Omul lumii moderne nu cunoaÅŸte niciodată pacea. De dimineaÅ£ă până seara, cuge­tul lui este covârÅŸit de un torent neîntrerupt de gânduri, griji, temeri ÅŸi închipuiri diver­se care se înmulÅ£esc de la sine ca ÅŸi organismele vii. Toate bunurile pământeÅŸti pe care le posedăm pun stăpânire la rândul lor pe cugetul nostru ÅŸi devin o sursă de griji ÅŸi pro­bleme care ne Å£in gândurile ÅŸi sufletul legate de această lume la orice oră din zi ÅŸi din noapte. In cugetul omului de azi, supraîncărcat de gânduri lumeÅŸti ca ÅŸi ÅŸoselele noas­tre invadate de maÅŸini la orele de vârf, nu mai este loc pentru Dumnezeu: Cel mai mare vrăjmaÅŸ al sufletului omenesc, mai mare chiar decât însuÅŸi diavolul, este duhul acestei lumi. (...) Oamenii au pus lumea înlăuntrul lor ÅŸi l-au izgonit pe Hristos (Paisie Aghioritul, Cuvinte (I), Muntele Athos, 2000).

   Căci lumea nu mai este aÅŸa cum a făcut-o Dumnezeu - de aceea Hristos a spus că împărăÅ£ia Lui nu este din această lume - ci se află, după căderea lui Adam, în puterea vrăjmaÅŸului lui Dumnezeu - stăpânitorul acestei lumi (In. 16, 11) - ÅŸi a slujitorilor lui Mamona, în robia cărora a căzut lumea din zilele noastre: lumea finanÅ£elor al cărei Templu este Bursa, cu vestalele sale însetate de lux, lumea politică, a ambiÅ£iilor ÅŸi a se­tei de putere, lumea nevrozei colective a patimilor deÅŸănÅ£ate ÅŸi a erosului dereglat. O lume care se clatină pe marginea prăpastiei, lipsită, de orice consistenÅ£ă, Å£esută din neguri ÅŸi locuită de năluci (P. Evdokimov, Vârstele vieÅ£ii duhovniceÅŸti).

   AÅŸa cum putem cu uÅŸurinÅ£ă constata, ten­dinÅ£ele dominante ale lumii moderne, încu­rajate ÅŸi favorizate de ideologia societăÅ£ii de consum - sporirea nemăsurată a agonisirilor pământeÅŸti, reuÅŸita materială ÅŸi socială, goa­na după profit ÅŸi spiritul de concurenÅ£ă, se­tea de bogăÅ£ie, de putere, de plăceri trupeÅŸti etc. - sunt sistematic ÅŸi în totalitate orien­tate în direcÅ£ia opusă adevărurilor creÅŸtine ÅŸi învăÅ£ăturii lui Hristos. AÅŸa încât diavolul nici nu mai are nevoie să intervină în treburile oamenilor, dat fiind că voinÅ£a lui a devenit norma colectivă ÅŸi planetară a societăÅ£ilor mo­derne în care păcatul a devenit modă ÅŸi nelegiuirea isteÅ£ime: Oarecând diavolul se ocupa de oameni, acum nu se mai ocupă! I-a pus pe drumul lui ÅŸi le spune: Călătorie bună! (Paisie Aghioritul, op. cit.).

   Iar calea vrăjmaÅŸului lui Dumnezeu este cea a învrăjbirii, a minciunii, a înÅŸelăciunii ÅŸi a amăgirilor deÅŸarte. AÅŸa încât, dacă luăm această cale care ne îndepărtează în acelaÅŸi timp de Dumnezeu ÅŸi de fiinÅ£a noastră reală, nu putem afla nicicând ÅŸi niciunde pacea: sun­tem agitaÅ£i ca pulberea suflată de vânt, iar duhul nostru rămâne legat de cele pământeÅŸti (Sf. Siluan, Scrieri).

   Rupând legătura cu Dumnezeu, pierdem contactul cu propria noastră fiinÅ£ă ÅŸi cu reali­tatea, rătăcire care duce la o destrămare lăun­trică asemănătoare cu starea unui schizofren, care ÅŸi-a pierdut centrul interior, reperele ÅŸi unitatea persoanei ÅŸi nu mai ÅŸtie cine este, ce voieÅŸte, de unde vine ÅŸi unde se duce: Dumnezeu se află în centrul oricărei existenÅ£e. (...) El este izvorul vieÅ£ii, Cel care dă viaÅ£ă oricărei fiinÅ£e. Dar noi L-am îngropat sub grijile ÅŸi poverile acestei lumi care distrug pacea interioară ÅŸi de aceea nu avem pace nici odihnă. Pe acest pă­mânt nimeni nu ne va putea da pacea lăuntri­că, căci nici bogăÅ£ia, nici gloria, nici onoruri­le, nici rangurile înalte, nici rudele apropiate sau îndepărtate nu ne pot da această pace sta­tornică. Singurul Izvor al VieÅ£ii, singurul Dătător de pace ÅŸi de bucurie este Dumnezeu (StareÅ£ul Tadei, op. cit.).

   Pacea despre care este vorba aici nu este pricinuită de nicio cauză exterioară ÅŸi nu e ni­cidecum dependentă de împrejurări sau de per­soanele din jurul nostru. Ea nu este acel părel­nic ÅŸi ÅŸubred echilibru lăuntric pe care ni-l procură bunăstarea materială, reuÅŸita profesi­onală, o bună situaÅ£ie socială etc.: Pace vă las vouă, pacea mea v-o dau vouă, nu cum dă lu­mea v-o dau eu (Ioan 14, 27).

   Pacea care vine de la Dumnezeu nu trebu­ie confundată cu toropeala spirituală în care se cufundă unii credincioÅŸi, al căror cuget le­neveÅŸte într-o lâncedă mulÅ£umire de sine, fără niciun efort de schimbare interioară (P. Evdokimov, op. cit.). Această pace statornică a sufletului nu are nimic de-a face cu acea sta­re de împietrire a inimii ÅŸi de insensibilitate spirituală, care este moartea sufletului ÅŸi a in­telectului înainte de moartea trupului (Sf. Ioan Scărarul, Scara - Treapta ÅŸaptesprezece).

   Sufletul în care s-a pogorât pacea lui Dumnezeu se aseamănă cu o oglindă care, în­dărătul mulÅ£imii infinite ÅŸi schimbătoare a lucrurilor, reflectă în permanenÅ£ă lumina ne­schimbată ÅŸi veșnică a Duhului Sfânt. Această stare duhovnicească prin care cerul se pogoa­ră pe pământ ÅŸi Dumnezeu în inima omului, sfinÅ£eÅŸte duhul omenesc ÅŸi îl desprinde de ma­terie, fapt pentru care Sfântul Ioan Scărarul situează acest stadiu spiritual pe treapta pen­ultimă a scării ce duce în împărăÅ£ia ceruri­lor: preasfânta netulburare, după asemăna­rea cu Dumnezeu, desăvârÅŸire ÅŸi înviere a sufletului înainte de învierea generală. Cel că­ruia i-a fost acordată o asemenea stare, chiar dacă se află încă în trupul pământesc, devi­ne sălaÅŸul lui Dumnezeu ÅŸi Dumnezeu îi în­drumă toate acÅ£iunile, vorbele ÅŸi gândurile (Sf. Ioan Scărarul, op. cit. - Treapta douăzeci ÅŸi nouă).

   Această unitate spirituală între cer ÅŸi pă­mânt ÅŸi între Dumnezeu ÅŸi om care în ziua de azi pare inaccesibilă omului obiÅŸnuit, nu este în realitate nimic altceva decât starea fireas­că a fiinÅ£ei omeneÅŸti: Aceasta nu are nimic de­osebit. A comunica cu Dumnezeu este o starespirituală normală. Omul a fost creat pentru o astfel de viaÅ£ă. Păcatul a în­depărtat omul de o asemenea viaÅ£ă ÅŸi de aceea el trebuie să o dobândească din nou. In realitate, nu facem decât să ne străduim să revenim la o stare spirituală normală ÅŸi sănătoasă (StareÅ£ul Tadei, op. cit.).

    Omul de astăzi a apucat însă o cale potrivnică acestei stări de sănă­tate duhovnicească. Dezordinea, dez­binarea ÅŸi vrajba care îÅŸi lărgesc pe zi ce trece sfera de acÅ£iune în mai toa­te părÅ£ile lumii, sunt consecinÅ£a dezordinei, dezbinării ÅŸi contradicÅ£iilor care domnesc în cugetul omului fără Dumnezeu: Haosul spiritual este si­tuaÅ£ia îngerilor căzuÅ£i (demonii ÅŸi du­hurile care s-au desprins de Dumnezeu) (StareÅ£ul Tadei, op. cit.). Haosul in­terior al omului care ÅŸi-a întors faÅ£a de la Dumnezeu este cauza unică ÅŸi ascunsă a tuturor dezechilibrelor, dis­cordanÅ£elor ÅŸi anomaliilor de tot felul ce se manifestă în lumea de astăzi - pe plan economic, social, politic, mo­ral, ecologic, meteorologic etc., lumea exterioară nefiind decât oglinda stă­rii noastre spirituale: Tot ce se iveÅŸte pe acest pământ, atât cele bune cât ÅŸi cele rele, totul este rezultatul gându­rilor noastre. Trebuie deci să facem multe eforturi, omul fiind de fapt un aparat cugetător care difuzează gân­duri, raze de gânduri, prin care exer­săm o influenÅ£ă asupra tuturor făp­turilor gânditoare, asupra lumii animale ÅŸi universului vegetal (plan­tele fiind dotate ÅŸi ele cu un fel de sis­tem nervos), cu toÅ£ii aÅŸteaptă să le adu­cem pace, mângâiere ÅŸi dragoste (StareÅ£ul Tadei, op. cit.).

(Va urma)

Viorel Åžtefăneanu, Paris