15 martie 1998 – 15 martie 2008, 10 ani de la întronizarea Înalt Prea SfinÅ£itului Iosif

Cuvântul Prea SfinÅ£itului Siluan

Vrednic este ÅŸi drept, după sintagma sfântului Ioan Gură de Aur, ca în această zi, să dăm Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Aceasta cuprinde în primul ÅŸi în primul rând, taina lucrării lui Dumnezeu, taina bisericii, taina ca „sacrament” – mistirion, care s-a petrecut ÅŸi se petrece cu cei care suntem aici, „martori”, de acum zece ani, sau pentru cei ce sunt aici, de ani ÅŸi ani... E vorba de fapt de lucrarea lui Dumnezeu, care cuprinde întreaga dimensiune a vieÅ£ii noastre, ÅŸi Care este ca un „aluat”, zice Domnul, care, deÅŸi puÅ£in fiind, „dospeÅŸte toată framântătura”[1], lucrând lucruri dumnezeieÅŸti ÅŸi desăvârÅŸite prin slujitori nedesăvârÅŸiÅ£i... Noi înÅŸine aducem astăzi mărturie despre lucrarea lui Dumnezeu care a ridicat slujitori, secerători în „seceriÅŸul” cel duhovnicesc, în lumea ÅŸi în vremurile în care noi trăim. Lucrare care s-a plamădit acum zece ani, sau mai bine zis, acum zece ani a răsărit din nou, după cum răsare câteodata, într-un câmp, din sămânÅ£a însămânÅ£ată cine ÅŸtie cu câÅ£i ani în urmă, câte o plantă, răsare câte o floare minunată cu mirosuri deosebite... AÅŸa a lucrat Dumnezeu ÅŸi pe acest pământ, as îndrăzni să spun „arid”, al Europei Occidentale ÅŸi Meridionale.

Åži iată că în acest pământ, al „exilului” pentru mulÅ£i dintre confraÅ£ii noÅŸtri ajunÅŸi aici în  anii 50 sau 60, pământ al pribegiei pentru cei care au venit după anii 90, Dumnezeu a prefăcut ÅŸi preface tragedia dezrădăcinării de Å£ară ÅŸi neam, în apropiere de „cele sfinte”, în întâlnire cu Cel ce este ViaÅ£a ÅŸi fericirea cea adevărată: „întristarea voastră, zice Domnul ucenicilor Săi, se va preface in bucurie”[2]. Åži aceasta se petrece în continuare, după cum putem vedea si constata, ÅŸi pe pământul FranÅ£ei ÅŸi pe pământul Italiei ÅŸi pe pământul Spaniei ÅŸi Portugaliei ÅŸi în toate Å£ările peste care are jurisdicÅ£ie Mitropolia noastră. Åži de aceea bine ar fi să ne dăm seama că noi avem privilegiul de a fi părtaÅŸi la un „fragment” care se înscrie în pronia Lui Dumnezeu, care se desăvârÅŸeÅŸte mai ales de la întruparea Lui ÅŸi intrarea Lui în „istorie”. Fiul lui Dumnezeu întrupat, vine ÅŸi dă rod ÅŸi face să rodeasca ariditatea lumii acesteia, ariditatea păcatului, însuÅŸi sufletul omului, care fără harul lui Dumnezeu este un „pământ păcătos”, cum spune sfântul Siluan, ÅŸi face să rodească,prin slujitori, aÅŸ îndrăzni să zic, ca noi, prin slujitori care n-au avut alte „mijloace” decât bunăvoire ÅŸi sinceritate ÅŸi, să-mi fie îngăduit, chiar acea „iresponsabilitate” în sensul bun al cuvântului, adică „negrija” faÅ£ă de ceea ce ar putea să fie viitorul, „ne-chibzuiala” aceea de „oameni mari”, care se gândesc dinainte la „ce va fi”, ÅŸi la ce se pot  ÅŸi la ce nu se pot angaja.

Acea inocenÅ£ă duhovnicească (gr. ameremnia), „negrija”, fără-de-grija, proprie copiilor, proprie „ascultătorilor”, pentru că ascultarea este asemenea stării în care petrece un prunc ce doarme în braÅ£ele maicei sale, pe toată durata călătoriei. Aceasta a fost starea în care s-a lucrat ÅŸi s-a reînceput ceea ce de fapt Dumnezeu lucrează de veacuri pe aceste meleaguri, acest fragment înscriindu-se în lucrarea lui Dumnezeu pe acest vechi ÅŸi bătrân pământ al Europei. În această Europă creÅŸtină, unde au fost atâÅ£ia sfinÅ£i, ierarhi si monahi ÅŸi cuvioase, ÅŸi cuvioÅŸi, aÅŸa cum este ÅŸi cuvioasa Genoveva, ocrotitoarea Parisului, lucrarea lui Dumnezeu a dat roadele sale. Åži iată că în aceÅŸti zece ani a ridicat roade dintr-o realitate care părea că nu mai duce nicăieri în mod deosebit ÅŸi că nu mai are un viitor chiar atât de clar ÅŸi de viu... Åži din această „puÅ£ină dospitură”, – pe care văzând-o ne cutremurăm cu înfricoÅŸare constatând la ce s-a ajuns ÅŸi unde a adus Dumnezeu lucrarea Lui – a renăscut încă o dată ÅŸi cu aceeaÅŸi vigoare ÅŸi autenticitate precum cea aÅŸezată de apostoli ÅŸi cu aceeaÅŸi continuitate în dreapta credinÅ£ă. Åži veacul nostru, generaÅ£ia noastră, este învrednicită de a lua parte la o asemenea mare taină pentru care în inimile noastre se cade să mulÅ£umim lui Dumnezeu, pentru care în inimile noastre se cade să dăm Slavă lui Dumnezeu pentru că ne face părtaÅŸi la asemenea lucrări dumnezeieÅŸti.

Să înÅ£elegem că noi aici nu suntem doar o structură care se instalează, cum s-ar putea vedea mai ales din exterior, ci suntem parte vie dintr-o realitate organică pe care Dumnezeu o lucrează cu oamenii, dincolo de toate neputinÅ£ele omeneÅŸti. Pentru aceasta ne-am strâns astăzi aici, pentru că, fie că am fost părtaÅŸi dinainte, fie că am fost părtaÅŸi de acum zece ani, fie că suntem veniÅ£i de curând, noi trebuie să ne trezim la această conÅŸtiinÅ£ă astăzi. Åži, pe de altă parte, trebuie să fim conÅŸtienÅ£i că ÅŸi noi ca ÅŸi alÅ£ii, ca ÅŸi apostolii Domnului, am intrat la secerat unde n-am semănat. Iar cei care au semănat poate uneori cu lacrimi, că nu aveau nici preoÅ£i, că nu aveau nici purtători de grijă, că le era ÅŸi frică poate de preoÅ£i ÅŸi de slujitorii lui Dumnezeu... au făcut posibilă aceasta lucrare a lui Dumnezeu cu o generaÅ£ie sau două generaÅ£ii mai târziu, ÅŸi astăzi noi venim ÅŸi secerăm unde n-am semănat ÅŸi, în acelaÅŸi timp, semănăm unde Dumnezeu, cu purtarea Lui de grijă, va secera altă dată.

Asta ne face ÅŸi responsabili ÅŸi ne încurajază, că vedem că Dumnezeu chiar din aproape nimic, face de toate, face lucrarea Lui ÅŸi o face să crească în lumea aceasta, să se prelungească în muguri ÅŸi muguri de preoÅ£ie, de episcopat, defamilii creÅŸtine, de călugărie... Aceasta este taina – sacramentum, taina – mistirion, în sensul profund al lucrării lui Dumnezeu, aceasta este Biserica cu B mare, adică adunarea mădularelor vii, altoite pe Hristos cel pururea veÅŸnic „ieri ÅŸi azi acelaÅŸi”, care lucrează, iată, ÅŸi în mădulare purtătoare de păcate ÅŸi uneori de neputinÅ£e, ca ÅŸi noi.

Åži astăzi, ÎnaltpreasfinÅ£ia Voastră, nu putem decât să ne bucurăm pentru asta, însă ne ÅŸi cutremurăm la responsabilitatea care ne stă înainte, aceea de a semăna, de a face să crească ceea ce s-a semănat, de a semăna mai departe, ÅŸi de a învăÅ£a pe alÅ£ii să semene, de a învăÅ£a pe alÅ£ii să dea Slavă lui Dumnezeu, pentru trecut ÅŸi pentru prezent. Zicea un părinte : „dacă nu cinsteÅŸti trecutul ÅŸi nu ÅŸtii să îl venerezi, nu reuÅŸeÅŸti să fii slujitor al prezentului”. Aceasta, uneori, poate tinereÅ£ea noastră nu o înÅ£elege, mai ales atunci când suntem pregătiÅ£i mai mult intelectual decât duhovniceÅŸte ÅŸi devenim foarte uÅŸor critici ai unei realităÅ£i pe care nu am trăit-o, ÅŸi pentru aceasta noi cerem iertare astăzi lui Dumnezeu ÅŸi Îl rugăm să ne ajute să deschidem ochii, să înÅ£elegem că lucrarea Lui se face aÅŸa cum am văzut deja, în această perioadă pe care am trăit-o, la care am fost martori oculari.

Åži iată că lucrarea aceasta care începea cu o adunare de preoÅ£i, care poate nu era mult mai mare decât soborul de astăzi, a ridicat nu numai o mitropolie, ci a adus, a dat Bisericii doua fiice, doua mirese care sunt pregătite să îÅŸi primească mirii lor, pe pământul Italiei ÅŸi pe pământul Spaniei ÅŸi Portugaliei. Åži tot ea a dus miri la mirese parohiale în atâtea ÅŸi atâtea comunităÅ£i din Europa Occidentală ÅŸi Meridională unde, ÅŸtiÅ£i, fraÅ£ilor, femeia aceea care stă în casă, care îngrijeÅŸte un bătrân pentru câteva sute de euro, a plâns duminicile ÅŸi posturile pentru că nu poate să se spovedească, pentru că nu poate să meargă la Liturghie, pentru că nu poate să dea un pomelnic. Un suflet ca acesta s-a spovedit o dată înainte de PaÅŸti. Cerea iertare ÅŸi nu se socotea vrednic să vină să se apropie de cele Sfinte – deÅŸi trăise într-o viaÅ£ă de „pustnicie”, de zăvorâre, acei ani –, pentru că nu a ieÅŸit din casă ÅŸi nu a putut să meargă să facă nu ÅŸtiu câÅ£i kilometri, sute poate, că să ajungă la o Liturghie. Pentru astfel de suflete, iubiÅ£i fraÅ£i preoÅ£i mai ales, suntem noi chemaÅ£i să slujim, pentru acele suflete care pribegesc prin întreaga lume. Åži aceasta ne face să înÅ£elegem ceea ce au trăit sufletele care au fost aici cu ani sau chiar mai multe zeci de ani înaintea noastră, ÅŸi să înÅ£elegem cu câtă delicateÅ£e ÅŸi blândeÅ£e trebuie noi să ne apropiem de aceste realităÅ£i, ca să nu stânjenim lucrarea lui Dumnezeu. Aceasta a fost marea taină ÅŸi marea lucrare pe care Dumnezeu a lucrat-o în această Mitropolie. S-a lăsat să iasă fiecare răsad ÅŸi când a fost câteodata strâmb ÅŸi când a fost cu spini, ÅŸi când a fost amestecat în altoiul lui cel adevărat, a fost lăsat să crească, s-a ridicat, oblojindu-se cum s-a putut. Astfel a fost cu putinÅ£ă să se Å£ină împreună contrariile, pentru că aceasta este lucrarea părintească a Bisericii. Harul episcopatului este lucrarea de a Å£ine contrariile împreună, ÅŸi de a Å£ine împreună niÅŸte realităÅ£i uneori antagonice, în dragostea aceea împărtăÅŸită de la însuÅŸi Hristos, Arhiereul cel veÅŸnic, care Å£ine contrariile împreună, ÅŸi care niciodată nu leapădă pe una pentru cealaltă. Aceasta este lucrarea cea adevarată a preoÅ£iei lui Hristos de care avem parte toÅ£i care astăzi suntem hirotoniÅ£i ÅŸi avem epitrahil după gât. Aceasta suntem chemaÅ£i să înÅ£elegem astăzi : că lucrarea lui Dumnezeu se face, nu înstăpânindu-ne peste ea, nu instalându-ne, ÅŸi nu căutând poate de prima dată, să avem un tron arhieresc sau o aÅŸezare bisericească cu rânduială, sau o parohie în care noi să punem de la început totul în ordine, ci o lucrare în care noi avem în gând frica lui Dumnezeu, frica de a nu stânjeni cumva lucrarea lui Dumnezeu, chiar ÅŸi din zel prea mult, nu mai vorbesc din nepăsare, Doamne fereÅŸte! , să nu fie! Aceasta s-a întâmplat până acum, aceasta s-a făcut în aceÅŸti zece ani, aceasta suntem chemaÅ£i să facem pentru a duce mai departe ceea ce s-a început.

Plouă, e pământul uscat, plouă ÅŸi te duci în pădure ÅŸi dai peste mulÅ£ime de ciuperci, peste mulÅ£ime de flori. Cine le cheamă pe ele să crească ? Dacă Dumnezeu poartă de grijă de flori ÅŸi de ciuperci, ÅŸi de sămânÅ£a aceeea pe care o însămânÅ£ezi în grădină, dacă Dumnezeu poartă de grijă de aceste seminÅ£e stricăcioase, atunci, să deschidem ochii, iubiÅ£i fraÅ£i, ca să vedem cum a purtat Dumnezeu grijă să crească ÅŸi „să ridice lucrători în seceriÅŸul său cel duhovnicesc ÅŸi să înmulÅ£ească puterea dreptei credinÅ£e” în zilele pe care noi le trăim.

Aceasta ne trimite la „toÅ£i cei care s-au proslăvit întru credinÅ£ă, strămoÅŸi, părinÅ£i, patriarhi, proroci, apostoli, propovăduitori, binevestitori, mucenici, mărturisitori, postnici ÅŸi tot sufletul drept carele întru credinÅ£ă s-a desăvârÅŸit”, aÅŸa cum zicem la Dumnezeiasca Liturghie. La toÅ£i cei care pe aceste meleaguri s-au aÅŸezat ÅŸi pe meleagurile tuturor Å£ărilor în care slujeÅŸte ÅŸi cărora le poartă de grijă Mitropolia noastră, ÅŸi pentru aceasta încă o dată să mulÅ£umim lui Dumnezeu ÅŸi sfinÅ£ilor. Să ne dăm seama că urmaÅŸii lor suntem, că nu suntem singuri, dar să înÅ£elegem ÅŸi că, dacă ceva a crescut, aceasta s-a întâmplat pentru că a fost lăsat să crească ÅŸi a fost oblăduit ÅŸi a fost rânduit ÅŸi a fost cercetat, nu degrab umblând, ci cu o răbdare câteodată fără margini, nu degrab, uÅŸor, liniÅŸtit, dincolo de toate, poate cu frământări lăuntrice, dar nemanifestate în afară, aÅŸa cum câteodată caracterele noastre ne împing să o facem. Åži de asta ne bucurăm să fim astăzi aici, ÅŸi aducem mulÅ£umire ÅŸi gând de rugăciune ÅŸi de salutare, fiecare din părÅ£ile din care venim ÅŸi din Å£ările din care venim, ÅŸi din parohiile cu care avem de a face, - sigur sunt în asentimentul părinÅ£ilor- , pentru toate care s-au împlinit întru mântuirea noastră. Åži pentru aceastea toate, rugăm pe Dumenzeu să păstreze pe mitropolitul nostru „întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept lămurind, drept învăÅ£ând” cuvântul lui Dumnezeu. AMIN.

(Fragment din Cuvântarea rostită de Prea SfinÅ£itul Siluan, în parohia Sfânta Parascheva ÅŸi Sfânta Genoveva  din Paris)