Mâna Domnului călăuzește toate, iar înțelepciunea Sa alege ceasul și clipa morții noastre. Ortodoxul francez Olivier Clément, de-a lungul întregii sale vieți, a mărturisit credința ortodoxă cu acrivie dar cu bunăvoire, și cu smerenie, în sânul unei comunități de creștini formată nu numai din membri ai Bisericii sale, ci și dintr-un număr foarte mare de creștini romano-catolici și reformați. Această mulțime de prieteni, care cuprindea un mare număr de atei, a fost reprezentată spectaculos la înmormântarea acestui mare mărturisitor contemporan al universalității și ecumenismului creștinismului, în ziua de 20 ianuarie, la biserica Saint-Serge a institutului de teologie unde a slujit Domnului ca profesor mulți ani la rând.

Olivier, ca un «măslin roditor în Casa Domnului» (Ps.51, 10), rămâne dinaintea Lui cel care vorbește în numele tuturor căutătorilor de adevăr, pentru că s-a convertit și s-a botezat târziu, și a venit dinspre agnosticism. El mijlocește, așa cum a făcut-o întotdeauna, pentru reînnoirea Tradiției, învierea rădăcinilor patristice ale experienței creștine. Întreaga sa operă literară, în toată bogăția și frumusețea ei, care a fost slujirea lui în Biserică până la sfârșit (Petite boussole spirituelle pour notre temps, 2008), precum și toate profeticele sale luări de cuvânt, au avut drept țel ca Ortodoxia să fie cunoscută în afara granițelor culturale ale comunităților emigrate ; lucrările sale au contribuit de asemenea, printr-o critică sănătoasă și constructivă, la desprinderea esenței mesajului apostoloc și patristic, prin punerea la dispoziția publicului larg a textelor fundamentale (în Sources, 1982, de pildă). Următor marilor scriitori francezi de origine rusă, cum ar fi Pavel Evdokimov sau Vladimir Lossky, Olivier este un francez autentic care își asumă mesajul eclezial al Ortodoxiei și îl traduce într-o limbă magnifică. Activitatea lui îl arată ca pe primul mare scriitor francez de credință ortodoxă al timpului nostru. I s-a propus să candideze la Academia franceză ; a refuzat. Totuși, are locul său printre inventatorii și «ilustratorii» limbii noastre; iar lucrul acesta îl face întâi de toate întru slujirea iubirii Hristosului Evangheliei, întru ascultarea mărturiei Părinților, spre înnoirea Ortodoxiei în zilele noastre.

Olivier Clément a știut să înfățișeze timpului nostru marile teme antropologice și cosmologice ale credinței creștine în Biserică: antropologia îndumnezeirii ființei umane, aflată în centrul preocupărilor sfinților Părinți, are ea însăși în centru taina persoanei și ipostasul uman al creației, după chipul și asemănarea persoanei și ipostasului dumnezeiesc ale Cuvântului. Apropiat de gândirea unor «personalițti» ca Emmanuel Mounier, înrădăcinat într-o căutare contemporană și autentică a depășirii individualismului printr-o experiență comunitară, Olivier Clément a fost extrem de sensibil la taina persoanei ca identitate în comuniune. «Omul încorporat în Hristos prin botez redevine chip al lui Dumnezeu. Dar această imagine, el trebuie să o facă pe deplin asemănătoare inventând, în suflarea și focul Duhului, un chip personal, deci incomparabil, de a fi în Hristos.» (Questions sur l’Homme, 1986). Prin unire cu persoana divină a lui Hristos, omul are acces, în Duh, la plinătatea propriei sale existențe personale în comuniune cu toate celelalte persoane mișcate de același dinamism duhovnicesc.

Fratele nostru s-a cufundat în somnul drepților. Rugăciunea către Dumnezeu și Maica Domnului, Născătoarea de Dumnezeu, a cărei frumusețe transpare în icoanele noastre, cere iertarea păcatelor «cu gândul, cu cuvântul și cu fapta, căci nu e om fără de păcat» (Slujba de înmormântare). Iertare dumnezeiască așteptată de la Izvorul părintesc, iertare a oamenilor, care are același izvor și care este la fel de necesară pentru liniștea celor adormiți – și iertarea pentru noi înșine, drag Olivier, care nu te-am iubit îndestul în această viață, care nu am mulțumit îndestul lui Dumnezeu pentru binecuvântarea prezenței tale printre noi! Fie ca rugăciunea noastră să se facă laudă și mulțumire către sfânta Treime pentru robul său care s-a pregătit pentru moarte nu ca un filosof antic sau ca un înțelept asiatic, ci ca acel drept despre care psalmistul spune, în slujba ortodoxă de înmormântare: «Binecuvântat fie drumul pe care îl străbați astăzi, căci locul de odihnă este pregătit ție!» (Ps. 27, 1); și iarăși: «Fericit cel pe care l-ai ales, cel pe care l-ai luat la Tine, Doamne; pomenirea lui rămâne în veac!» (Ps. 64, 5 și 101, 13). Slavă Å¢ie pentru robul Tău Olivier, Doamne, slavă Å¢ie!

Pentru generația noastră de credincioși ortodocși, mai ales pentru ortodocșii francezi și pentru ortodocșii aduși de Domnul în părțile Apusului și care fac față unei problematici religioase de tip occidental, Olivier Clément este prima referință, îngăduind chiar libertatea unei critici binevoitoare! Olivier Clément era cu totul pătruns de Filocalie, această mare enciclopedie a experienței duhovnicești a Părinților, pe care i-a editat; apropiat mai ales de sfântul Nicolae Cabasila datorită mărturiei sale pline de bucuria Duhului, Olivier Clément dă exemplul îndrăznelii modernității: dar nu al unui modernism aservit modelor, ci al actualității profetice și provocatoare, pentru ortodocși în primul rând, a Tradiției sfinților Părinți – sfânta și smerita Ortodoxie și reînnoirea ei. A fost apostolul sfințeniei mirenilor; a avut îndrăzneala unei teologii profetice, oricare ar fi fost limitele ei, ale iubirii conjugale și ale sexualității transfigurate în agapè (Corps de mort et corps de gloire, 1995). Åži a făcut cunoscută Ortodoxia nu ca pe o doctrină rivală altor teorii, ci ca pe o ardoare, ca pe entuziasmul smerit de a-i fi descoperit pe marii maeștri ai tradiției bisericești: sfântul Isaac Sirul, pe care îl citează atât de des – dar și marii autori duhovnicești ruși sau români, cum ar fi Părintele Stăniloae, pe care îl admira atât de mult.

Sărutăm cu evlavie mâinile acestui om, cuprinse încet de nemișcarea morții sfințite de Hristos, și mai întâi de o boală pe care a primit-o ca pe o binecuvântare, ca pe o intrare în «isihie», liniștire a inimii credincioase în Numele lui Iisus; sărutăm acest frumos chip «filocalic», iubitor de frumusețea lui Dumnezeu – icoana persoanei acestui drept care așteaptă cu pocăință și nădejde întru milostivire arătarea în slavă a Celui Înviat la a doua Sa Venire.

Pr. Marc-Antoine Costa de Beauregard