Care teolog al zilelor noastre nu a auzit de Ioannis Zizioulas şi operele sale, care au impus memorabilele expresii „fiinţarea în comuniune” sau „comuniune şi alteritate”, de altfel titluri ale cărţilor sale (Being as Communion, Communion and Otherness)? O conferinţă mult aşteptată s-a desfăşurat la colegiul anglican Westcott House din cadrul Universităţii Cambridge, organizată de semnatarul acestui articol, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Iosif şi cu sprijinul Institutului de Studii Creştin-Ortodoxe, instituţie pan-ortodoxă din acelaşi oraş universitar.
Ziua și conferința au fost binecuvântate prin slujirea Dumnezeieștii Liturghii, care este parte integrantă din viața și teologia Mitropolitului Ioannis. Slujba ne-a dat ocazia de a pregusta din binecuvântările Împărăției lui Dumnezeu și din cele ce aveau să se spună pe tema conferinței – eshatologia. Au slujit preoții ortodocși prezenți, avându-l pe... Citeste articolul
Pildă de smerenie, ascultare şi demnitate Marţi, 4 septembrie 2012 s‑au împlinit 40 zile de la trecerea la Domnul a arhidiaconului Arsenie, care în ultimii trei ani ai călătoriei sale pe acest pământ a făcut parte din obştea de la Limours, slujind ca diacon în biserica Soborul Maicii Domnului şi Sfântul Proroc Ilie de la Limours şi însoţind adeseori pe Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Iosif în călătoriile pastorale din Franţa, şi nu numai.
Părintele Arsenie Giurgea s‑a născut la data de 22 iunie 1978, în Municipiul Tulcea. În anul 1993 a intrat ca frate în obștea Mănăstirii Crasna, fiind călugărit în ziua de 14 septembrie 1997. Cu binecuvântarea vrednicului de pomenire patriarh Teoctist a fost hirotonit ierodiacon la data de 18 ianuarie 1998, la Mănăstirea Crasna, de Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul... Citeste articolul
„Cine are Credinţă are Biserică! Cine are o ţară are o Limbă!”
Așa începea marele maestru al folclorului românesc, regele naiului – Gheorghe Zamfir – Concertul Extraordinar la Auditoriul Salle din Barcelona în seara zilei de 25 septembrie 2011. Cu prilejul aniversării a 10 ani de la înființarea Parohiei Ortodoxe Române „Sf. M. Mc. Gheorghe” din orașul Barcelona și a începerii lucrărilor de construcție a noii... Citeste articolul
Anul trecut în Săptămâna Mare m-am întâlnit cu o profesoară ca să vorbim despre niște elevi ai ei pe care îi cunoșteam și eu. Era descumpănită mai ales pentru că se certase cu o fată de 13 ani, la care începuse să țină în mod deosebit. Åžtia de la mine că fata era cam încăpățânată și că educatorii care o cunoscuseră... Citeste articolul
1896, 4 iunie: Mihail Maximovici se naște la Adamovka, în sudul Rusiei. 1907-1914: urmează cursurile școlii militare, unde termină studiile cu gradul de sergent-major. 1918: termină studiile universitare de drept la Facultatea din Harkov. 1920: petrece un an la Constantinopol. 1921: pleacă în Iugoslavia împreună cu familia. 1924: este hirotonit întru citeț de către Mitropolitul... Citeste articolul
În urma studiilor de teologie, tânăra Élisabeth are ocazia să trăiască o experienţă unică : vreme de aproape un an este pastor auxiliar într-un sătuc din Vosges, iar în paralel definitivează lucrarea sa de licenţă despre sfinţenia rusă. La sfârşitul anului 1932 logodnicul ei, Andrei Behr revine din armată şi cei doi se pot căsători.
Liselotte și Andrei se căsătoresc pe 19 februarie 1933, într-un oraș din apropierea Parisului. Taina este săvârșită de către părintele Lev Gillet, care a adus-o pe Élisabeth la ortodoxie, și de către părintele Nicolae Behr, unchiul lui Andrei. Inginer chimist, Andrei găsește de lucru la Nancy, iar cuplul se stabilește în acest oraș din Estul Franței. Pentru Élisabeth... Citeste articolul
După un semestru de studii la Berlin, unde îşi pregătea studiile universitare, Élisabeth Sigel se întoarce la Strasbourg în martie 1932, oraşul ei natal, unde îşi obţine diploma de licenţă în teologie. Logodită cu Andrei Behr, un emigrat rus student la chimie, tânăra îşi pune întrebări asupra viitorului ei profesional.
Tânăra absolventă merge la inspectorul Bisericii reformate pentru a-i împărtăși întrebările care o frământau. Formația sa teologică foarte completă, care a integrat mai ales cursuri de omiletică și stagii în parohie, îi conferă capacitatea de a fi pastor. În acea vreme, multe parohii au rămas fără păstor din pricina războiului și lipsa de preoți este acută.... Citeste articolul
Profitând de un an de studii la Paris, pentru a-şi continua cursurile de teologie la facultatea protestantă, în 1928-1929 Liselotte frecventează cercul intelectualilor ruşi proveniţi din emigraţie. Datorită întâlnirii cu părintele Lev Gillet, tânăra merge la parohia pe care acesta o păstoreşte, cea dintâi comunitate unde se slujeşte în limba franceză. Revenită în oraşul său natal, Strasbourg, în toamna anului 1929, tânăra luteriană ia hotărârea de a intra în comuniunea Bisericii ortodoxe.
Cu ocazia unei vizite a părintelui Lev Gillet la Strasbourg pentru a săvârși Dumnezeiasca liturghie pentru tinerii ruși din acest oraș, are loc mirungerea Elisabetei după rânduiala ortodoxă, la data de 13 decembrie 1929. Nevrând să săvârșească această taină în templul luteran care îi este este pus la dispoziție pentru sfintele slujbe, părintele Lev slujește într-o... Citeste articolul
L-am descoperit pe Emil Cioran (ca scriitor) într-un context populat de discursuri lemnoase în care clişeul înţepenit îmi devenise antipatia principală. Nu ştiu cum se face că la un moment dat mi-am oprit privirea asupra unei fraze care mi-a părut deopotrivă enigmatică şi provocatoare: „Fără Tine, Doamne, sunt nebun, iar cu Tine înnebunesc!” Mi-am zis atunci că autorul trebuie să aibă ceva interesant de spus; aşa că am început să-i citesc cărţile pe nerăsuflate.
Urmărindu-i rostogolirile metaforei, am întâlnit fragmente sculptate într-un magistral veșmânt sonor: „Doamne, voi culege lacrimile de la poarta iadului și-mi voi face cuib în ele și-ți voi aduna umbrele în amurgurile mele… Doamne, nu mă tem că voi dispărea căci tu rodești în singurătăți și pe tulpina ta îmi voi altoi lacrimile!” (i) Emil... Citeste articolul
După ce a participat la o slujbă ortodoxă de Paşti, Liselotte hotărăşte să-şi continue studiile de teologie la facultatea protestantă din Paris pentru a putea frecventa mai des această Biserică ortodoxă care o atrage şi o uimeşte.
În toamna anului 1928, Élisabeth ia o hotărâre : părăsește orașul ei natal pentru a-și continua studiile de teologie la Paris, pe bulevardul Arago. Cei trei colegi ortodocși de la facultatea din Strasbourg i-au dat adresa unui preot, francez de origine, care putea să o familiarizeze pe tânăra luterană cu biserica ortodoxă într-un mod potrivit cu sensibilitatea fetei. Este... Citeste articolul
Fratele nostru mult-iubit în Hristos, robul lui Dumnezeu Olivier, a adormit, la vârsta de 88 de ani, în noaptea de 15 spre 16 ianuarie 2009, în ajunul cinstirii sfinţitului lanţ al sfântului şi întru tot lăudatului apostol Petru, chiar înainte de Săptămâna de rugăciune pentru unirea creştinilor, ceea ce are desigur un înţeles spiritual.
Mâna Domnului călăuzește toate, iar înțelepciunea Sa alege ceasul și clipa morții noastre. Ortodoxul francez Olivier Clément, de-a lungul întregii sale vieți, a mărturisit credința ortodoxă cu acrivie dar cu bunăvoire, și cu smerenie, în sânul unei comunități de creștini formată nu numai din membri ai Bisericii sale, ci și dintr-un număr foarte mare de creștini... Citeste articolul
Olivier Clément teolog francez de elită al secolului XX, s-a stins din viaţă în seara zilei de 15 ianuarie 2009, la vârsta de 87 de ani.
Funeraliile, la care au participat 7 ierarhi, dintre care 3 români (Înaltpreasfințitul Mitropolit Teofan, Înaltpreasfințitul Mitropolit Serafim și Înaltpreasfințitul Mitropolit Iosif), înconjurați de un număr impresionant de preoți, diaconi și credincioși au avut loc mați, 20 ianuarie 2009 în biserica Institutului de Teologie Saint-Serge din Paris. Dumnezeiasca Liturghie... Citeste articolul
Olivier Clément – un teolog mărturisitor într-o lume secularizată
Plecarea din această lume a marelui teolog ortodox francez Olivier Clément reprezintă o imensă pierdere pentru Biserica Ortodoxă. Teolog renumit, istoric și om de litere, acesta s-a remarcat prin daruri deosebite. Mai întâi, Olivier Clément rămâne în conștiința Bisericii ca un mare mărturisitor al credinței creștine, în general, și al credinței creștine... Citeste articolul
Născută în 1907, într-o Alsacie germană, dintr-un tată luteran şi o mamă evreică, tânăra noastră Elisabeth devenea franţuzoaică la armistiţiul din 1918.
Odată cu reintegrarea Alsaciei în Franța, tânăra Elisabeth trebuie să asimileze o nouă cultură, pe lângă cultura sa germano-alsaciană cu influențele evreiești ale Europei Centrale. Începutul anului școlar de după război este obositor pentru fetiță, nevoită să studieze în franceză cu francezi de baștină veniți să se instaleze în Alsacia. Dar Liselotte dă dovadă... Citeste articolul
Despre Élisabeth Behr-Sigel avem adesea imaginea unei doamne în cârjă, pledând cu o voce emoționantă pentru hirotonia femeilor. Însă, ar fi bine să vedem că această mare doamnă a ortodoxiei, de o statură plăpândă de altfel, nu a fost mereu o înflăcărată susținătoare a feminismului în care am vrut noi să o transformăm în ultimii ani ai vieții sale.... Citeste articolul

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team