Taina aceasta i-a atins inima mitropolitului nostru chiar dintru început. A reușit să pună chipul blândeții și al dragostei mai presus de realizările exterioare, văzute, care pe alocuri umbresc lucrarea tainică a inimii. Acea lumânare care s-a aprins în martie 1998, o lumânare care arde și astăzi, o lumânare care ardea atunci, la Paris, și astăzi arde în sute de orașe, în zeci de mii de inimi, acea lumină care în loc să se stingă arde tot mai mult, și aprinde și alte lumini. Abia mai târziu am înțeles cu toții unde se ascundea taina: trebuie să aprinzi prima lumină, să ai curajul să o aprinzi, chiar dacă din toate direcțiile furtunile vieții ne descurajează.

Pentru Mitropolia noastră, ziua aceasta este ziua în care putem spune cu dulce bucurie: „Da! Este al nostru!” Această zi, în care privim la sfertul de secol care s-a scurs, este un prilej de a aduce mulțămită Domnului, căci Domnul ne-a binecuvântat cu multă lumină și har în acești ani. Lumină răsărită din lucrarea misionară ce l-a caracterizat tot timpul pe mitropolitul care a semănat stele în inimile celor ce și-au lăsat casele pentru a lua pribegia diasporei. Înaltpreasfinția Sa a știut mereu cum să aprindă lumină în inimile oamenilor, să aducă speranță, să zidească credință și să vindece suflete trudite de vremuri vitregi. Și, oare, care vremuri nu sunt vitregi?

Bucuria cea mare pe care o trăim privind trecutul (de care parcă prea repede ne-am despărțit) este că încă ne mai putem hrăni din acea dulceață pe care am gustat-o la începuturi! Pentru că încă mai suntem alături de Înaltul și de acest har, de această bucurie, de acest dar de mare preț pe care ni l-a lăsat și încă ni-l lasă moștenire: cum să fim mereu alături de Domnul, cum să privim la Cer, să privim sus, cum să aprindem lumina în inimă! 

Dragostea sa de a trăi în Hristos, prin Liturghie și slujire, ne-a cucerit și pe noi, cei care i-am urmat, atunci când ne așteptam cel mai puțin sau, când nu ne așteptam deloc. Cu adevărat mult a iubit Liturghia! Și ne-a învățat și pe noi, că fără Liturghie totul se risipește. Dragostea sa este cea care ne-a scos din deriva sufletească, dintr-o cumpănă sau încercare, și ne-a pus în fața Celui care i-a umplut desaga arhierească cu stele. Stele care tot răsar, luminând astăzi toată Europa Occidentală.

Primii pași făcuți în Franța, la sfârșitul anilor ‘90, i-a făcut în condiții asemănătoare cu ale Apostolilor: „fără pungă și fără traistă” (Lc. 19, 4), fără prea mulți însoțitori la drum, cutreierând Europa din lung în lat, întemeind peste tot noi comunități cu dăruire de sine din belșug. Tocmai de aceea Dumnezeu a revărsat, cred eu, așa de multă binecuvântare, deschizând multele inimi care s-au adăugat ulterior la secerișul duhovnicesc, în locurile unde a avut curajul să tragă prima brazdă.

Ce sunt acești 25 de ani care au trecut de când Mitropolitul Iosif a făcut primii pași către comunitățile însetate de cuvântul lui Dumnezeu, de cântarea dulce a Sfintei Liturghii, de Sfânta Împărtășanie, într-un cuvânt de dorul după Dumnezeu, de dorul după Împărăția Sa? Sunt ani care au legat oameni și locuri, suflete și inimi, trăiri și vieți, sărbători și bucurii, har și părtășie de cele sfinte. Acești ani au înclinat sufletele pribege pe aceste meleaguri spre Cuvântul lui Dumnezeu celui Viu, spre Scripturi – care împacă însingurările, adună despărțirile, dezleagă eșecurile și aduc lumină în întuneric.

Fiecare vârstă are un anumit chip de a iubi și de a se dărui. Mare este sufletul celui care a învățat a crește mereu în iubire și în dăruire, tainic e izvorul de unde se hrănește! Atât timp cât iubim și ne dăruim, Domnul sporește Lumina în lume, în popoare, în neamuri, în generații după generații. Nădăjduim că inimile noastre, și în anii pe care pășim acum, vor privi mereu la Cer, acolo unde ne-a învățat Înaltul de la început să privim, căci de acolo vine Lumina cea adevărată, pe care el ne-a descoperit-o, aprinzând-o la Paris, în acea zi binecuvântată de 15 martie.

Pentru toate binecuvântările primite, pentru toată lumina care vine din suflet, pentru prisosința de har pe care a știut să-l împartă celor din jur, Îi mulțumim din suflet Înaltpreasfinţitului nostru, și-L rugăm pe mult milostivul Dumnezeu să primească dragostea și recunoștința noastră sinceră în Jertfelnicul Său cel mai presus de ceruri. 

† Atanasie de Bogdania