Adaugat la: 1 Decembrie 2010 Ora: 15:14

PACE VOUĂ!(IOAN 20, 26)(I)

„Pace şi bucurie tuturor de la Domnul! Pa­cea şi bucuria sunt cu adevărat bogăţiile noastre cele mai mari, în această lume şi în cealaltă. Cu toţii râvnim la ele. Putem poseda multe lucruri pe acest pământ, tot ceea ce dorim dar dacă nu avem pacea, toate aces­tea nu slujesc la nimic. Iar pacea provine de la Izvorul vieţii, de la Domnul. Adresându-se ucenicilor Săi care ferecaseră uşile de teama Evreilor, Mântuitorul le-a spus înainte de toate:„Pace vouă!”(...) Dom­nul ne dăruieşte pacea Sa dacă ne schimbăm felul de a gândi şi ne întoarcem faţa către Binele absolut care este Domnul Dumne­zeu. (...) Această pace produce un sentiment de stare bună, de bucurie şi de mângâiere nu numai în noi înşine dar şi asupra tutu­ror celor cărora le transmitem gânduri pli­ne de pace, de blândeţe, de dragoste şi bunătate.” (STARETUL TADEI, Pace şi bucurie întru Duhul Sfânt) 

PACE VOUĂ!(IOAN 20, 26)(I)

   Omul lumii moderne nu cunoaşte niciodată pacea. De dimineaţă până seara, cuge­tul lui este covârşit de un torent neîntrerupt de gânduri, griji, temeri şi închipuiri diver­se care se înmulţesc de la sine ca şi organismele vii. Toate bunurile pământeşti pe care le posedăm pun stăpânire la rândul lor pe cugetul nostru şi devin o sursă de griji şi pro­bleme care ne ţin gândurile şi sufletul legate de această lume la orice oră din zi şi din noapte. In cugetul omului de azi, supraîncărcat de gânduri lumeşti ca şi şoselele noas­tre invadate de maşini la orele de vârf, nu mai este loc pentru Dumnezeu: Cel mai mare vrăjmaş al sufletului omenesc, mai mare chiar decât însuşi diavolul, este duhul acestei lumi. (...) Oamenii au pus lumea înlăuntrul lor şi l-au izgonit pe Hristos (Paisie Aghioritul, Cuvinte (I), Muntele Athos, 2000).

   Căci lumea nu mai este aşa cum a făcut-o Dumnezeu - de aceea Hristos a spus că împărăţia Lui nu este din această lume - ci se află, după căderea lui Adam, în puterea vrăjmaşului lui Dumnezeu - stăpânitorul acestei lumi (In. 16, 11) - şi a slujitorilor lui Mamona, în robia cărora a căzut lumea din zilele noastre: lumea finanţelor al cărei Templu este Bursa, cu vestalele sale însetate de lux, lumea politică, a ambiţiilor şi a se­tei de putere, lumea nevrozei colective a patimilor deşănţate şi a erosului dereglat. O lume care se clatină pe marginea prăpastiei, lipsită, de orice consistenţă, ţesută din neguri şi locuită de năluci (P. Evdokimov, Vârstele vieţii duhovniceşti).

   Aşa cum putem cu uşurinţă constata, ten­dinţele dominante ale lumii moderne, încu­rajate şi favorizate de ideologia societăţii de consum - sporirea nemăsurată a agonisirilor pământeşti, reuşita materială şi socială, goa­na după profit şi spiritul de concurenţă, se­tea de bogăţie, de putere, de plăceri trupeşti etc. - sunt sistematic şi în totalitate orien­tate în direcţia opusă adevărurilor creştine şi învăţăturii lui Hristos. Aşa încât diavolul nici nu mai are nevoie să intervină în treburile oamenilor, dat fiind că voinţa lui a devenit norma colectivă şi planetară a societăţilor mo­derne în care păcatul a devenit modă şi nelegiuirea isteţime: Oarecând diavolul se ocupa de oameni, acum nu se mai ocupă! I-a pus pe drumul lui şi le spune: Călătorie bună! (Paisie Aghioritul, op. cit.).

   Iar calea vrăjmaşului lui Dumnezeu este cea a învrăjbirii, a minciunii, a înşelăciunii şi a amăgirilor deşarte. Aşa încât, dacă luăm această cale care ne îndepărtează în acelaşi timp de Dumnezeu şi de fiinţa noastră reală, nu putem afla nicicând şi niciunde pacea: sun­tem agitaţi ca pulberea suflată de vânt, iar duhul nostru rămâne legat de cele pământeşti (Sf. Siluan, Scrieri).

   Rupând legătura cu Dumnezeu, pierdem contactul cu propria noastră fiinţă şi cu reali­tatea, rătăcire care duce la o destrămare lăun­trică asemănătoare cu starea unui schizofren, care şi-a pierdut centrul interior, reperele şi unitatea persoanei şi nu mai ştie cine este, ce voieşte, de unde vine şi unde se duce: Dumnezeu se află în centrul oricărei existenţe. (...) El este izvorul vieţii, Cel care dă viaţă oricărei fiinţe. Dar noi L-am îngropat sub grijile şi poverile acestei lumi care distrug pacea interioară şi de aceea nu avem pace nici odihnă. Pe acest pă­mânt nimeni nu ne va putea da pacea lăuntri­că, căci nici bogăţia, nici gloria, nici onoruri­le, nici rangurile înalte, nici rudele apropiate sau îndepărtate nu ne pot da această pace sta­tornică. Singurul Izvor al Vieţii, singurul Dătător de pace şi de bucurie este Dumnezeu (Stareţul Tadei, op. cit.).

   Pacea despre care este vorba aici nu este pricinuită de nicio cauză exterioară şi nu e ni­cidecum dependentă de împrejurări sau de per­soanele din jurul nostru. Ea nu este acel părel­nic şi şubred echilibru lăuntric pe care ni-l procură bunăstarea materială, reuşita profesi­onală, o bună situaţie socială etc.: Pace vă las vouă, pacea mea v-o dau vouă, nu cum dă lu­mea v-o dau eu (Ioan 14, 27).

   Pacea care vine de la Dumnezeu nu trebu­ie confundată cu toropeala spirituală în care se cufundă unii credincioşi, al căror cuget le­neveşte într-o lâncedă mulţumire de sine, fără niciun efort de schimbare interioară (P. Evdokimov, op. cit.). Această pace statornică a sufletului nu are nimic de-a face cu acea sta­re de împietrire a inimii şi de insensibilitate spirituală, care este moartea sufletului şi a in­telectului înainte de moartea trupului (Sf. Ioan Scărarul, Scara - Treapta şaptesprezece).

   Sufletul în care s-a pogorât pacea lui Dumnezeu se aseamănă cu o oglindă care, în­dărătul mulţimii infinite şi schimbătoare a lucrurilor, reflectă în permanenţă lumina ne­schimbată şi veșnică a Duhului Sfânt. Această stare duhovnicească prin care cerul se pogoa­ră pe pământ şi Dumnezeu în inima omului, sfinţeşte duhul omenesc şi îl desprinde de ma­terie, fapt pentru care Sfântul Ioan Scărarul situează acest stadiu spiritual pe treapta pen­ultimă a scării ce duce în împărăţia ceruri­lor: preasfânta netulburare, după asemăna­rea cu Dumnezeu, desăvârşire şi înviere a sufletului înainte de învierea generală. Cel că­ruia i-a fost acordată o asemenea stare, chiar dacă se află încă în trupul pământesc, devi­ne sălaşul lui Dumnezeu şi Dumnezeu îi în­drumă toate acţiunile, vorbele şi gândurile (Sf. Ioan Scărarul, op. cit. - Treapta douăzeci şi nouă).

   Această unitate spirituală între cer şi pă­mânt şi între Dumnezeu şi om care în ziua de azi pare inaccesibilă omului obişnuit, nu este în realitate nimic altceva decât starea fireas­că a fiinţei omeneşti: Aceasta nu are nimic de­osebit. A comunica cu Dumnezeu este o starespirituală normală. Omul a fost creat pentru o astfel de viaţă. Păcatul a în­depărtat omul de o asemenea viaţă şi de aceea el trebuie să o dobândească din nou. In realitate, nu facem decât să ne străduim să revenim la o stare spirituală normală şi sănătoasă (Stareţul Tadei, op. cit.).

    Omul de astăzi a apucat însă o cale potrivnică acestei stări de sănă­tate duhovnicească. Dezordinea, dez­binarea şi vrajba care îşi lărgesc pe zi ce trece sfera de acţiune în mai toa­te părţile lumii, sunt consecinţa dezordinei, dezbinării şi contradicţiilor care domnesc în cugetul omului fără Dumnezeu: Haosul spiritual este si­tuaţia îngerilor căzuţi (demonii şi du­hurile care s-au desprins de Dumnezeu) (Stareţul Tadei, op. cit.). Haosul in­terior al omului care şi-a întors faţa de la Dumnezeu este cauza unică şi ascunsă a tuturor dezechilibrelor, dis­cordanţelor şi anomaliilor de tot felul ce se manifestă în lumea de astăzi - pe plan economic, social, politic, mo­ral, ecologic, meteorologic etc., lumea exterioară nefiind decât oglinda stă­rii noastre spirituale: Tot ce se iveşte pe acest pământ, atât cele bune cât şi cele rele, totul este rezultatul gându­rilor noastre. Trebuie deci să facem multe eforturi, omul fiind de fapt un aparat cugetător care difuzează gân­duri, raze de gânduri, prin care exer­săm o influenţă asupra tuturor făp­turilor gânditoare, asupra lumii animale şi universului vegetal (plan­tele fiind dotate şi ele cu un fel de sis­tem nervos), cu toţii aşteaptă să le adu­cem pace, mângâiere şi dragoste (Stareţul Tadei, op. cit.).

(Va urma)

Viorel Ştefăneanu, Paris 

PACE VOUĂ!(IOAN 20, 26)(I)

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni