Nevoia traducerii Sfintei Scripturi în neogreacă s‑a făcut simÅ£ită cu precădere în timpul lungii perioade de ocupaÅ£ie a Greciei (1453‑1821) de către Imperiul Otoman. Biserica greacă se găsea atunci, potrivit expresiei istoricului englez Steven Runciman, „în captivitate” (S. Runciman, The Great Church in Captivity, Cambridge, 1968). În noul context istoric, textul biblic, disponibil mai ales sub formă de manuscris, devine o sursă importantă atât în predarea limbii greceÅŸti, cât și în transmiterea învăÅ£ăturii ortodoxe. Traducerea Bibliei în neogreacă nu viza doar populaÅ£ia din teritoriul ocupat, ci ÅŸi pe cea din diaspora, în special din coloniile greceÅŸti fondate în marile oraÅŸe europene. Astfel, începând cu secolului al XVII‑lea asistăm la apariÅ£ia sistematică a mai multor traduceri ale NT ÅŸi a unor cărÅ£i ale Vechiului Testament (VT), în special a Psalmilor. Această activitate de traducere, imprimare ÅŸi punere a textului biblic la dispoziÅ£ia credincioÅŸilor apare pe fondul influenÅ£ei protestante asupra patriarhului ecumenic Chiril Lucaris (1572‑1638) ÅŸi a unor membri de seamă a clerului grec.

În funcție de traducători, de mecenați ÅŸi de influențele politice, textele vor fi aprobate sau condamnate de autorităÅ£ile eclesiastice de la Fanar. O dată cu independenÅ£a Greciei, limba devine, de asemenea, un factor important în receptarea ÅŸi difuzarea unei traduceri. Din 1833, dialectul καθαρεύουσα, asociat regulilor foarte dificile ÅŸi stricte ale gramaticii din greaca veche, devine limba oficială a noului stat grec, fiind folosită în administraÅ£ie, în învățământul superior și în literatură, în timp ce poporul continua să vorbească δημοτική, limba de zi cu zi. Aceasta situaÅ£ie durează până în 1976, când dialectul δημοτική (limba populară) devine limba oficială, înlocuind astfel καθαρεύουσα (limba cultă), din care s‑au păstrat numai unele expresii ÅŸi construcÅ£ii gramaticale.

PRIMELE ÎNCERCÄ‚RI DE TRADUCERE ALE SFINTEI SCRIPTURI

În jurul anului 1493, Georgios Choumnos din Candia (Creta) compune în neogreacă o parafrază în versuri a creaÅ£iei lumii, intitulată Kosmogenesi. Lucrarea, alcătuită din 2800 de versuri, relatează evenimentele conÅ£inute în primele două cărÅ£i ale VT, Facerea ÅŸi IeÅŸirea. În alcătuirea poemului, Choumnos se bazează mai ales pe o scriere în proză din epoca bizantină, intitulată Istoria Veche, în care naraÅ£iunea biblică era amestecată cu un mare număr de legende populare.

Între 1535 ÅŸi 1536, pe când se afla în închisoare la VeneÅ£ia, Ioannikios Kartanos, preot ÅŸi protosinghel al episcopiei din Corfu, redactează o lucrare intitulată Vechiul ÅŸi Noul Testament: florile ÅŸi lucrurile necesare. Cunoscută mai ales sub numele de Florilegiul, cartea cuprinde o compilaÅ£ie a istoriei VT ÅŸi NT. Scris în limba greacă populară, Florilegiul lui Kartanos va cunoaÅŸte o largă răspândire, fiind editat de cinci ori între 1536 ÅŸi 1567.

La începutul secolului al XVII‑lea, călugărul Maxim Peloponezianul traduce în neogreacă o parte din Psalmi ÅŸi din pericopele evanghelice, precum ÅŸi Tâlcuirea la Apocalipsă a lui Andrei al Cezareii. Iar în 1643 călugărul Agapios (Landos) din Creta publică la VeneÅ£ia o traduce completă a Psalmilor, bazându‑se pe Tâlcuirea celor o sută cincizeci de psalmi ai Proorocului Împărat David, de Teodoret al Cirului. Cartea va cunoaÅŸte 12 ediÅ£ii până în 1821.

TRADUCERI ALE VT ÅžI ALE NT ÎNTRE SECOLUL AL XVII‑LEA ÅžI ÎNCEPUTUL SECOLULUI XX

În 1638 apare la Geneva textul NT în original, însoÅ£it de o traducere în limba neogreacă, făcută de preotul ÅŸi monahul Maxim (Calliergi) din Callipolitis, un ucenic al patriarhului Chiril Lucaris (1572‑1638). Redactată ÅŸi publicată în două volume (vol. I: Evangheliile; vol. II: Fapte, Epistolele ÅŸi Apocalipsa), traducerea primeÅŸte binecuvântarea patriarhul Chiril, deși conținea unele învăÅ£ături calviniste. După moartea lui Chiril Lucaris o serie de sinoade ortodoxe, cum ar fi cel Å£inut la Ierusalim, în 1672, vor condamna această primă traducere a NT. Ea va cunoaÅŸte însă un mare succes, fiind de‑a lungul timpului de mai multe ori reeditată și corectată. În 1817 apare la Sankt Petersburg o ediÅ£ie publicată de Societatea Biblică Rusă, iar în 1827 Societatea Biblică Ionică publică o ediÅ£ie bilingvă a NT, în care textul lui Maxim este pus în paralel cu o traducere albaneză scrisă în caractere greceÅŸti.

În 1703, Serafim, un călugăr originar din insula Mitilini, editează la Londra un text revizuit al NT ÅŸi tradus de Maxim. Publicată într‑un singur volum, cu sprijinul SocietăÅ£ii Engleze pentru Răspândirea Bibliei în Străinătate, ediÅ£ia conÅ£inea doar traducerea neogreacă, fără textul original. NT scos de Serafim va fi condamnat în 1704 ÅŸi în 1723 de patriarhii ecumenici Gabriel al III‑lea (1702‑1707) ÅŸi Ieremia al III‑lea (1716‑1726; 1732‑1733). AceÅŸti doi patriarhi declarau că „citirea Bibliei este permisă credincioÅŸilor simpli, doar că ei sunt Å£inuÅ£i să consulte explicaÅ£iile SfinÅ£ilor PărinÅ£i”. Traducerea revizuită de Serafim va fi însă repede distribuită ÅŸi epuizată, necesitând o reeditare la Londra, în 1705.

O nouă ediÅ£ie bilingvă a NT apare la Halle, în 1710. Ea cuprinde textul original grec ÅŸi textul publicat de Serafim în 1703. Lucrarea este rezultatul colaborării dintre Hermann Francke ÅŸi Anastasie Mihail, ÅŸi a fost publicată cu sprijinul financiar al reginei Prusiei. Ea va fi reimprimată la Londra, în 1810, de Societatea Biblică pentru Britania ÅŸi Străinătate, iar până în 1830 apar alte ÅŸase ediÅ£ii. În 1814, patriarhul ecumenic Chiril al VI‑lea (1813‑1818) declară traducerea „folositoare” ÅŸi îÅŸi dă binecuvântarea scrisă pentru publicarea ediÅ£iei bilingve, dar nu ÅŸi a textului neogrec separat. Cu toate acestea, în 1824, Sinodul de la Constantinopol precizează că citirea traducerii nu este profitabilă decât însoțită de comentariile SfinÅ£ilor PărinÅ£i.

În 1820, poetul grec Andreas Calvos (1792‑1869), pe când se găsea la Londra, publică în neogreacă o traducere a cărÅ£ii de slujbe Common Prayer Book, a Bisericii Anglicane, ce cuprinde unele texte din VT ÅŸi NT. Traducerea apare sub titlul Cartea de rugăciuni obștești ÅŸi de rânduială a Sfintelor taine ÅŸi altor slujbe bisericești potrivit ritului din Biserica Unită din Anglia ÅŸi ScoÅ£ia, însoÅ£ită de Psaltirea lui David, de Epistolele ÅŸi de Evangheliile sinoptice. Tradusă din engleză în limba greacă comună de către A. Calvados Ioannidis. În ciuda calităÅ£ilor sale literare, traducerea lui Calvos va rămâne necunoscută în mediul cultural grec din cauza tendinÅ£elor prozelitiste.

În 1818, Societatea Biblică pentru Britania ÅŸi Străinătate îl angajează pe arhimandritul Ilarion, călugăr din Muntele Sinai, rezident la Constantinopol ÅŸi viitor mitropolit de Târnovo (1830‑1837), să traducă VT ÅŸi NT. O primă traducere a NT sub formă de manuscris primeÅŸte în 1818 ÅŸi 1820 aprobarea patriarhilor Chiril al VI‑lea (1813‑1818) ÅŸi Grigorie al V‑lea (1797-1798; 1806‑1808; 1818‑1821). Proiectul va fi întrerupt în 1821 o dată cu izbucnirea războiului grec de independentă, însă în 1828 este publicată la Londra o ediÅ£ie bilingvă a NT. Retipărită în 1831 la Geneva, iar în 1835 ÅŸi 1852 în Statele Unite, traducerea lui Ilarion cunoaÅŸte o largă răspândire. Ea apare cu binecuvântarea patriarhilor mai sus menÅ£ionaÅ£i, la care se va adăuga în 1830 ÅŸi cea a patriarhului ConstanÅ£iu I (1830‑1834). Ilarion a tradus ÅŸi VT, bazându‑se pe textul LXX, iar întreaga Biblie urma să fie imprimată la tipografia Patriarhiei din Constantinopol, cu sprijinul financiar al SocietăÅ£ii Biblice. Acest lucru nu a fost posibil, deoarece, în 1827, Societatea Biblică decide publicarea unei traduceri a VT bazată pe textul ebraic. În cele din urmă, din traducerea lui Ilarion este publică la Londra doar Psaltirea, în 1828.

Proiectul SocietăÅ£ii Biblice de traducere a textului ebraic al VT este încredinÅ£at în 1827 reverenzilor Henry Leeves ÅŸi Isaac Lowndes, stabiliÅ£i în Corfu, la care se vor adăuga trei colaboratori greci: arhimandritul Neofit Vamvas, Emilio De Tipaldo ÅŸi Nicolae Ioannides. Între 1831 ÅŸi 1844 sunt publicate sub formă de volume traducerile VT ÅŸi NT, prima ediÅ£ie completă a Bibliei fiind publicată abia în 1850, la Oxford, cu titlul Sfânta Scriptură a Vechiului ÅŸi Noului Testament. Traducere după textul original. Textul acestei versiuni va fi reeditat de mai multe ori, iar din 1866 conÅ£ine ÅŸi referinÅ£e marginale. Publicarea Bibliei lui Vamvas în limba neogreacă a fost însă un motiv de diviziune în Biserica ÅŸi în societatea greacă. Încă din 1836, Sinodul Bisericii Greciei a dezaprobat proiectul pe motivul că nu este o traducere a LXX, textul tradiÅ£ional al Bibliei ortodoxe. Iar în 1836 patriarhului ecumenic Grigorie al VI‑lea (1835‑1840) emite o scrisoare patriarhală în care condamnă orice traducere a VT și a NT în limba neogreacă fără binecuvântarea Bisericii.

La sfârșitul secolului al XIX‑lea, Constantin Dialismas și Mihail Galanos îÅŸi propun să realizeze o traducere a Evangheliilor în limba greacă populară (δημοτική). Pentru acest proiect ei cer ÅŸi obÅ£in acordul patriarhilor ecumenici Antim al VII‑lea (1895‑1896) ÅŸi Constantin al V‑lea (1897‑1901), iar din 1898 ÅŸi pe cel al Sinodului Bisericii Greciei. În 1900, cu sprijinul financiar al arhimandritul Meletie Vagianellis din Kiev, s‑au tipărit la Atena 10.000 de exemplare cu Evanghelia după Matei. Proiectul este abandonat din cauza grupurilor conservatoare, adică a susÅ£inătorilor limbii culte (καθαρεύουσα).

Tot în 1900 apare la Atena o nouă publicație a textului Evangheliilor, sub patronajul reginei Olga. Traducerea a fost făcută într‑un limbaj popular de bună calitate, de către secretara reginei, Iulia Somaki, ÅŸi a fost revăzută de doi profesori de la Universitatea din Atena, Ioannis Pantazidis ÅŸi Filip Papadopulos. DeÅŸi obÅ£inuse aprobarea verbală a mitropolitului Procopie al II‑lea al Atenei, Sinodul Bisericii Greciei ÅŸi Patriarhia Ecumenică nu‑şi vor da binecuvântarea pentru editarea traducerii, în ciuda insistențelor reginei. Tipărită în doar 1000 de exemplare, ediÅ£ia este precedată de o introducere semnată de regina Olga ÅŸi cuprinde textul original grec, în paralel cu traducerea în dialectul δημοτική. Exemplarele au fost distribuite personal de regina Olga în puÅŸcăriile ÅŸi în spitalele din Atena.

În 1901, Alexander Pallis, grec stabilit la Liverpool, în Anglia, realizează o traducere a celor patru Evanghelii în limba greacă populară. Din luna septembrie a aceluiaÅŸi an, jurnalul atenian Acropolis propune cititorilor săi publicarea, în fiecare număr, a unei pagini cu traducerea lui Pallis, începând cu Evanghelia după Matei. PublicaÅ£ia dă naÅŸtere la o polemică generală în societatea greacă, formându‑se două grupări, unul pro ÅŸi altul contra traducerii lui Pallis. Chiar ÅŸi regina Olga, protectoarea lui Pallis, este acuzată de atac la limba greacă. Profesorii ÅŸi studenÅ£ii FacultăÅ£ii de Teologie din cadrul UniversităÅ£ii din Atena se aliază ÅŸi ei împotriva oricărei traduceri în dialectul δημοτική. SituaÅ£ia evoluează, ajungându‑se la confruntări de stradă. Patriarhul ecumenic Ioachim al III‑lea (1901‑1921) se vede nevoit să intervină, ÅŸi într‑o scrisoare sinodală din 8 octombrie 1901 condamnă traducere lui Pallis. AcelaÅŸi lucru îl va face ÅŸi Sinodul Bisericii Greciei, în scrisoarea sinodală din 7 noiembrie, semnată de mitropolitul Procopie al II‑lea, prin care se arunca anatema „împotriva oricui ar traduce, distribui sau utiliza un text dialectal”. StudenÅ£ii continuă însă lupta împotriva susÅ£inătorilor traducerii, iar guvernul cheamă armata pentru restabilirea ordinii. Totul se termină cu 8 persoane decedate ÅŸi 70 rănite. A doua zi, regele George I al Greciei cere demisia mitropolitului Procopie al II‑lea, iar două zile mai târziu a guvernului condus de Georgios Teotokis. Ca urmare a evenimentelor, în ConstituÅ£ia Greciei din 1911 se prevede că „textul Sfintei Scripturi rămâne neschimbat. Este strict interzisă traducerea sa în orice alt dialect, fără autorizarea prealabilă a Bisericii din Grecia, confirmată de Marea Biserică din Constantinopol” (cap. I, art. 2, paragraf 3). Această interdicție a fost apoi inclusă ÅŸi în Constituția aprobată prin referendum în 1968.

(va urma)

Prof. dr. Ștefan Munteanu, Institut de Théologie Orthodoxe Saint Serge, Paris