Argyriou, Etudes grecques, Editions L’Harmattan, Strasbourg, 2000, pp. 131-143.
• Konstantinou, M., „The Original Old Testament text in the Greek-speaking Orthodox church”, în: S. Crisp, M. Jinbachian (ed.), Text, theology and translation: Essays in honour of Jan de Waard, UBS 2004, pp. 89-107.
• Krumbacher, Karl, Das Problem Der Neugriechischen Schriftsprache ......, 
• K.B. Akademie, München, 1902, 20112.
• Oikonomos, Elias, „The New Testament in Modern Greek”, în: The Bible Translator XXI (1967), pp. 114-128.
• Savelovici, Anton, „Traducerea Sfintei Scripturi în neogreacă din sec. al XIX-lea la cererea ÅŸi sub influenta misiunilor neoprotestante; versiunea lui Neofit Vamvas”, în: Studia Theologia Orthodoxa 1 (2010), pp. 239-246.
• Xanthopoulos, Théodore, „Traductions de l’Ecriture Sainte en néo-grec avant le XIXe siècle”, în: Echos d’Orient V (1901-1902), pp. 321-332.
• Xanthopoulos, Théodore, „Les dernières traductions de l’Ecriture Sainte en néo-grec”, în: Echos d’Orient VI (1903-1904), pp. 230-240.